A doua veste proastă după implicarea procurorului general Bogdan Licu în cazul Sorina, de partea Antenei 3 şi a celor care instigă împotriva familiei adoptive în cazul Sorina: procurorii militari, parte a Ministerului Public (condus de Licu), au decis să renunţe la anchetă şi s-o arunce în braţele altor procurori, cei de la DIICOT.
Parchetul Militar a declinat la DIICOT dosarul 10 August pe motiv că are fi fapte ce ţin de securitatea naţională. O motivaţie ciudată, având în vedere că ancheta s-a desfăşurat până acum fără să fie nevoie de implicarea DIICOT.
Aşa se face că un caz atât de simplu, care în orice ţară democratică ar fi fost rezolvat în câteva luni de zile, în România se lungeşte inexplicabil. Sunt mii de poze şi mărturii care dovedesc violenţele, procurorii ar fi trebuit doar să identifice jandarmii care au lovit şi pe cei care le-au dat ordin.
E imposibil să nu te întrebi dacă ştirea mutării dosarului la DIICOT nu are legătură cu noul şef al Parchetului General, Bogdan Licu.
Mai ales după ce acesta s-a implicat personal în cazul Sorina exact cum au cerut Antena 3, RTV şi presa afiliată clanurilor penale. Adică, împotriva familiei din SUA care a adoptat-o pe fetiţa din Baia de Aramă. Licu a cerut blocarea adopţiei şi a împiedicat familia Săcărin să iasă din România doar pentru că aşa a vrut SS-Gestapo.
Secţia înfiinţată de mafia politică le-a făcut dosar soţilor Săcărin după model Kovesi, iar Bogdan Licu a motivat cu această anchetă deciziile sale de blocare a adopţiei şi de interdicţie de părăsire a ţării. Practic, astfel Licu s-a aliat cu Adina Florea şi Lia Savonea (şefa CSM), personaje care au acţionat până acum împotriva magistraţilor oneşti ce-au apărat în stradă justiţia independentă.
Şi-au dat seama brusc că „nu sunt competenţi”
Saptamâna trecută, procuroarea Mihaela Porime, purtătorul de cuvânt al DIICOT, a confirmat că DIICOT a cerut pentru studiu dosarul 10 August.
„Are legătură cu dosarul nostru. Există elemente de conexitate între actele şi faptele ce formează obiectul urmăririi penale în dosarul lor (al Secţiei Parchetelor Militare – n.r.) şi dosarul nostru care este deschis pe articolul 397 Cod penal (acţiuni contra ordinii constituţionale). Dosarul a fost cerut pentru studiu în original. Vrem să analizăm reunirea cu dosarul nostru. Nu va dura mult. Dosarul încă nu a venit de la Secţia parchetelor Militare”, a declarat Porime.
Carmen Dan şi şefii MAI, implicaţi în blocaj
Carmen Dan, şefii MAI şi ai Jandarmeriei au parazitat intenţionat ancheta penală, au secretizat documente când nu era nimic de secretizat, căci nu era niciun motiv serios de secretizare, şi există deja suspiciuni oficiale că unele documente secretizate au fost între timp măsluite.
În situaţii ca 10 august 2018, nu secretizezi acte operative decât dacă ai ceva de ascuns. Nici până azi Carmen Dan nu a explicat de ce au secretizat actele atacului la MAI şi nu a sancţionat pe nimeni pentru măcelul (pe care l-a supravegheat personal) îndreptat împotriva unei populaţii paşnice de mărimea oraşului Piteşti.
În Franţa, jumătate dintre jandarmi erau arestaţi
În timp ce în România ancheta se lungeşte inexplicabil, în ţările occidentale un masacru de talia celui din 10 august ar fi fost tranşat rapid de justiţie şi chiar de politic.
Iată ce a declarat pentru ZIARISTII.COM un om din interiorul unui sistem de ordine publică, dar nu de la noi:
„Dacă aşa ceva s-ar fi întâmplat în Franţa, peste jumătate dintre jandarmii participanţi la acel atac ar fi fost deja arestaţi a doua zi, iar apoi o parte dintre ei daţi afară din instituţie. Ce s-a petrecut în Piaţa Victoriei pe 10 august nu e permis nicăieri în lumea civilizată pentru forţele de ordine: să atace, să bată, să gazeze oameni paşnici, cu miile! Legea nu ne permite să atacăm oameni, fără motiv. Da, reacţionăm la agresiuni, dar doar împotriva agresorilor care ne atacă pe noi sau obiective publice. Dar nu a fost cazul în 10 august, oricine a putut vedea asta la TV, chiar şi noi de aici, din Paris”
Declaraţia de mai sus îi aparţine unui membru al trupelor de Jandarmerie din Paris, divizia antitero, şi a fost culeasă de ZIARISTII.COM. Asta pentru că tot pomeneşte Carmen Dan de Franţa, SUA şi alte ţări civilizate unde, vezi Doamne, forţele de ordine ar fi procedat la fel ca jandarmii din Piaţa Victoriei – o manipulare clasică a PSD.
Nicăieri în lume nu există un „10 august”!
O lume întreagă a văzut măcelul din Piaţa Victoriei. Nu avem nevoie de nicio dovadă în plus. Sunt sute de plângeri penale, dar şi milioane de ochi care au putut vedea imaginile live sau pozele făcute cu telefoanele inteligente.
Există un singur adevăr, pe care victimele îl aşteaptă confirmat de justiţie: în 10 august, forţele de ordine, adică jandarmi cu nume şi prenume, au atacat legea şi oameni nevinovaţi, fără niciun motiv în afară de acela de a răspunde la o comandă politică.
Este cea mai uşoară anchetă penală posibilă la atâtea probe clare. Cu toate acestea, procurorii îşi plimbă cazul de la unii la alţii, iar faptul că asta se întâmplă în mandatul unui procuror general care merge pe mâna SS-Gestapo, abuzând o familie cu drepturi legale de adopţie, nu e întâmplare.
Mutarea Dosarului 10 august de la Parchetul Militar la DIICOT arată a parte din „efectul Licu”.
Dacă procurorii militari și-au declinat competenta, atunci le-as spune, domnilor sunteți plătiți din banul public. V-atu bătut joc de romani, sa returnați la casierie soldele militare pe care le-ați primit 11 luni!!!! Va bateți joc nu numai de romani dar va rad și curcile!!! Bugetul statului NU este un sac fără fund!!!! Știți lucrul acesta???? Dacă da, mergeți la casierie și banii înapoi!!!!!
Perfect adevarat. Legile strambe premeditat alambicate dar mai ales permisive le permite dezmatul si bataia de joc. De urgenta va trebui schim bata constitutia tarii.
Parchetul Militar ca si SIIJ trebuie desfiintat. Licu are dreptate, toti procurorii militari sunt nulitati absolute si niste lasi care injosesc haina militara pe banii cetatenilor. Daca procurorii militari erau competenti, Iliescu si banda criminala si-ar fi ispasit deja pedeapsa pentru crimele de la Revolutie si Mineriade de la care au trecut 30 de ani. Nu au nicio scuza decat incompetenta si reaua vointa. De asemenea capii jandarmeriei trebuiau arestati preventiv imediat dupa 10 august pentru 30 de zile. DIICOT-ul parca a inceput sa functioneze, nu stiu daca la presiunea parchetelor similare din UE cu care sunt obligati sa colaboreze, dar in ultima vreme se mai prind traficanti, se mai destructureaza retele internationale de interlopi, poate resusesc ei sa faca dreptate si pentru 10 august.
Jandarmeria e structura militarizata a MAI, ei nu pot fi anchetati decat de procurori militari, in consecinta sunt facuti scapati, pentru ca DIICOT nu are jurisdictie asupra lor.
Florea, Licu, Savonea, Banila, Carmen Dan impreuna cu bestiile bolaevice din jandarmerie vor plati cu ani grei de puscarie ceea ce fac. Sunt gata sa ajut formarea unor comitete de autoaparare. Sunt medic chirurg si fost combatant HOS/HVO pt independenta Croatiei. Aceste bestii daca nu vor fi oprite vor reinstaura teroarea bolsevica.
Votați USR+ , doar așa putem scăpa de bandiții bolșevici, de ciuma rosie !!!!