Efectul Licu? Adio, dosar 10 august! Procurorii militari aruncă ancheta în braţele DIICOT, lungind aşteptarea a mii de victime ale măcelului din Piaţa Victoriei

6
1434
Ca şi în cazul Sorina, şi în dosarul 10 august Bogdan Licu joacă murdar

A doua veste proastă după implicarea procurorului general Bogdan Licu în cazul Sorina, de partea Antenei 3 şi a celor care instigă împotriva familiei adoptive în cazul Sorina: procurorii militari, parte a Ministerului Public (condus de Licu), au decis să renunţe la anchetă şi s-o arunce în braţele altor procurori, cei de la DIICOT.

Parchetul Militar a declinat la DIICOT dosarul 10 August pe motiv că are fi fapte ce ţin de securitatea naţională. O motivaţie ciudată, având în vedere că ancheta s-a desfăşurat până acum fără să fie nevoie de implicarea DIICOT.

Aşa se face că un caz atât de simplu, care în orice ţară democratică ar fi fost rezolvat în câteva luni de zile, în România se lungeşte inexplicabil. Sunt mii de poze şi mărturii care dovedesc violenţele, procurorii ar fi trebuit doar să identifice jandarmii care au lovit şi pe cei care le-au dat ordin.

E imposibil să nu te întrebi dacă ştirea mutării dosarului la DIICOT nu are legătură cu noul şef al Parchetului General, Bogdan Licu.

Părinții adoptivi: Ramona și Gabriel Săcărin

Mai ales după ce acesta s-a implicat personal în cazul Sorina exact cum au cerut Antena 3, RTV şi presa afiliată clanurilor penale. Adică, împotriva familiei din SUA care a adoptat-o pe fetiţa din Baia de Aramă. Licu a cerut blocarea adopţiei şi a împiedicat familia Săcărin să iasă din România doar pentru că aşa a vrut SS-Gestapo.

Adina Florea şi Lia Savonea

Secţia înfiinţată de mafia politică le-a făcut dosar soţilor Săcărin după model Kovesi, iar Bogdan Licu a motivat cu această anchetă deciziile sale de blocare a adopţiei şi de interdicţie de părăsire a ţării. Practic, astfel Licu s-a aliat cu Adina Florea şi Lia Savonea (şefa CSM), personaje care au acţionat până acum împotriva magistraţilor oneşti ce-au apărat în stradă justiţia independentă.

 

Şi-au dat seama brusc că „nu sunt competenţi”

Declinarea cazului 10 august s-ar fi făcut pe 28 iunie, deşi DIICOT ceruse dosarul numai pentru studiu. „Şi-au dat seama după 11 luni că nu sunt competenţi şi au declinat la noi”, au declarat surse din DIICOT pentru G4Media.ro.

Saptamâna trecută, procuroarea Mihaela Porime, purtătorul de cuvânt al DIICOT, a confirmat că DIICOT a cerut pentru studiu dosarul 10 August.

„Are legătură cu dosarul nostru. Există elemente de conexitate între actele şi faptele ce formează obiectul urmăririi penale în dosarul lor (al Secţiei Parchetelor Militare – n.r.) şi dosarul nostru care este deschis pe articolul 397 Cod penal (acţiuni contra ordinii constituţionale). Dosarul a fost cerut pentru studiu în original. Vrem să analizăm reunirea cu dosarul nostru. Nu va dura mult. Dosarul încă nu a venit de la Secţia parchetelor Militare”, a declarat Porime.

Carmen Dan şi şefii MAI, implicaţi în blocaj

Carmen Dan, şefii MAI şi ai Jandarmeriei au parazitat intenţionat ancheta penală, au secretizat documente când nu era nimic de secretizat, căci nu era niciun motiv serios de secretizare, şi există deja suspiciuni oficiale că unele documente secretizate au fost între timp măsluite.

În situaţii ca 10 august 2018, nu secretizezi acte operative decât dacă ai ceva de ascuns. Nici până azi Carmen Dan nu a explicat de ce au secretizat actele atacului la MAI şi nu a sancţionat pe nimeni pentru măcelul (pe care l-a supravegheat personal) îndreptat împotriva unei populaţii paşnice de mărimea oraşului Piteşti.

În Franţa, jumătate dintre jandarmi erau arestaţi

În timp ce în România ancheta se lungeşte inexplicabil, în ţările occidentale un masacru de talia celui din 10 august ar fi fost tranşat rapid de justiţie şi chiar de politic.

Iată ce a declarat pentru ZIARISTII.COM un om din interiorul unui sistem de ordine publică, dar nu de la noi:

„Dacă aşa ceva s-ar fi întâmplat în Franţa, peste jumătate dintre jandarmii participanţi la acel atac ar fi fost deja arestaţi a doua zi, iar apoi o parte dintre ei daţi afară din instituţie. Ce s-a petrecut în Piaţa Victoriei pe 10 august nu e permis nicăieri în lumea civilizată pentru forţele de ordine: să atace, să bată, să gazeze oameni paşnici, cu miile! Legea nu ne permite să atacăm oameni, fără motiv. Da, reacţionăm la agresiuni, dar doar împotriva agresorilor care ne atacă pe noi sau obiective publice. Dar nu a fost cazul în 10 august, oricine a putut vedea asta la TV, chiar şi noi de aici, din Paris”

Declaraţia de mai sus îi aparţine unui membru al trupelor de Jandarmerie din Paris, divizia antitero, şi a fost culeasă de ZIARISTII.COM. Asta pentru că tot pomeneşte Carmen Dan de Franţa, SUA şi alte ţări civilizate unde, vezi Doamne, forţele de ordine ar fi procedat la fel ca jandarmii din Piaţa Victoriei – o manipulare clasică a PSD.

Nicăieri în lume nu există un „10 august”!

În 10 august 2018, jandarmii au gazat copii

O lume întreagă a văzut măcelul din Piaţa Victoriei. Nu avem nevoie de nicio dovadă în plus. Sunt sute de plângeri penale, dar şi milioane de ochi care au putut vedea imaginile live sau pozele făcute cu telefoanele inteligente.

Există un singur adevăr, pe care victimele îl aşteaptă confirmat de justiţie: în 10 august, forţele de ordine, adică jandarmi cu nume şi prenume, au atacat legea şi oameni nevinovaţi, fără niciun motiv în afară de acela de a răspunde la o comandă politică.

Este cea mai uşoară anchetă penală posibilă la atâtea probe clare. Cu toate acestea, procurorii îşi plimbă cazul de la unii la alţii, iar faptul că asta se întâmplă în mandatul unui procuror general care merge pe mâna SS-Gestapo, abuzând o familie cu drepturi legale de adopţie, nu e întâmplare.

Mutarea Dosarului 10 august de la Parchetul Militar la DIICOT arată a parte din „efectul Licu”.

CITIȚI ȘI:

EXPLOZIV. Dragnea şi Carmen Dan au ştiut TOT despre masacrul din 10 august! Mărturia unui om din interior

Krichbaum: „Ministrul dvs. de Interne compară protestele din 10 august cu cele din Franța. Complet greșit! Complet strâmb!”

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

VIDEO. Procuroarea din „cazul Sorina”, denunțată de vuvuzeaua penalilor: „E din gașca #Rezist!”

Asistenta maternală a făcut-o pe Sorina „țigancă” și „nebună”, de față cu fetița și cu cei de la Direcția Copilului!

ȘOCANT! Manevre ticăloase ale soților Șărămăt, pentru a o ține captivă pe Sorina: alba-neagra cu cererile de adopție

VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare

Adevăruri grave pe care propaganda PSD-ALDE le-a acoperit cu diversiunea „Sorina răpită de americanii traficanți de organe”

Licu şi Adina Florea, scoateţi banii! Părinţii adoptivi ai Sorinei cer daune în instanţă pentru că au fost blocaţi în România de ancheta SS-Gestapo, luată în serios de procurorul general

Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

Cazul Sorina. Propaganda rusă o laudă pe judecătoarea Dana Gârbovan şi îl atacă pe Cristi Danileţ

Părinţii Sorinei anunţă ambasada SUA după ce procurorul general s-a întors împotriva lor şi a trecut de partea celor care le-au abuzat fetiţa adoptată legal

Procurorul general Licu intră în jocul populist şi trece de partea abuzatorilor Sorinei. Şantajat pentru plagiat?

Sorina şi linşajul presei iresponsabile. Un articol despre manipularea mediatică ordinară şi impotenţa statului de a aplica legea

„Sorina, noi vom lupta, traficanţii nu te ia”. Tăriceanu, Dăncilă, Firea&co. se „lipesc” de scandalul fetiţei adoptate pentru a poza în victime ale justiţiei

„Când am văzut că Sorina e de etnie romă, am zis: «Doamne, ce noroc are acest copil pentru că va ajunge la New York, unde culoarea nu contează»”

Primele imagini cu Sorina şi familia adoptivă din SUA. „Fetiţa este bine, am avut mereu un psiholog alături. Încercăm să trecem împreună peste acest moment greu”

Chirieac vinde statului „știri pozitive” cu 2.500 € bucata. Un nou șmen de 15.000 € de la Drumuri, cu trei zile înainte de alegeri

Ciuvică a descoperit „mâna criminală” care a fraudat alegerile și a băgat ALDE sub 5%

Fake-news ordinar al Olguței Vasilescu. Asociere tembelă între Băsescu, Blaga, Clotilde, Pâslaru și doi tatuați

Șeful de cabinet al lui Tăriceanu e încolțit de DNA pentru șpaga de 800.000 $ a „jupânului”

VIDEO. Renate Weber (ALDE) spune că 1,5 milioane de votanți, cei de pe listele suplimentare, de fapt nici n-au existat!

„Când s-a dat sentința la Dragnea, toată lumea a izbucnit în urale de parcă ar fi dat gol România în finala Campionatului Mondial”

Dosarele grele abia acum vin peste Dragnea! Pe lângă ele, cel care i-a adus închisoarea a fost mizilic

Furie la Antena 3: PNL, USR și PMP nu i-au dat niciun leu în campanie, iar PSD și ALDE au plătit mai mult la RTV!

Șocul unei românce din Italia: „Am fost acasă să-mi îngrop tatăl. M-am îngrozit câtă șpagă mi s-a cerut”

Dragnea și Carmen Dan și-au dat foc la valiză! Bădulescu are un motiv în plus să spună cum au dirijat ei represiunea din 10 august

Mincinoasa MINCINOASELOR s-a umplut iar de „ciumă”. Gabriela Zoană, atac de ţaţă la Klaus Iohannis

6 COMENTARII

  1. Dacă procurorii militari și-au declinat competenta, atunci le-as spune, domnilor sunteți plătiți din banul public. V-atu bătut joc de romani, sa returnați la casierie soldele militare pe care le-ați primit 11 luni!!!! Va bateți joc nu numai de romani dar va rad și curcile!!! Bugetul statului NU este un sac fără fund!!!! Știți lucrul acesta???? Dacă da, mergeți la casierie și banii înapoi!!!!!

    • Perfect adevarat. Legile strambe premeditat alambicate dar mai ales permisive le permite dezmatul si bataia de joc. De urgenta va trebui schim bata constitutia tarii.

  2. Parchetul Militar ca si SIIJ trebuie desfiintat. Licu are dreptate, toti procurorii militari sunt nulitati absolute si niste lasi care injosesc haina militara pe banii cetatenilor. Daca procurorii militari erau competenti, Iliescu si banda criminala si-ar fi ispasit deja pedeapsa pentru crimele de la Revolutie si Mineriade de la care au trecut 30 de ani. Nu au nicio scuza decat incompetenta si reaua vointa. De asemenea capii jandarmeriei trebuiau arestati preventiv imediat dupa 10 august pentru 30 de zile. DIICOT-ul parca a inceput sa functioneze, nu stiu daca la presiunea parchetelor similare din UE cu care sunt obligati sa colaboreze, dar in ultima vreme se mai prind traficanti, se mai destructureaza retele internationale de interlopi, poate resusesc ei sa faca dreptate si pentru 10 august.

    • Jandarmeria e structura militarizata a MAI, ei nu pot fi anchetati decat de procurori militari, in consecinta sunt facuti scapati, pentru ca DIICOT nu are jurisdictie asupra lor.

  3. Florea, Licu, Savonea, Banila, Carmen Dan impreuna cu bestiile bolaevice din jandarmerie vor plati cu ani grei de puscarie ceea ce fac. Sunt gata sa ajut formarea unor comitete de autoaparare. Sunt medic chirurg si fost combatant HOS/HVO pt independenta Croatiei. Aceste bestii daca nu vor fi oprite vor reinstaura teroarea bolsevica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here