joi, martie 28, 2024
AcasăNewsActorii nu sunt buni pentru PSD. #DEMNITATE - protest faţă de tăierile...

Actorii nu sunt buni pentru PSD. #DEMNITATE – protest faţă de tăierile bugetare, de la ora 18.00. Ion Caramitru, acuzat de conducere abuzivă a Teatrului Naţional

-

Un protest al artiştilor este anunţat pe reţelele sociale pentru duminică seara în Piaţa Victoriei, în urma tăierilor bugetare de la instituţiile de cultură, care au dus şi la concedieri.
Primăria București a tăiat zeci de milioane de lei de la instituțiile culturale din subordine la rectificarea bugetară de miercuri, iar 54 de oameni au fost dați afară de la Teatrul Național și 31 de la ARCUB.
„E momentul ca toţi: artişti şi persoane angajate sau în colaborare cu instituţii din mediul cultural din Bucureşti, şi nu numai, să ne strângem într-un gest de solidaritate pentru cei care au fost concediaţi ca umare a taierii bugetului şi a întârzierii subvenţiilor din partea primăriei municipiului Bucureşti. Situaţia este deosebit de dezastruoasă, cu toţii o resimţim direct: onoarii întârziate luni de ziile, proiecte anulate, spectacole tot mai puţine, o totală lipsă de siguranţă din orice punct de vedere. Foarte curând vom fi traşi răspundere în legătură cu contribuţiile sociale datorate la stat pentru anul trecut iar noi nu suntem plătiţi pentru munca depusă anul acesta”, arată organizatorii protestului, intitulat #Demnitate.
„Să ne mobilizăm şi să ne ridicăm împreună, pentru că uniţi putem să arătăm primarilor, miniştrilor şi premierului României ca suntem un număr ENORM de persoane afectate şi ne cerem dreptul la demnitate. Ne cerem dreptul la remunerarea muncii depuse şi de a avea un loc de muncă în instituţiile pentru care ne-am specializat! Cerem banii care ni se cuvin după luni de zile de jucat gratis, cerem deblocrea posturilor, cerem să existăm şi să ne desfăşurăm activitatea decent, mai bine decât până acum. Cerem să nu mai fie pusă la coadă cultura, sub orice forme s-ar manifesta ea. Educaţie, teatru, cercetare”, mai afirmă organizatorii, potrivit News.ro.
Protestul este anunţat pentru duminică seara, de la ora 18.00, în centrul Capitalei.

Actorul Mihai Călin, atac la directorul Teatrului Naţional

Actorul Mihai Călin a lansat un atac dur, joi seara, la Digi24, la adresa directorului Teatrului Național București, afirmând că Ion Caramitru conduce dictatorial, autocrat instituția, că a folosit în interes personal o mare parte din resursele teatrului, iar oamenilor le este frică să vorbească pentru că se tem de el „ca de cancer”.

„Din punctul meu de vedere și al conducerii sindicatului actorilor, dl Ion Caramitru, managerul general al Teatrului Național, care acum încearcă să facă ceva, să obțină fonduri, să deblocheze, dumnealui în ultimii ani a folosit foarte mult în interes propriu, personal o mare parte din activitatea teatrului. A condus în mod dictatorial, în mod autocrat, folosind o mare parte din resursele teatrului pentru propriul avantaj financiar. Mare parte din spectacole sunt regizate și jucate de dumnealui”, a afirmat Mihai Călin.

El a explicat că managerii, în frunte cu Caramitru, au scos din lege vârsta de pensionare pentru ei și că nu există concurs. Astfel, când termină mandatul, e o evaluare asupra activității managerului de la Ministerul Culturii, iar dacă ia nota 9 are dreptul să prezinte un nou proiect de management, iar dacă ia minim 7 primește încă un mandat.

„Nu există concurs. Dacă altcineva vrea să vină și să participe în concurs, nu are voie”, a explicat Călin.

- Advertisement -

Actorul a precizat, de asemenea, că managerul are o remunerație de la Ministerul Culturii, dar este și colaborator al teatrului.

Dl Caramitru pe fiecare spectacol regizat sau în care joacă ia 10% din încasări. Iar în 2018 din 120 de spectacole jucate la Sala Mare 66 sunt regizate sau/și jucate de dl Ion Caramitru, în condițiile în care regizează foarte mult, el fiind – a și spus – în materie de regie mai puțin performant”, a susținut Mihai Călin, citat de G4Media.ro..

El a spus că nu poți să conduci un teatru doar pe politica de încasări. „Facem doar comedii, dar e total dezechilibrat, iar spectacolele importante ale teatrului, care au fost finanțate cu vreo 200.000 de euro pe bucată, se joacă foarte puțin – Regele Lear, Romeo și Julieta, Livada de vișini, No Man’s Land (…) În loc să chemăm lumea la teatru ca să vorbim despre viață și despre moarte, și despre lucruri importante, despre dragoste, și despre prietenie ș.a.m.d, noi vrem doar să râdă lumea?”, a adăugat acesta.

- Advertisement -

Mihai Călin a explicat că cei care au fost disponibilizați de la TNB nu sunt angajații teatrului, ci sunt angajați pe o firmă externă, sunt colaboratori, angajați temporar, de aceea ei nu au niciun fel de protecție.

”Evident, se pare că sursa acestui lucru este tăierea bugetului de la cultură, dar trebuie să spunem lucruri care nu sunt spuse în spațiul public de foarte multă lume, pentru că le e frică. Noi avem un aparat administrativ supranumeric, pentru că sunt foarte mulți angajați pe pile, pe relații, pe rubedenii sau pe șpagă”, a susținut actorul.

El a spus că sindicatul actorilor i-a trimis în mai multe rânduri scrisori lui Ion Caramitru. „Am avut și discuții personale, că sunt anumite probleme și am fost întotdeauna respinși în mod brutal. Și de aceea am ajuns cu un memoriu la ministru, ca să căutăm un dialog, încă nu avem o reacție”, a adăugat actorul. El a precizat că ministrul Culturii a trimis memoriul către teatru spunând că există niște probleme și să se răspundă.

„Răspunsul direcției și în cadrul unei ședințe a fost execrabil. Am primit niște răspunsuri, cred că sunt redactate de dl Onisei, directorul adjunct, bun specialist pe legislație, un răspuns plin de minciuni, obraznic, pur și simplu disprețuitor”, a mai spus Mihai Călin.

El a spus că până acum câțiva ani au fost bani în cultură, însă au fost risipiți.

Mihai Călin a criticat și modul în care Ion Caramitru vorbește cu actorii și cu actrițele când vin cu probleme: „V-ați imagina că sunt dați pe ușă afară pur și simplu prin țipete?”

Actorul a spus că Ion Caramitru s-a apucat de regie pe la 63 de ani, activitatea regizorală a acestuia fiind înainte cvasiinexistentă.

El a spus că multora le este frică să vorbească: „Multora dintre ei le e frică să spună despre probleme, pentru că au contracte pe un an și tuturor le e frică de Caramitru ca de cancer să vorbească”.

CITIŢI ŞI:

Alungat de la Congresul PSD, baronul Oprișan se răzbună pe Europa. „Numai Papa de la Roma nu ne-a făcut corupți!”

VIDEO. Oprișan a fost alungat de la Congresul PSD de falanga Teleorman-Olt-Dolj, pe motiv că „l-a trădat pe Dragnea”

VIDEO. „Filme horror” la Congresul PSD: atacați de „forțele iadului”, luptă cu „monștrii răi” care „îi mănâncă pe oameni”

Ion Iliescu poate fi fericit: PSD are președinte executiv plătit de ruși. Escală misterioasă la Moscova

Conducerea PSD după Dragnea: Dăncilă – Teodorovici – Fifor. Șerban Nicolae și Codrin Ștefănescu au fost umiliți

Primul sondaj IMAS după alegeri: PNL crește la 27,5%, USR-PLUS la 25,2%, PSD scade la 18,9%!

Rectorul Universităţii Central Europene: „Hotărârea cu care românii au stat în ploaie şi frig ca să protesteze împotriva corupţiei e un lucru bun pentru toată regiunea”

Donald Tusk îi mulțumește lui Klaus Iohannis pentru președinția „energică” a UE. De Vasilica nu zice nimic

VIDEO. Au încercat s-o declare pe Sorina „persoană cu handicap”, „ca să sperie adoptatorii și să ia mai mulți bani de la stat”!

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

VIDEO. Procuroarea din „cazul Sorina”, denunțată de vuvuzeaua penalilor: „E din gașca #Rezist!”

Asistenta maternală a făcut-o pe Sorina „țigancă” și „nebună”, de față cu fetița și cu cei de la Direcția Copilului!

ȘOCANT! Manevre ticăloase ale soților Șărămăt, pentru a o ține captivă pe Sorina: alba-neagra cu cererile de adopție

VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare

Adevăruri grave pe care propaganda PSD-ALDE le-a acoperit cu diversiunea „Sorina răpită de americanii traficanți de organe”

Licu şi Adina Florea, scoateţi banii! Părinţii adoptivi ai Sorinei cer daune în instanţă pentru că au fost blocaţi în România de ancheta SS-Gestapo, luată în serios de procurorul general

Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

Cazul Sorina. Propaganda rusă o laudă pe judecătoarea Dana Gârbovan şi îl atacă pe Cristi Danileţ

Părinţii Sorinei anunţă ambasada SUA după ce procurorul general s-a întors împotriva lor şi a trecut de partea celor care le-au abuzat fetiţa adoptată legal

Sorina şi linşajul presei iresponsabile. Un articol despre manipularea mediatică ordinară şi impotenţa statului de a aplica legea

„Sorina, noi vom lupta, traficanţii nu te ia”. Tăriceanu, Dăncilă, Firea&co. se „lipesc” de scandalul fetiţei adoptate pentru a poza în victime ale justiţiei

„Când am văzut că Sorina e de etnie romă, am zis: «Doamne, ce noroc are acest copil pentru că va ajunge la New York, unde culoarea nu contează»”

Primele imagini cu Sorina şi familia adoptivă din SUA. „Fetiţa este bine, am avut mereu un psiholog alături. Încercăm să trecem împreună peste acest moment greu”

Chirieac vinde statului „știri pozitive” cu 2.500 € bucata. Un nou șmen de 15.000 € de la Drumuri, cu trei zile înainte de alegeri

Ciuvică a descoperit „mâna criminală” care a fraudat alegerile și a băgat ALDE sub 5%

„Dragnea conduce PSD din pușcărie. Fantoma lui e acolo, încă trage sfori. A lăsat testament: «Dăncilă în locul meu!»”

Fake-news ordinar al Olguței Vasilescu. Asociere tembelă între Băsescu, Blaga, Clotilde, Pâslaru și doi tatuați

Șeful de cabinet al lui Tăriceanu e încolțit de DNA pentru șpaga de 800.000 $ a „jupânului”

VIDEO. Renate Weber (ALDE) spune că 1,5 milioane de votanți, cei de pe listele suplimentare, de fapt nici n-au existat!

„Când s-a dat sentința la Dragnea, toată lumea a izbucnit în urale de parcă ar fi dat gol România în finala Campionatului Mondial”

Dosarele grele abia acum vin peste Dragnea! Pe lângă ele, cel care i-a adus închisoarea a fost mizilic

- Advertisement -

6 COMENTARII

  1. Individul asta de Ion Caramitru sa ne spună cum ii pupa-N fund pe comuniști cu poeziile și odele sale adresate nomenclaturii comuniste. Un profitor înainte de 89’ și după așa ca este o panarama care a subt milioane din bugetul statului!

  2. Ciuma rosie se pricepe doar la propaganda, de cultura fuge ca dracul de tamaie. Sa ne amintim de rezistenta prin cultura a martirilor inchisorilor comuniste, cultura este o amenintare nu numai pentru regimurile politice dictatoriale ci mai ales pentru regimurile politice ale prostiei ca cel in care ne aflam si noi acum. Cresterea economica cu care se lauda ciuma rosie trebuie sa se vada si in investitii in cultura.

  3. ION CARAMITRU a fost unul dintre (PREA !) PUTINII actori români cunoscuti pe plan national care, inainte de 1990, AU… REFUZAT (!) SA RECITE GRETOASELE ODE DEDICATE PARTIDULUI (Comunist) si CEAUSESTILOR !!!!!

    In rest (ca si… Victor Rebengiuc, de exemplu !), a jucat, SI EL…, in tinerete sau/si la maturitate…, in filmele careee… se faceau atunci, in România comunista, asa cum erau ele…, caaa… NU ERA DE ALES, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa ?!!!

    • Dupa decembrie 1990, Ion Caramitru a fost, mereu, de partea celor care au luptat impotriva „CIUMEI-ROSII” !!!

      De multe ori, in special in primii ani „postdecembristi”, a fost chiar… IN PRIMELE RANDURI ale luptei impotriva neo-comunistilor !

      • Acumaaa…, NU vrem nici sa fim gresit intelesi: poate ca cei care-i contesta aptitudinile si activitatile de administrator/manager or fi avand (macar partial…) dreptate…, e posibil sa fie si el mai… lacom-din-fire (caaa… oricare alt… MACHIDON — !!!!!!! –, ca-s renumiti pentru BOALA de a aduna cat mai multi… „MITILIȚI” !), dar…, TOTUSI…, a-l „scoate” acu’ siii… pesedist (fie si „numai” — Sic ! –… „pontist”), PARCA E PREA MULT, Zău-așa… !

        • Un lucru este SIGUR: contestarea aceasta vehementa a lui Ion Caramitru, de catre tinerii actori ai T.N.B. remarcati in cadrul miscarii „#REZIST”, PRODUCE, prin… ricoseu (!), UN CONSISTENT PREJUDICIU DE IMAGINE… formatiunii U.S.R., al carei membru marcant este fiul actorului, Andrei C. !

          „CIUMA-ROȘIE”… JUBILEAZĂ, bineinteles !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -