Judecătorul clujean Cristi Danileţ i-a transmis un mesaj Vioricăi Dăncilă, după ce aceasta a declarat ieri că va propune un referendum pentru înăsprirea pedepselor pentru fapte grave de violenţă: omor, viol, pedofilie, după cum s-a exprimat premierul, sâmbătă, într-o declaraţie de presă la Palatul Victoria.
Argumentele lui Dănileţ, care demontează ideea lui Dăncilă
- Nu e util un referendum, pentru că nu populaţia nu face politica penală a statului. În plus omorul cu premeditare este sancţionat deja de Codul Penal cu detenţie pe viaţă. O pedeapsă mai aspră decât aceasta nu poate fi decât pedeapsa cu moartea.
- Dar aceasta nu poate fi reintrodusă în România, deoarece este împotriva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Deci pentru omor nu are populaţia ce pedeapsă mai aspră să ceară.
- Cât priveşte pedofilia, nu există în Codul penal infracţiunea de pedofilie. Este o confuzie care a mai fost făcută (n.r. – inclusiv Dăncilă a făcut-o, sâmbătă). Avem în Codul Penal infracţiunea de viol împotriva minorilor, agresiuni sexuale împotriva minorilor, corupere asupra minorilor, dar în anul 2014 toate aceste pedepse au fost reduse.
- De altfel, întregul nou Cod Penal sancţionează mult mai blând infracţiunile din România. Şi să nu uităm un lucru: noi ca judecători condamnăm persoanele vinovate, le trimitem în închisoare, dar în baza unei legi a recursului compensatoriu ele ies mai repede din penitenciar decât au spus instanţele.
- Deci dacă ar fi să facem un referendum, populaţia ar trebui întrebată dacă este de acord cu existenţa acestei legi, care ne obligă aproape pe noi judecătorii să punem în libertate infractori periculoşi, criminali, violatori. Asta doar pentru că la un moment dat politicienii au decis că condiţiile din penitenciare nu sunt unele adecvate.
(Declaraţii făcute la Digi 24)
Fraţi cu infractorii. I-au eliberat prin lege!
Legea recursului compensatoriu a fost promovată de guvernarea PSD-ALDE, la cererea liderilor politici Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, şi a fost pusă în aplicare fără nicio remuşcare de Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei, susţinut puternic de grupul de „comando” anti-justiţie format pe axa Florin Iordache-Eugen Nicolicea- Deputatul „Mitralieră”-Şerban Nicolae.
Promovarea acestei legi criminale, care a pus în libertate peste 14.000 de infractori periculoşi, a fost făcută de puterea actuală la pachet cu toate atacurile la justiţie, începând cu OUG 13 şi continuând cu modificările din Parlament la Codurile Penale şi contestaţiile la Curtea Constituţională a României (CCR).
Lia Savonea, complice la atacul infractorilor
Urmare a acestui asalt la adresa siguranţei cetăţeanului, PSD şi ALDE au creat o mare fragilitate în sistemul juridic, posibilă şi prin complicitatea „cozilor de topor” de la vârful Justiţie. Lia Savonea, şefa CSM, este principala vinovată. Nu a folosit autoritatea funcţiei sale de prim responsabil în justiţie pentru a proteja sistemul de atacul clanurilor penale.
De exemplu, nu le-a luat apărarea tinerilor magistraţi, care au protestat în stradă şi pe scările instanţelor împotriva OUG 7, dată de Viorica Dăncilă. Urmare a acestei tăceri complice, au rămas în vigoare prevederi criminale, care întăresc puterea SS-Gestapo, secţia înfiinţată de PSD şi ALDE pentru distrugerea justiţiei din interior (Detalii, AICI).
SS-Gestapo a indus moartea Alexandrei
Alexandra, fata de 15 ani, din Caracal, putea fi salvată, dacă SS-Gestapo ar fi fost desfiinţată, din cauză că magistraţii sunt terorizaţi de acţiunile procurorilor Adinei Florea (pe care Lia Savonea se zbate s-o impună la şefia SS-Gestapo).
Dosarele fabricate Laurei Codruţa Kovesi, procuroarei Piţurcă (din cazul Sorina), procurorului Bogdan Mateescu (din CSM!), de către SS-Gestapo (braţ la braţ cu Inspecţia Judiciară, şi ea protejată de Lia Savonea) – au fost cazuri care au indus panică şi precauţie maximă printre oamenii legii. Din acest motiv, e posibil să fi întârziat operaţiunile de salvare a fetei din Caracal.
De când există această secţie creată să-i terorizeze pe judecători şi procurori, să le caute nod în papură pentru felul în care anchetează, grija lor este să se acopere de hârtii, să obţină „n” aprobări, confirmări. Or, aşa ceva consumă timp preţios, în care ar putea fi salvate vieţi.
Este doar un exemplu, care arată că SS-Gestapo este o secţie criminală, a cărei existenţă pune în pericol viaţa oamenilor nevinovaţi. Şi din această cauză, toată Europa a cerut desfiinţarea SS-Gestapo, dar PSD, ALDE, Viorica Dăncilă, Lia Savonea&co. nu vor să audă de aşa ceva.
Domnule Ciocazanu rezistati tentatiei de a va face definitiv de ras. Daca testele ADN demonstreaza ca Alexandra a fost ucisa, ea a fost ucisa de un psihopat protejat de autoritatile locale si de vecini. Aici este vorba de dezumanizarea societatii la scara larga. Nu fiti vasilica viorica, nu va folositi de tragedii pentru a da in SS asa cum vasilica se foloseste de tragedie pentru a-si subordona STS-ul. Cu asa atitudini dumneavoastra credeti ca faceti parte dintre baietii buni?! La usa monstrului ca ghiocelul a stat un procuror decorat de Kovesi daca e adevarat ce scrie o parte a presei, nu un procuror din SS-ul beizadelei pesediste de Constanta. Aici vinovatii se stiu cu nume si prenume:psihopatul, operatorii 112, STS, procuratura Caracal, politia Caracal si vecinii. Pana si Danilet admite ca crima se pedepseste cu inchisoare pe viata, nu sunt de vina legile asa imperfecte si ciuntite cum sunt pentru ca criminalii nu sunt prinsi si trimisi in judecata.