„Cum mai trec pe luncă anii, nu mai vin americanii…” Așa oftau părinții și bunicii noștri prin anii ’50, cu ochii pe cer și cu urechea zgâriată de activiștii ce urlau în bătătură: „Intră, bă, în colectiv, că te ia mama dracu’!”, având comisarii sovietici lângă ei, înarmați și amenințători, dar lătrați de câini…
Cum mai trec pe luncă anii… Între timp au venit americanii, au venit și europenii din Occident, a venit și democrația, am încropit și o caricatură de stat de drept… E doar vina noastră că statul de drept, la noi, e atât de caricatural și de nedrept, atât de „special”, în linia „democrației originale” anunțate în anii ’90 de Ion Iliescu, părintele „comunismului cu față umană”.
Am ajuns la 55 de ani, nu mai sunt „ziaristul tânăr care e nemulțumit orice-ai face”, cum mă defineau căpteniile defecte ale anilor ’90, facem acuși 34 de ani de la Piața Universității, unde chiar credeam – naivi – că putem scăpa rapid de bolile venerice ale comunismului…
În toți acești ani, n-am abdicat niciodată de la gândurile curate și fiorul natural care m-au făcut să-l votez pe Ion Rațiu pe 20 mai 1990, să nu dau niciodată vreun vot „Ciumei Roșii”, să constat cu tristețe că banda KGB-istă a lui Iliescu, impusă de ruși în decembrie 1989 cu preț de sânge, rămâne toxică, nocivă și distrugătoare pe vecie, fără șanse de reformare, să văd cum atâția oameni și partide „de dreapta” ne tot trădează și se înhăitează cu stânga mereu mafiotă…
Am trăit toate astea, le trăiesc în continuare, dar nu renunț! Câtă vreme deschid ochii dimineața și constat, cu recunoștință, că Dumnezeu mi-a mai dăruit o zi, nu voi părăsi baricada democrației curate, a europenismului nostru transatlantic, a Lumii Libere în care, totuși, trăim, privilegiu pe care 70% din populația planetei nu-l are. Și pe care atâta amar de vreme nu l-am avut nici noi.
E un privilegiu care nu ne e garantat pe vecie. Dacă spiritul civic ne ațipește o clipă, ne putem trezi, peste noapte, într-un nou coșmar totalitar. Iar asemenea coșmaruri au marele defect de a se instala pentru multă vreme. Democrația e fragilă, dictatura e perenă, dar fără democrație nu putem trăi. Sau, altfel spus, în dictatură nu e de trăit!
Am 55 de ani, sunt ziarist de aproape 34 de ani și mai am multe de făcut.
Am condus ziare mari, am lucrat cu oameni remarcabili, am respirat același aer redacțional și cu multe lichele (cele mai multe s-au developat în timp), am scris mii de articole, am făcut mii de emisiuni, am fost invitat la alte mii, pe aproape toate televiziunile din România. La majoritatea, acum, sunt interzis, numele mi-e scris cu carioci groase pe liste negre…
Am avut grijă – și am în continuare – de o familie care întâmplător e „tradițională” (cu părinți, bunici, copii, socri, cumetri, câini, pisici etc.), dar detest acest cuvânt atât de pervertit de propaganda toxică a Moscovei, cu participarea extraordinară a „cozilor de topor” și a „idioților utili” de pe la noi.
Am publicat 10 cărți (vreo 400.000 de exemplare), am scris scenariul unui film, am în geantă, în cap și în suflet proiecte mari, dar Dumnezeu știe câte mi-o mai fi îngăduit să duc la bun sfârșit…
La 55 de ani, cu atâtea bătălii în spate – mereu, sub steagul Dreptății și al Adevărului –, îmi permit luxul pe care, din orgoliu sau bună-credință, mi l-am permis de fapt toată viața: să spun ce cred, ce vreau, ce gândesc, fără filtrul „autocenzurii utile”. Prefer să pierd tot, să mănânc coricove cu pâine – dacă am pâine -, decât să mint antreprenorial sau să tac profitabil.
Și spun așa: România, Uniunea Europeană, NATO, democrație, stat de drept. Fără cheltuieli nesimțite ale statului (sinecuri, contracte cu dedicație, angajați în exces, pensii speciale etc.). Fără cocoșarea mediului privat de către un stat tot mai obez. Slava Ucraina, huo Rusia! Slava democrația, huo dictatura!
55 de ani – o viață de om în spate. Și, poate, una în față…
Am plecat de jos, de la coada vacii, de la pământul reavăn de sub tălpile goale, de la mirosul tonic al fânului cosit, și mă întorc mereu acolo, bucuros că mă mai ascultă sapa sau coasa, așa cum și eu ascult corul păsăretului din zăvoiul nealterat al copilăriei.
Să fiți sănătoși, oameni buni! Să fiți mereu de partea Binelui, a Dreptății, a Adevărului, a Luminii! Să nu ne fie rușine vreodată cu urma ce-o lăsăm pe acest Pământ.
Vă mulțumesc pentru că m-ați însoțit în această călătorie fascinantă, dar atât de grea. Continuăm împreună. Sperăm împreună. Ne bucurăm și suferim împreună. Numai bine!
👏🏻👏🏻👏🏻…
Ion Rațiu sa votat în casă 1990.
🇪🇺👍🏻
La mulți ani Domnule Cartianu!
Ca Dumneavoastră mai sunt încă oameni în România!
Nu i totul pierdut!
Multă sănătate și putere de munca și înțelepciune!
La Mulți Ani! Avem nevoie de ziariști ca Dvs. ca de aer!
La multi ani si Respect!
La mulți ani cu sănătate și cu toată prețuirea! De câte ori citesc articolele dvs. regret că in presa noastră sunt atât de puțini cei care fac ceea ce faceți dvs. pt. țara asta. Nu renunțați, nu cedați, nu faceți compromisuri! Vă doresc tot binele din lume!
La multi ani domnule Cartianu!
La Multi Ani!!
Va urmaresc cu placere din Canada,la fel si fratele meu de aici,si mama din Romania.
Aveti stil,aveti umor,si mereu impartial.
Respect si sanatate va doresc.
multi ani, domnule Cartianu!
Sa fiti sanatos! Si ajutati ne in continuare sa credem intr un alt viitor pentru copiii nostri!
La multi ani si multumiri pentru tot ce faceti!
La mulți ani și sănătate!