sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăDezvăluiriVIDEO. Băsescu: "Doar Ministerul de Interne și SRI au echipamente cu care...

VIDEO. Băsescu: „Doar Ministerul de Interne și SRI au echipamente cu care o puteau localiza cu precizie pe Alexandra”

-

Traian Băsescu, fost președinte al României și actual europarlamentar PMP, face o dezvăluire importantă: Ministerul de Interne, prin Direcția de Operațiuni Speciale (DOS), avea echipamentele necesare pentru a localiza cu precizie locul din care a sunat Alexandra la 112.

Bun cunoscător al dotărilor instituțiilor centrale, în calitatea sa de fost șef al statului, Traian Băsescu a spus duminică seara, la Digi 24, că polițiștii de la judiciar nu trebuiau să apeleze la STS, care nu are echipamentele necesare, ci la colegii lor polițiști de la DOS.

Și SRI are dotările necesare unei localizări precise, dar în ultimii doi ani SRI a fost scos din joc prin decizii ale Curții Constituționale și demonizat de propaganda PSD-ALDE. De aceea, SRI nu se mai implică în astfel de operațiuni dramatice, deși ar avea cu ce s-o facă.

- Advertisement -

Întrebarea-cheie pe care o pune fostul președinte: „De ce n-a colaborat polițistul de judiciar, care stărea în poartă, cu polițistul de la DOS, care era din același minister? Ministerul de Interne avea și polițistul care trebuia să spargă ușa, și echipamentele cu care să facă determinarea exactă a poziției telefonului de pe care s-a sunat”.

Dezvăluirile lui Traian Băsescu

„STS nu are echipamentul de stabilire a poziției exacte a unui telefon”

  • „STS nu are echipamentul de stabilire a poziției exacte a unui telefon. El primește informație de la operatorii de telefonie. Dacă incidentul se produce în București, STS-ul va primi de la operatorul de telefonie poziția clară a telefonului. Dacă se produce în Bărăgan, va primi un cerc mare. Dacă se produce la Caracal, unde este o singură stație, și ar trebui să se mai intersecteze cu stația de la Deveselu, va primi iarăși un cerc destul de mare. La Caracal nu era decât o singură antenă, deci i-a dat un cerc relativ mare. Este adevărat că la un moment dat s-a recepționat și Deveselu, și dacă polițiștii puneau pe o planșă să intersecteze cele două arii, probabil că reduceau suprafața cu suspiciune. Realitatea este că a fost o profundă incompetență a beneficiarilor.”

„Ministerul de Interne, prin DOS, avea echipamentul cu care ar fi putut să determine exact strada, numărul, etajul…”

  • „Nu am nicio obligație față de STS, dar am obligația de om care știe cine, ce și ce poate, să nu las să se producă mârșăvii. Spre exemplu, o mare mârșăvie este că Ministerul de Interne, prin DOS, avea echipamentul care-i lipsește STS-ului și cu care ar fi putut să determine exact strada, numărul, etajul, dacă e în pod sau dacă telefonul a fost la parter. Dar nici procurorul, nici polițistul n-au chemat DOS-ul la timp – Direcția de Operațiuni Speciale, care are în dotare aceste echipamente.”
  • „Mai are în dotare aceste echipamente SRI-ul, care nu le folosește decât cu mandat de la judecător. Deci, n-a cerut nici sprijinul SRI-ului, nu s-a dus nici procurorul cu un mandat de utilizare a echpamentului de identificare a poziției nici la DOS, nici la SRI.”

„Marea bătălie politică «Să se termine cu ascultările!» a blocat pentru doi ani procesul de dotare a STS”

  • „Toată lumea vorbește de STS, care nu are echipamentul. Mai mult decât atât: STS-ul trebuia să-l aibă la ora asta. Are alocați de la Uniunea Europeană 45 de milioane de euro pentru această dotare, care să fie utilizată preponderent în situații de urgență. Problema a fost că timp de doi ani a fost marea bătălie politică «Să se termine cu ascultările, nu vrem să ne mai supravegheze!», ceea ce a blocat pentru doi ani procesul de dotare a STS.”
  • „Acum este în curs de pregătire a licitației pentru achiziție. Dar vreau să văd care va fi dezbaterea publică când se va ști că este o instituție, STS, care fără mandat face supraveghere continuă a oricărei poziții de telefon din suprafața teritoriului național. Să vedeți cum uităm de «cazul Alexandra» și ne aducem aminte de drepturile noastre de a nu fi supravegheați. Sigur, în Statele Unite nimeni nu are o astfel de problemă. În multe țări din Uniunea Europeană, sistemul funcționează, dar există încrederea totală în instituția deținătoare că nu va utiliza acele informații să le comercializeze, să le împrumute sau știu eu… Pe când în România nu există. Trebuie găsit optimul între nevoia de siguranță și nevoia de intimitate.”

„Doamna Dăncilă nu are dreptul să declanșeze un referendum”

  • „Doamna Dăncilă s-a repezit să spună: «Facem un referendum să mărim pedepsele». Dar dânsa nu are dreptul să declanșeze un referendum. Doamna Dăncilă este premier și, dacă apreciază că trebuie să facă legile mai aspre, să dea ordonanță de urgență, să trimită la Parlament proiect de lege de modificare a Codului Penal, să tripleze pedepsele, să facă ce crede că trebuie făcut. Dar să vii să faci jocul unui referendum ca să faci un joc politic, mi se pare de proasă calitate propunerea.”
  • „Eu aș întreba: de ce n-a colaborat polițistul de judiciar, care stărea în poartă, cu polițistul de la DOS, care era din același minister? Deci era Ministerul de Interne, care avea și polițistul care trebuia să spargă ușa, și echipamentele cu care să facă determinarea exactă a poziției telefonului de pe care s-a sunat. E greu de spus de ce în interiorul unui minister nu se poate colabora, darămite în zona interministerială.”

„Drama de la Caracal ne-a arătat că instituțiile sunt tot mai slăbite”

  • „După marele scandal al protocoalelor, iar a apărut o zonă de timorare a instituțiilor. Instituțiile trebuie să aibă protocoale de colaborare, ca să nu se întâmple să stea să se gândească: «Mă, ce fac, sun eu la STS acuma sau unde sun? Sau sun la DOS, sau sun…?». Polițistul trebuie să știe: nene, vezi că la tine în instituție, în minister, există echipamentul. Când ai nevoie, suni la DOS, alergi la procuror să iei un mandat și DOS-ul își face treaba, că STS-ul nu are echipamente. Deci, protocoalele sunt necesare, dar ele trebuie făcute transparent, nu ascunse, pitite…”
  • „Colaborarea asta a fost un eșec major la Caracal. Dacă ei își făceau treaba, salvau copilul. Salvau copilul dacă nu întârziau atâta… Singura șansă a acestui copil ar fi fost dacă Poliția intervenea fără mamă, fără tată, să dea buluc în locuință, cu toate cele necesare. Altfel, copilul n-a avut șansă, cu prelungirea timpului.”
  • „Drama de la Caracal ne-a arătat că instituțiile sunt tot mai slăbite.”

https://www.youtube.com/watch?v=0Gva4KXuzuI

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

ARTICOLE PE ACEEAȘI TEMĂ:

Al doilea monstru din Caracal

VIDEO. Halucinant! Șeful PSD zice că Alexandra a murit din cauza protestatarilor #Rezist, care „țipă și se împotrivesc schimbărilor în sistem”!

* FOTO. Protest emoționant la Caracal: „Alo, 112! Sunt Alexandra şi vreau să trăiesc!”

PSD-ule, uită-te-n oglindă: tu ești monstrul din Caracal!

* „Nu mai ţine linia ocupată!” Operatorul de la 112 care a vorbit infect cu Alexandra se apără, dar recunoaşte că fata a indicat locul unde e sechestrată

Poliția a deschis aplicația de localizare a Alexandrei la peste o oră de la primul apel al fetei la 112. Minora putea fi salvată!

* Lia Olguța Vasilescu și crimele de la Caracal – hidoșenia tupeului „made in PSD”

O minciună a Poliției PSD-iste: „STS a furnizat trei adrese greșite”. Dacă suni de pe mobil, STS nu dă adrese, ci sectoare

Alexandra a vorbit cu polițiștii, prin 112, nu de trei, ci de cinci ori! Monstrul plecase la farmacie, să ia o alifie

Criminalul Gheorghe Dincă a fost geamgiu la Spitalul din Caracal. Era alcoolic, ciudat și violent

Încă un nebun lăsat în libertate, care devine ucigaș! Acum 10 ani, monstrul din Caracal a fost internat la psihiatrie

CCR confirmă: PSD și ALDE au modificat Codurile penale pentru infractori precum monstrul din Caracal

„Ginerele morții” a sunat-o pe mama Alexandrei la o oră după ce-i omorâse fata. La fel îl sunase și pe bunicul Luizei

* A fost găsit primul vinovat pentru moartea Alexandrei. Concluziile Raportului MAI

Calvarul Alexandrei a început la scurt timp după ce a urcat în mașină. Lovită, legată și „orbită” cu bandă adezivă

Observație cruntă a lui CTP: polițiștii gândesc la fel ca monstrul din Caracal – „fetele sunt curve”

Paradox dureros: telefoanele date de Alexandra la 112 i-au grăbit moartea. Fata a fost ucisă la scurt timp, joi la prânz

Profesoara Alexandrei, care a mers în maşină cu monstrul din Caracal: „Doaaamne, eu la ăsta m-am urcat?!”

Boule-cu-epoleți, Luiza nu fugise cu Făt-Frumos! O răpise Monstrul, o violase și omorâse, o arsese în butoiul de tablă!

Monstrul din Caracal scapă mai devreme cu ajutorul PSD-ALDE! Chiar dacă va fi condamnat pe viaţă, va beneficia de legea penală mai favorabilă

Monstrul din Caracal și-a recunoscut ambele crime: le-a omorât și pe Alexandra, și pe Luiza. El le batjocorește și după moarte

Impostură criminală. Raed Arafat promite că va face mai eficient sistemul 112. Dar până acum ce-a păzit?!

Klaus Iohannis indică Guvernul drept „autorul moral al tragediei” de la Caracal. Îi cere să repare urgent legile justiției

„Tatăl ucidea cai, el câini. Îi plăcea să-i vadă cum se chinuie”. Mărturii despre viaţa monstrului din Caracal

Amănuntul care-i înfundă definitiv pe polițiști: Alexandra le-a dat numărul de telefon al monstrului. De ce nu l-au folosit pentru identificare?

GALERIE FOTO. Ea e Alexandra, fata zâmbitoare din Ansamblul „Dor de Romanați” din Caracal

Alexandra e o eroină. Curajul ei a salvat de la moarte alte fete. Fără telefoanele ei la 112, monstrul din Caracal n-ar fi fost prins

Procurorii acuză: scoaterea din joc a SRI, prin decizia CCR, a făcut imposibilă localizarea exactă a Alexandrei

SINISTRU. Un cercel al Alexandrei a fost găsit în mașina monstrului din Caracal. Plus: oase și dinți de om în cenușa din butoi

Noi descoperiri sinistre: o valiză și un sac cu oase, găsite într-un lac din apropierea casei monstrului din Caracal

Curajul extraordinar al Alexandrei. Cele trei apeluri la 112 au fost de pe telefonul monstrului din Caracal, care-l uitase în preajma ei

„Jos Guvernul criminal!” Moartea Alexandrei revoltă România. Noi proteste în Capitală, după Colectiv şi asaltul PSD-ALDE împotriva justiţiei

Criminalul a revenit la locul faptei. Rânjetul batjocoritor al monstrului

„Dragă mamă…” O zguduitoare scrisoare imaginară. În mintea Alexandrei și o ultimă rugăciune

* Doi criminali: monstrul din Caracal și statul român. O fată de 15 ani a fost răpită ieri și găsită tranșată azi, deși a sunat la 112

Ultimele cuvinte ale Alexandrei către 112: „Vine! Vine!”. Monstrul din Caracal a surprins-o vorbind la telefon și a omorât-o

Crima de la Caracal. Art. 27 din Constituție: percheziţiile în timpul nopţii sunt permise „în cazul infracţiunilor flagrante”

Marian Godină: „Îmi este rușine. Nu am ce să spun în apărarea colegilor. Simt aceeași revoltă ca voi. Dar…”

Traian Berbeceanu: „Cei care au hăcuit legislația penală sunt acum oripilați de ferocitatea infractorilor”

* Cum a scăpat o altă fată din maşina satrapului din Caracal. Au început să vorbească vecinii şi cunoştinţele celui acuzat că e criminal în serie

CITIŢI ŞI:

Nenorociților, ce-ați făcut din țara asta? O femeie era să fie violată într-o stație de autobuz, într-un mare oraș

Iohannis: „PSD și ALDE au legiferat cu un singur scop – protejarea infractorilor, prin slăbirea statului”

PNL: „Ororile legislative trebuie corectate urgent! PSD și ALDE să-și admită ticăloșiile! Au lăsat victimele fără apărare în fața criminalilor”

Dăncilă, ticăloasă ca Dragnea: „10 august seamănă cu o lovitură de stat”. CTP: „Este o zicere pentru pitecantropi”

Prodecanul-diavol de la Facultatea de Teologie. Afirmații șocante despre viol, prezervativ și musulmani. „Dacă femeia violată rămâne gravidă, înseamnă că i-a plăcut, ar vrea să se repete”

Păduchii din Casa Poporului și-au adus rudele și amantele să vadă gratis concertul Bon Jovi. Pagubă: 60.000 de euro

„Adio, țară de căcat!” Bătut în fața casei sale, umilit de „112”, batjocorit la spital, scriitorul Gabriel Bota va părăsi România

Cuc, DEMISIA! N-a „ciripit” nimic despre o şpagă de 500.000 de euro de care a aflat chiar în biroul său!

Impostori din tată-n fiu. „Generalul Izmană” și-a angajat beizadeaua pe ascuns la Ministerul Agriculturii „ca să se maturizeze”

VIDEO. Sorina pe post de mămică: „Nani, nani, puișorul mamii…” Plus: hărțuirea de la Otopeni a costat 7.400 de dolari

Au încercat să blocheze plecarea Sorinei la 5 dimineața, în aeroport! Soții Săcărin au fost hăituiți până la frontieră. Din cauza șicanelor, copila a pierdut primul avion din viața ei

EXCLUSIV. Prima fotografie a Sorinei în America. Și primul mesaj al părinților ei, din New York: „Acum, Sorina e cetățean american!”

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

* A doua Românie creşte în Diaspora! Peste 600.000 de copii născuţi în familii emigrate în Europa

Cristoiu: la arestarea lui Dragnea „și-au dat mâna forțe greu de imaginat, interne și externe, ca la debarcarea lui Ceaușescu”

GRECO descrie Secția Specială a Adinei Florea ca pe o structură de tip mafiot. Somație: desființați SS-Gestapo!

Dăncilă și-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -