Nicuşor Constantinescu, încă 10 ani cu executare. Baronii din Republica Mazăre, la „răcoare” pe termen lung

1
945

Nicușor Constantinescu, fost președinte al Consiliului Județean Constanța, a fost condamnat, joi, la 10 ani de închisoare cu executare. Decizia ÎCCJ este definitivă.

Nicușor Constantinescu este acuzat că în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a autorizat plăţi nelegale şi a prejudiciat instituţia cu peste 30 milioane de lei şi statul cu peste un milion de lei.

Alături de Constantinescu au fost trimise în judecată alte 15 persoane, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa şi două firme.

Magistrații Curții de Apel București l-au condamnat pe fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, în primă instanță, în iulie 2016, la 15 ani de închisoare, decizia fiind ulterior contestată.

Procurorii DNA îl acuză pe Nicușor Constantinescu că, în perioada 2010 – 24.03.2014, alături de R.A.J.D.P. Constanța și Gâmbuțeanu Adrian George au constituit un grup infracțional organizat, la care ulterior au aderat și o parte din restul inculpaților, având ca scop săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor economice ale Consiliului Județean Constanța.

Nicușor Constantinescu și-a îndeplinit, spun procurorii, în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din calitatea de președinte al Consiliului Județean Constanța, determinând un prejudiciu în dauna Consiliului județean Constanța în valoare de 30.782.039 lei.

Aceasta este o nouă decizie definitivă de închisoare cu executare pe numele lui Nicușor Constantinescu. El execută deja o pedeapsă de şapte ani şi patru luni de închisoare după contopirea celor două condamnări definitive primite, cea de cinci ani de închisoare în dosarul Centrului Militar Zonal şi cea de cinci ani din dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri (în acest dosar, Radu Mazăre a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare).

El mai are şi alte condamnări în prima instanţă şi alte dosare în care este judecat pe fond. De altfel, în luna mai, fostul baron PSD a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la patru ani de închisoare cu executare în dosarul achiziţiei unui elicopter pentru situaţii de urgenţă, în cadrul unui program transfrontalier. Decizia instanţei nu este definitivă.

Pe 15 decembrie 2014, elicopterul s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol, din Mamaia, iar cele patru persoane aflate la bord – pilotul Petre Corneliu Cătuneanu, copilotul Ginel Claudiu Crăcănel, medicul Laura Vizireanu şi asistenta medicală Gabriela Camelia Harton – au murit. (Mediafax)

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

* EXCLUSIV. Trei poze noi cu Sorina. Ținută departe de scandal, fetița pare fericită. În schimb, părinții adoptivi trăiesc un coșmar

Antena 3 încearcă să preseze justiția în „cazul Sorina”. Minciuni sfruntate, diversiuni ordinare în emisiunea lui Gâdea

Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

VIDEO. Procuroarea din „cazul Sorina”, denunțată de vuvuzeaua penalilor: „E din gașca #Rezist!”

VIDEO. Au încercat s-o declare pe Sorina „persoană cu handicap”, „ca să sperie adoptatorii și să ia mai mulți bani de la stat”!

Asistenta maternală a făcut-o pe Sorina „țigancă” și „nebună”, de față cu fetița și cu cei de la Direcția Copilului!

VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare

Adevăruri grave pe care propaganda PSD-ALDE le-a acoperit cu diversiunea „Sorina răpită de americanii traficanți de organe”

Pregătiri pentru mitingul din 10 august. Diaspora cheamă la protest pașnic, deși se așteaptă la diversiunii din partea Puterii PSD-ALDE

„România este în CRIZĂ. Gaura la buget e imensă. Ne împrumutăm deja mai scump decât Grecia! Теодорович este DISPERAT”

Primarul care a renunțat la pensia specială prin declarație notarială: „Este un furt din buzunarele românilor”

Șmen à la Oprișan: 20.000 de euro pe fotografia unui spital din Chicago! Așa „construiește” spitale baronul de Vrancea

A furat 3 miliarde $ din bănci şi a fugit din ţară! Gigi Becali nu-şi va putea întâlni rivalul

* Antena 3 încearcă să preseze justiția în „cazul Sorina”. Minciuni sfruntate, diversiuni ordinare în emisiunea lui Gâdea

Cazul Sorina. Abuz incredibil al „SS-Gestapo”, girat de procurorul general Bogdan Licu!

IPOCRITUL. Bogdan Licu se leapădă voalat de „SS-Gestapo”, dar girează acest monstru anti-justiţie în cazul Sorina

VIDEO. Au încercat s-o declare pe Sorina „persoană cu handicap”, „ca să sperie adoptatorii și să ia mai mulți bani de la stat”!

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

VIDEO. Procuroarea din „cazul Sorina”, denunțată de vuvuzeaua penalilor: „E din gașca #Rezist!”

* Imagine duioasă: Sorina și noua ei verișoară

Asistenta maternală a făcut-o pe Sorina „țigancă” și „nebună”, de față cu fetița și cu cei de la Direcția Copilului!

Manevre ticăloase ale soților Șărămăt, pentru a o ține captivă pe Sorina: alba-neagra cu cererile de adopție

VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare

Adevăruri grave pe care propaganda PSD-ALDE le-a acoperit cu diversiunea „Sorina răpită de americanii traficanți de organe”

Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here