luni, octombrie 14, 2024
AcasăNewsCiolacu a pus ochii pe banii pentru sport! Acciza de 1% pe...

Ciolacu a pus ochii pe banii pentru sport! Acciza de 1% pe alcool și tutun, destinată Agenției Naționale pentru Sport, intră în gaura neagră a „gestionării deficitului bugetar“

-

Demolarea României continuă într-un ritm haotic din partea Guvernului Ciolacu, care în loc să înghețe cheltuielile bugetare preferă să distrugă toate celelalte domenii. Un proiect de Ordonanță de Urgență elaborat „pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării deficitului bugetar“ prevede că acea cotă de 1% din accizele pe alcool și tutun destinată susținerii sportului va fi deturnată în gaura neagră a bugetului de stat, scrie Defapt.ro.

Conform legii, 1% din taxele și accizele pe băuturi alcoolice și tutun merg la Agenția Națională pentru Sport. Suma nu este exorbitantă, dar reprezintă totuși ceva și are ca substrat această idee că din taxa pe vicii o foarte mică parte e direcționată către sport, care este o activitate sănătoasă.

Problema nu-l impresionează pe Ciolacu, care este literalmente disperat: pe de o parte, nu poate tăia din banii care merg în Sistem – pensionarii speciali, baronii de partid, sinecuri, clientela PSD etc. Pe de altă parte, economia privată a României pur și simplu nu poate produce atât cât pot cheltui PSD și armata bugetarilor. Deficitul care se prefigurează la sfârșitul anului e aproape imposibil de suportat pentru țară – 8-9% din PIB.

Soluția este să „se taie“ de la cei care „nu contează“ sau „nu pot protesta“. S-au înghețat pensiile pentru grupele grele de muncă, dar și ale nevăzătorilor. La rând au urmat sportivii.

- Advertisement -

În mod incredibil, conform OUG pregătite de Ciolacu, Guvernul va confisca banii din taxa pe tutun și alcool inclusiv retroactiv! La Articolul XXXI se menționează că „sumele încasate ulterior datei de 31 decembrie 2018 de către Agenția Națională pentru Sport, reprezentând cota de 1% din taxele și accizele aplicate la nivel național pentru țigarete, țigări și băuturi alcoolice se virează de către Agenția Națională pentru Sport la bugetul de stat“.

În schimb, aceeași OUG prevede că banii câștigați suplimentar de magistrați în procesele intentate statului după 2018 vor fi plătiți eșalonat în perioada 2025-2029, actualizate cu rata inflației. Sumele sunt literalmente colosale, pentru că aici s-a înregistrat cel mai mare abuz de după revoluție: magistrații și-au judecat singuri procesele pe care le-au intentat statului, acordându-și drepturi salariale „restante“ de zeci de miliarde de lei – câteva procente din PIB-ul țării!

Asta, în condițiile în care lucrătorii din sistemul judiciar beneficiază deja de condiții unice în lume: ies la pensie la 40-45 de ani cu pensii mai mari decât cele ale omologilor lor din SUA, Franța, Germania ori Marea Britanie.

- Advertisement -

Ciolacu le-a conservat aceste privilegii promovând o lege care garantează pensiile speciale încă 40 de ani de aici înainte.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

4 COMENTARII

  1. Despre tovarășul Chichițoiu, colegul de epoleți al „regelui falimentelor” (Răducel cel Diverțel), halitorul de edituri nu scrieți? Nu fiți ca slugoii de la HaHANews, susținătorii pirateriei contra un ciolan mai cu zgîrci primit de la bugetul mafiei peneleopesedistă ca sa ăși ia solda de complici

  2. Unui sibian i-a crescut pensia cu 5.930 de lei, după recalculare / A ajuns de la o pensie de 19.768 lei, la 25.698 de lei

    ASTA E SI CUMULARD ? E REANGAJAT LA STAT ? ARE SI SINECURI ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -