luni, octombrie 14, 2024
AcasăAnalizăPoeta Gabriela Firea scrie ca o analfabetă: "aceeași bani", "aceeași politicieni". E...

Poeta Gabriela Firea scrie ca o analfabetă: „aceeași bani”, „aceeași politicieni”. E membră a Uniunii Scriitorilor, dar lasă spațiu înainte de „!” sau „:”!

-

Gabriela Firea este politiciană și jurnalistă, europarlamentar și președinte al PSD București, a fost ministru, senator și primar al Capitalei, e chiar membră a Uniunii Scriitorilor, dar faultează grav limba română! Ea face greșeli de-a dreptul vulgare, încălcând reguli care se învață în clasa I, odată cu abecedarul. În plus, e și atât de indolentă și nesimțită, încât nu-și corectează agramatismele – expuse în spațiul public – nici după 5 zile!

Ultimul text postat pe pagina de Facebook a Gabrielei Firea, înaintea Congresului PSD de sâmbătă, care a lăsat-o fără funcția de prim-vicepreședinte, este datat joi, 22 august. Apoi, furia și frustrarea de a fi fost evacuată din conducerea centrală a partidului (păstrând totuși șefia PSD București) au făcut-o să mai distribuie doar citate din părintele Arsenie Papacioc despre „credință”, „suflet”, „pierdere” și „ridicare”.

Textul de joi este despre binefacerile aduse de PSD pensionarilor români și are 16 rândulețe. Așadar, un text scurt, ca o ploaie de vară.

Scurt, scurt, dar suficient de cuprinzător ca să conțină câteva minciuni și 11 greșeli gramaticale, unele de un ridicol absolut. Pentru a fi ușor observate, le-am marcat prin bolduirea expresiilor cu pricina.

- Advertisement -

Textul agramat al Gabrielei Firea

„8 din 10 pensionari primesc bani în plus !

Nici o pensie nu scade !

Aceasta este realitatea pe care trebuie să o cunoască seniorii României. Recalcularea pensiilor nu înseamnă scăderea veniturilor!

- Advertisement -

PSD îi asigură pe toți pensionarii că vor primi în luna septembrie și în lunile următoare aceeași bani ca luna aceasta.

Deciziile primite de la casele de pensii pot fi mai greu de citit de unii seniori, însă, important este în urma recalculării niciun pensionar nu rămâne fără bani.

Atacurile și calculele politice, pe spatele seniorilor care au muncit o viață, sunt meschine. Pensionarii nu trebuie speriați și manipulați doar pentru calcule electorale. Aceeași politicieni care au înghețat pensiile în 2021 și voiau să o facă pentru următorii 50 de ani sunt acum vocali.

Angajamentul PSD în fața seniorilor a fost ca sistemul de pensii să fie echitabil și să nu mai vedem diferențe majore între persoane care au muncit la fel.

Pensionarii trebuie să știe un singur lucru : 8 din 10 primesc bani în plus, în medie cu 27% !”

O gravă violare a limbii române

Cel mai mult sare în ochi exprimarea imbecilă „aceeași bani” și „aceeași politicieni”, care, fiind cu repetiție, nu are cum să fie o eroare de tastare. Apropo: pe orice calculator/laptop/telefon, „e” și „i” se află la distanță de vreo 5 taste, deci nici măcar o unghie lungă, aplicată artificial și obișnuită să numere fișicuri de bani, nu poate ajunge „din greșeală” la cealaltă tastă! Pur și simplu, autoarea textului e convinsă că forma corectă nu e „aceiași bani”, ci „aceeași bani”; nu „aceiași politicieni”, ci „aceeași politicieni”.

De patru ori, Firea pune un spațiu între cuvânt și semnul de punctuație ales: de trei ori – semnul exclamării; o dată – două puncte. Rezultatul e oribil:

  • „(…) bani în plus !„;
  • „(…) nu scade !„;
  • „(…) în medie cu 27% !„;
  • „(…) un singur lucru :„.

Această eroare de scriere este una dintre cele mai vulgare agresiuni asupra limbii române, un semn că autorul are grave carențe la acest capitol. Încă de la clasa I, cu abecedarul în față, elevii învață că „Ana are mere” este o propozițe care se încheie cu punct, aplicat imediat după ultimul cuvânt, fără a introduce vreun spațiu. Și că după „Ce bine că Ana are mere” se punce semnul exclamării, dar tot fără spațiu suplimentar. Firea pare să fi lipsit însă de la multe lecții de clasa I, apoi n-a mai recuperat niciodată gravele pierderi suferite.

În scurtul text al europarlamentarei apare și formula „nici o pensie”. Greșit! Sunt peste 20 de ani de când Academia Română a decis trecerea la formula arhaică „nicio”, „niciun”, în loc de „nici o”, „nici un”.

În fraza „(…) însă, important este că (…)”, virgula este abuzivă, nu are ce căuta acolo. E ca o șpagă care nu trebuia să fie, dar este!

Fraza „Pensionarii nu trebuie speriați și manipulați doar pentru calcule electorale” arată o gravă necunoaștere a sensurilor limbii române. Pur și simplu, e ca și cum ai bea benzină în loc de apă și n-ai înțelege ce e greșit în treaba asta. Cum adică, „pensionarii nu trebuie speriați și manipulați doar pentru calcule electorale”?! Ei trebuie speriați și manipulați și din alte motive sau pentru alte scopuri?! Dar aici nu e exclus ca gura păcătosului adevăr să grăiască…

O lipsă de logică minimală, în spatele căreia se ascunde o minciună subliminală, respiră afirmația: ” (…) în urma recalculării niciun pensionar nu rămâne fără bani”. Dar n-a spus nimeni că vreun pensionar rămâne fără bani, deci că pensia lui devine zero, ci că suma ar putea să-i scadă, ceea ce e cu totul altceva.

În fine, expresiei „important este în urma recalculării” îi lipsește evident un „că”. Formula corectă: „important este că în urma recalculării”.

Această ultimă greșeală este de înțeles atunci când te grăbești: poți scăpa o prepoziție, o conjuncție, un cuvânt, o literă. Dar revii rapid, îți recitești textul și faci corecturie de rigoare. Iar dacă ești ditamai europarlamentarul, ai bani să plătești un colaborator care să-ți corecteze textele, să nu te faci de râs. Sigur, cu o condiție: să angajezi pe cineva alfabetizat, nu o tută ca tine, o rudă certată cu gramatica sau un trepăduș de la partid!

De la publicarea acestui text agramat al Gabrielei Firea au trecut cinci zile, dar nimeni n-a intervenit pentru a-l pune în acord cu bunul-simț public și cu limba română.

Când ești politician și stai cu „România”-n gură din sculare în culcare – „Rrrrromâniiiiiaaaaa, Rrrrromâniiiiiaaaaa” –, când te declari „mândru că ești român”, când te lauzi la televizor că „trăiești românește”, „gândești românește”, „mănânci românește”, „respiri românește”, când te caci românește și tragi pârțuri geto-dace, este obligatoriu să și scrii corect românește! Altfel, ești doar un impostor care merită aruncat la tomberonul scenei publice.

Poeta zănatecă, zărpălatecă…

Gabriela Firea este membră a Uniunii Scriitorilor, pe baza unui volum de poezii din care se remarcă versuri precum:

Spune-mi,
În mine fiind
Ca verdele în frunza de alior,
Nu te voi părăsi niciodată,
Spune-mi zănatecă
Zărpălatecă, zăpăcitoare
Zăpăitură, zăpor.

Așadar, avem de-a face nu doar cu o politiciană și jurnalistă, ci și cu o scriitoare! Una care oferă dovezi solide de analfabetism. Sau, mai corect, de agramatism.

Sigur, pe lângă celelalte „calități” ale nevestei lui Pandele – mincinoasă, diversionistă, populistă, ticăloasă, lacomă, cinică, iresponsabilă, coruptă, falsă, falsificatoare –, pe lângă asocierea ei cu azilele groazei, jefuirea bugetului Capitalei, catastrofa administrativă, securiștii prăduitori, nepotismul, clientelismul etc., violarea limbii române pare un moft. Dar acest „moft” spune multe despre impostura acestei politiciene-jurnaliste-scriitoare!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

9 COMENTARII

  1. E normal. România educată. România lui Chichițoiu, spaima editurilor și a librăriilor, și țara lui Răducu O., regele falimentelor, ma nou șef la taraba de închiriat cărți pe profit gras, așa-numita „bibliotecă”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -