Alianța 2020 USR PLUS a anunțat miercuri că va susține în toate discuțiile și negocierile din Parlamentul European candidatura Laurei Codruța Kovesi la funcția de procuror-șef european, argumentând că astfel s-ar respecta echilibrul geografic în cadrul UE.
”După negocierile în care Consiliul European a agreat numele persoanelor care vor prelua conducerea instituțiilor europene pentru următorii ani, Alianța 2020 USR PLUS consideră că Estul continentului nu este bine reprezentat. La vârful Comisiei, Parlamentului European și Consiliului nu există încă acest echilibru geografic pe care noi l-am cerut și pentru care insistăm, precizează Alianța 2020 într-un comunicat.
USR și PLUS subliniază că, în opinia lor, susținerea Parlamentului European pentru candidatura fostei șefe DNA este esențială, ținând cont că în acest moment aceasta este blocată în Consiliul European.
”Alianța 2020 USR PLUS va pune pe agenda tuturor discuțiilor și negocierilor care urmează această candidatură ca o necesitate atât pentru o reprezentare a României și a Europei de Est la vârful instituțiilor europene cât și ca o datorie de onoare a eurodeputaților noștri”, se mai arată în comunicat.
După mai multe runde de negocieri eșuate între Parlament și Consiliu pentru numirea procurorului-șef european, discuțiile au fost sistate înainte de alegerile europarlamentare, urmând a fi reluate după constituirea noului Legislativ. Blocajul a fost cauzat de faptul că Parlamentul a susținut-o pe Laura Codruța Kovesi pentru acest post, în vreme ce Consiliul l-a sprijinit pe francezul Francois Bohnert.
„Au crescut șansele doamnei Kovesi”
Reapariţia în peisaj a discuţiei privind sansele fostei şefe a DNA la şefia Parchetului UE este o mare veste proastă pentru clanurile penale PSD-ALDE, aflate la putere în România.
Anunţul privind „reîncărcarea” şanselor ca Laura Codruţa Kovesi să devină procurorul-şef al Uniunii Europene a fost făcut de europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan, pe Facebook:
„De la începutul procedurii de alegere a doamnei Kovesi în poziția de procuror șef european am spus că șansele domniei sale vor crește după alegerile europarlamentare, deoarece prioritățile Franței vor fi altele.
În urmă cu două săptămâni am spus clar într-un interviu că prioritatea Franței este poziția de președinte al Băncii Centrale Europene.
Astăzi s-a decis exact asta: Franța va da viitorul președinte al Băncii Centrale Europene.
Fac aici următoarea afirmație: astăzi au crescut șansele doamnei Kovesi de a deveni procuror șef european.”