Putin îi înfometează pe ucraineni ca Stalin în timpul Holodomorului. „Oamenii beau apă din calorifere și bălți. De foame, au mâncat câini fără stăpân”

2
1716

Dictatorul criminal Vladimir Putin acționează exact ca predecesorul său din secolul trecut, odiosul Iosif Visarionovici Stalin: a pus la cale înfometarea populației ucrainene, cu scopul de a o lichida definitiv. S-a inspirat din gândirea bolnavă a fostului lider al URSS, care a ucis într-un singur an, pe vremea Holodomorului (1932-1933), peste 4 milioane de cetățeni din patria poetului Taras Șevcenko. Mai nou, conform unor cercetători, numărul de morți este estimat chiar la 10 milioane.

În 2006, decizia abominabilă a lui Stalin a fost declarată un act de genocid de către Parlamentul de la Kiev, aprobându-se o rezoluție specială în acest sens.

Publicația britanică „Daily Mail” constată că, la peste 50 de zile de la invazia brutală a lui Putin, oamenii pașnici sunt pur și simplu condamnați să moară de foame.

Este citat ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie, Vadim Pristaiko. Acesta spune că invadatorii ruși i-au lăsat pe conaționalii săi în pragul foametei, după ce au bombardat ferme, depozite de alimente, silozuri de cereale, centre comerciale și supermarketuri. Mai mult, au furat tractoare și combine de recoltat, apoi le-au condus peste graniță.

„Daily Mail”: „În cuvintele ambasadorului, aceasta pare a fi o «campanie țintită a lui Putin, pentru a încerca să omoare prin înfometare civili ucraineni nevinovați». În mod tragic, pare să funcționeze. Deja există rapoarte din estul Ucrainei despre oameni care beau apă din calorifere și bălți și chiar au ucis și gătit câini fără stăpân pentru a evita foamea. În condițiile în care rușii plănuiesc o nouă ofensivă în următoarele săptămâni, este posibil ca astfel de povești să devină îngrozitor de comune”.

„Atunci, ca și acum, rădăcinile foametei se aflau în disprețul brutal al rușilor față de vecinii lor”

* „Paginile istoriei Ucrainei sunt pătate de suferință, dar cel mai întunecat capitol dintre toate este povestea de la începutul anilor 1930, când cel puțin 4 milioane de bărbați, femei și copii au murit într-o foamete condusă de la Moscova.”

* „Ucrainenii cunosc asta ca Holodomor, o «crimă prin înfometare». Mulți istorici îl văd ca pe un act de genocid, planificat și organizat de un singur om – dictatorul comunist Iosif Stalin.”

* „Atunci, ca și acum, rădăcinile foametei se aflau în disprețul brutal al rușilor față de vecinii lor. Cu câțiva ani mai devreme, pe fondul haosului revoluției ruse, ucrainenii făcuseră o încercare eșuată de libertate, fiind zdrobiți de Armata Roșie. De atunci, Stalin îi privea cu profundă neîncredere.”

* „El nu avea decât dispreț pentru limba, cultura și tradițiile Ucrainei și a fost înfuriat de reticența țăranilor acesteia de a îmbrățișa utopia sa marxistă. La începutul anilor 1930, el a decis să spargă rezistența ucrainenilor, lichidând țăranii mai bogați și forțându-i pe ceilalți să trudească neîncetat în vaste ferme de stat, pentru marea bunăstare a sovieticilor.”

* „Ceea ce a urmat a fost o tragedie la o scară de neimaginat. Pe măsură ce acoliții lui Stalin cutreierau mediul rural ucrainean, confiscând cereale pe care le putea vinde în străinătate, proviziile de hrană s-au diminuat și familiile au început să moară de foame.”

* „Până la începutul anului 1932, rapoartele de pe biroul lui Stalin spuneau despre țărani care își părăsesc casele în căutarea hranei, copii umflați de foame, oameni care trăiesc cu iarbă și ghinde, cadavre pe străzile orașelor Ucrainei.”

„Acești oameni curajoși au nevoie nu doar de pachete de mâncare, ci și de elicoptere, rachete, tancuri și arme pentru a lupta împotriva invadatorilor”

* „În loc să intervină, Stalin i-a învinuit pe naționaliștii ucraineni că «ascund» proviziile de cereale și le-a ordonat bătăușilor săi să le strângă cureaua. Astfel, numărul morților a crescut – de la mii la milioane.”

* „Astăzi, foametea este un element central al identității ucrainene – un stimulent al sentimentului lor de distincție națională, precum și o reamintire teribilă a suferinței lor din cauza Moscovei.”

* „Istoricii pro-Kremlin neagă că s-a întâmplat, în timp ce alții susțin că a fost exagerat de ucraineni. În urmă cu cinci ani, Putin însuși s-a plâns de «demonizarea» occidentală a lui Stalin. Pe vremea aceea, puțini oameni au observat. Dar poate că ar fi trebuit să-l vedem ca pe un semn a ceea ce va urma.”

* „Istoria nu se repetă niciodată exact. Dar, în acest caz, modelul de minciuni, propagandă, dispreț și cruzime, conceput de Kremlin pentru a pedepsi poporul ucrainean, este prea familiar. De data aceasta, însă, trebuie să învățăm din trecut. Nu putem sta cu mâinile în sân în timp ce ucrainenii mor de foame.”

* „Acești oameni curajoși au nevoie de tot ajutorul pe care li-l putem oferi: nu doar pachete de mâncare pentru a lupta împotriva foametei, ci și elicoptere, rachete, tancuri și arme pentru a lupta împotriva invadatorilor. Căci, pe termen lung, există un singur răspuns la situația lor: victoria.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Armata lui Zelenski i-a lichidat pe militarii ucraineni care au trădat în 2014, predând Crimeea și trecând în tabăra lui Putin pentru a întări flota rusă din Marea Neagră

* Răspuns unei „savante” îndrăgostite de Putin

* VIDEO. Rusia a interzis un desen animat sovietic din 1973, în care „Z” e considerat simbol fascist

* VIDEO. Primele imagini cu nava-amiral a flotei ruse după ce a fost lovită de rachetele ucrainene. Supraviețuitorii de pe crucișătorul “Moscova” au fost salvați de turci

* Alt 8-lea general rus lichidat în Ucraina era fiul unui ofițer sovietic care a participat la masacrul de la Katyn, din 1940, împotriva ofițerilor polonezi

* Primul deputat rus care-l înfruntă pe Putin: „Toți susținătorii așa-zisei «operațiuni militare speciale» vor regreta amarnic”

VIDEO. Cecenul Kadîrov, „luptătorul de pe Tik-Tok”, îi cere lui Putin să dea cu arma nucleară în ucraineni, „ca să nu mai glumească pe seama noastră”

* CTP despre Putin și Al Treilea Război Mondial: „Cimpanzeul sângeros e capabil de orice”

* Cum a fost capturat finul ucrainean al lui Putin. Voia să traverseze râul Nistru cu o barcă și să ajungă în Transnistria, cu ajutorul unor interlopi și polițiști corupți. Agenți FSB l-ar fi preluat și transportat la Moscova

* „După ocuparea Ucrainei, Rusia va da o bucată din ea Ungariei, la schimb cu ieșirea din UE și din NATO, apoi va «elibera» România, Polonia și țările baltice”

Discurs scelerat al Moscovei: se cere exterminarea poporului ucrainean! Ria Novosti: „Naziștii trebuie uciși în număr cât mai mare. Nu doar elitele! Cei mai mulți oameni sunt vinovați, sunt naziști pasivi”

„Dezgustător! Această Șoșoacă, sluga lui Putin, reprezintă cea mai hidoasă expresie a unui politician vândut. Act de trădare națională”

Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

* Beizadelele Kremlinului, crescute în Occidentul blamat de părinți. Ipocrizia liderilor de la Moscova

* Flavia Groșan, doctorița șoșocară din pandemie, e putinistă pe față. Ne trimite în Rusia, unde a avut ea revelații Covidioate

* Ciolacu și Ciucă au mințit cu nerușinare: România n-are niciun acord cu UE pentru finanțarea voucherelor de 50 de euro! Analist financiar: banii nu există

Raportul SUA despre România: corupție generalizată, presă controlată de politicieni, jurnaliști hărțuiți și antisemitism în Parlament

* Ambasadorul României în SUA despre standul horror din New York: „E scandalos și rușinos! Nu am văzut nicio demisie și nicio asumare”

* Elena Udrea va fi extrădată! Nu i-a impresionat pe judecătorii bulgari nici cu lacrimile sale, nici cu minciuna că în România ar putea fi omorâtă

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here