vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAlegeri 2019Dan Barna: "Vom ajunge în turul 2 la prezidenţiale". Negocierile dintre USR...

Dan Barna: „Vom ajunge în turul 2 la prezidenţiale”. Negocierile dintre USR şi PLUS au intrat în linie dreaptă

-

Dan Barna, preşedintele USR, a declarat luni seara că USR şi PLUS au încheiat o nouă rundă de negocieri cu privire la candidatul pentru alegerile prezidenţiale, iar pentru stabilirea acestuia vor conta mai puţin rezultatele sondajelor de opinie, discutându-se mai mult pe strategia politică.

„Chiar acum am încheiat o nouă rundă de discuţii şi de negocieri cu colegii noştri din PLUS, probabil că într-o săptămână jumătate – două săptămâni vom avea şi o decizie finală în cadrul alianţei. Sâmbătă avem un congres al USR în care, conform statutului, va fi nominalizat candidatul USR pentru participarea la cursa prezidenţială. Vom avea, sper eu, în câteva zile şi decizia Alianţei. Va fi un candidat unic al Alianţei USR PLUS, fără îndoială, da”, a spus Barna la B1 Tv.

În ce priveşte stabilirea candidatului Alianţei USR PLUS la prezidenţiale, Dan Barna a afirmat că se va urmări mai mult strategia politică şi se vor lua mai puţin în discuţie sondajele de opinie.

- Advertisement -

„Nu discutăm foarte mult pe sondaje, evident, le-am văzut, discutăm mai mult pe strategie politică, pentru ca Alianţa USR PLUS să poată avea un mesaj coerent şi credibil, un mesaj consistent despre ceea ce vom face din 2020, după ce vom veni la guvernare. Şi din această perspectivă şi candidatul la prezidenţiale este un pas necesar, prin care vom avea ocazia să transmitem acest mesaj al Alianţei USR PLUS, acest mesaj de Românie modernă şi Românie de viitor în care noi credem foarte mult”, a declarat liderul USR.

Dan Barna a menţionat că este o probabilitate „foarte mare” ca USR – PLUS să aibă o propunere de tandem, adică un candidat pentru prezidenţiale alături de un candidat pentru funcţia de premier.

„Ideea este că vom avea, cu o probabilitate foarte mare, o propunere de tandem, candidat la prezidenţiale şi candidat pentru poziţia de premier, astfel încât să putem construi mai departe şi scenariul de Românie proeuropeană, scenariu pe care Alianţa USR PLUS îl va duce în dezbaterea publică şi în campania pentru prezidenţiale şi apoi la alegerile locale şi la alegerile naţionale, obiectivul nostru fiind (…) guvernarea din toamna, iarna lui 2020, problema guvernării şi reaşezarea României pe o direcţie proeuropeană”, a adăugat Barna.

- Advertisement -

Liderul USR a punctat că stabilirea candidatului la prezidenţiale se va face după o analiză pragmatică. „Analiza nu se face dând cu banul sau cine strigă mai tare, este o analiză foarte pragmatică (…) cu plusuri şi minusuri, oportunităţi şi elemente care trebuie adresate”, a mai declarat Barna, potrivit Agerpres.

El s-a arătat convins de faptul că Alianţa USR PLUS va avea candidat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

„Va fi într-adevăr o luptă pentru turul doi, foarte probabil preşedintele Klaus Iohannis va fi cu siguranţă acolo, el este în momentul de faţă în mod firesc în cea mai bună poziţie, dar pentru turul doi eu sunt convins că Alianţa USR PLUS va avea argumente şi va avea un mesaj foarte credibil şi sunt foarte încrezător că vom ajunge în turul doi„, a conchis Dan Barna.

CITIŢI ŞI:

Barna, candidat la Cotroceni. Se „încălzeşte” Cioloş pentru funcţia de prim-ministru?

Cioloş: ”USR se gândeşte la un candidat pentru prezidențiale, ne gândim și noi”. Liderul PLUS anunţă un tandem preşedinte-premier

Cazul Sorina. Propaganda rusă o laudă pe judecătoarea Dana Gârbovan şi îl atacă pe Cristi Danileţ

Udrea se plimbă cu „agenţia de voiaj CCR”. A plecat din Costa Rica şi a fost surprinsă în avion. Deciziile Curţii Constituţionale i-au permis să călătorească

Halep, în sferturi la Wimbledon după ce-a învins-o pe puştoaica-minune a Americii

Din cauza „furajaţilor” ca el plătim facturi tot mai scumpe! Cazul Neacşu-ANRE sau cum să iei 10.000 de euro pe lună fără să ai vreo legătură cu meseria

Cazul Sorina. Abuz incredibil al „SS-Gestapo”, girat de procurorul general Bogdan Licu!

IPOCRITUL. Bogdan Licu se leapădă voalat de „SS-Gestapo”, dar girează acest monstru anti-justiţie în cazul Sorina

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

Ioana Ene Dogioiu: Sorina, abuzată de „SS”

* Imagine duioasă: Sorina și noua ei verișoară

VIDEO. Au încercat s-o declare pe Sorina „persoană cu handicap”, „ca să sperie adoptatorii și să ia mai mulți bani de la stat”!

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

VIDEO. Procuroarea din „cazul Sorina”, denunțată de vuvuzeaua penalilor: „E din gașca #Rezist!”

Asistenta maternală a făcut-o pe Sorina „țigancă” și „nebună”, de față cu fetița și cu cei de la Direcția Copilului!

Manevre ticăloase ale soților Șărămăt, pentru a o ține captivă pe Sorina: alba-neagra cu cererile de adopție

VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare

Adevăruri grave pe care propaganda PSD-ALDE le-a acoperit cu diversiunea „Sorina răpită de americanii traficanți de organe”

Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

Camelia Bogdan: „Dan Voiculescu a dirijat banii Securității fără ca autoritățile române să-l deranjeze”

Şeful uzinelor Ford s-a săturat de minciunile PSD privind autostrada Piteşti-Craiova

Cei 7 magnifici de la CSM. Gruparea reformiştilor blochează a treia oară gaşca Savonea-Florea, care ţine cu dinţii de SS-Gestapo

PSD l-a umplut de bani pe Marius Pieleanu. Cum şi-a mărit averea „sociologul naţional” pe seama sondajelor scandaloase

Dăncilă, ce profitoare! Şi-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi. Meritul beizadelei? Mama-i şefă la PSD!

*Dăncilă – „un produs de slabă calitate, aproape un rebut”

Asfalt turnat direct pe pământ pe „moşia” clanului Manda-Olguţa. Sursa: „Programul Naţional Dragnea Liviu”, din banii noştri

Victor Rebengiuc, la protestul actorilor: „Au făcut doi golani un program de guvernare, pe sistem Caritas, și falimentul e aici”

3 COMENTARII

  1. mă insinuez și zic scenariul meu: nu împotriva lui Iohannis candidează ei, ci împotriva celuilalt tandem, Vasilica – Discotecaru’
    după pierderea la mustață a locului doi la europarlamentare, se ambiționează să-și ia revanșa în fața alianței toxice antiromânești
    rămîne problema turului doi care va bulversa electoratul

  2. Declarația lui Dan Bârna ca vor ajunge in turul 2 este surprinzătoare și cei de la PSD sa caste ochii la acest individ fără nicio Charisma, politician mediocru sa nu zic submediocru cu un limbaj doar pentru cei mai slabi de inima. Are un program care sa ne dea pe spate nu? Romanii sa fie atenți la declarațiile acestor politicieni care nu s-au evidențiat cu nimic doar bla bla bla și cam atât făra anvergura politica, care vorbește mukt și nu spune nimic.
    PSD dacă dorește sa aibă o șansa cât de cât reala in fata alegătorilor sa-și aleagă NU un politician care nu are practic nicio șansa ci un independent din zona culturală și care in opinia mea ar avea mult mai multe șanse in fata candidatului USR /PLUS sau PNL.
    Electoratul tradițional al PSD trebuie sa înțeleagă ca doar in felul acesta actualul președinte poate fi trimis acasă ca s-așa nu a făcut nimic doar PLIMBARELI pe afara , ba o declarație de presa despre România dar numic favorabil României de exemplu ca România sa între in Spațiul Schengen și nu sa stea la mantinela , o umilința mai mai mare pentru o țara ca a noastră cu 20 milioane de locuitori. România poate arată altfel dacă MENTALITATEA ROMANILOR PENTRU RESPECT FATA DE ȚARA SE SCHIMBA AUTOMAT!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -