marți, martie 19, 2024
AcasăOpiniiCartianuMarea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

-

Au căzut măștile, avem în față personajul care ne-a păcălit prea mulți ani. Marea victorie a lui Klaus Iohannis la Congresul PNL este, de fapt, cea mai mare înfrângere din cariera sa politică. Drumul spre irelevanță este, acum, abrupt și neașteptat de scurt.

L-am votat de patru ori: în 2014 și în 2019, în turul 1 și în turul 2. Ca și în cazul lui Emil Constantinescu sau al lui Traian Băsescu (pe care, de asemenea, mi-am pus ștampila cu hotărâre), nu regret nimic. Am făcut ce trebuia. Am făcut ce era bine în acel moment, în acea conjunctură.

În turul 1 mai aveam opțiuni rezonabile, dar fără șanse reale. Așadar, am mers pe votul util.

În turul 2 aveam de ales între Klaus Werner Iohannis și Victor Viorel Ponta (în 2014), respectiv între Klaus Werner Iohannis și Viorica Vasilica Dăncilă (în 2019). De fapt, nu aveam de ales. Așa cum n-am avut de ales între Emil Constantinescu și Ion Iliescu (1992, 1996), între Traian Băsescu și Adrian Năstase (2004), între Traian Băsescu și Mircea Geoană (2009).

- Advertisement -

N-am votat niciodată candidatul Stângii cripto-comuniste, super-populiste, ultra-corupte. De aceea am pus ștampila pe Ion Rațiu în 1990, de aceea n-am putut vota în 2000, când oferta era pestlențială: Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor.

Așadar, nu regret nicio clipă cele patru ștampile puse pe Klaus Iohannis. Dar Klaus Iohannis, prin prestația sa ca președinte, dezamăgește profund și chiar batjocorește înalta demnitate care i-a fost acordată.

Ca și Emil Constantinescu (dar spre deosebire de Traian Băsescu), Klaus Iohannis n-a ajuns președinte grație unor merite sau calități deosebite, ci a fost beneficiarul unor conjuncturi: o majoritate a românilor s-a opus cu îndârjire „Ciumei Roșii”. Ion Rațiu, excepționalul Ion Rațiu, n-a avut această șansă în 1990, când, alături de admirabilul Corneliu Coposu, era să fie linșat de hoardele lui Iliescu. În România acelor vremuri, peste 80% din populație era drogată cu aburii toxici ai comunismului.

- Advertisement -

Criza

În ultimele luni, Klaus Iohannis a reușit o „performanță” care-i va marca întreaga carieră: a destabilizat un partid (PNL), o coaliție de guvernare (PNL – USR-PLUS – UDMR) și o țară (România). Nu există dubii că el a ordonat eliminarea lui Ludovic Orban și impunerea cu orice preț a lui Florin Cîțu. A fost o operațiune brutală, care n-a ținut cont de voința sutelor de mii de membri ai PNL. Metoda seamănă cu cea folosită de sovietici după ocuparea României, în 1944-1947: au impus o conducere și un sistem politic care nu aveau nicio legătură cu tradiția și nevoile României. Atunci, așa a vrut Stalin; acum, așa a vrut Iohannis. Fără argumente și fără explicații, de care opinia publică avea mare nevoie.

Fără intervenția lui Klaus Iohannis, Florin Cîțu nu avea șanse să ia nici 20% la Congresul PNL. Puternicii șefi din teritoriu (Emil Boc, Gheorghe Flutur, Iulian Dumitrescu, Dan Vîlceanu, Gheorghe Falcă, Marcel Vela etc.) ori alții mai puțin puternici, dar influenți (președinții de organizații județene precum cele din Teleorman, Galați, Maramureș, Satu Mare etc.), ca și „locotenenții” lui Orban de la centru (secretarul general, toți prim-vicepreședinții, aproape toți miniștrii, inclusiv cei din Guvernul Orban!), nu l-ar fi urmat niciodată, în masă, pe Florin Cîțu dacă nu le-ar fi cerut-o, imperativ, jupânul de la Cotroceni. Pentru mulți dintre ei, direcția a fost dată de degetul arătător al lui Rareș Bogdan, vestitorul Palatului.

Nici Klaus Iohannis, nici Rareș Bogdan, nici alți liberali din „tabăra Cîțu” n-au reușit să explice de ce Orban trebuie înlocuit neapărat cu Cîțu, cu prețul unui război intern care riscă să prăbușească partidul, să distrugă coaliția de dreapta și să producă mari daune României. Ni s-a spus că Ludovic Orban trebuie să dispară pentru că „i s-a făcut capul mare”, „îi bubuie capul” și e nevoie să se treacă la „nivelul următor”. Argumente, nu glumă!

Dosarul

Nici măcar dezvăluirile despre trecutul accidentat al lui Cîțu în America (alcoolul la volan, arestul, procesul, țeapa dată unei bănci) nu au clintit voința prezidențială de a-l impune pe prim-ministru în fruntea PNL. Din nefericire, elita partidului l-a urmat fără crâcnire, făcându-se că nu vede prăpastia spre care se îndreaptă cu viteza unei mașini germane.

Nu atât întâmplările din urmă cu 20 de ani au făcut din Cîțu un personaj sulfuros (orice om poate greși), cât felul în care acesta a ales să se explice. Marile minciuni și micile diversiuni au revelat un personaj toxic, capabil să mintă ca Ponta, să „argumenteze” ca Dăncilă și să corupă moral ca Dragnea sau Năstase. Am descoperit, siderați, un „politician de dreapta” care, la înghesuială, se comportă într-o matrice pur PSD-istă! Și asta ne-a îngrozit.

A spus că aunci, în Iowa, a fost o simplă contravenție, deși știa că a fost un dosar penal, judecat într-un proces penal.

Nu-și mai amintește dacă i-au fost puse cătușe sau nu.

Nu-și aduce aminte nici dacă și-a achitat datoria la bancă, după ce împrumutase bani pentru a-și plăti avocații care l-au scăpat de o detenție mai lungă.

Cumplite amnezii!

Țeapa

Mai grav: nici în anii când a activat în sistemul bancar – la Banca Noii Zeelande, la „Banca de Investiții de la Luxembug” (vorba lui Rareș Bogdan) sau la ING, la București, Florin Cîțu n-a găsit de cuviință să-și achite datoria de aproape 7.000 de dolari la banca americană. Era, în același timp, un fel de șef în sistemul bancar, dar și țepar bancar!

Nu și-a achitat datoria nici în 2016, când a devenit candidat și apoi senator al României și a început să depună declarații de avere.

Nici în 2019, când a fost numit ministru de Finanțe (de Finanțe!) în Guvernul Orban (Orban!).

Nici în 2020, când a ajuns prim-ministru.

Nici în 2021, când au apărut scheleții din dulapul său.

Nu și-a achitat datoria nici până în ziua de azi, deși de multă vreme nu se mai împiedică în 7.000 de dolari.

Duce această țeapă mai departe, ca pe o tinichea zdrăngănitoare.

Acesta este personajul despre care președintele Klaus Iohannis spune liniștit: „Nu are motive să demisioneze sau să fie demis. Îl încurajez să continue”. Niciun reproș, nimic. Totul impecabil.

Acesta este personajul pentru care jupânul de la Cotroceni a destabilizat un partid, o coaliție și o țară.

Mărturisirea

OK, să spunem că nimeni nu e fără de păcat. Dar nu greșelile trecutului sunt marea problemă a lui Cîțu, ci felul în care acesta le tratează azi. Nu pierdea nimic dacă făcea o mărturisire sinceră, în care spunea tot. Dimpotrivă, ar fi câștigat enorm. Românul e îngăduitor și chiar iertător. În 1990, Alexandru Paleologu – ambasador la Paris – a mărturisit, din proprie inițiativă, că a fost informator al Securității. Nu doar că n-a devenit indezirabil pentru opoziția democratică (anti-FSN, anti-Iliescu), dar a fost adoptat ca „ambasador al golanilor” din Piața Universității.

Cîțu, însă, nu recunoaște nimic, nici nu vrea să-și achite datoria la banca americană. Iar Iohannis îl susține necondiționat, nu-i găsește niciun cusur.

Majoritatea românilor văd îngroziți elefantul din Palatul Victoria, doar Iohannis zice că e un iepuraș drăgălaș.

În autismul său politic, președintele n-a observat – ori s-a făcut că nu vede – curentul popular care s-a format din direcție opusă, amenințând să spulbere construcția politică din decembrie 2020. O construcție care – nu-i așa? – promitea să țină cleptocrația PSD departe de guvernare până în 2024, ba chiar până în 2028.

Matematica

Realitatea este însă cumplită: de aproape o lună, de când Iohannis (prin aghiotantul Cîțu) l-a executat sumar pe ministrul Justiției, Stelian Ion, provocând ieșirea de la guvernare a USR-PLUS, Guvernul Cîțu stă atârnat de bunăvoința sau complicitatea PSD în Parlament. Iar viitorul e sumbru: PNL e obligat de aritmetica parlamentară să guverneze ori alături de USR-PLUS, ori de PSD. Soluție de mijloc nu există, varianta guvernului minoritar e o minciună! Un guvern minoritar nu-și poate trece legile și nu poate supraviețui moțiunilor de cenzură dacă nu există o înțelegere fermă cu un partid care să-i asigure majoritatea în Parlament. Or, o înțelegere de acest gen chiar se numește alianță politică.

O alianță PNL – PSD, chiar dacă nu se va oficializa sub forma USL 2.0, nu va putea fi ascunsă. Iar odată dibuită, ar duce PNL la dezastru pe termen lung. Ar fi sinucidere curată.

Așadar, rămâne o singură opțiune: refacerea coaliției cu USR-PLUS. Dar USR-PLUS, indiferent de cine va fi condus de sâmbătă încolo (Cioloș sau Barna), pare de neclintit: nu va accepta să facă parte dintr-un guvern condus de Florin Cîțu. Punct!

Concluzia e clară: PNL poate rămâne la guvernare ori cu USR-PLUS (dar fără Cîțu!), ori cu PSD. Matematica parlamentară nu poate fi mințită!

Klaus Iohannis e profesor de fizică, dar la matematica politică a rămas repetent. A promis că va ține „Pe-Se-De” departe de guvernare, dar l-a introdus deja în sufragerie, după numai 9 luni.

Ar mai rămâne, teoretic, o variantă: Klaus Iohannis să dețină o formulă magică, prin care PNL, cu Cîțu la rever, să continue guvernarea evitând colaborarea cu PSD. Ar însemna ori să-i convingă pe cei de la USR-PLUS să-l accepte pe Cîțu, ori să importe 100 de marțieni care să asigure majoritatea parlamentară. Dar se pare că Iohannis nu se află în relații bune cu marțienii.

Tinicheaua

Speranța că șeful statului are un plan salvator, doar de el știut, este o iluzie neghioabă, în care am crezut și eu o vreme. De fapt, Klaus Iohannis nu are niciun plan, nicio idee, nicio viziune politică. Băsescu avea! Și Iliescu avea! – fiecare în felul său. Dar Iohannis, din punct de vedere politic, e o tinichea goală. E capabil de jocuri mărunte, de resentimente, dar nu de planuri salvatoare. E capabil, în schimb, de acțiuni distrugătoare – și tocmai a demonstrat asta.

Klaus Iohannis și-a arătat mărunțenia politică, iar majoritatea liderilor liberali – unii cu trecut remarcabil, alții cu viitor promițător, mulți cu consistență politică – l-au urmat orbește. În numele ayatollahului de la Cotroceni, și-au călcat pe convingeri și au strivit sub tălpi democrația de partid. Mai devreme sau mai târziu, își vor da seama ce greșeală au făcut. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Unii știu de acum că sunt pe o direcție greșită, dar se tem să se opună curentului. Le e greu să renunțe la privilegii, la pârghii de putere, la onoarea de a face parte din „echipa învingătoare”.

Curaj, oameni buni! Pe mulți dintre voi vă cunosc și (încă) vă apreciez. Atenție mare: să nu vă fie rușine, peste câteva luni sau peste câțiva ani, de complicitățile voastre de azi, care au prăbușit un partid istoric! Mai bine pierzi azi și câștigi mâine (cu onoare și demnitate) decât să câștigi azi și să pierzi mâine (cu trădare și lașitate).

Tsunami

Pe Klaus Iohannis pare să nu-l intereseze că mulți delegați la Congresul PNL au fost obligați să-și fotografieze votul, pentru a demonstra că au pus ștampila pe „cine trebuie”. Nu i se pare că democrația internă a fost violată.

Pe Klaus Iohannis nu-l interesează nici că a împins PNL în situația de a nu mai avea cu cine să facă alianțe onorabile.

Mai grav: pe Klaus Iohannis nu-l interesează că iureșul politic declanșat de el în interiorul PNL a ridicat, din sens invers, un tsunami de revoltă, frustrare și chiar ură. Un tsunami plecat din interiorul PNL, alimentat în „halta” USR-PLUS și extrapolat la aproape întreaga societate.

E un tsunami pornit din sentimentul profund de nedreptate, amplificat de lipsa de inteligență politică emanată dinspre Cotroceni.

Un tsunami care amenință PNL cu dispariția sau, în cel mai bun, cu alunecarea spre irelevanță.

Un tsunami care, probabil, îl va face pe Klaus Iohannis să-și încheie cel de-al doilea mandat în genunchi, neputincios, incapabil să înțeleagă ce i se întâmplă. Și, mai grav, incapabil să înțeleagă că el a provocat avalanșa.

Se uită, oare, Klaus Iohannis la miile de mesaje furioase, ironice sau dezamăgite care-i însoțesc aparițiile publice, de o vreme încoace, în mediul online? Înțelege ceva? Îl interesează?

Ar trebui să-l intereseze, pentru că se află la Cotroceni prin voturile liberalilor cărora le-a pus acum bocancul pe gură, prin voturile USR-iștilor și PLUS-iștilor pe care acum îi tratează cu somații și ultimatumuri, prin voturile românilor pe care acum îi ignoră, sfidează sau batjocorește.

Dacă nu va înțelege acum, nu mâine!, Klaus Iohannis va părăsi Palatul Cotroceni pe la subsol, mai jos chiar decât neputinciosul Emil Constantinescu. Iar atunci va mai fi urmat doar de un uriaș cor de huiduieli, format din milioane de români.

Post scriptum

P. S. 1 – Klaus Iohannis este, aparent, marele câștigător de la Congresul PNL. De fapt, el este marele pierzător. S-a învins singur, printr-o rarisimă serie de autogoluri. Cea mai severă înfrângere din cariera sa, cea mai dureroasă înfrângere pentru românii care se simt înșelați.

P. S. 2 – Dacă a mai păstrat, totuși, o minimă inteligență politică, Iohannis l-ar convinge pe Orban să nu renunțe la șefia Camerei Deputaților, iar lui Cîțu i-ar ordona să arunce la gunoi demisia fostului șef de partid. Este o condiție obligatorie pentru menținerea unității PNL.

P. S. 3 – Pregătiți-vă pentru un Congres extraordinar al PNL, cel târziu anul viitor pe vremea asta! Sau pentru confruntarea dintre două partide, PNL-Iohannis și PNL-Orban, cu electoratul liberal migrând masiv spre cel din urmă (deja se întâmplă). Din cele două scenarii, unul va deveni realitate.

P. S. 4 – Dacă s-ar ajunge la suspendare, Klaus Iohannis ar fi demis, de data asta, chiar de către cei care l-au ales. Doar PSD l-ar mai putea salva.

P. S. 5 – Am mulți prieteni în PNL, ca și în USR-PLUS sau în PMP. Dar prietenia nu mă va face niciodată să închid ochii la derapaje periculoase pentru democrație. Dați dovadă că-mi sunteți prieteni: salvați partidul înainte de a fi prea târziu! Salvați democrația pentru care am ieșit împreună în piețele marilor noastre bătălii, de la Piața Universității 1990 la Piața Victoriei 2017-2019! Salvați România europeană pentru care am înghițit împreună gazele lui Dragnea, pe 10 august 2018!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Stelian Ion: „Lupta lui Iohannis cu PSD-ismul a fost de fațadă. «Premierul de la Grivco» ne-a înșelat pe toți. E USL-ist pursânge și adevăratul artizan al USL 2.0”

* Cum arată noua conducere a PNL. Au fost aleși toți oamenii lui Cîțu

Orban către susținătoriii săi: „Iohannis și serviciile au distrus partidul” / „Fiți tari, nimic nu e definitiv!” / „Nu m-a bătut Cîțu”

* Cîțu spune că negociază „cu toate partidele”, inclusiv cu PSD și AUR! Ieri, la Congres, promisese exact pe dos

Iohannis și Antena 3 au reușit: Cîțu e noul președinte al PNL (60,2%), Orban a fost învins (39,7%). PNL tocmai a intrat într-o fundătură

De ce a devenit Gâdea mare susținător al lui Cîțu

* Atac neașteptat de dur al lui Cioloș la adresa lui Barna. Numit „om al sistemului”, Cioloș critică sistemul de vot din USR-PLUS

Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

Avocata Șoșoacă a pierdut toate procesele de pandemie: nicio amendă anulată, nicio restricție blocată! Într-un caz s-a făcut de râs, greșind procedura

A murit, la 65 de ani, „revoluționarul” Alexandru Sassu, politician pe traseul FSN-PD-PSD, fost director al TVR și deputat cu 3 mandate

- Advertisement -

25 COMENTARII

  1. Excepțional, domnule Cartianu.
    Ce păcat că poporul ăsta obidit și umilit nu reușește să înțeleagă că în România nu există adevărați liberali dar nici adevărați socialiști. Și că dacă până în 2016 nu avea alternativă, din 2016 trebuia să alerge disperat spre USRPLUS. Și să poarte triumfal pe acești tineri curați la o victorie cruntă în lupta cu șacali roșii sau galbeni. Dar românului se pare că-i sunt dragi mizeria și Necuratul.
    În 2020 o națiune normală ar fi votat cel puțin 45% cu USRPLUS.

    • Sau vorba lui Dragoș Pătraru (autorul emisiunii „Starea Națiunii”):
      dacă Olanda esteee… „Țările-de-JOS” (!!!), atunci România(-de-AZI!!!)… LA CE NIVEL MAI ESTE, frateeeeeeeeeeeeeeeee?!!!!!

      • Sub JUPÂNIA (!) neamțului-(ROMÂNESC-)-…DE-ORIGINE-GERMANĂ (Sic!) Klaus Werner Iohannis a CONTINUAT evoluția… NECĂJITEI-Românii spre statutul deee… Țară-a-LUCRULUI…-DE-RAHAT-FĂCUT (!!!): un soi deee… „NEMȚIE” (Sic!), CARICATURĂ-a-GERMANIEI!!!

  2. O analiza lucida, ca de obicei, dar cu ceva scapari.
    Dar daca PNL-ul iese de la guvernare?
    PNRR,PNDL, sacii sunt in caruta D-le Cartianu.
    PNL-ul poate sa sustina un guvern PSD minoritar si isi ating scopurile mai repede.
    Cel mai terfelit din situatia asta iese USR+ care deja este perceput ca un grup iresponsabil, un grup interesat numai de avantaje electorale.
    Iohannis si electoratul liberal au avut de ales intre un finantist interesat de dezvoltarea economica si un vechi politruc interesat mai mult de aranjamente si cumetrii.
    Dvs de ce credeti ca si psd si usr il preferau pe Orban? Faceau ce voiau ei din el.
    Uite de exemplu eu nu inteleg incapatanarea asta idioata cu alegeri in doua tururi la primari.
    Astia de la USR parca fac jocurile PSD.
    In doua tururi Firea si Diamant stergeau pe jos cu Nicusor si Clotilda. Cand se adunau bahmutencele, cervele si alte jivine era dezastru.

    • „Cel mai terfelit din situatia asta iese USR+ care deja este perceput ca un grup iresponsabil, un grup interesat numai de avantaje electorale”
      ce sunt alea avantaje electorale si cu ce se mananca ?
      numai prostii scrii …faptic singurul care se opune PSDului e USRul ……voma galbena dupa cum zice Catu poarta tratative cuPSD ul …. si pana la urama JUSTITIA si reforma ei conteaya …PNL o forma de PSD in foame dupa bani sa nu uitam ca au mai fost odata in aceas situatie sub Tariceanu si ce usor au disparut 3 miliarde de dolari -BCRul

      • Acum spune-mi si mie, in criza economica,energetica,sanitara, cum se guverneaza tara asta? Cu din astia ne luam jucariile si plecam.
        Chiar in caz de alegeri anticipate situatia o sa fie la fel. Nici un partid nu o sa obtina majoritate absoluta. Poate ca USR nu o sa mai intre in Parlament.
        Mergeti faceti majoritate cu PSD si AUR. De ce tot trageti de liberali?
        In iarna s-au pierdut 6-7 procente din cauza deciziei de a ingheta pensiile si salariile.
        Daca PNL-ul cedeaza santajului userist o sa mai piarda 10 procente
        Mai bine in opozitie taticule, ne vedem de judetele si primariile noastre si asta este.
        Cu retardati care se dau cu capul de asfalt daca nu faci ce vor ei nu se poate guverna o tara.

        • Ce guvernare visezi bolșevicule ? Ceea ce ați făcut timp de 32 de ani se numește jaf nu guvernare ! Si tot jaf faceți în continuare, că altceva nu sunteți în stare, bandiților !

        • Sa știi de la mine, bolșevicule, cei care au votat USR+ nu sunt ca voi bolșevicii ahtiați după jaf, asa că faptul că s-au retras în momentul în care banditii PNL le-au propus cârdășia la jaf, le aduce și mai mare respect !

          • SECURISTUL-BĂTĂUȘ (acum… „PENSIONAR-SPECIAL”!) „Gabriel” EXECUTĂ ORDINELE NEO-SECURIȘTIILOR CARE AU PUS STĂPÂNIRE PE ACEASTĂ BIATĂ ȚARĂ!!!

            Este normal ca ăștia să URASCĂ U.S.R.-P.L.U.S., CARE LE VA LUA „PENSIILE-SPECIALE” și CELELALTE PRIVILEGII, iar pe cei care AU SERVIT-și-APĂRAT REGIMUL CRIMINAL CEAUȘIST ÎI VOR ADUCE ÎN FAȚA INSTANȚEI!!!

            NESIMȚIREA-SECURISTICĂ a acestui FOST-TORȚIONAR, „Gabriel”, CARE CONTINUĂ SĂ MĂNÂNCE-de-FUND U.S.R.-P.L.U.S. DEȘI VEDE CĂ SIMPATIZANȚII ACESTEI FORMAȚIUNI SUNT ATÂT DE MULȚI AICI, ESTE… CARACTERISTICĂ TORȚIONARILOR-CEAUȘIȘTI, care apoi, după 1990, au continuat, sub oblăduirea partidului rezultat din LOVITURA-de-STAT a AGENȚILOR-RUȘILOR, SĂ JEFUIASCĂ și SĂ NENOROCEASCĂ ROMÂNIA!!!

          • NU „TRAGE” NIMENI DE „LIBERALI” ÎN U.S.R.-P.L.U.S.: TUTUROR ROMÂNILOR-CINSTIȚI LE ESTE SCÂRBĂ DE UN PARTID INTRAT PE MÂNA UNUI GUNOI PRECUM ACEST Cîțu!!!

            P.N.L.-Cîțu… PUTE A RAHAT, PENTRU CĂ ESTE… UN RAHAT, băi, „Gabriel”, pensionar-„SPECIAL” recompensat astfel pentru că ai nenorocit oameni înainte de 1990!!!

  3. Domnule Cartianu ati prezentat o drama a votantilor liberali si implicit a cetatenilor Romaniei, care dupa 32 de ani inca mai spera la o schimbare in bine. Votantii liberali, printre care ma numar inca din 1990, cand am fost epurat din serviciul la stat pentru simpatia aratata ideilor lui Coposu si am stat somer vreo 9 luni inginer fiind pentru ca nu prea erau locuri de munca, au asistat dupa nici un an la cum li se arunca votul in toaleta si se trage apa. Eu nu am votat o alianta cu PSD si nici ca un penal tepar sa conduca guvernul, ca apoi sa faca criza politica. Iohannis inainte de alegeri a aratat tuturor cine va conduce guvernul, USR + PNL, cu UDMR si Minoritati. Iohannis este si mai tradator pentru ca el avea vreo 5 milioane de voturi pe care le-a aruncat in toaleta, triplu fata de cat a primit PNL. Acest presedinte este un biet profesoras de fizica, inspector scolar, dar norocos, ca de, nu a avut ghinion ca ceilalti profesori. A realizat din meditatii la fizica vreo 6 case, a luat si chirie vreo 380.000 euro de pe un imobil care nu ii apartine. Mandatele sale au aratat ca un SPA, concedii, plimbari cu doamna, relax. Dar el se lupta cu Pe Se De, care vindea Transilvania ungurilor. Derapajele sale din 2020 au scazut procentele partidului, nu guvernarea Orban. Sa recunoastem ca Orban a pregatit mai bine pandemia decat Citu. Greseala lui Orban este ca a pastrat aceleasi garnituri coclite in partid langa el. Gorghiu, Roman, Vilceanu sunt clar PSD, Boc – Blaga – Falca – Bode – Turcan – Flutur clar PDL, Bogdan om al sistemului paralel. Deci a fost un puci si confiscarea partidului de fostii combatanti ai lui Basescu, Citu este doar un personal pus in frunte de paravan caruia probabil cand va fi momentul debarcarii sa o faca la scara unei functii inalte in stat. Orban trebuie sa ramana in partid si sa il curete din interior, nu sa faca alt partid. In fond PNL este doar un nume, cei care il tin in spate sunt votantii sai. In urmatoarea perioada o sa ne convingem daca Premierul de la Grivco o sa colaboreze cu PSD sau nu. USR ar face o greseala catastrofala sa intre la guvernare fara un acord semnat de reforme, ministere cheie si termene de realizare.

  4. Domnule Cartianu daca dumneavoastra dupa lasitatea, aroganta si prostia manifestata in primul mandat de golfistu de la Grivco l-ati votat si in primul tur in 2019 cand au fost optiuni ca Teodor Paleologu, intelectual de elita ,liberal nascut si nu vopsit si Dan Barna care imperfect cum este, nu a a iesit totusi din ograda securistoida de la Grivco ce pretentii sa mai avem ca restul poporului are capacitatea sa discearna critic cand merge la vot?! Cu toate aceastea pacatele primordiale ale cuplului cutu-golfistu sunt doar doua: prostia si lenea. Nimeni, inclusiv dumneavoastra nu ar mai fi povestit de trecutul si anturajul lor sulfuros daca Romania ar fi fost pusa pe directia buna de cei doi prin reforme si prin fapte.

  5. Ce s-a intamplat in PNL in ultimile patru luni si a explodat la acest congres, dezvaluie o realitate alarmanta: poporul roman s-a degradat cumplit. Indivizi mediocri, fara caracter, fara educaie, ne domina prin puterea pe care au capatat-o, dar si prin putina rezistenta ce li se opune. Si, din pacate, servesc drept model celorlalti romani.
    Nu cred ca asta e felul romanilor, vremurile i-au facut asa. Dupa decembrie 1989, puteam sa ne revenim, dar operatiunea a continuat, dirijata din umbra,
    Indivizii care au incalcat in halul in care s-a vazut ideea de democratie, care s-au dedat la cele mai rudimentare tertipuri pentru a fura voturile, avand pe mana banii tarii i-ar devasta!
    Batjocoresc memoria PNL, ar trebui sa li se retraga dreptul de a folosi numele acestui partid istoric.

  6. PNL ca si PSD a fost cel mai des la putere in ultimii 30 de ani.
    Ar trebui atat „Ciuma Rosie” cat si ”Holera Galbena”, sa nu mai fie votate.
    Au avut timp suficient, dar au demonstrat doar cat de parsivi sunt.
    Mai bine am vota partide mai mici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -