joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsVIDEO. Sportivii nord-coreeni care și-au făcut selfie la Olimpiadă, pe podium, cu...

VIDEO. Sportivii nord-coreeni care și-au făcut selfie la Olimpiadă, pe podium, cu frații lor sud-coreeni sunt anchetați acum de regimul comunist de la Phenian. Sunt bănuiți de „ideologie subversivă“ pentru că au zâmbit, deși trebuia să-și privească „dușmanii” cu ură

-

Componenții echipei de tenis de masă a Coreei de Nord, din proba de dublu mixt, medaliați cu argint la Olimpiada de la Paris, sunt acum anchetați de autoritățile comuniste de la Phenian și în pericol să fie pedepsiți. Ei sunt considerați vinovați de a fi îndrăznit să-și facă selfie pe podium cu frații lor din Coreea de Sud, care luaseră bronzul. Sportivii sunt acuzați că au zâmbit la poză, ceea ce trădează „ideologie subversivă“.

La momentul respectiv, poza cu nord-coreenii și sud-coreenii împreună pe podium, zâmbind fericiți, a făcut înconjurul rețelelor de socializare. Tuturor le-a plăcut ce au văzut, mai puțin șefilor regimului comunist din Coreea de Nord. La întoarcerea acasă au început anchetele, scrie „The Telegraph“.

Podiumul a fost 100% asiatic: 1. China; 2. Coreea de Nord; 3. Coreea de Sud.

- Advertisement -

Dublul nord-coreean a fost format din Kim Kum Yong (23 de ani / ea) și Jong Sik Ri (24 de ani / el).

În principal este vizată Kim Kum Yong, zisă și Kim Yong Kim, pentru că a zâmbit în fotografie alături de sud-coreeni, care ar trebui priviți „cu ură”, pentru că sunt „inamici”.

De anchetă n-a scăpat nici colegul ei, Jong Sik Ri, care a fost complice la scena de prietenie de pe podiumul olimpic. E drept, el n-a arătat prea mult entuziasm, ba chiar a fost crispat, dar „n-a luat atitudine” față de zâmbetul larg al partenerei sale.

- Advertisement -

La Olimpiada de la Paris, a fost o regulă ca medaliații cu bronz să facă selfie-ul de pe podium. De exemplu, David Popovici a făcut selfie-ul după proba de 100 de metri liber (în care a fost devansat de chinezul Zhanle Pan și de australianul Kyle Chalmers), dar a „stat la poză” după proba de 200 de metri liber, pe care a câștigat-o, de selfie ocupându-se americanul Luke Hobson (locul 3); argintul i-a revenit britanicului Matthew Richards.

La fel s-a întâmplat și la tenis de masă, după proba de dublu mixt: de selfie s-a ocupat băiatul din echipa sud-coreeană, medaliată cu bronz. Acesta și colega sa le-au arătat multă prietenie fraților din Coreea de Nord, care însă n-au reacționat „cu ură”, așa cum fuseseră instruiți.

Trebuie „purificați”, pentru că au fost expuși la „contaminarea capitalistă”. Precedent: în 2010, după Campionatul Mondial, fotbaliștii au fost trimiși în mină

Publicația „Daily NK“ relatează că din 15 august, de când echipa Coreei de Nord s-a întors acasă, cei doi sportivi au intrat într-un program de o lună de „purificare“ după ce au fost „expuși la contaminare“.

„Purificarea“ reprezintă un proces în trei etape de ideologizare organizat de Ministerul Sportului, iar cei vizați sunt sportivii care trebuie curățați de orice rămășițe ale influenței unei culturi „non-socialiste“.

În cazul jucătorilor de tenis de masă, o comisie a Ministerului Sportului va face o „examinare ideologică“ și va decide dacă și cum îi va pedepsi pe cei care au acceptat să se pozeze cu inamicii sud-coreeni.

Înainte de a pleca la Olimpiadă, sportivii primiseră „instrucțiuni speciale“ să nu interacționeze în niciun fel cu sud-coreenii ori cu alți sportivi „capitaliști”, „reacționari” de la Olimpiadă. Ei au fost avertizați că, în caz contrar, vor suporta consecințele.

Dacă se va considera, după anchetă, că au încălcat directivele Comitetului Central al Partidului Comunist Nord-Coreean, jucătorii de tenis de masă vor fi pedepsiți, deși în acest moment nu e clar în ce fel.

Un indiciu ni-l oferă pățania fotbaliștilor care au reprezentat Coreea de Nord la Campionatul Mondial din 2010, organizat în Africa de Sud. Pentru că, după un remarcabil 1-2 cu Brazilia, au pierdut la scor în fața Portugaliei (0-7) și a Coastei de Fildeș (0-3), încheind Grupa G pe ultimul loc, cu 0 puncte și golaveraj 1-12, jucătorii nord-coreeni și antrenorii lor au fost pedepsiți crunt la întoarcerea acasă. Ei au fost trimiși în mină, să muncească în cele mai dure condiții, pentru că le-au permis unor capitaliști să învingă reprezentanții „comunismului glorios”.

Sud-coreenii au obținut 13 titluri olimpice, nord-coreenii – niciunul!

La Jocurile Olimpice de la Paris, Coreea de Nord a obținut 6 medalii:

  • 2 de argint: tenis de masă (dublu mixt), sărituri în apă (sincron feminin);
  • 4 de bronz: sărituri în apă (platforma de 10 metri, feminin), lupte greco-romane (masculin, categoria 60 kg), lupte libere (feminin, categ. 53 kg) și box (feminin, categ. 54 kg).

Cu bilanțul său de 6 medalii (0 – 2 – 4), dar fără aur, Coreea de Nord (țară cu 26 de milioane de locuitori) a ocupat locul 68 în clasamentul pe medalii.

Mult mai puternică a fost delegația olimpică a Coreei de Sud (populație dublă – 51,6 milioane de locuitori): locul 8, cu un total de 32 de medalii (13 de aur – 9 de argint – 10 de bronz).

România s-a clasat pe locul 23, cu 9 medalii (3 – 4 – 2).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -