Cazul fetiţei din Baia de Aramă ajunse, la familia sa legală abia după intervenţia forţelor de ordine, a arătat nu doar imaturitatea unei părţi din societatea românească, dar şi iresponsabilitatea imensă a unora dintre cei care se consideră „presă”.
Cei care au muşcat nada întinsă de familia ce o avea în grijă pe micuţă au fost, primii, unii jurnalişti locali, iar apoi, mânaţi de populism, audienţă şi chiar ură faţă de justiţie, au sărit în aceeaşi barcă mai multe publicaţii şi televiziuni centrale. S-a creat un linşaj mediatic naţional, cu victime sigure: Sorina şi familia ei adoptivă.
În loc să bată monedă pe vinovăţia familiei Şărămăt, care o ţinea prizonieră pe fetiţă de două luni şi care i-a inoculat fetei frica de a deveni victimă a traficului de organe (pentru aşa ceva, în Occident, ar fi fost arestaţi pe loc!), această parte a presei iresponsabile a făcut exact invers: a devenit aliata fărădelegii. şi ahtiata audienţei cu orice preţ.
Jurnalistul Dan Tăpălagă, de la G4Media.ro, a scris un text pe acest subiect sensibil, unul dintre foarte puţinele materiale de presă echilibrate, serioase şi argumentate, în acest noian de fake news. Redăm mai jos câteva pasaje din analiza lui Dan Tăpălagă, care scoate în evidenţă şi boala gravă a presei româneşti.
Argumentele lui Dan Tăpălagă
- Cazul Sorinei Lucan, fetița luată de un procuror însoțit de mascați de la o asistentă maternală din Baia de Aramă, pentru a fi predată familiei adoptive, a generat o revărsare de populism din partea politicienilor și reacții emoționale dintr-o parte publicului.
- Mai întâi, faptele. Soții Săcărin, stabiliți de mai bine în Statele Unite la începutul anilor 2000, au devenit oficial părinții Sorinei pe data de 23 aprilie 2019 printr-o decizie definitivă a Curții de Apel Craiova.
- Asistentul maternal Mariana Șărămăt a refuzat să predea copilul familiei de adopție, copil pentru creșterea căruia statul îi plătea un salariu lunar. Nu mai are nici o relevanță în cazul de față dacă a mai încercat sau nu să o adopte pe Sorina, câți ani a crescut-o etc. Avem o decizie definitvă și punct.
- În 24 mai, Comisia pentru Protecția Copilului, din cadrul Consiliului Județean Mehedinți, i-a retras Marianei Șărămăt atestatul de asistent maternal profesionist, „constatând că aceasta nu şi-a respectat obligaţia privind copilul pe care-l avea în plasament, de a contribui la reintegrarea acestuia în familia adoptivă, încălcând, astfel, grav interesul superior al copilului şi, privându-l pe acesta de a avea o familie”. (Sursa Newsweek).
- Sorina ajunge la familia adoptivă o lună mai târziu, în urma intervenției unui procuror însoțit de mascați, după ce familia Săcărin a făcut o plângere penală pentru privare de libertate și rele tratamente.
- Mariana Șaramăt nu mai avea de două luni nici un drept de a mai ține copilul acasă și tot din aprilie Sorina avea din punct de vedere legal părinți adoptivi.
- Abia după încă o lună de la retragerea atestatului, timp în care fetița a stat la fosta asistentă, Sorina a fost dată familiei adoptive, în urma unei intervenții în forță a unei procuroare de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.â
- Intervenția s-a bazat pe o plângere făcută de soții Săcărin, pentru privare de libertate și rele tratamente aplicate copilei.
- În filmul intervenției de vineri dimineața postat pe Facebook de către familia Șărămăt se vede cum procurorarea Maria Pițurcă, de la parchetul Curții de Apel Craiova, o trage pe Sorina afară din casă fiind însoțită de mascați.
- Fetița în vârstă de opt ani plânge, se zbate și refuză să plece din casa familiei care a crescut-o de când avea un an și jumătate.
- Intervenția ar fi avut loc în urma altor patru încercări eșuate ale soților Săcărin de a convinge familia Șărămăt le dea copilul asupra căruia fosta asistentă nu mai avea nici un drept legal.
- Politicieni și jurnaliști s-au cățărat pe valul de emoție publică cerând anchete, controlale, verificări. Cu toții au denunțat ”abuzul” procurorului și au invocat interesul superior al copilului, dar nici unul n-a subliniat celălalt abuz, infinit mai grav, și anume nerespectarea unui hotărâri judecătorești definitive.
- Prioritatea zero a celor de la putere ar trebui să fie acum nu verificările și controalele făcute din populism, ci elaborarea urgentă a unor mecanisme clare pentru a evita noi cazuri Sorina. Așa pot arăta că le pasă într-adevăr de ”interesul superior al copilului”, restul e gargară și spectacol TV.
- Am văzut cu toții incapacitatea unei familii de a pune în aplicare o hotărâre definitivă de adopție altfel decât prin recurgerea la plângeri penale și intervenții în forță. Iar aici statul trebuie să acționeze rapid prin stabilirea unor reguli, astfel încât să nu se mai ajungă la procurori și mascați pentru a preda un minor familiei adoptive.
Textul integral, AICI
Sincere FELICITARI,pt.articol(f.bine scris de un OM CORECT, un OM al DREPTATII), Laurentiu Ciocazanu. S-aveti SUCCES, in continuare, alaturi de Grigore Cartianu si toti colegii din Redactie.
Corect, incapacitatea autoritatilor de a rezolva situatia fara traume psihice copilului. Si inca o data neprofesionalismul autoritatilor, politie si procuratura. Din pacate nu pot fi de acord total, trebuiesc totusi anchetati procurorii din acest caz, pentru neprofesionalism cel putin. Ramane dilema, de ce nu au arestat pe loc asistentii maternali pentru lipsire de libertate si au provocat acest scandal cu traume pentru copil? Se putea evita foarte usor prin luarea copilului de la scoala sau altfel, in lipsa asitentilor maternali sau sub acoperire de catre politisti criminalisti, si daca chiar nu aveau cum altfel evita ca fetita sa asiste la arestarea asistentilor maternali (ceea ce este foarte greu de crezut), repet, TREBUIAU ARESTATI PE LOC ASISTENTII MATERNALI, in acelasi timp cu luarea copilului. In orice caz, autoritatile din Romania sunt NEPROFESIONISTE, si binenteles, cineva trebuie sa plateasca pentru asta. Din pacate se va musamaliza totul ca de obicei… 🙁
Articolul ar fi corect, daca ar fi vorba de masina sotilor Sacarin. Dar Sorina nu-i un obiect, pe care sa-l iei printr-o hotarare judecatoreasca, ci este un copil pe care il poti adopta, la aceasta varsta, doar daca vrea si el. Altminteri, ceea ce s-a facut, se numeste rapire, chiar daca are aparente de legalitate. Si sa zici ca iubesti un copil, dar sa-l iei printr-o actiune care ii va crea traume psihice pe viata, este minciuna sfruntata si demagogie de cel mai inalt nivel.
Cred ca sunteti extrem de naivi! Cred ca sunteti acei oameni care si-o iau grav de la viata! Felul in care au actionat parintii adoptivi e suficient de relevant! Nu au luat-o pentru ca au nevoie, ca vor sa faca un bine! Coincidentele se tin apoi lant! Unde lucreaza sotii Săcărin? Si toate neregularitatile desfasurarii proceurii de adoptie. Dar dvs o tineti cu iubirea pentru fetita! As vrea sa va intreb de unde dorinta imensa de a o adopta pe fetita? Ce nevoie sufleteasca au parintii? Nu au spus nimic de toate acestea! Dar pentru dvs, e firesc, oamenii au asa o inima mare! Ma amuzati teribil! Cati bani ati primit pentru acest articol?
153.849.227 $
Maria si Marian Tudorel Lazar Eu zic sa se faca perchezitii la sediul „Ziaristii”. Sigur se vor gasi valuta, masini de scris si droguri! Sa se ia legatura cu miron cosma, daca statul paralel nu vrea sa faca ce zice lumea de buna credinta. Jos justitia! (Ca, daca nu e jos, nu putem s-o calcam in picioare, nu?!)