AcasăOpiniiSingura soluție: rotativa

Singura soluție: rotativa

-

Cu fiecare „reușită” a coaliției PSD–AUR, se cimentează această relație care este negată doar de fațadă, pentru a mai ameți niște votanți supărați pe Sistem și creduli că AUR nu este PSD.

Cu fiecare ispravă din asta (ultima fiind cea cu TVR și Radioul public), PSD devine și mai nefrecventabil. Cu valori mai apropiate de cei din AUR, mai îndepărtate de toți ceilalți: anti-europene, anti-globaliste, anti-capital privat, anti-antreprenoriat etc.

Cristian Păun

Cu fiecare înțelegere dintre PSD și AUR pe sub masă, concretizată pe față, PSD blochează și închide tot mai mult negocierile pentru formarea unui nou guvern care să ia locul celui dărâmat de aceeași coaliție PSD-AUR. Una care nu se dovedește a fi una ad-hoc, conjuncturală, de moment, ci una de acțiune concertată, premeditată, planificată din timp.

Este clar că AUR și UDMR nu pot avea puncte comune și tot mai clar că acel punct comun nu poate fi PSD în frunte cu Grindeanu. Este clar că nici PNL și nici USR nu mai pot avea puncte comune cu PSD, după ce acesta a dat jos propriul său guvern și a dinamitat încă din primele clipe înțelegerea cu aceste partide. Găsirea unei soluții într-un astfel de context devine imposibilitate logică, matematică, ce vreți voi…

- Advertisement -

Înțelegerea dintre PSD și AUR din ultimele luni, începută cu dărâmarea Guvernului Bolojan, lasă pe masă tot mai puține soluții. De fapt, doar două în acest moment:

1. Rotativa cu o succesiune la guvernare care poate începe cu PSD sau cu ceilalți, PNL-USR-UDMR. Cu condiții clare legate de direcțiile principale de guvernare. Și fără să existe nicio condiționalitate legată de premier sau miniștri (când va fi rândul PNL-USR-UDMR, pot propune din nou chiar pe Ilie Bolojan). Cu angajamente ferme că va fi respectată rotativa și cu angajamente ferme de izolare a AUR.

2. Alegeri anticipate.

- Advertisement -

Alte variante nu prea mai sunt pe masă. Cum alegerile anticipate sunt greu de inițiat și greu de apărat cu o CCR foarte ostilă și părtinitoare și cu o AEP de o miopie îngrozitoare și periculoasă, și această variantă este foarte șubredă astăzi.

Astfel că, prin eliminare, singura variantă care mai poate avea astăzi ceva șanse și care răspunde multor linii roșii trasate de toate părțile este cea cu rotativa.

Eu pe asta aș insista, ca Președinte! Situația asta, în care PSD și AUR sunt lăsate să zburde fericite, de mânuțe, pe holurile Parlamentului, este periculoasă rău de tot. Au ăștia un apetit de a distruge România, ceva de speriat. Cu fiecare zi, ți-e frică ce la mai trece prin cap… Împreună sunt de neoprit în rele!

DE ACELAȘI AUTOR:

* Gata cu colonia! Nu mai stăm în genunchi. Suveraniștii ni se întorc verticali din Germania

Idioții RoExit

Falimentul garantat: modelul economic al PSD

De ce nu avem baterii

Ciolacu, Arsene și Olguții

Nu mă suna, Lia! Bagă-mă direct în dubă!

Singura soluție: privatizarea integrală

Recesiunea uitată a lui Ciolacu

Fiți globaliști, nu gloabe!

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Cazul ”AUR – Sorina Matei”: dictatura proștilor și a canaliilor. Exact ca-n ’46!

CITIȚI ȘI:

A sunat Lia în draci… și s-a instaurat dictatura PSD-Savonea! Guvernul Bolojan și PNL sunt torpilate de o justiție mafiotizată

VIDEO. Visul lui ”Căcărău”: ”Să scoatem țara din mâna acestor nenorociți de haștagi!”

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -