VIDEO. Rusoaicele sună disperate la linia verde ucraineană să-și caute copiii, soții și frații dispăruți în luptă! Rusia refuză să le ofere informații

1
13717
Autoritățile din Rusia ascund populației războiul din Ucraina și pierderile masive suferite de armată acolo. Rusoaicele sună la linia telefonică specială de la Kiev ca să-și caute fiii, soții și frații dispăruți fără urmă

Aberațiile generate de regimul distopic al lui Putin merg până într-acolo încât mamele și soțiile militarilor ruși sunt nevoite să sune la inamicii pe care Rusia i-a invadat, ucrainenii, pentru a cerși informații despre copiii și soții lor dispăruți în luptă. Autoritățile de la Moscova refuză să furnizeze detalii despre situația militarilor lor deoarece, oficial, Rusia nu recunoaște că ar fi implicată în vreun război.

Totul seamănă cu o nebunie inspirată din Orwell sau din stilul lui Kafka. Regimul Putin elimină orice sursă de informare care vorbește despre războiul început acum aproape două săptămâni în Ucraina. Populația e bombardată cu propagandă în care i se spune că naziștii ucraineni fac genocid în Donbass și, drept urmare, armata rusă execută o „operațiune specială” în estul Ucrainei.

În Rusia iei până la 15 ani de pușcărie dacă vorbești despre invadarea Ucrainei

S-au introdus legi care pedepsesc cu pușcărie până la 15 ani persoanele care propagă informații despre situația reală din Ucraina. Posturile de televiziune și site-urile străine sunt blocate sau bruiate.

În acest context, miile de familii care au militari pe front în Ucraina și care n-au mai primit vești de la aceștia nu au unde să verifice dacă sunt bine sau au căzut în luptă. Autoritățile ruse au fost silite să recunoască, acum aproape o săptămână, că au aproape 500 de morți, iar de atunci tac. Pentru că, oficial, nu există niciun război, în mod implicit nu li se spune nici familiilor când soldații ruși cad în luptă.

Așa că femeile care au rude pe front ajung să sune la linia verde a autorităților ucrainene, pentru a afla dacă se știe ceva de soții sau copiii lor. Corespondenții CNN din Kiev au fost la call center și au asistat la discuții cutremurătoare, cu rusoaice întrebând disperate: „Aveți vreo informație despre soțul meu?”, „Aici este locul unde pot afla dacă o persoană este în viață?”, „Scuzați-mă dacă vă deranjez, v-am sunat în legătură cu fratele meu”.

În spatele trupelor ruse vin crematorii mobile care incinerează soldații căzuți. Sunt ascunse astfel dovezile pierderilor reale

Înregistrările convorbirilor din call center relevă încă o dată că mulți soldați ruși nu au părut să știe ce planuri avea conducerea armatei și unde aveau să fie trimiși. Acestea sunt dovezi care vin să susțină afirmațiile celor capturați. Pentru ca populația de acasă să nu afle adevărul, militarilor li se interzice să ia legătura cu familiile.

Într-una din convorbiri, o soție îi spune operatorului că ultima oară când a luat contact cu soțul ei a fost pe 23 februarie, „când a trecut frontiera”. Operatorul întreabă: „V-a spus unde se duce?”. Rusoaica răspunde: „Mi-a spus că spre Kiev. Nu mi-a spus de ce. N-a mai spus nimic altceva”.

Armata ucraineană pretinde că până marți, 8 martie, au fost uciși circa 12.000 de militari ruși. Experți independenți estimează că pierderile rușilor nu sunt chiar atât de mari, dar oricum sunt de ordinul miilor.

Există toate indiciile că regimul de la Moscova acționează exact după metodele folosite de Kremlin în perioada comunistă: sunt șterse toate urmele și se pregătește o vastă operațiune de ascundere a adevărului atât față de propriul popor, cât și în fața posterității. După trupele Moscovei vin crematorii mobile unde sunt incinerați militarii ruși morți. Li se șterge astfel orice urmă, pentru ca ulterior să se poată manipula după dorință bilanțul acestui război pornit de Putin.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Cea mai frumoasă poveste de război. Un puști de 11 ani a parcurs singur 1.300 km prin Ucraina, până la granița cu Slovacia, cu un rucsac în spate și un număr de telefon scris pe mână

* VIDEO. Garda Națională Rusă, măcelărită la intrarea în Harkov. „Nimeni nu ne va impune dictatura sa!” / „Acest om a venit să «denazifice» Ucraina și acum zace sub zăpadă”

* VIDEO. Putin și-a măsluit întâlnirea cu stewardesele de la Aeroflot, pentru a arăta că stă aproape de oameni, nu ascuns într-un buncăr! Propaganda Kremlinului a suprapus filmări diferite

* DOCUMENT. Militarii ruși morți în Ucraina trebuie aruncați în gropi comune din Belarus! Semnat: adjunctul ministrului Apărării din Rusia

* Șeful Statului Major General al Armatei din Belarus și-a dat demisia, refuzând să-și trimită trupele să lupte în Ucraina

* Oligarhul ucrainean Rinat Ahmetov despre fostul său prieten: „Putin e criminal de război, Rusia e țară agresoare!”

* „Militarii ruși dorm 2-3 ore pe zi. Le e frică, știu că vor fi împușcați de la fiecare fereastră”. Telefoanele invadatorilor sunt ascultate de ucraineni

* Lovitură de teatru: bancherul ucrainean infiltrat la negocierile cu rușii nu e trădător, ci erou! El n-a fost executat de serviciile secrete de la Kiev, ci a murit în timpul unei misiuni speciale pentru Ucraina

* Trei tentative eșuate ale lui Putin de a-l asasina pe Zelenski, prin grupul Wagner, cecenii lui Kadârov și armata Rusiei

* VIDEO. Deputatul ucrainean pro-rus bătut de un jurnalist în direct, la TV, a fost arestat pentru trădare. El le-ar fi divulgat rușilor pozițiile militarilor ucraineni

* „WANTED: MORT SAU VIU”. Recompense pe capul sceleratului Putin, de la un rus exilat în SUA și un ucrainean fugit din Donbass

* “Nu-i adevărat! Nu e niciun război, Rusia salvează Ucraina de naziști!” Părinții care se uită la televiziunile lui Putin refuză să-și creadă copiii, care le spun că armata lor face masacru în Ucraina

* Ucrainenii l-au ucis pe generalul rus Suhovețki, decorat de Putin în 2014 pentru ocuparea Crimeei! „O mare pierdere pentru forțele ruse”

* Un primar pro-rus din Ucraina, care a salutat invazia trupelor lui Putin, a fost răpit și împușcat în inimă. „Un trădător mai puțin!”

* DOCUMENTE CAPTURATE: Planul secret al Rusiei. Toată Ucraina trebuia ocupată în 15 zile: 20 februarie – 6 martie. Invazia urma a fi lansată în ziua închiderii Olimpiadei de iarnă, dar s-a amânat cu 4 zile

Dictatorul Putin a fugit din Moscova! Stă ascuns într-un buncăr antiatomic din Siberia, la peste 3.000 de kilometri de Kremlin. Nu lasă pe nimeni să se apropie de el, pentru „a nu fi stropit cu ceva”

Un fost președinte al Ucrainei le cere rușilor: „Spânzurați-l pe acest bătrân senil în Piața Roșie, lângă mausoleul lui Lenin!”

* „Putin, «marele apărător al ortodoxiei», a trimis musulmani ceceni să ucidă ortodocși ucraineni”

Un renumit psihiatru i-a pus diagnosticul lui Putin încă din 2018: „Are toate trăsăturile unui sociopat. Mulți teroriști sunt așa”

„În doar 30 de zile de război, Rusia își va cheltui toate rezervele de aur, de 600 de miliarde de dolari”

Instrucțiuni pentru ucraineni: „Dacă inamicul e în pădure, dați foc pădurii! Va crește una nouă pe oasele ocupantului!!!”

Ministrul Apărării din Ucraina: „Acesta va fi sfârșitul unui criminal în serie și violator care-și atacă vecinii!”

* Cum vrea Germania să scape de dependența gazelor rusești. Ce plan au pregătit nemții

* Declarații oribile ale lui Daniel Pancu, mare admirator al lui Kadârov: „În Cecenia poți să omori femeile oricând! Ei își păstrează niște tradiții, pe care noi le-am pierdut”

* Abuz grav al Guvernului: a închis „din greșeală”, timp de 18 ore, un site pro-occidental, pe motiv că ar fi pro-rus! Concluzia: nimeni nu e vinovat

* AGENȚII HAOSULUI (7). Grupul parlamentar Ro-Exit, aripa PSD. Susținătorii proiectului legislativ inițiat de sputnik-ul Dan Chitic

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here