Cele trei filoane (încă) din AUR: George-Nicolae Simion, Diana Iovanovici-Șoșoacă și Claudiu-Richard Târziu

7
1567
Claudiu Târziu - Diana Șoșoacă - George Simion

Surpriza alegerilor parlamentare din decembrie 2020 – o surpriză aproape șocantă atât pentru analiștii politici, cât și pentru liderii partidelor politice post-decembriste mai vechi sau mai noi –, Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) dă semne că începe să-și piardă din strălucirea de auto-proclamat „metal prețios” al naționalismului populist românesc.

Liderii și elita parlamentară AUR – se pare că aflați încă în inerția campaniei electorale, de unde și stridențele populiste prin care încearcă să-și acopere nepriceperea în cele ale politicii parlamentare – reușesc cu greu să proptească și să salveze de la prăbușire vitrina plină de mărgelele sclipitoare ale promisiunilor populist-naționaliste cu care și-au câștigat locul călduț și bine plătit în Parlamentul țării.

Să dai din gură isteric, în campania electorală, bălmăjind înflăcărat vorbe mari – „Patrie”, „Familie”, „Credință”, „Unire” etc. – este infinit mai lejer decât să faci politică națională în democrația parlamentară.

Neputința de a începe să facă politică serioasă, alta decât cea a scandalurilor de mahala ori a declarațiilor umflate cu vorbe mari, dar fără efecte practice, i-a obligat pe liderii AUR ca, în primele două luni după succesul înregistrat în alegerile parlamentare, să se refugieze într-un comportament public care reprezintă un biet „surogat” al vieții de partid.

În ciuda zecilor de mii de „like”-uri de care beneficiază postările și „live”-urile propagandistice făcute de George Simion în rețelele de socializare, AUR lasă impresia că este un partid „de buzunar” sau mai bine zis „în buzunarul” celor trei lideri formali și informali: Simion – Șoșoacă – Târziu.

Singurul parlamentar AUR care s-a făcut remarcat, separat de cei trei, este deputatul Dumitru-Viorel Focșa, devenit „celebru” pentru modul nesimțit în care l-a atacat pe fiul lui Ion Rațiu, jignindu-l cu apelativul „retardat” (gest de mahala pentru care deputatul AUR, redobândindu-și pentru moment luciditatea și bunul-simț, și-a cerut scuze public).

Altfel, când auzi despre AUR, auzi de fapt, despre cele trei mai-sus pomenite capete ale partidului.

De unde acest fenomen? Din simplul fapt că AUR nu funcționează, deocamdată, ca un partid cu viață internă democratică,  într-o structură organizatorică bine definită și funcțională, în temeiul unui statut și al unui program politic.

În ciuda propagandei grandomane din timpul constituirii AUR – cum că este susținută de numeroase și puternice grupuri locale de simpatizanți, așa cum a încercat (și chiar a reușit!) să lase impresia George Simion prin peregrinările lui prin țară, cu vestitul autocar aurit –, acest partid abia acum începe să se organizeze, folosind formula „de sus în jos”.

Deocamdată, cei „peste 15.000 de români înscriși în AUR”, cu care se lăudau liderii AUR imediat după alegerile parlamentare, nu se văd și nu se aud în filialele AUR din teritoriu.

Se observă însă că parlamentarii AUR caută să-și organizeze, cu adevărat, filialele în orașele lor de domiciliu, fie folosindu-se de grupul restrâns de simpatizanți format din membrii familie și câțiva susținători, fie pornind chiar de la zero. Puțin probabil că această (re)organizare structurală va respecta democrație internă garantată de statutul AUR. Mai degrabă va fi, de fapt, o ocazie binevenită pentru noii „șefi” locali ai AUR, cu statut de parlamentari, să-și consolideze prezența în teritoriu.

Tripleta Simion – Târziu – Șoșoacă în seara alegerilor (6 decembrie 2020). Și-au mai făcut loc în prim-planul pozei naistul Nicolae Voiculeț (cel cu ochelari) și patronașul de televiziune Bobby Păunescu (cel cu aplauzele)

Puritatea promisă de liderii AUR cu privire la a face politică „altfel” decât vechile partide postdecembriste va fi acum testată. Oricum, această promisiune a fost pusă sub semnul întrebării prin infestarea listelor de candidați ai AUR cu mici clanuri de familie, presa identificând nu mai puțin de 27 de perechi de candidați soț-soție, tată-fiică, tată-fiu, mamă-fiică, mamă-fiu, frate-soră, frate-frate.

Modul în care parlamentarii AUR își vor organiza filialele locale și vor folosi, pentru angajări, contracte de bunuri și servicii etc., banii primiți de la bugetul statului pentru activitatea parlamentară în teritoriu va confirma sau va infirma dacă AUR este ce zice – un partid de patrioți imaculați – sau doar „aceeași Mărie cu altă pălărie”, una naționalist-populistă, a „politichiei” mioritice.

Însă la acest moment, pentru AUR, organizarea internă, respectul față de cei care au votat AUR și îndeplinirea promisiunilor făcute reprezintă probleme mici în comparație cu marea problemă care își arată tot mai des colții: caracterul eterogen al „leadership”-ului.

Acesta confirmă că AUR, ca fenomen politic, are „rădăcini” sociale, culturale și inclusiv doctrinare total diferite una de alta, fapt care se observă și în atitudinile, comportamentele și ideile promovate de cele trei „voci” ale AUR: Simion, Șoșoacă și Târziu.

Să le privim cu de-amănuntul.

George-Nicolae Simion – de la ultrasul „șef” de galerie de fotbal la „liderul mesianic” al AUR

Deși AUR are o conducere de tip colegial – cu doi copreședinți, Simion și Târziu –, adevăratul lider al AUR este George-Nicolae Simion. Fostul șef al grupului de ultrași scandalagii „Uniți sub tricolor” a reușit să construiască un partid de succes aproape (aparent!) din nimic. Dacă Simion a fost mânat în acest demers fie de o genialitate politică destul rar întâlnită pe plaiurile mioritice, fie de vreun grup de experți cu interese geostrategice asupra României, nu știm, timpul ne va lămuri.

Rețeta propagandei manipulate de George Simion a fost simplă și eficientă: repetarea obsesivă a câtorva sloganuri ușor de memorat – „Basarabia e România”, „România Mare în Europa”, „AUR pentru România” etc. – ca suport pentru un discurs naționalist-populist dezlânat, dar seducător prin romantismul patriotard asumat, despre „valorile AUR”: Familie, Patrie, Credință, Libertate… totul îngroșat și strident și așezat pios sub chemarea mistică: „Împreună în numele lui Dumnezeu!”.

Comportamentul public de până acum al adevăratului lider al AUR, deputatul George-Nicolae Simion, face dovada că acesta se simte bine în confortul și eficiența oferite de rețeta amintită. Postările și „live”-urile rămân principalele instrumente de comunicare ale lui Simion, care pare a fi chiar îndrăgostit de ele, de unde și insistența în utilizarea lor.

Stilul de comunicare este același ca în perioada în care George Simion își confecționa „jucăria” numită AUR (ori participa la confecționarea ei): simplu, direct, cu fraze scurte, spuse „din suflet”, când lacrimogen, când motivațional, „ca de la frate la frate”. Aproape mereu îți lasă senzația că mai e un pic și liderul AUR te invită „la o bere cu băieții” pentru a dezbate marile și arzătoarele probleme ale patriei și neamului.

Însă în participările sale la emisiuni radio-TV, liderul AUR pare că este „setat” pe un alt tip de discurs. Pe de o parte, se folosește doar câteva idei (dintre cele ale propagandei electorale a AUR), exprimate simplu, pe înțelesul omului de rând și uneori, agresiv, dacă contextul cere un pic de spectacol. Pe de altă parte, când sunt discutate subiecte delicate despre Uniunea Europeană, NATO, Rusia, George Simion se pronunță cu dibăcie (și uneori chiar cu o viclenie care face dovada existenței fie a unei firi ascunse în adâncul lui Simion, fie a unor instructori străluciți care și-au antrenat bine discipolul). De exemplu, uneori lasă să-i scape o critică dură la adresa lui Putin (care nu exprimă însă o reacție concretă, pe o temă geopolitică evidentă și în confruntare cu un interes real al Rusiei în zonă), iar alteori parcă se grăbește să reconfirme (neconvingător) că AUR nu este anti-UE, anti-NATO, anti-democrație etc.

Deocamdată, se pare că liderul AUR nu se simte suficient de confortabil în discuțiile pe probleme concrete, care solicită soluții economice, politice, militare, diplomatice etc. la fel de concrete și care nu pot fi rezolvate cu gargara naționalist-populistă utilizată de George Simion în campania electorală.

Simion și Șoșoacă îmbracă haina aducătoare de voturi

Totuși, să nu credem că George Simion este vreun neputincios ori vreun neofit în cele ale vieții politice. Dimpotrivă, liderul AUR este un jucător politic agresiv, atunci când situația îi cere. Să ne reamintim că nu a ezitat să se folosească de agresivitatea nativă pe care o manifesta în vremurile în care coordona gruparea de ultrași, aproape reușind să blocheze ședința în care a fost aleasă conducerea Camerei Deputaților. O dovadă că adevăratul George Simion nu este acel „băiat de aur” și simpatic din „live”-urile de pe Facebook, ci un politician fără scrupule, dispus să sacrifice orice (inclusiv democrația parlamentară?) pentru a-și atinge scopurile.

Ajungem astfel la miezul „leadership”-ului practicat de liderul AUR: duritatea și radicalismul.

Obișnuit cu confruntările fizice de stradă, precum și cu camaraderia dură dintre ultrași, liderul George-Nicolae Simion pare că nu ezită să-și folosească aceste calități în interiorul partidului, în relația cu cei aflați pe o treaptă ierarhică inferioară. Democrația de partid nu-i este neapărat simpatică și sub aparența conducerii bicefale, alături de delicatul și în același timp, orgoliosul Claudiu-Richard Târziu, el practică o conducere autoritară (poate chiar autoritaristă) a AUR.

Liderul AUR are „simțul istoriei”, el se știe „chemat de destin” să ofere propășire Neamului, să refacă „România Mare în Europa”. Deși departe de a fi după chipul „Căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu – cu care, în mod eronat, l-au asemuit unii comentatori politici –, George-Nicolae Simion s-a (lăsat) înconjurat de aura „liderului mesianic”. Această aproape megalomanie îi este hrănită de zecile de mii, sutele de mii de comentarii și „like”-uri în rețelele de socializare. Spunem „aproape” pentru că liderul AUR are un autocontrol suficient de puternic încât să evite ipsita narcisismului.

Dincolo de aceste imagini, mai mult sau mai puțin complete, despre personalitatea politică a lui George-Nicolae Simion, se observă că el urmează disciplinat o agendă (geo)politică foarte bine definită.

În țară, liderul AUR urmărește câteva obiective: să păstreze (eventual, să crească) bazinul electoral al AUR, să facă din AUR un partid frecventabil, păstrându-i, în limite acceptabile, dimensiunea de „jucător” incomod pentru comunitatea politică parlamentară românească, să organizeze structura teritorială de partid a AUR.

Principalul obiectiv al lui George-Nicolae Simion va fi însă clarificarea raportului de forțe din interiorul AUR. Deocamdată, coabitarea cu celălalt „copreședinte” AUR este una pașnică și se pare, chiar benefică pentru partid, dar „luna de miere” nu va ține prea mult. Istoria vieții politice românești (și nu numai!) ne demonstrează că între doi lideri cu caracteristici de personalitate, de doctrină, de filosofie politică diferite, chemați să gestioneze în comun interese de partid și interese personale, într-un sfârșit, apare ruptura.

AUR are chipul lui George-Nicolae Simion și orice alt chip care ar diminua ori chiar ar șterge amprenta pusă de Simion asupra acestui partid va provoca, mai devreme sau mai târziu, dispariția AUR. Simion știe acest lucru și nu va permite să se întâmple.

Simion, Șoșoacă și alți AUR-iști

În străinătate, liderul AUR își caută aliați, vrea să dobândească aura de „jucător geopolitic” și în același timp, să fie validat de parteneri politici europeni. Deocamdată, el mizează pe conservatorii europeni. O alegere interesantă, dar unii ar zice, ciudată, aceasta pentru că discursul politic al AUR are mai mult caracteristicile celui promovat de grupul suveraniștilor din Parlamentul European. Probabil că prezența în acest grup politic a unor formațiuni finanțate de Putin, l-a determinat pe George-Nicolae Simion să se orienteze spre grupul Conservatorilor și Reformiștilor (ECR – European Conservatives and Reformists), în care Polonia ocupă poziția de lider. Prin acest demers, liderul AUR încearcă să obțină nu numai un aliat european, ci și să  combată zvonurile care circulă insistent în presa românească, cum că AUR este o construcție politică a Rusiei lui Putin.

Vizita europeană a lui George Simion – cu tot „fardul” propagandistic gros aplicat de AUR – a fost un semi-eșec. De fapt, conform „Deutsche Welle”, liderul AUR a bătut la ușa mai multor președinți de formațiuni conservatoare, nu doar în Polonia, ci și în Belgia și la Parlamentul European, încercând (cu un fel de viclenie mioritică, s-ar putea zice) să obțină validarea persoanei sale și a AUR ca prezență în familia conservatorilor europeni. Liderii conservatori europeni au rămas rezervați și nu și-au făcut timp pentru deputatul George-Nicolae Simion, acesta fiind „pasat” în grija consilierilor. Unul dintre consilieri – parlamentarul polonez Janusz Kowalski, ministru-adjunct în guvernul polonez – a fost chiar răsplătit cu un cadou (o hartă a României Mari), pentru timpul acordat liderului AUR.

Sintetizând, George Simion (cu toate ale sale, bune sau mai puțin bune) este și va rămâne motorul AUR, restul colegilor din conducere, din parlament, din structurile teritoriale ale AUR fiind doar elemente necesare, dar nu și suficiente pentru ca AUR să supraviețuiască. Altfel spus, AUR este un partid construit nu în jurul unor idei, ci în jurul persoanei și personalității deputatului George-Nicolae Simion. El este deci „cheia” pentru a afla pe cine slujește AUR… 

Diana Iovanovici-Șoșoacă de la activista anti-BOR la senatoarea iubitoare de ierarhi „anti-mască”

Deși nu se regăsește printre liderii formali ai AUR – conform site-ului partidului, nici măcar printre membrii uneia dintre structurile de conducere – avocata Diana Iovanovici-Șoșoacă a avut și are un rol determinant în succesul electoral al acestui partid.

Diana Iovanovici-Șoșoacă este liderul informal al grupării „de mahala” a AUR. Folosim expresia „de mahala” nu într-un sens peiorativ. Dimpotrivă, vrem să arătăm că doamna senator AUR este vârful de lance al unui grup consistent de votanți ai AUR cu anumite caracteristici: o înțelegere simplistă a vieții politice; un naționalism „de birt”, pe cât de primitiv, pe atât de intens asumat și amestecat cu o religiozitate superstițioasă de telenovelă sud-americană; o imensă frustrare acumulată față de nedreptățile sociale suferite în România sau în țările vest-europene unde au fost siliți să emigreze; o dorință furibundă de a răspunde ipocriziei și aroganței politicienilor post-decembriști prin gesturi stridente, agresive și batjocoritoare la adresa acestora etc.

Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă este „revoluționarul de profesie”, este „Ana Pauker redivivus” în AUR, gata oricând să atace cu duritate „dușmanii poporului”, o „Mița Baston” dispusă, fără nici cea mai mică crispare venită din partea bunului simț, să-și pună poalele-n cap în piața publică întru apărarea partidului, a neamului, a patriei mult-iubite.

Prin aceste gesturi (unele considerate a fi în vecinătatea obscenității), senatoarea AUR a reușit să devină rapid ceea ce se poate numi „Fenomenul Șoșoacă”.

Însă cine se lasă impresionat de strigăturile isterice ale doamnei senator și reduce mesajul ei doar la un spectacol de circ, este în eroare.

Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă știe ce face, atunci când provoacă scandal și trebuie spus că o face eficient. Lupta senatoarei AUR nu este doar pentru partid. Ținta principală este electoratul despre care am pomenit, oamenii care au votat AUR pentru că pe liste a existat și personajul Șoșoacă. Flexibilitatea, până la marginea ipocriziei, de care a dat dovadă doamna Șoșoacă, de-a lungul timpului, în opiniile publice exprimate pe diferite subiecte (viața politică, viața religioasă etc.), ne avertizează că avem de-a face cu un „animal politic” de succes.

Senatoarea Urlătoare

Un exemplu elocvent despre capacitatea de adapatare, de contorsionare morală a doamnei Șoșoacă este felul în care a evoluat relația ei (evident, interesată!) cu Biserica Ortodoxă Română (BOR). De la nivelul de liber-cugetătoare care nu credea în dumnezeul BOR, „care obligă sub imperiul amenințării și fricii și bagă mâna în buzunarele oamenilor sărăciți și chinuiți ca să se îmbuibe popii”, senatoarea AUR a evoluat la poziția de ferventă susținătoare a controversatului IPS Teodosie, ierarhul „anti-mască” și rebelul din Sinodul BOR.

Această „reîntoarcere la credință” a finalizat cizelarea profilului politic pe care avocata și l-a confecționat, mulțumind pe deplin electoratul care i-a oferit mandatul de senator.

„Fenomenul Șoșoacă” a fost lăsat să crească de liderul AUR, deputatul George-Nicolae Simion, dar de ceva vreme devine incomod. Doamna senator Șoșoacă nu e interesată de încercările lui Simion de a face AUR frecventabil în țară, în UE și nu dă semne că vrea să renunțe la stilul ei „de mahala”.

Orice parlamentar (iar cei din AUR, cu tot patriotismul demagogic declamat nu fac excepție) își dorește ca mandatul pe care-l exercită să nu fie ultimul! Este o reacție firească, iar doamna senator AUR Diana Iovanovici-Șoșoacă nu face excepție de la această regulă.

Comportamentul strident al senatoarei AUR este întemeiat pe o cunoaștere profundă a sistemului juridic, generată de practica în avocatură. Atacurile instrumentate de senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă nu sunt doar de dragul circului, al scandalului, ci ascund în adâncul lor un raționament avocățesc foarte eficient. Altfel spus, senatoarea AUR este un politician periculos, atât pentru adversarii din afara partidului, ci și (mai ales!) pentru cei din interiorul AUR.

Senatoarea AUR Diana Iovanovici-Șoșoacă acumulează repede și cu o eficiență grozavă, forța necesară pentru a solicita, în curând, o poziție importantă în conducerea AUR, inclusiv pe aceea de lider formal și nu doar informal, așa cum este în prezent.

În concluzie, senatoarea AUR Diana Iovanovici-Șoșoacă reprezintă un important vector de putere în interiorul AUR și beneficiază de susținerea unui număr consistent de membri și votanți AUR. Avantaj de care, în AUR, se mai bucură doar liderul George-Nicolae Simion.

Claudiu-Richard Târziu – de la ziaristul talentat și simpatizantul legionar la doctrinarul senator AUR

Copreședintele AUR, jurnalistul Claudiu-Richard Târziu, cunoscut prin articolele publicate în Revistele Formula AS și ROST, este sau se vrea să fie, alături de controversatul filosof Sorin Lavric, un fel de lider al intelectualității (de) AUR.

Deși înzestrat cu un evident și recunoscut talent scriitoricesc, senatorul AUR Claudiu-Richard Târziu este un orator politic stângaci, puțin capabil să-și mobilizeze auditoriul, să trezească, prin arhitectura discursului și inflexiunile vocii, sentimentele intense și înflăcărarea cu care operează orice demers politic.

Târziu rămâne un om al scrisului, rolul de vorbitor la tribuna Senatului nu i se potrivește, cel puțin, deocamdată. La fel, luptele directe și dure, pe „frontul” dezbaterilor televizate, nu-i sunt confortabile. Discursul doctrinarului AUR este unul eminamente „ex cathedra”, potrivit colocviilor academice, discuțiilor filosofice și nu certurilor „ca la ușa cortului” specifice vieții politice românești.

Contribuția lui Claudiu-Richard Târziu la succesul AUR și dacă vreți, miezul „târguielilor” dintre el și liderul AUR George-Nicolae Simion au fost tocmai imaginea lui de intelectual cu notorietate și relațiile importante pe care le are Târziu în rândul intelectualilor români cu vederi naționaliste și (în multe cazuri) nostalgic legionare.

Jurnalistul Claudiu-Richard Târziu „și-a plătit” locul de senator prin recrutarea pentru AUR, a câtorva intelectuali din cercul de prieteni sau cu care mai lucrase la diferite proiecte civice și culturale, precum Asociația ROST (cu revista omonimă) sau Coaliția pentru Familie. Altfel spus, Târziu a oferit AUR ceea ce-i lipsea: onorabilitate pe care un partid (crede că) o dobândește prin afișarea în vitrina propagandistică a unor intelectuali cu notorietate.

Totuși, să nu privim la senatorul AUR Claudiu-Richard Târziu ca la un intelectual delicat, mânat în luptă de ideluri romantice și lipsit de pragmatism politic. Dimpotrivă, senatorul AUR și-a negociat foarte ferm „cartea” personală: a obținut pentru el și aliații săi din partid locuri eligibile pe listele de la alegerile parlamentare, și-a propulsat soția în conducerea partidului (ca Președinte al Organizației de Femei) și a fost la un pas s-o bage și în Senatul României, controlează în mare măsură Senatul AUR etc.

Colegi în conducerea AUR: soții Claudiu și Adela Târziu

Nu în ultimul rând, senatorul AUR Claudiu-Richard Târziu, alături de filosoful Sorin Lavric, a dobândit și „aura” de doctrinar al partidului, contribuind substanțial la definirea ideologică a AUR.

Toate acestea sunt atuuri importante pentru copreședintele Târziu și pot fi utile într-o eventuală luptă pentru putere. Deocamdată, însă, el trebuie să-și consolideze poziția în partid.

Faptul că persoana lui nu este suficient de vizibilă, atât în partid, cât și pe scena politică, reprezintă una din problemele serioase ale senatorului AUR Claudiu-Richard Târziu. El este perceput ca reprezentant al AUR doar pentru că se află lângă liderul George-Nicolae Simion, iar în rândul membrilor și votanților AUR, este limpede că nu beneficiază de vreo intensă simpatie, ci mai mult de un fel de îngăduință, în calitatea lui de partener acceptat de George Simion.

Târziu este conștient de faptul că își datorează calitatea de senator AUR lui George Simion și că funcția de copreședinte este rezultatul unei negocieri care reflectă nu vreo egalitate între capacitățile de a aduce voturi ale celor doi copreședinți, ci doar o formulă de compromis necesară pentru obținerea succesului imediat în alegerile de anul trecut, însă insuficientă pentru funcționarea eficientă a partidului, în viitor.

Poziția în partid a celui de-al doilea copreședinte AUR este destul de precară. Senatorul Târziu are stângăcii care pot fi fatale în lupta politică din partid și este dependent de un anumit stil de „leadership”. În general, el a fost obișnuit să fie lider unic (ori măcar factor decizional decisiv) în construcțiile civice și culturale pe care și le-a asumat (de unde și puseurile lui de orgoliu) sau să fie sub „ascultarea” unor personalități de anvergură ale vieții culturale și bisericești.

În AUR, senatorul Târziu nu este lider unic, nu are putere decizională decisivă, iar fostul ultras George Simion nu are defel anvergura intelectuală a celor de care era obișnuit Târziu să facă ascultare.

Între copreședinții Claudiu Târziu și George Simion, cel de-al doilea ia mereu centru imaginii

Nu în ultimul rând, să remarcăm și diferența clară de nivel intelectual între Claudiu-Richard Târziu și George-Nicolae Simion. Senatorul Târziu este omul cărții, al dezbaterilor academice și dezvoltă cu lejeritate relații în rândul intelectualilor naționaliști, este un intelectual strălucitor în interiorul unei săli de seminar, dar aproape inexistent în fața unei mulțimi de votanți adunați într-o piață de mahala. Liderul Simion este omul acțiunii în stradă, violent, autoritar, seducător pentru plebe, versatil și energic, capabil să se ia la bătaie cu jandarmii și totuși, suficient de instruit cât să îmbrace costumul elegant de lider de partid parlamentar și să participe, cu morgă, dar destul de onorabil, la o dezbatere politică.

Naționalism-populismul AUR va sucomba sub presiunea propriilor promisiuni electorale

Înțelegem, deci, că cele trei capete prin care AUR se face cunoscut în diferite medii ale societății românești conviețuiesc nu în mod natural, ci ca urmare a compromisului politic. O realitate care risipește mitul purității AUR-ului naționalist.

Cât va mai reuși AUR să reziste – cu o conducere eterogenă și doar cu ajutorul gargarei naționalist-populiste – rămâne de văzut. Eșecul încercării liderului AUR George-Nicolae Simion de a obține validare din partea conservatorilor europeni este un semn rău pentru acest partid. Presiunile specifice activității parlamentare – caracterizată prin „arta compromisului” – vor provoca, inevitabil, o trecere prin sită a multor promisiuni electorale și a multor caractere din rândul aleșilor AUR.

Cei mai mulți dintre votanții AUR așteaptă de la liderul George-Nicolae Simion și parlamentarii săi o revoluție care să zdruncine fatal sistemul. Numai că, în democrația parlamentară, o astfel de revoluție nu este posibilă. Naționalism-populismul AUR se va epuiza, sucombând sub presiunea propriilor promisiuni electorale și confruntat cu realitatea vieții politice în democrație.

O democrație românească încă bolnavă, într-adevăr, dar care nu poate fi vindecată prin naționalism, populism și fantezii adolescentine la umbra legionarismului, așa cum a propus și a sedus AUR în campania electorală la alegerile parlamentare din 2020.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

7 COMENTARII

  1. EXCELENT (și… BINEVENIT!) articolul, dar… să nu uităm (de) FILONUL (chiar ȘI laaa… PROPRIU — ! –, că de-acolo vine FINANȚAREA, adică… aurul pentru A.U.R.!): RUSIA-PUTINISTĂ (de altfel, principalul „organ-de-presă” al A.U.R. rămâne… „Sputnik.md”!)…

  2. Despre aur nimic bun din partea mea, dar mă uit la poza de mai sus și mă întreb, oare ce face la aur, îi învață cum să fure ca taică-so, că din B1 a făcut un post de propagandă aur-psd.

    • POATE (!) că da…, POATE (!) că-i adevărat ce spuneți…, POATE (!) că acest șef-de-galerie-fotbalistică chiar o fi jucat… (UN TIMP!) CORECT (adică… NU PUS/PLĂTIT de servicii-secrete, românești sau RUSEȘTI!) „cartea-unionistă”…

      Dar, de câțiva ani-buni, ORICINE vede ce cărți joacă, ACUM, ăsta: (CEL PUȚIN!) unele sunt scrise/însemnate cu litere… KIRILICE!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here