E uimitor că, de fiecare dată când credem că s-a atins limita aberației, aceasta e spulberată câteva zile mai târziu cu o naturalețe dezarmantă, pe care nici scriitori de comedie politică precum Armando Iannucci (recomand orice film produs sau regizat de el) nu ar putea-o captura.
Duminică seara, 12 aprilie 2026, Donald Trump a postat pe Truth Social o imagine generată cu inteligență artificială în care apărea îmbrăcat într-o robă albă cu eșarfă roșie, cu o mână pe fruntea unui bolnav (care sincer semăna mai mult cu Jeffrey Epstein, cu tot respectul pentru Jon Stewart care pretinde că el ar fi fost alesul) și cu cealaltă emanând lumină. În jurul lui, o asistentă, un soldat, o femeie care se ruga, vulturi pleșuvi, Statuia Libertății și drapelul american. Compoziția era în stilul artei religioase renascentiste. Iisus vindecând bolnavii, doar că în loc de Iisus era un prădător sexual sociopat de 79 de ani care nu reușește să citeze corect Biblia.
Postarea a venit la mai puțin de o oră după ce Trump l-a atacat pe Papa Leon al XIV-lea pe aceeași platformă, numindu-l ”SLAB pe criminalitate și teribil pe politică externă”, acuzându-l că ”se pune bine cu Stânga Radicală” și pretinzând că meritul alegerii primului papă american îi revine tot lui. Trump a adăugat că-l preferă pe fratele papei, Louis, ”pentru că Louis e tot MAGA, el înțelege!”.
Luni dimineața, după o avalanșă de critici, inclusiv din interiorul propriei baze electorale, Trump a respectat principiul TACO și a șters imaginea, cu explicația: ”Am crezut că sunt eu ca doctor”. J. D. Vance, vicepreședintele catolic, a explicat la Fox News că Trump ”făcea o glumă” căreia ”oamenii nu i-au înțeles umorul”, avertizându-l cu această ocazie și pe papă să nu fie atent când discută despre chestiuni teologice (practic asta fiind jobul sfințeniei sale, care, pentru catolici precum Vance, mai e și infailibil). Aceeași apărare (cu gluma) folosită în mai 2025, când Trump postase o imagine AI cu el însuși ca papă, la câteva zile după moartea Papei Francisc.
Trei episoade în mai puțin de un an: Trump ca papă, Trump atacând papa, Trump ca Iisus. Dacă încă mai credeți că e vorba despre o serie de gafe – simptom al demenței care se instaurează încet, dar inevitabil la Casa Albă –, vă anunț că lucrurile sunt mai complicate.
Anatomia unei religii fără teologie
Indiferent de ce scriu jurnaliștii senzaționaliști, MAGA nu e o religie. Nu are teologie sistematică, nu are text sacru (deși Trump vinde Biblii cu drapelul american la 75 de dolari bucata), nu are sacramente. Dar are elemente ale unei religii (să le numim blocuri constitutive), care o fac un fenomen politic de construcție religioasă. Să le enumerăm.
Are o autoritate religioasă. Încă din 2019, Trump s-a autodeclarat ”the Chosen One” – ”Alesul” – într-o conferință de presă despre războiul comercial cu China. Formularea poate fi citită ca ironie, dar a fost preluată literal de baza sa protestantă și nu a fost niciodată corectată. Când a supraviețuit tentativei de asasinat din iulie 2024, narațiunea s-a cristalizat definitiv: Dumnezeu l-a salvat, și a făcut-o cu un scop. Senatorul Tim Scott a numit supraviețuirea un ”miracol”, un moment în care ”diavolul a venit în Pennsylvania”.
Are o simbolistică religioasă. Imaginile AI sunt doar ultimul strat. La raliul din Butler, Pennsylvania, unde a fost împușcat, un camion staționa afară cu o imagine în care Iisus ținea mâinile pe umerii lui Trump. Tricourile cu Trump însângerat și textul ”BULLETPROOF” s-au vândut cu miile. Fotografia cu pumnul ridicat, sânge pe față, steag în spate – compoziția aceasta a înlocuit, printre altele, în imaginarul MAGA, iconografia tradițional creștină, tendință reflectată și în postarea de duminică.
Are o mitologie bazată pe persecuție și mântuire. Inculpările penale au fost reinterpretate ca încercări prin care trece profetul, procesele au devenit Golgota, condamnarea a devenit martiriul. ”Mă persecută pe mine ca să ajungă la voi” – fraza preferată a lui Trump la mitinguri este o parafrază inconștientă (sau nu, dar nu-l bănuiesc pe Trump de vreo subtilitate teologică) a discursului hristic. Suferința liderului devine suferința poporului; atacul asupra lui devine un atac asupra tuturor.
Are un ritual de comuniune. Nu liturghia, ci raliul. Nu euharistia, ci șapca roșie. Nu predica, ci discursul de două ore în care Trump trece de la politică fiscală la insulte personale și la promisiuni mesianice fără nicio tranziție logică, exact cum funcționează un discurs revelator: nu prin coerență, ci prin intensitate emoțională.
Și are, acum, ca orice sectă, un conflict cu autoritatea religioasă instituțională. Ceea ce s-a întâmplat duminică nu e doar un conflict între un președinte și un papă, ci e un conflict de jurisdicție sacră, asemănător celui din Evul Mediu între guelfi și ghibelini. Trump nu l-a atacat pe Leon al XIV-lea ca politician, l-a atacat ca rival religios, intrând mai degrabă în registrul schismei.
Dinamica MAGA ca mișcare cvasi-religioasă nu e, din păcate pentru Europa, doar o curiozitate antropologică americană, ci e un model exportabil și exportat.
Tentativa de sacralizare a liderului politic, folosirea limbajului religios în scopuri de mobilizare, construirea unei narațiuni de persecuție în care adversarii sunt demonizați literal (nu metaforic), transformarea loialității politice în act de credință – toate acestea au apărut, în forme mai palide dar recognoscibile, în Europa ultimilor ani. Orban s-a prezentat drept apărătorul creștinătății europene. Kaczynski a folosit Biserica Catolică poloneză ca instrument de legitimare. Putin are binecuvântarea Patriarhului Kirill pentru fiecare rachetă lansată asupra Ucrainei.
Diferența este că Trump nu mai folosește religia ca instrument – Trump devine religia. E un pas calitativ, nu cantitativ. Când liderul nu mai e ”alesul lui Dumnezeu”, ci se postează pe sine ca Dumnezeu, bariera simbolică a fost deja traversată, iar retragerea postării nu anulează transgresiunea, o confirmă: dacă n-ar fi fost transgresiune, n-ar fi fost nevoie să o șteargă.
J. D. Vance, catolic convertit, om de Yale, teoretic instruit în discernământ teologic, a apărat postarea ca ”umor” – o poziție extrem de periculoasă, pentru că normalizează blasfemia ca instrument politic. Odată ce publicul acceptă că liderul poate ”să glumească” cu imaginea lui Hristos, orice registru sacru devine disponibil pentru instrumentalizare politică și nu mai există nimic prea sfânt pentru a fi transformat în memă. Iar asta e, poate, cea mai eficientă strategie de sacralizare: nu cea care insistă, ci cea care testează limita, se retrage și revine. Așa funcționează desensibilizarea. Și așa se construiesc religiile noi: nu printr-o revelație, ci prin repetiție. Diferența față de cultele clasice e doar de scală: MAGA e un cult cu acces la coduri nucleare.
Și în Europa avem astfel de fenomene politico-religioase: recent detronatul Orban s-a prezentat timp de un deceniu drept apărătorul creștinătății europene împotriva ”invaziei” musulmane, transformând religia în armură ideologică pentru un proiect autoritar. Kaczynski a folosit Biserica Catolică poloneză ca bază de legitimare și mobilizare, până la punctul în care preoții făceau campanie de la amvon. Putin are binecuvântarea Patriarhului Kirill pentru fiecare rachetă lansată asupra Ucrainei, într-o simbioză între stat și biserică pe care nici țarii nu o aveau atât de explicită.
Marți, Călin Georgescu s-a prezentat la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde este judecat pentru complicitate la tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale. Susținătorii l-au așteptat afară cu porumbei albi și ouă roșii de Paște. Când a ieșit din clădire, porumbeii au fost eliberați. La microfoane, Georgescu a declarat că ”această Înviere Sfântă și Frumoasă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu este doar un eveniment epuizat cu aceste zile, ci este un start al unui proces continuu de transformare”. Apoi a adăugat, ca de fiecare dată: ”Dumnezeu, patrie, familie, onoare”.
”A venit vremea să pregătim țara pentru venirea lui Hristos” – fraza aceasta a fost mesajul campaniei care i-a adus 2,1 milioane de voturi în primul tur din 2024. Georgescu se prezenta, literal, drept pregătitorul revenirii lui Hristos. Un precursor mesianic, care, spre deosebire de Trump, nici măcar nu avea nevoie de imagini AI, folosind citate biblice, preoți care făceau campanie pe Facebook-ul parohiilor, și o bază electorală pentru care granița dintre credință și vot devenise de mult irelevantă.
Georgescu însă, spre deosebire de Trump, nu se retrage niciodată, pentru că în universul lui nu există limită (dar și pentru că nu a ajuns președinte… încă): totul e sacru, totul e misiune, totul e chemare divină. Dacă Trump e un showman care instrumentalizează blasfemia, Georgescu e un mistic care a internalizat-o. Mecanismul de bază e același: substituirea comunității religioase cu comunitatea politică, a sacramentului cu ritualul de masă, a teologiei cu loialitatea necondiționată față de lider. România, cea mai religioasă țară din Uniunea Europeană conform Pew Research, e un teren ideal pentru această substituție, nu pentru că românii ar fi naivi, ci pentru că infrastructura emoțională e deja acolo, și nimeni n-a construit un filtru instituțional eficient între ea și urna de vot.
În același weekend, pe două continente, un președinte se postează ca Iisus și un fost candidat acuzat de lovitură de stat transformă mersul la tribunal într-o procesiune pascală. Distanța dintre un lider populist și un lider mesianic nu e un drum lung, mai ales pentru cei care nu mai fac diferența între un gest politic și un semn divin.
Politica populistă a terminat de consumat adevărul, apoi raționalul, și acum consumă sacrul, până când rămânem doar cu anomia și nihilismul.
Articol publicat și pe Comunitatea Liberală.
Andrei Colțea este antropolog, istoric, autor, instructor de arte marțiale și cercetător al fenomenelor religioase. A obținut un doctorat în Studii Globale la Universitatea din Shanghai. În prezent este consultant de branding intercultural pentru companii internaționale majore, având experiență profesională și în marketing politic și educație.
