Ziariștii de la Hotnews.ro au avut o inițiativă inspirată: au apelat la un criminolog reputat pentru a analiza apelurile făcute de Alexandra Măceșanu (15 ani) la 112, joia trecută, pe 25 iulie. Concluziile Ursulei Franco, medic și criminolog italian, sunt devastatoare și vorbesc despre falimentul sistemului de urgență 112.
Ursula Franco a lucrat în SUA şi Italia şi a studiat cu doctorul Peter Hyatt, unul dintre cei mai importanți experți din lume în „Analiza declarațiilor” – Statement Analysis, o tehnică israeliană de analiză a limbajului.
În Italia, dr. Franco a fost consultant în domeniul apărării în cazuri importante de omucidere cu impact în mass-media. S-a ocupat şi de cazul Mariei Oana Ungureanu, o fată de naționalitate română găsită înecată în regiunea Campagna. Criminologul italian a studiat sute de apeluri la numerele de urgenţă, în special la 911 (SUA).
Ursula Franco: „În Statele Unite, operatorii de la 911 sunt instruiţi după reguli de protocol stricte, care le permit să facă diferenţa între un apel cu o cerere de ajutor serioasă şi o glumă. Mai mult, în cazuri de omucidere, chiar şi un apel de ajutor de câteva secunde, dacă are loc între autorul crimei şi un operator bine pregătit, poate să fie probă decisivă prin multitudinea de informaţii revelate de cel care sună. În Italia, din păcate, nu este aplicată tehnica «Statement Analysis», o tehnică de analiză a limbajului care, dacă ar fi cunoscută de operatorii 112 şi 118, ar permite identificarea imediată a unor apeluri de urgenţă false, a unor disimulări sau a unor situaţii veridice. Dacă ar fi aplicată, tehnica ar da indicii cu privire la persoana sau persoanele care trebuie anchetate”.
Analiza apelurilor (cu roșu sunt evidenţiate observaţiile Ursulei Franco)
Apel 1 – ora 11.05:08
(45 de secunde)
Operator 112 (1): Alo, 112. Ce urgență aveți? Alo?
Alexandra Măceșanu: Bună ziua.
Operator 112 (1): Bună ziua.
De notat salutul politicos al fetei: „Bună ziua!”
Alexandra: Vreau și eu în legătură cu Poliția!
Operator 112 (1): Ce s-a întâmplat, doamnă, cum vă numiți?
Alexandra: Sunt domnișoară, am 15 ani și ieri am fost sechestrată de către un domn…
Operator 112 (1): Cum te cheamă?
Alexandra: Măceșanu Alexandra, vă rog veniți repede, nu știu unde sunt…
Operator 112 (1): Cum adică nu știi unde ești? În ce localitate te afli?
Operatoarea nu face nimic pentru a o calma şi a o linişti pe Alexandra înainte de a o întreba unde se găseşte, în ciuda faptului că fata abia i-a spus că are doar 15 ani.
Alexandra: În Dobro… aaaa… în Caracal, m-a dus în Caracal, dar nu știu unde exact…
Operator 112 (1) (ton ironic): Păi, dă-mi un punct de reper, unde te afli în Caracal. Cum crezi că te găsim?… Alooo?
Este o cerere neaşteptată, pentru că o persoană răpită ar putea să nu ştie locul unde a fost dusă. Dar, mai ales, operatoarea de la 112 nu o întreabă pe Alexandra dacă reuşeşte să dea un punct de reper, ci îi dă un ordin: „Dă-mi un punct de reper!”. În loc s-o liniştească, adaugă dezarmant: „Cum crezi că te găsim?” – care, în mod natural, va creşte disperarea fetei.
Alexandra: Da, stați, nu plecați, vă rog!…
„Nu plecaţi, vă rog!” este neaşteptat. Alexandra se tema că cererea ei de ajutor nu a convins-o pe operatoare şi se vede constrânsă s-o invite să nu închidă. Mai mult, Alexandra simte nevoia să intre în graţiile ei, cu „vă rog”. Alexandra e o victimă şi operatoarea are datoria s-o ajute. În acest caz, fetei i-a fost frică din primul moment că nu va fi ajutată. Când primesc astfel de apeluri, operatorii americani de la 911 sunt cei care îl invită pe apelant să nu închidă linia şi fac tot posibilul să-l liniştească – totul va fi bine.
Operator 112 (1): Ai fost violată?
Alexandra (plângând): Da, am fost violată!
Operator 112 (1): Da, rămâi la telefon, dar încearcă să-mi dai un punct de reper, ca să știm exact ce… cum te putem găsi.
Operatoarea nu verifică în ce condiţie fizică e Alexandra, nu o întreabă dacă sângerează, nici nu-i cere să-l descrie pe răpitor.
Alexandra: A venit, a venit, a venit… Veniți repede, vă rog!!! (Se închide apelul.)
Operator 112 (1): Păi, să venim unde, frate, în Caracal?!… (zgomot de fundal) Păi. ce dracu’ să-i fac, că e în Caracal, că a răpit-o și a dus-o în Caracal, dar nu știe unde… și Poliția mea vorbește… Dă-i asociere!… (Pe fundal se aude un alt operator: „11.06:57”.)
Operator 112 (2): Unde ești în Caracal? Păi, și acuma pe unde ești, te poți uita? Uită-te… uită-te… Dar de unde îl cunoști tu pe el? Ia spune-mi…
Operator 112 (1) (către Poliție): O să vă sune imediat colega, că o avem la telefon pe altă stație, da? O să vă sune imediat colega, că încearcă să mai ia niște date! Este răpită, dusă în Caracal, violată….
Polițist (1): Răpită?
Operator 112 (1): Da, și încearcă colega să afle ce, pe unde s-ar afla …
Polițist (1): Aoleu… (către polițiști) Da, grăbiți-vă!
Operator 112 (1): Da, imediat, imediat vă sună!
Polițist (1): Da.
Apel 2 – ora 11.06:25
(2 minute și 20 de secunde)
Operator 112 (2): Alo, 112, ce urgență aveți? Alo?
Alexandra: Tot eu sunt!
Operator 112 (2): Unde ești în Caracal?
Alexandra: Am trecut, când am văzut prima dată, m-a legat la ochi și eram pe lângă dig, pe domn îl cheamă Popescu Lucian Gabriel…
Alexandra a furnizat un punct de reper, digul, şi numele unui posibil suspectat, sau, oricum, al cuiva care îi cunoaşte pe sechestrator.
Operator 112 (2): Pe lângă dig, Popescu Lucian… Păi, și acuma pe unde ești? Te poți uita?
Alexandra: Nu pot, sunt închisă într-o cameră, văd decât o poartă..
Alexandra a furnizat câteva indicaţii legate de anumite locaţii, a vorbit despre dig, despre Caracal, a spus că a fost legată la ochi după ce a trecut de dig, că este închisă într-o cameră şi că nu vede ce e la exterior.
Alexandra a furnizat anchetatorilor un nume, care, deşi s-a dovedit a nu fi cel al răpitorului, cel puţin era numele unei persoane care trebuia imediat interogată.
Operatoarea ar fi trebuit să-i ceară Alexandrei să-l descrie pe sechestrator, cel puţin pentru a exclude că ar fi vorba despre Popescu Lucian Gabriel.
Operator 112 (2): Ia uită-te, uită-te pe…. Păi și… da’ de unde îl cunoști tu pe el? Ia spune-mi…
Alexandra: Deci, să vă spun, ieri am ieșit la ocazie ca să mă duc până-n oraș, și dumnealui m-a luat la ocazi. A închis mașina și m-a închis acolo, după aia a zis să mă ducă la el…
Operator 112 (2): Te-a luat la ocazie? Numărul la mașină… mai ții minte ceva din numărul de la mașină?
Alexandra: Nu…
Operator 112 (2): Ce mașină, ce culoare măcar?
Alexandra: Mașina era gri și avea boturile turtite…
Operator 112 (2): Cu bot turtit?
Alexandra: Da!
Operator 112 (2): Atâta ai reținut tu, și acuma ești închisă? Ai trecut pe lângă dig?
Alexandra: Da, atunci când m-am uitat prima dată, dar acum nu știu, cred că sunt în Bold sau ceva, nu știu.
Operator 112 (2): Bun, ai telefonul la tine, da?
Alexandra: Da, dar e la el! Eu acuma sun de pe alt număr…
Operator 112 (2): Nu contează, de unde ai tu numărul ăsta?
Alexandra: Care număr?
Operator 112 (2): Ăsta de pe care mă suni. De unde?
Alexandra: E telefonul lui, l-am găsit aici…
Operator 112 (2): Telefonul lui?
Alexandra: Da!
Operator 112 (2): Este telefonul lui, da, bun. Ia…
Nu se înţelege de ce nu s-a încercat identificarea persoanei pe numele căreia era înregistrat telefonul de pe care suna Alexandra pentru a trimite un mandat de arestare, având în vedere că, în acel moment, bărbatul nu se găsea în casă cu Alexandra.
Alexandra: Da, doamnă, vă rog, trimiteți-mi pe cineva, că mi-e frică!
Alexandra continuă să spună „Vă rog”, în ciuda faptului că a fi ajutată este un drept al ei.
Operator 112 (2): Hai, gata, stați puțin, te cred, te-am înțeles, stai puțin la telefon dacă tot poți…
„Gata” este neaşteptat.
Alexandra (plângând în hohote): Mi-e frică, mi-e frică…
Alexandra nu primeşte nicio vorbă de liniştire, în ciuda faptului că apare disperată.
Ora 11.07:53 (apel preluat de către poliție)
Polițist (1): Alo!
Operator 112 (2): Alo, Poliția?
Polițist (1): Alo, a trecut pe lângă dig…
Operator 112 (2): A trecut pe lângă dig, din ce am înțeles. De ieri e răpită, ăsta-i telefonul lui.
Alexandra: Vă rog, veniți cât mai repede!
Polițist (1): Unde să venim, domnișoară? Ia spuneți-ne…
Alexandra: Poftim?
Polițist (1): Unde, unde?
Alexandra: Nu știu exact. Am trecut pe lângă dig, dar acum cred că sunt în Bold, că altundeva nu putea să fie…
Polițist (1): Unde, în…? Unde sunteți?
Alexandra: În Bold.
Polițist (1): În Bold? Aaaa… în județul Olt?
Alexandra: Da, uitați, uitați, stați un pic… Am găsit o adresă… Bd. Antonius Caracalla, nr. 9, B1, D.A. … (nu se înțelege)
Polițist (1): Acolo rămâneți! Rămâneți acolo. Antonius Caracalla, nr. 9, da?
De ce „acolo rămâneţi”? De ce poliţistul, care a înţeles că Alexandra nu poate să-i ajute cu localizarea din interiorul camerei, nu o invită să încerce să forţeze uşa pentru a ieşi din casă, sau cel puţin pe fereastră, în aşa fel încât să poată descrie locul unde se găseşte şi să se ascundă în altă parte?
Alexandra: Veniți repede, că mi-e frică! Vă rog, vă rog!
Operator 112 (2): Continuați adresa asta, s-ar părea că e bloc…
Alexandra: Vă rog, veniți repede, că mi-e frică!…
Polițist (1): Ce bloc este acolo? Ați spus că e un bloc.
Alexandra: Nu este bloc, este o casă, este o curte…
Polițist (1): O casă, bun… Rămâneți acolo, să vină un echipaj de Poliție, bine?
Operator 112 (2) (ironic): E închisă…
Alexandra: Vă rog, veniți repede, că mi-e frică de el, m-a bătut…
Niciun cuvânt de încurajare, nicio întrebare legată de condiţiile ei fizice. Alexandra, o fată de 15 ani, răpită, violată şi bătută, e tratată cu o răceală dezarmantă.
Polițist (1) (pe ton imperativ): Bine, bine, rămâneți acolo!
Alexandra: Aici rămân, că n-am cum să ies. Vă rog, veniți!!! (strigăt disperat)
Polițist (1): Sunteți cu cineva? Sunteți singură? Cum ați ajuns?
Alexandra: Nuuuu, sunt singură, sunt singură, vă rog…
Polițist (1): Sunteți singură, am înțeles. Rămâneți acolo!
Alexandra (aproape plângând): Îmi este frică…
Polițistul prin stație: Alo, mașina… Antonius Caracalla, numărul 9 – este o fată bătută și violată, da?
Alexandra (auzind conversația, începe să plângă): Vă rog, veniți repede, că mi-e frică, vă rog!
Polițist (1): Domnișoară, închideți telefonul, veți fi contactată și vine Poliția acolo, da?
Alexandra: Vă rog, veniți repede!
Polițist (1) (sictirit): Da , bine, bine.
Alexandra: Domnule, domnule, este o mașină mare în curte…
Polițist (1) (ton ridicat): Bine, rămâneți la nr. 9, acolo, exact acolo!
Apel 3 – ora 11.12:36
(un minut și 38 de secunde)
Operator 112 (1): Alo, 112. Ce urgență aveți?
Alexandra (ton disperat): Doamnă, ați trimis pe cineva? Că cred că se întoarce și mi-e frică că mă bate…
Operator 112 (1): Da, ai vorbit cu Poliția, da?
Alexandra: Da, cu dumneavoastră!
Operator 112 (1): Ce ți-a zis Poliția?
Operatoarea cere informaţii victimei cu privire la discuţia avută cu Poliţia: e paradoxal.
Alexandra: Mi-a zis că o să trimită un echipaj, da’ vă rog, veniți mai repede!
Polițist (2): Alo?
Operator 112 (1): Poliția? A revenit fata.
Polițist (2): Da…doamnă… Spuneți, domnișoară!
Alexandra: Vă rog, ați trimis pe cineva aici?
Polițist (2) (pe ton iritat): Am trimis, rămâneți acolo, că nu… În două minute n-are cum să zboare, măi, domnișoară! Stați acolo, da?
Nu numai că poliţistul nu o linişteşte pe fată, ci dă dovadă de iritare.
Alexandra (plângând disperat): Veniți, vă rog, veniți, mi-e frică!…
Polițist (2) (ton ironic, atitudine zeflemistă): Păi, de cine vă este frică?!? Alo, de cine vă este frică?
Poliţistul dă dovadă că nu cunoaşte cazul. Este dezarmant. Alexandra, încă o dată, e nevoită să repete faptele. De notat faptul că niciuna din persoanele cu care a vorbit Alexandra nu a întrebat-o cum se simte fizic şi nu a încercat s-o consoleze.
Alexandra (plângând): De el… m-a bătut…
Polițist (2): De el – cine este persoana?
Alexandra: Îl cheamă Popescu Lucian Gabriel!
Polițist (2): Popescu Lucian. Și unde stă ăsta acolo?
Alexandra: Am zis că Bold, Antonius Caracalla, numărul 9.
Polițist (2): Acolo, la numărul 9, stă Popescu ăsta Lucian?
Alexandra: Nu știu, am găsit doar o carte de vizită și mă gândeam că poate e a lui.
Polițist (2): Păi, cartea de vizită e a lui?
Alexandra: Nu știu…
Polițist (2) (ton ironic): Aaaa, nu știi nici asta! Bine, așteptați acum… așteptați acolo, va veni acum echipajul în două-trei minute, așteptați!
Este neaşteptat ca poliţistul să spună „Aaaa, nu ştii nici asta”, făcând-o responsabilă pe Alexandra.
Alexandra: Vă rog, stați cu mine la telefon, că îmi este frică!… Vă rog!…
E neaşteptat faptul că nu numai că Alexandra nu este consolată şi că nimeni nu o întreabă cum se simte fizic, ci, dimpotrivă, este constrânsă să încerce să câştige din nou atenţia poliţistului cu „vă rog”.
Polițist (2): Nu pot să stau în telefon, domnișoară, că avem și alte apeluri! Rămâneți acolo, că vine echipajul de Poliție, negreșit va veni, da, două-trei minute, ce naiba? (Pe fundal se aude plânsul Alexandrei.)
Poliţistul o invită pe Alexandra să întrerupă apelul: este neaşteptat. După cum am amintit înainte, operatorii serviciului 911 american monitorizează situaţia până la sosirea ajutoarelor şi încearcă să susţină din punct de vedere psihologic pe cine sună. E neaşteptat ca poliţistul să spună „nu pot să stau la telefon, domnişoară, avem alte apeluri”. E posibil ca 112 să aibă doar o linie pentru apeluri?
Alexandra (plângând): Bine…
Polițist (2): Da? Stați liniștită, calmați-vă un pic, da?
Alexandra (plângând, disperată): Mi-e frică!…
Polițist (2): Încercați să vă calmați! Păi… da? Calmați-vă și va veni echipajul, e pe drum.
Alexandra (disperată): Bine, vă rog…
De notat că Alexandra se regăseşte constrânsă să adauge un „vă rog”.
Polițist (2): Lăsați telefonul liber, că dacă stăm în telefon de discuție, echipajul nu poate să vorbească cu dvs.
Alexandra (plângând): Bine, bine, da.
Polițist (2): Bine.
