Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat joi, la „Marius Tucă Show” (pe Mediafax.ro), că a aflat despre condamnarea lui Liviu Dragnea – la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare – într-o biserică, lângă o icoană făcătoare de minuni.
Firea a spus că nu se aştepta la această decizie a instanţei, pentru că „în folclorul politic se încetățenise ideea că nu se va întâmpla nimic, că doar va fi hărțuit cu dosare”.
Momentul condamnării, povestit de Gabriela Firea
- „Sincer, nu mă așteptam să fie condamnat. Deja în folclorul politic se încetățenise ideea că nu se va întâmpla nimic, că doar va fi hărțuit cu dosare pentru a nu avea șanse la Cotroceni, ceea ce își dorea să facă – să intre în cursa prezidențială.”
- „Cum am primit eu acea veste, acea știre? Mă aflam într-o biserică, biserica de lângă Universitate, să spunem că este biserica studenților, unde este o icoană făcătoare de minuni. Aveam telefonul pe meeting trecut și vedeam cum apar tot felul de știri și nu-mi venea a crede. Am avut realmente o senzație de fior fizic, nu-mi venea a crede, dar sub nicio formă.”
- „Niciodată, dar niciodată nu mă voi bucura dacă un om ajunge – indiferent ce mi-a făcut, și multe, multe – cade la pat sau își pierde libertatea.”
VIDEO: Despre arestarea lui Dragnea, de la min. 40:00.
Asta are trei fete ca pila, odata zice ca e mare credincioasa si nu vrea raul nimanui, a doua oara isi da arama pe fata si recunoaste ca ii dorea raul lui dracnea si se ruga la icoane pt pedepsirea lui!!! Mai „fumeie”, TU TE NUMESTI CRESTINA?! Esti tot atat de prefacuta precum toti popii, care una predica si alta fac, doar-doar mai inhata ceva bani de la prostime!!!!! Daca i-ar fi intr-adevar frica de D-zeu nu ar mai face afaceri oneroase in care-i intra venituri indoielnice. Averile astora numai „socialiste” nu sunt, problema e ca nu intra nimeni pe ei, oamenii legii sunt legati la ochi in ce priveste afacerile „fameliei” pandelica, si nu numai a lor… Socialistii astia doi, precum marea majoritate a celorlalti „socialisti” in functii s-au imbogatit cum numai socialistii romani se imbogatesc, prin afaceri numai de ei stiute si neverificate. Iar astia doi, putrezi de bogati ,sunt cica sunt reprezentantii poporului, ala sarac lipit!?! Si se mai si duc la biserica!!!! Pai ar trebui sa cada biserica pe voi, mai pacatosilor!!!
Femeia asta nu-i normala. Urmareste stirile pe ecranul telefonului în biserica si povesteste asta tuturor cu nonsalanta pacatosului imbecil, care, „daca tacea, filozof ramânea”.