Recent am semnat un document cu valoare civică și, sper, cu consecințe politice: Declarația Comitetului Național pentru relansarea partidului lui Maniu – Mihalache – Coposu – Rațiu. Co-semnatari sunt 13 personalități din diverse domenii de creație sau cu activitate civică remarcabilă. Lista e deschisă. Argumentele sunt mai jos.
Sunt activ civic din decembrie 1989, iar activ politic – din ianuarie 1990. Eram student în anul 2, la Politehnica bucureșteană, când România a devenit scena unor evenimente efervescente, iar civismul și politica n-au mai fost interzise. Trăisem „revoluția” (scuze, dar de o vreme simt nevoia să pun ghilimele) la intensitate maximă, cu arma în mână (slavă Domnului că n-a fost nevoie să trag niciun glonț, am fost norocos, diversiunile KGB-iste ale echipei Ion Iliescu – Silviu Brucan – Nicolae Militaru – Gelu Voican Voiculescu – Petre Roman – Teodor Brateș – Mircea Dinescu etc. au ocolit facultatea noastră în acele zile).
Am procesat confuz primele săptămâni din ianuarie 1990, până când anunțul că Frontul Salvării Naționale (FSN) va deveni partid politic – în ciuda promisiunilor că nu va face asta – a fost dușul rece care a alungat întunericul politic din capul meu de încă adolescent, la aproape 21 de ani. Dar a adus furia: constatam, brutal, că noul conducător (Iliescu) mințea la fel de grosolan ca predecesorul său (Ceaușescu), pe care tocmai îl împușcase. „Democratul” mințea precum „dictatorul”, „tiranul”, „bestia comunistă”. Iar noi aflam, de la o zi la alta, că „democratul” era la fel de comunist ca „dictatorul”, ba chiar mai supus Moscovei, Uniunii Sovietice, barbariei bolșevice.
Era fiebere mare în Regie, complexul studențesc de pe malul Dâmboviței. Eram cazat în P19, stăteam trei într-o cameră micuță, cu paturi suprapuse, ca la armată (fusesem 9 luni la parașutism, la Buzău, în 1987-1988). Zilnic făceam acțiuni, proteste, marșuri. Ne organizam pe Splai, plecam spre centru, la Universitate. Ni se părea că Iliescu și ai lui ne-au tras o țeapă istorică, ne fură revoluția, ne întoarcem la întunericul din care abia ieșiserăm. Trebuia făcut ceva!
28 ianuarie m-a găsit în Piața Victoriei, la manifestația-protest a partidelor istorice (PNȚCD-ul lui Corneliu Coposu, PNL-ul lui Radu Câmpeanul, PSDR-ul lui Sergiu Cunescu). Eram cocoțat pe o schelă de lângă Muzeul Antipa, vedeam mulțimea aceea uriașă, Piața plină de oameni care strigau „Jos comunismul!”, „Jos Iliescu!”, „Cine-a stat 5 ani la ruși / Nu poate gândi ca Bush”, „Ultima soluție / Înc-o revoluție!”. Eram mulți, ne simțeam puternici.
Seara târziu, la televizor, l-am văzut pe Ion Iliescu cerându-i lui Corneliu Coposu „să nu-i mai pună sula-n coaste”. Astea, discuțiile, erau înăuntru, în Palat. A-i cere bolșevicului Iliescu să respecte minime reguli democratice însemna „a-i pune sula-n coaste”…
A doua zi, pe 29 ianuarie, Ion Iliescu și Petre Roman l-au pedepsit crunt pe Corneliu Coposu, cel ce stătuse 17 ani în pușcăriile regimului impus României de Stalin și Armata Roșie prin lichele precum Alexandru Iliescu (plus fiul său Ion) și Walter Roman (tatăl lui Petre).
La o lună de la împușcarea lui Ceaușescu, bolșevicii scoteau din nou colții: „clasa muncitoare” de la uzinele IMGB, Republica, 23 August, Semănătoarea etc., adusă cu autobuzele, instigată de la vârful FSN și mobilizată de lichele precum Gelu Voican Voiculescu, N. S. Dumitru, Sergiu Nicolaescu, Dan Iosif, lua cu asalt sediul PNȚCD din Piața Rosetti, la doi pași de Piața Universității. Liderii țărăniști erau în pericol să fie linșați. Și a urmat scena cu Coposu scos din sediu și băgat în TAB, exact ca Ceaușescu cu 34 de zile în urmă, la Târgoviște… Mare lucrătură KGB-istă: prostimea trebuia să înțeleagă, subliminal, că „siamezul” lui Ceaușescu e Coposu, nu Iliescu…
VIDEO: Barbaria FSN-istă din 28-29 ianuarie 1990 (prima mineriadă)
Grosolănia diversiunii ne-a radicalizat și a creat premisele manifestației-maraton din Piața Universității. Iar pe mine m-a transformat într-un anti-FSN-ist pe viață. Anti-FSN-ist, anti-FDSN-ist, anti-PDSR-ist, anti-PSD-ist, căci acesta a fost traseul marcat cu roșu de Ion Iliescu și clica sa KGB-istă.
Primul vot: PNȚCD și Ion Rațiu
Pe 20 mai 1990 am votat PNȚCD (președinte era Corneliu Coposu), iar la Președinție – pe Ion Rațiu. Teoretic, aveam două opțiuni de opoziție: Radu Câmpeanu (PNL) sau Ion Rațiu (PNȚCD). Nu știu cum s-au procesat informațiile în capul meu atunci, dar ulterior mi-ar fi fost ciudă să-l fi votat pe Câmpeanu.
Cred că am pus ștampila pe Rațiu din instinct, sau poate pentru că-l avea alături pe Coposu, sau poate pentru că țărăniștii erau mai radicali anti-FSN și se conturau mai clar ca victime ale terorii comuniste…
Rațiu a luat doar 4,29%, Câmpeanu – 10,64%, iar Iliescu – 85,07%. După cum declară azi unii-alții, ar fi trebuit ca Rațiu să aibă măcar 20%… semn că unii se rușinează că au votat, de fapt, cu Câmpeanu sau – mai rău – cu Iliescu.
La parlamentare, PNȚCD a obținut 2,45% (Senat), respectiv 2,56% (Camera Deputaților), fiind depășit de FSN (67,92% / 66,31%), UDMR (7,20% / 7,23%), PNL (7,06% / 6,41%) și chiar Mișcarea Ecologistă din România (2,50% / 2,62%). Atât au putut românii, atunci, la ieșirea din bezna comunistă și ca urmare a diversiunilor ordinare făcute de TVR, condusă de sinistrul Răzvan Theodorescu…
Corneliu Coposu și Ion Rațiu ne spuneau de atunci cât de periculoși sunt rușii chiar și atunci când par că s-au mai îmblânzit (era vremea lui Gorbaciov, cel cu perestroika și glasnost). Rațiu a scris și o carte în acest sens – „Moscova sfidează lumea”. 
De la Coposu ne-au rămas memoriile și unele scurte secvențe video, în care a punctat chirurgical, ca unul care simțise pe pielea lui ce înseamnă barbaria venită de la răsărit.
VIDEO: Corneliu Coposu despre pericolul rusesc
10 ani cu PNȚCD, mereu cu Dreapta anti-PSD
Am votat constant PNȚCD și candidații săi la prezidențiale în primul deceniu post-comunist, fie pe listă proprie (1990), fie pe lista comună a Convenției Democrate (1992, 1996), fie în alianța nefericită din 2000, când țărăniștii au rămas în afara Parlamentului.
Din 2004 încoace n-am mai pus ștampila niciodată pe PNȚCD. N-am avut încredere în noii lideri, nici în capacitatea lor de a readuce partidul în Parlament. Țărăniștii anilor ’90, cei cu care rezonam, au început să dispară din prim-plan, renunțând la politică sau sprijinind alte inițiative politice țărăniste. Dezastrul a fost desăvârșit de Aurelian Pavelescu, impostorul care a pus mâna pe PNȚCD în 2010, iar de 14 ani îl ține captiv, pulverizându-l pur și simplu. Singurul scop al acestuia este să facă o uriașă afacere imobiliară, vânzând diverse sedii ale partidului, în București și prin mai multe județe.
Consecvent idealurilor din primăvara anului 1990, am continuat să votez Dreapta anti-PSD, totdeauna anti-PSD! Și, evident, am respins mereu furunculele populist-extremiste (PUNR, PRM, PP-DD, PRU, AUR, Șoșoacă).
O firavă opoziție anti-PSD. Imposibil de făcut o majoritate reformistă!
După reformele operate în justiție de președintele Traian Băsescu, prin Monica Macovei – Daniel Morar – Laura Codruța Kovesi, șocurile administrate statului de drept de regimul Liviu Dragnea (cu prim-miniștrii Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Dăncilă și miniștrii Florin Iordache și Tudorel Toader) și de regimul PSD-PNL al trădătorului Klaus Iohannis au făcut ca România să se află astăzi într-o situație politică îngrozitoare.
În Parlament, grupările reformiste sunt firave: USR și o duzină de deputați ex-PNL, grupați acum în Forța Dreptei (avându-l lider pe Ludovic Orban). PMP a ratat la limită intrarea în legislativul de la București, reușind să aibă reprezentare doar în Parlamentul European.
În rest, același PSD distrugător de țară, un PNL care s-a PSD-izat înfiorător în ultimii trei ani (după ce Iohannis l-a alungat pe Ludovic Orban prin coada-de-topor Florn Cîțu, pentru a ajunge la pensionarul special plagiator Nicolae Ciucă), eternul UDMR în formula „PSD-ul maghiar”, plus extremiștii de la AUR („suveraniști”, anti-europeni, pro-ruși, deci anti-români), cu așchia lor S.O.S. (Șoșoacă).
Așadar, în actuala legislatură e imposibil de făcut o majoritate reformistă, în condițiile în care România are nevoie absolută de reforme de mare anvergură, pe mai multe direcții: economică, fiscală, administrativă, electorală etc.
România Eșuată, în formula Iohannis – Ciolacu – Ciucă
În ultimii 10 ani, România s-a tot îndepărtat de obiectivul de a fi un stat modern. Urmările sunt dramatice: locul 1 în Europa, constant, la deficit bugetar, inflație, ritmul îndatorării. Statul a devenit super-obez, cheltuielile pentru funcționarea sa sunt aberante, revoltătoare, nesustenabile.
Dreptatea socială a dispărut, realitate ilustrată la vârf, fără rușine, de oameni-cheie în stat:
- Klaus Iohannis – turist planetar cu avioane de lux și cheltuieli secretizate; zero realizări în plan intern, indiferent la ororile produse de „guvernul său”; adeptul formelor fără fond, gen „România Educată” (singurul său proiect reușit este Româna Eșuată); trădător politic; distrugător al Justiției la dimensiuni dragniene;
- Marcel Ciolacu – populist, sinecurist, lacom, afaceri tenebroase, anti-meritocrație (diploma de Bac rămâne un mister), mediocru, iresponsabil în actul de guvernare;
- Nicolae Ciucă – imaginea pensionarului special îmbuibat, „dezertat” spre pensie la 52 de ani cu nevasta cazonă cu tot; cumul pensie-salariu la stat; plagiator; incapabil să articuleze trei fraze inteligente; a deturnat peste două milioane de euro din bani publici, prin subvenția pentru partid, pentru a face reclamă cărții sale neapărute!
Valorile pe care le susțin de 34 de ani
În aceste condiții, ca jurnalist și cetățean, consider că pentru a reforma România (altfel falimentul ne paște!), e nevoie de reformarea instituțiilor-cheie: Președinție, Parlament, Guvern, Curtea Constituțională, Avocatul Poporului, Agenția Națională de Integritate etc. Iar pentru a crea o majoritate capabilă să facă reforme ample, de substanță, e nevoie de mai multe partide care să fie:
- pro-europene (facem parte din UE);
- pro-americane (partenerul nostru strategic în materie de securitate, facem parte din NATO);
- pro-justiție (DNA nu se mai atinge de „peștii cei mari”; mii de infractori au scăpat prin prescrierea faptelor; nu există democrație consolidată fără justiție puternică și independentă!);
- pro-democrație (acum avem o semi-democrație, cu tendințe de șubrezire a statului de drept);
- pro-antreprenoriat (mediul privat trebuie încurajat, sprijinit, întărit);
- pro-libertăți (regimul Iohannis are tendințe anti-democratice, vezi „cazul Emilia Șercan”);
- pro-meritocrație (fără plagiatori în mediul academicpolitic, fără lichele și nepricepuți în funcții publice).
De ce susțin relansarea mișcării țărăniste
USR și Forța Dreptei acoperă zona liberală a societății.
PMP ar putea mobiliza „electoratul băsist”, atât cât mai există.
Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚMM) este singura soluție realistă de a resuscita mișcarea țărănistă, moderat-conservatoare, care câștiga alegerile în 1996 și-l făcea președinte pe Emil Constantinescu, aducând prima rocadă la putere după 7 ani de fesenism (cripto-comunism).
În PNȚMM s-au regrupat oameni care i-au fost aproape, în PNȚCD, lui Corneliu Coposu (admirabilul lider decedat în noiembrie 1995, ca urmare a bolilor „dobândite” în lunga sa detenție politică, în condiții infernale, de exterminare). De exemplu, Liviu Petrina – secretarul general al PNȚCD în 1990, reprezentantul Senatului PNȚMM în prezent.
Actualul președinte executiv al PNȚMM, Mircea Taloș, era foarte activ în PNȚCD – cu riscurile de rigoare! – încă din prmăvara anului 1990, în județul Bistrița-Năsăud.
Valerian Stan, actualul secretar general al PNȚMM, a fost unul dintre vectorii importanți ai Alianței Civice în anii ’90, când organizația condusă de Ana Blandiana a jucat un rol esențial în formarea Convenției Democrate Române (CDR), câștigătoarea alegerilor din 1996.
E important ca societatea să-și recupereze valorile pentru care au militat – cu succes – țărăniștii anilor ’90, dând o șansă României de a se desprinde din „menghina rusească”, de a „evada” spre NATO și spre UE, adică spre Occidentul democratic.
Dacă PNȚMM va reuși să recupereze acest trecut efervescent, precum și prestigioasa istorie a PNȚ, atunci România va avea o șansă în plus să fie guvernată de o coaliție reformatoare, modernizatoare.
Așa cum PNȚCD a scos România din marasmul FSN-ist în 1996-2000, PNȚMM ar putea contribui la reașezarea țării pe baze morale, inspirate de martirii Iuliu Maniu (1873-1953) și Ion Mihalache (1882-1963), de admirabilul caracter Corneliu Coposu (1914-1995) și de inegalabilul promotor al democrației Ion Rațiu (1917-2000).
Personal, simt nevoia renașterii PNȚ, de astă-dată în formula PNȚMM, pentru a da o șansă în plus renașterii morale a României. Sunt onorat să fac parte din Comitetul Național pentru relansarea partidului lui Maniu – Mihalache – Coposu – Rațiu, alături de colegi gazetari precum Lucia Hossu-Longin („Memorialul Durerii” nu se uită niciodată!), Vartan Arachelian, Sabin Orcan și Constantin Rudnițchi, de artiști cu o solidă componentă moral-istorică (Nicolae Mărgineanu, Maria Ploae), de președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (Sergiu Rizescu), cel al Asociației Victimelor Mineriadelor 1990-1991 (Viorel Ene) și cel al Alianței Civice (Constantin Marțian), de personalității precum Andreea Paul-Vass, Ion Papuc, Ioan Panican și Marius Oprea, care au merite incontestabile în redarea adevărului dureros al comunizării României.
Trag nădejde că lista de susținători se va mări considerabil în următoarele săptămâni și luni.
Am semnat cu speranță și o oarecare nostalgie Declarația acestui Comitet, pentru că e nevoie de țărăniști – de adevărații țărăniști! – pe scena politică relevantă.
E nevoie ca și un partid extra-parlamentar să intre în jocul politic care contează, să întărească tabăra reformatoare, civilizatoare, pedepsind astfel vinovățiile și lașitățile guvernanților de azi. Susțin acest demers și pentru că de acolo, de sus, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu și Ion Rațiu ne privesc cu priviri mustrătoare: dar voi, cei de azi, ce faceți pentru ca ucrarea noastră să fie dusă mai departe?!
Ca jurnalist care n-a fost niciodată membru de partid, dar care a votat întotdeauna (mai puțin la sinistra finală prezidențială Iliescu – Vadim, din 2000), și a făcut-o cu conștiința, voi sprijini eforturile de consolidare a PNȚMM, pentru că valorile sale sunt și ale mele.
Voi sprijini mereu partidele care reprezintă o speranță de îndreptare a României, de înfăptuire a justiției sociale. De exemplu, de lichidare a aberantelor cheltuieli bugetare, prin care 20 de români sunt obligați să muncească pentru a plăti lunar pensia specială a unui mega-profitor, eventual pensionat pe la 45-50 de ani! Sau la 52 de ani, ca generalul Ciucă!
Declarația Comitetului Național pentru relansarea partidului lui Maniu – Mihalache – Coposu – Rațiu
„România se află astăzi într-o situație ce impune mobilizarea tuturor energiilor pentru prosperarea spirituală și materială, pentru a se folosi la maximum prezența noastră binefăcătoare în UE și în NATO.
Povara corupției dăunează foarte mult nu numai dezvoltării economice, dar slăbește și moral poporul român.
Clasa politică actuală are nevoie de a fi împrospătată urgent.
În aceste împrejurări, noi considerăm necesar să încurajăm relansarea partidului lui Maniu – Mihalache – Coposu – Rațiu.
Acest partid istoric a jucat un rol determinant în istoria țării, a realizat reîntregirea națională, a promovat democrația în cele mai vitrege împrejurări, s-a opus tuturor dictaturilor, a păstrat legăturile cu democrațiile euro-atlantice, s-a jertfit în rezistența împotriva ocupației ruso-comuniste, a relansat în 1989 direcția democratică și pro-occidentală, drumul spre NATO și UE.
Mai presus de toate acestea, a apărat cu fermitate valorile morale, civilizația creștină, a asigurat respectarea drepturilor omului și ale minorităților, a militat neîncetat pentru dreptate și adevăr.
Fundătura în care Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat (PNȚCD) a fost dus de un impostor politic a impus, ca necesitate absolută, regruparea multor fruntași ai partidului istoric, păstrători ai doctrinei național-țărăniste creștin-democrate, în Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚMM). Acesta duce mai departe valorile pentru care au murit în temnițele comuniste Iuliu Maniu și Ion Mihalache, a pătimit în lanțurile bolșevice Corneliu Coposu, a luptat cu energie Ion Rațiu.
Chemăm, așadar, oamenii responsabili să acorde sprijin acestui partid – PNȚMM –, să acționeze fiecare pentru a-l reda României!
Creștin-democrația trebuie sa ajungă din nou în Parlamentul României!”
Semnatarii Declarației:
- Vartan ARACHELIAN – ziarist
- Grigore CARTIANU – ziarist
- Viorel ENE – președinte Asociației Victimelor Mineriadelor 1990-1991
- Lucia HOSSU-LONGIN – regizor, realizator al serialului „Memorialul Durerii”
- Constantin MARȚIAN – președintele Alianței Civice
- Nicolae MĂRGINEANU – regizor
- Marius OPREA – istoric
- Sabin ORCAN – ziarist
- Ioan PANICAN – președintele Forumului Civic Creștin
- Ion PAPUC – scriitor, politolog, filosof
- Andreea PAUL-VASS – economist, profesor
- Maria PLOAE – actriță
- Sergiu RIZESCU – președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR)
- Constantin RUDNIȚCHI – ziarist, economist