Puterea dictatorială de la Kremlin recunoaște indirect, prin deciziile ferme pe care le ia în rândul conducătorilor armatei sale, că așa-zisa „operațiune specială” declanșată pe 24 februarie în Ucraina a fost până acum un dezastru absolut. A pierdut circa 40.000 de oameni (morți, răniți, luați prizonieri) și un întreg arsenal de tehnică militară.
În mod special, Rusia a fost afectată de pierderea a 530 de tancuri. În acest sens, comandantul Armatei 1 de tancuri din districtul militar de Vest a invadatorilor a fost concediat, a scris jurnalistul ucrainean Roman Țimbaliuk pe pagina sa de Facebook. Știrea a apărut ulterior și pe site-ul Obozrevatel.com.
Cel concediat este generalul-locotenent Serghei Aleksandrovici Kisel, comandantul Armatei 1 de tancuri din districtul militar de Vest. Anterior, fusese dat afară și adjunctul său.
Kisel e acuzat de superiorii săi că nu și-a îndeplinit obiectivele: implicarea recruților în operațiunile militare din Ucraina, stoparea pierderilor uriașe din rândul personalului.
Cu ceva vreme în urmă, când apărea în spațiul public, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu (acum grav bolnav), îl îndepărtase din funcție și pe comandantul Armatei a 6-a combinate, Vladislav Ierșov. În prezent, acesta se află în arest la domiciliu, fiind investigat din cauza pierderilor mari de personal în Ucraina.
Practic, într-o lună de la invazie, Rusia a pierdut mai mulți militari pe frontul ucrainean decât în 2 ani și jumătate ani de conflict armat în Cecenia și decât în 10 ani de război sovietic în Afganistan. Circa 16.000 de „putiniști” și-au pierdut viața până acum în Ucraina.
Putin l-a destituit pe Kisel cu două zile înainte să împlinească 51 de ani
Generalul-locotenent Serghei Kisel a fost demis cu două zile înainte de a împlini 51 de ani. El s-a născut la data de 27 martie 1971. A intrat în serviciul militar în 1990. A absolvit Școala superioară de comandă a tancurilor din Tașkent „Ordinul Lenin”, apoi a făcut studii suplimentare la Academia de Arme Combinate Frunze a Forțelor Armate ale Federației Ruse.
Și-a început cariera militară în calitate de comandant al unui pluton de tancuri. Apoi, vreme de 18 ani, a ocupat diverse funcții de comandă și de conducere. Din 2010 a fost numit comandant al celei de-a 19-a brigăzi de puști motorizate din Voronej. În 2016 și-a finalizat alte studii la Academia Kutuzov a Statului Major al Forțelor Armate ale Federației Ruse.
Imediat după absolvirea academiei, Kisel a preluat funcția de șef de stat major și de prim-adjunct a comandantului Armatei a 20-a Gărzi Combinate. În aprilie 2018, a ajuns comandantul Armatei 1 de Tancuri.
Prin decretul președintelui Federației Ruse din 20 februarie 2020, generalul-maior Serghei Aleksandrovici Kisel a primit gradul militar de general-locotenent.
A primit de-a lungul carierei numeroase premii și distincții de stat, inclusiv două Ordine de curaj, Ordinul „Pentru Meritul Militar” și Ordinul „Pentru Meritul Patriei” gradul IV cu săbii.