vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAlegeri 2019E oficial: ştim în ce zile vor avea loc turul 1 şi...

E oficial: ştim în ce zile vor avea loc turul 1 şi turul 2 ale alegerilor prezidenţiale

-

Constantin-Florin Mituleţu Buică, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a declarat, marţi, că a avut o discuţie cu premierul Viorica Dăncilă, iar alegerile prezidenţiale urmează să se desfăşorare pe 10 noiembrie, primul tur de scrutin, şi 24 noiembrie, al doilea tur.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente a precizat că a avut o discuţie, luni seară, cu şeful Executivului, despre acest subiect. Decizia va fi luată printr-o Hotărâre de Guvern, care a fost pregătită de AEP, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) fiind co-iniţiator al documentului.

Documentul va fi trimis, marţi, de către AEP la MAI.

- Advertisement -

Actul normativ ar putea fi adoptat de Guvern, în şedinţa de săptămâna viitoare, a mai spus Constantin Buică, pentru MEDIAFAX.

Actualul preşedinte a câştigat alegerile prezidenţiale tot într-o lună de noiembrie, în 2014. Klaus Iohannis s-a clasat pe locul 2 în primul tur, dar a întors spectaculos rezultatul în turul al doilea.

Victoria a fost posibilă graţie unei mobilizări extraordinare a românilor de genul celei de la ultimele alegeri europarlamentare, din 26 mai.

- Advertisement -

Va fi mai balamuc în Diaspora?

Şi în luna mai a acestui an, şi în noiembrie 2014, cei mai afectaţi de felul în care Guvernul PSD a organizat alegerile au fost românii din Diaspora. Ei au fost practic sabotaţi de guvernanţi, iar vinovatul principal pentru că le-a fost încălcat un drept fundamental (prevăzut în Constituţie – dreptul la vot) se află şi azi în funcţie: Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe.

Şi în 2014, şi în 2019, acesta nu a acţionat preventiv pentru a face faţă afluxului mare de votanţi, nu a făcut presiuni asupra propriului Guvern pentru a schimba legea electorală în avans şi nu a luat măsuri de criză, pentru a preveni batjocura la urne.

La acest moment, Parlamentul dezbate modificarea legislaţiei în domeniu pentru votul în Diaspora. Proiectul de lege a fost votat deja de Senat, dar trebuie să treacă şi de Camera Deputaţilor. El nu rezolvă problema de fond în Diaspora: distanţa mare faţă de secţiile de votare. Cea mai bună soluţie era votul electronic, nu înmulţirea zilelor în care românii pot vota şi nici lungirea programului de votare până la miezul nopţii.

Donați AICI pentru susținerea proiectului ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

VIDEO. Au încercat s-o declare pe Sorina „persoană cu handicap”, „ca să sperie adoptatorii și să ia mai mulți bani de la stat”!

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

VIDEO. Procuroarea din „cazul Sorina”, denunțată de vuvuzeaua penalilor: „E din gașca #Rezist!”

Asistenta maternală a făcut-o pe Sorina „țigancă” și „nebună”, de față cu fetița și cu cei de la Direcția Copilului!

Manevre ticăloase ale soților Șărămăt, pentru a o ține captivă pe Sorina: alba-neagra cu cererile de adopție

VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare

Adevăruri grave pe care propaganda PSD-ALDE le-a acoperit cu diversiunea „Sorina răpită de americanii traficanți de organe”

Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

Camelia Bogdan: „Dan Voiculescu a dirijat banii Securității fără ca autoritățile române să-l deranjeze”

Şeful uzinelor Ford s-a săturat de minciunile PSD privind autostrada Piteşti-Craiova

Cei 7 magnifici de la CSM. Gruparea reformiştilor blochează a treia oară gaşca Savonea-Florea, care ţine cu dinţii de SS-Gestapo

PSD l-a umplut de bani pe Marius Pieleanu. Cum şi-a mărit averea „sociologul naţional” pe seama sondajelor scandaloase

Dăncilă, ce profitoare! Şi-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi. Meritul beizadelei? Mama-i şefă la PSD!

*Dăncilă – „un produs de slabă calitate, aproape un rebut”

Asfalt turnat direct pe pământ pe „moşia” clanului Manda-Olguţa. Sursa: „Programul Naţional Dragnea Liviu”, din banii noştri

Victor Rebengiuc, la protestul actorilor: „Au făcut doi golani un program de guvernare, pe sistem Caritas, și falimentul e aici”

Blestemul lui Codrin Ștefănescu către PSD-iști: „Lașilor, m-ați trădat! Mi-ați arătat fața oribilă a ceea ce urmează să devenim curând”

Cântărețul Marcel Pavel către baronul Oprișan: „Frate drag, știu că ești un om de onoare. Respect!”

Alungat de la Congresul PSD, baronul Oprișan se răzbună pe Europa. „Numai Papa de la Roma nu ne-a făcut corupți!”

VIDEO. „Filme horror” la Congresul PSD: atacați de „forțele iadului”, luptă cu „monștrii răi” care „îi mănâncă pe oameni”

Ion Iliescu poate fi fericit: PSD are președinte executiv plătit de ruși. Escală misterioasă la Moscova

Primul sondaj IMAS după alegeri: PNL crește la 27,5%, USR-PLUS la 25,2%, PSD scade la 18,9%!

Chirieac vinde statului „știri pozitive” cu 2.500 € bucata. Un nou șmen de 15.000 € de la Drumuri, cu trei zile înainte de alegeri

Ciuvică a descoperit „mâna criminală” care a fraudat alegerile și a băgat ALDE sub 5%

„Dragnea conduce PSD din pușcărie. Fantoma lui e acolo, încă trage sfori. A lăsat testament: «Dăncilă în locul meu!»”

Șeful de cabinet al lui Tăriceanu e încolțit de DNA pentru șpaga de 800.000 $ a „jupânului”

VIDEO. Renate Weber (ALDE) spune că 1,5 milioane de votanți, cei de pe listele suplimentare, de fapt nici n-au existat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -