vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNewsMutarea-surpriză a lui Ludovic Orban cu Rareş Bogdan la vârful PNL

Mutarea-surpriză a lui Ludovic Orban cu Rareş Bogdan la vârful PNL

-

Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan va fi propus de către Ludovic Orban, liderul partidului, pentru funcţia de prim-vicepreşedinte politic al PNL. Mişcarea ar urma să fie făcută la Consiliul Naţional al partidului, din 8 august, de la Romexpo, la care va fi invitat şi Klaus Iohannis.

Preşedintele PNL a anunţat luni că Biroul Executiv al PNL a decis convocarea pe 8 august a Consiliului Naţional, iar printre punctele care se vor afla pe ordinea de zi va fi şi alegerea unui prim-vicepreşedinte al liberalilor.

Funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL pe strategii politice a fost vacantată în septembrie anul trecut, după ce Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea şi preşedintele organizaţiei judeţene Bihor a Partidului Naţional Liberal, a demisionat.

- Advertisement -

„Am luat decizia de a convoca Consiliul Naţional al PNL în data de 8 august la orele 16,00. Am stabilit ordinea de zi pentru acest Consiliu Naţional. Printre punctele înscrise pe ordinea de zi sunt: raportul Biroului Executiv, raportul grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor, Senat şi Parlamentul European, aprobarea integrării PACT condus de Sebastian Burduja în cadrul PNL – practic finalizarea procedurii de integrare a PACT în PNL. De asemenea, am prevăzut pe ordinea de zi alegerea unui prim-vicepreşedinte al partidului, prim-vicepreşedintele politic din cadrul structurii de conducere a PNL, şi vom avea un punct distinct privitor la alegerile prezidenţiale şi demararea campaniei electorale pentru prezidenţiale, campanie care va începe cu campania de strângere de semnături pentru candidatura preşedintelui Klaus Iohannis„, a declarat Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Preşedintele Klaus Iohannis va fi invitat să participe la reuniunea Consiliului Naţional al PNL, conform surselor liberale.

O relaţie tensionată după alegerile din 26 mai

Propulsarea lui Rareş Bogdan în funcţia de prim-vicepreşedinte PNL are darul să calmeze relaţia lui cu liderul partidului. Între cei doi au avut loc mai multe „clinciuri”, după alegerile europarlamentare din 26 mai, câştigate de PNL, cu fostul moderator de la Realitatea TV cap de listă.

- Advertisement -

Startul a fost dat de unele declaraţii făcute de Ludovic Orban pe tema impozitării din industria IT, criticate public de Rareş Bogdan.

Gâdea a speculat prompt complimentul lui Rareș Bogdan

A venit rândul jurnalistului să fie criticat pentru două apariţii la Antena 3, una chiar în emisiunea lui Mihai Gâdea, când s-a declarat public „onorat” pentru că a fost invitat să vorbească la „Sinteza zilei”.

Ulterior, au apărut zvonuri potrivit cărora Orban nu l-a dorit pe Bogdan la şefia PNL Bucureşti. Totuşi, Ludovic Orban a făcut o mişcare inspirată după scorul slab obținut de PNL în Capitală, la alegerile europarlamentare din 26 mai, influenţând conducerea partidului să reclădească organizația PNL București din temelii. Au fost cooptați oameni energici și principiali, din noul val de politicieni, majoritatea tineri. Detalii, AICI

Președintele PNL, Ludovic Orban, și președinta interimară a organizaței PNL București, Violeta Alexandru, au anunțat ulterior şi formula de conducere a partidului în cele șase sectoare ale Capitalei. Cooptarea unor nume precum Ciprian Ciucu, Pavel Popescu, Cristian Băcanu, Bogdan Glăvan și Cristina Trăilă arată un trend sănătos pentru PNL.

Lege pentru interzicerea amnistiei şi graţierii

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a apreciat luni că decizia CCR cu privire la proiectul de revizuire a Legii fundamentale este ”stranie” şi a anunţat că liberalii vor elabora un proiect de modificare a legii penale pentru interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie.

„Am analizat situaţia creată în urma deciziei stranii a Curţii Constituţionale, care nu a acceptat ca decizia luată de cetăţeni în cadrul referendumului din 26 mai de a interzice amnistia şi graţierea să fie cuprinsă în proiectul de revizuire a Constituţiei. Aşteptăm motivarea. Decizia pe care am luat-o este foarte simplă: pentru noi voinţa cetăţenilor este literă de lege şi proiectul de revizuire a Constituţiei va merge mai departe în dezbaterea parlamentară, fără articolele respective, urmând ca după apariţia motivării CCR să elaborăm un proiect de lege de modificare a legii penale astfel încât în legea penală să includem această decizie pe care au luat-o cetăţenii români de a interzice amnistia şi graţierea pentru faptele de corupţie”, a declarat Orban, luni, după şedinţa Biroului Executiv de luni al PNL, citat de Agerpres.

Curtea Constituţională a discutat săptămâna trecută pe marginea respectării dispoziţiilor constituţionale în cazul celor două proiecte de revizuire a Constituţiei depuse în Parlament după referendumul din 26 mai. Aprecierea oportunităţii măsurilor de amnistie şi graţiere colectivă ori individuală revine Parlamentului, respectiv preşedintelui României şi nu poate fi impusă o interdicţie generală de acordare a acestora în privinţa anumitor infracţiuni, a stabilit CCR.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

* PNL și-a făcut echipă-beton la Capitală: Ciucu, Băcanu, Burduja, Trăilă, Glăvan, Raețchi, Pavel Popescu

Smiorcăieli penibile la Propaganda TV, după plecarea Sorinei în America. Noi scenarii demente ale familiei Șărămăt

Sorina a plecat în America la exact o lună de când a fost luată de la familia Șărămăt. Marii învingători, marii învinși

DOCUMENT. În plângerea la DIICOT, asistenta maternală a Sorinei îi acuza pe soții Săcărin că sunt traficanți de minori și de organe!

VIDEO EXCLUSIV. Bucuria Sorinei când spune că va pleca în America. A scăpat de spaimele cu care o teroriza familia Șărămăt

„Sorina are un sânge pur, o vor pentru sacrificare”. Monstruozități generate de propaganda Antena 3 – RTV – Sorina Matei

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

„Miza nu a fost salvarea Sorinei Săcărin de propriii ei părinți. Miza a fost justificarea SIIJ, intimidarea judecătorilor și validarea Antenei 3 ca instrument de dominare a media, influență și propagandă anti-justiție”

Antena 3 încearcă să preseze justiția în „cazul Sorina”. Minciuni sfruntate, diversiuni ordinare în emisiunea lui Gâdea

Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

VIDEO. Procuroarea din „cazul Sorina”, denunțată de vuvuzeaua penalilor: „E din gașca #Rezist!”

VIDEO. Au încercat s-o declare pe Sorina „persoană cu handicap”, „ca să sperie adoptatorii și să ia mai mulți bani de la stat”!

Asistenta maternală a făcut-o pe Sorina „țigancă” și „nebună”, de față cu fetița și cu cei de la Direcția Copilului!

Manevre ticăloase ale soților Șărămăt, pentru a o ține captivă pe Sorina: alba-neagra cu cererile de adopție

VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare

Cuc, DEMISIA! N-a „ciripit” nimic despre o şpagă de 500.000 de euro de care a aflat chiar în biroul său!

Impostori din tată-n fiu. „Generalul Izmană” și-a angajat beizadeaua pe ascuns la Ministerul Agriculturii „ca să se maturizeze”

„Adio, țară de căcat!” Bătut în fața casei sale, umilit de „112”, batjocorit la spital, scriitorul Gabriel Bota va părăsi România

VIDEO. Se apropie 10 august, jandarmii au prins poftă de gazare. Bărbat omorât de spray-ul pulverizat în față de aproape

Aşa ceva e criminal: Tudorel Toader, venit lunar cât preşedintele Franţei!

Doare, Vasilico? Dăncilă îl ceartă pe Iohannis pe motiv că președintele a obținut susținerea Franței pentru Kovesi

Surpriză de la NASA, după 50 de ani: prima poză în care i se vede fața lui Neil Armstrong în timp ce pășea pe Lună

Și Timișoara se pregătește să aibă primar neamț! La 36 de ani, Dominic Fritz a fost desemnat candidatul USR, partid care a dominat alegerile din 26 mai

VIDEO. Arestarea lui Dragnea a fost o minune! Firea a primit vestea cea mare lângă o icoană făcătoare de minuni. O fi dat acatiste?

VIDEO. Atac bezmetic al lui Băsescu: „Iohannis i-a păcălit pe români”. Orban, Rareș și Siegfried – „guriști de doi bani, nu au nimic în cap”

Europa râde de pușcăriaș și o aplaudă pe Kovesi. Le Figaro: „Dragnea va privi din celulă victoria rivalei sale”

VIDEO. Arma secretă a PSD la prezidențiale: „blonda lui Voiculescu”. Inspirat de Băsescu, mogulul Antenei 3 încearcă s-o impună drept candidat unic al frontului anti-Iohannis

Prăpădul pe care îl va provoca Legea pensiilor: „Deficitul va ajunge lejer la 5,4%, în 2021”

* A doua Românie creşte în Diaspora! Peste 600.000 de copii născuţi în familii emigrate în Europa

Propunerea nerușinată a lui Tăriceanu: Ramona Mănescu. O individă lacomă, care se scaldă în lux pe bani publici, nu are ce căuta în Guvern!

Propunerea PSD la Interne este o nouă mizerie! Senatorul Moga: revoluționar-impostor, omul „Mafiei lui Mazăre”, el însuși mafiot

Cristoiu: la arestarea lui Dragnea „și-au dat mâna forțe greu de imaginat, interne și externe, ca la debarcarea lui Ceaușescu”

Am gazat-o pe Carmen Dan!

GRECO descrie Secția Specială a Adinei Florea ca pe o structură de tip mafiot. Somație: desființați SS-Gestapo!

Dăncilă și-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -