Prezența „suveranistului” Mihail Neamțu în Uganda nu-i deloc întâmplătoare. Pesemne că nu s-a dus acolo doar de dragul dictatorului ugandez Yoweri Museveni, să-l vadă în carne și oase și să-l felicite pentru o nouă întronare, la 81 de ani și după 40 de ani de domnie. Pozele și zâmbetele sunt doar de fațadă.
În spatele decorurilor stau alte realități. Acolo, „în inima Africii de Est”, este unul dintre centrele rusești de propagandă și schimb de informații pentru „suveraniști”. Departe de Europa dezlănțuită împotriva Moscovei.
Un locșor liniștit, excelent pentru a lua notițe cu privire la sarcinile viitoare pe care partidele noastre mioritice „suverane” și „pacificatoare” trebuie să le ia în deplină concordanță cu mentorii de la Kremlin.
În urmă cu aproape trei ani, când s-a întâlnit la Sankt Petersburg cu omologul său ugandez într-ale dictaturii (Yoweri Museveni), Vladimir Putin a declarat că cele două state dezvoltă „o cooperare economică reciproc avantajoasă” și „contacte în domeniul umanitar”.
Și iaca năzbâtie: un „contact” a apărut deja în Uganda! Solul Neamțu de la AUR, purtător de nume derutant pentru cei ce vânează drone propagandistice rusești, s-a dus să ia lecții din „înțelepciunea rusească” implementată de Putin pe pământ african, pentru a o transmite camarazilor săi nostalgici după URSS.
Tot atunci, în 2023, Putin spunea că „se fac planuri pentru deschiderea unui centru religios și educațional rusesc” în Uganda. Sigur, Putin trebuie pună și un șef la așezământul respectiv, în condițiile în care pierde mulți oameni pe front. Nu-i nimic, teologul Neamțu e la datorie! Are culoar bun, auspiciile îi sunt favorabile.
Același Putin a mai spus la Sankt Petersburg, de față cu Museveni: „Continuăm să formăm specialiști pentru Uganda. Aproximativ 4.000 de ugandezi au primit educație în Rusia”. Hai, 4.000+1!
Întâlnirea Puțin – Museveni s-a petrecut la cel de-al doilea summit Rusia–Africa, desfășurat în perioada 27-28 iulie 2023. Iar detaliile au fost postate până și pe site-ul Bisericii Ortodoxe Ruse, Exarhatul Patriarhal al Africii.
În 2022, „feblețea” lui Neamțu, Yoweri Museveni, zicea tare și răspicat că Rusia nu i-a făcut niciodată rău și că-i plac bolșevicii! „Poate că vă plac sau nu bolșevicii, dar în ceea ce ne privește, îi prețuim, pentru că ne-au susținut. Rusia și Uniunea Sovietică au susținut mișcarea anticolonială din Africa”.
Bravo, Neamțu, ești cel mai tare!
Din 1945 până la 1953, România a plătit URSS bunuri reprezentând circa 63% din venitul național brut.
Cadrul juridic al acestui jaf de proporții a fost Convenția de la 8 mai 1945 care regla ansamblul relațiilor economice dintre cele două țări. Un protocol special prevedea înființarea unui număr de societăți mixte sovieto-române, denumite Sovrom, destinate „să pună în valoare resursele României”. Moscova deținea 50% din acțiuni și din rezultatul de exploatare. Contribuția sovieticilor se baza, de fapt, pe fostele proprietăți germane din România, din care o bună parte erau la origine bunuri franceze, belgiene și olandeze confiscate de nemți în timpul războiului și considerate de sovietici în mod abuziv „bunuri inamice”. Aportul României consta în solul, subsolul, instalațiile existente, personalul și mijloacele financiare. Între 1945 și 1952, au fost astfel create 16 Sovrom-uri, din toate ramurile industriale, din domeniul transporturilor, băncilor, asigurărilor. Simpla lor enumerare în ordine alfabetică este de natură să ne facă să înțelegem amploarea acestei operații: Sovrom Asigurare (toate companiile de asigurări), Sovrom Bancă (controla la origine 40% din capitalurile depozitate în stabilimentele bancare, 95% din exporturi și finanța 75% din toate tranzacțiile importante), Sovrom Cărbune, Sovrom Chimie, Sovrom Construcția, Sovrom Construcții Navale, Sovrom Film, Sovrom Gaz, Sovrom Lemn (producea 50% din lemnul tăiat în țară), Sovrom Metal (în special, uzinele lui Max Auschnit; creată în 1950, aceasta deținea minele de aur și argint românești, a căror producție, 2 tone de aur și 8 tone de argint anual, se exporta în URSS), Sovrom Petrol (prima creată dintre toate, în anul 1945, controla 75% din ansamblul producției de petrol care extrăgea între 3,5 și 4 milioane de tone anual; după 1948, controla 100% din producție), Sovrom Quartz (creată la sfârșitul anului 1952, exploata zăcămintele de uraniu), Sovrom Tractor, Sovrom Transport (care a obținut închirierea pe 30 de ani a celei mai mari părți din cheiurile, silozurile și construcțiile, elevatoare și macarale, precum și a celor patru principale șantiere navale, a întregii flote maritime și fluviale proprietate de stat, și a 220 nave și penișe aparținând particularilor, dar rechiziționate de stat), Sovrom Utilaj Petrolier și compania aeriană TARS, care avea monopolul asupra acestui tip de transport. După naționalizarea întregii economii în 1948–1949, Sovromurile au devenit practic stăpâne pe toată economia României.Sovromurile au funcționat până în 1954–1955, când acțiunile sovietice au fost răscumpărate de România la preț dublu, printr-un artificiu financiar de revalorizare a leului față de rublă (reforma monetară din 31 ianuarie 1954). La această dată au fost răscumpărate 14 Sovrom-uri, în timp ce alte două au rămas în activitate: Sovrom Quartz (desființată oficial abia în octombrie 1956, dar, în virtutea unui nou acord, România se angaja să cedeze URSS nu mai puțin de 85% din producția sa de uraniu) și Sovrom Petrol, care a fost răscumpărată la o dată necunoscută.