Asociația „Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” (AMASP) a întocmit o cronologie a acțiunilor anchetatorilor în cazul fetei dispărute la Caracal. Magistrații fac o afirmație cruntă: renunțarea la tehnica SRI, după o celebră decizie a Curții Constituționale, a contribuit la eșecul acțiunii de localizare a telefonului de la care Alexandra Măceșan (15 ani) a sunat de trei ori la 112.
„De aceea, joi, un echipaj al Direcției de Operațiuni Speciale a venit de la București și la ora 22.00 a ajuns la fața locului, în încercarea de a ajuta la localizare. La ora 23.00 nu se știa locul unde s-ar fi putut afla victima, iar localizarea a fost făcută cu tehnica disponibilă, deficitară, aceeași ca în toate dosarele penale instrumentate în ultimii 3 ani”,
precizează procurorii.Comunicatul Mișcării pentru Apărarea Statutului Procurorilor
„În ultimele 24 de ore au existat multe informații în spațiul public, contradictorii sau inexacte, fie că au venit de la persoane private sau de la reprezentanții autorităților. Nu dorim pe această cale să ne scuzăm pentru faptul că autoritățile statului, în acest caz, nu au reușit să salveze viața a două tinere, nici să arătăm vinovați sau probleme juridice de interpretare a textelor legale în vigoare.
Între obligația de rezervă și datoria noastră față de beneficiarul sistemului de justiție, cetățeanul, am ales să prezentăm cronologia zilelor de 24-25 iulie 2019, astfel cum a fost ea constatată de colegii procurori, fiecare dintre dumneavoastră putând să analizeze și să tragă concluziile pe care le consideră corecte.
Cronologia evenimentelor
* Miercuri, 24.07.2019 – ziua în care victima a dispărut.
* Joi dimineața, 25.07.2019 – părinții victimei anunță Poliția cu privire la dispariție.
* Joi, ora 11.00 – victima apelează Serviciul de Urgență 112 de mai multe ori.
* Joi, ora 15.30 – dosarul penal pentru lipsire de libertate este înregistrat de Poliție la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.
* Joi, în jurul orei 16.00 – procurorul emite ordonanța provizorie de interceptare și localizare pentru două numere de telefon ce au rezultat din informații.
* Joi, ora 19.15 – este primită informația că victima ar putea fi în trei locații dintr-o comună.
* Joi, ora 19.50 – sunt emise mandate de percheziție pentru cele trei locații.
* Joi, ora 19.58 – se intră cu mandatele de percheziție în cele trei locații.
* Joi, ora 19.58 – 21.00 – se efectuează cele trei percheziții fără a fi identificată victima sau alte probe.
* Joi, ora 21.00 – vineri, ora 2,00 – se vizionează imagini ale unor camere de supraveghere private aflate pe un presupus traseu al unui presupus făptuitor deoarece exista o informație despre un autoturism implicat într-o altă speța asemănătoare.
* Vineri, ora 2.00 – se identifică proprietarul autoturismului.
* Vineri, ora 2,00 – sunt trimise echipaje de Poliție în zona de domiciliu a proprietarului, unde se constată că nu există nicio activitate.
* Vineri, ora 2.20 – sunt solicitate mandate de percheziție pentru locația suspectă și alte două posibile locuri.
* Vineri, ora 3.05 – sunt luate mandatele de percheziție de la instanță.
* Vineri, ora 3.15 – Poliția anunță că nu mai are oameni disponibili la sediu.
* Vineri, ora 5.30 – se constituie echipa de polițiști.
* Vineri, ora 6.00 – se intră în locurile pentru care au fost luate mandatele de percheziție, inclusiv în locuința suspectului.
Tehnică deficitară de localizare
De asemenea, datele cunoscute de procurori indică faptul că niciun vecin al suspectului nu a sunat la 112 pentru că ar fi auzit țipete. În cauză au fost supravegheate toate numerele de telefon disponibile și cu privire la care exista o suspiciune că aveau legătură cu cauza, în condițiile legii, în încercarea de a identifica locul unde este victima. Victima nu a dat informații la 112 despre vreun service, ci doar a spus ca vede un copac, un gard roșu, un brad, câinii și un autoturism.
Localizarea făcută de STS a fost pe o arie de câteva sute de case, deoarece atât permite sistemul utilizat de aceștia. În cauză nu s-a utilizat tehnica SRI, indisponibilă anchetelor penale după decizia CCR.
De aceea, joi, un echipaj al Direcției de Operațiuni Speciale a venit de la București și la ora 22.00 a ajuns la fața locului, în încercarea de a ajuta la localizare. La ora 23.00 nu se știa locul unde s-ar fi putut afla victima, iar localizarea a fost făcută cu tehnica disponibilă, deficitară, aceeași ca în toate dosarele penale instrumentate în ultimii 3 ani.
„Niciun procuror nu a interzis polițiștilor să intre în locație”
La prima suspiciune cu privire la locul unde s-ar putea afla victima, echipajele de Poliție au fost trimise să facă investigațiile necesare, iar procurorii au dat indicații ca la cel mai mic semn de activitate, să intre. Niciun procuror nu a interzis polițiștilor să intre în locație, aceștia comunicând că nicio activitate nu se auzea și nu se observa în interiorul curții sau al casei.
Ulterior acestor activități, s-a stabilit că joi, în jurul orei 13.00, vecinii au observat și au putut simți miros de fum, dar au crezut ca e de la treburi casnice, iar cu ocazia percheziției, un corp a fost găsit carbonizat.
AMASP consideră că este necesar să fie clarificate orice aspecte care au îngreunat sau împiedicat ancheta în acest caz și dacă au existat erori sau încălcări ale dispozițiilor legale, indiferent de persoana care le-ar fi săvârșit. Înțelegem că toate autoritățile statului au o obligație pozitivă de a interveni și de a apăra viața și integritate cetățenilor, ceea ce presupune ca în condiții de urgență, în care timpul este de esența îndeplinirii acestei obligații, să existe dispozițiile legale și mijloacele tehnice necesare pentru a o putea îndeplini. Ne pare rău că în această situație nu au existat și că autoritățile statului nu au putut proteja drepturile fundamentale, respectiv dreptul la viață.
Suntem conștienți că nicio explicație și nicio analiză a situației juridice nu vor putea atenua tragedia din ultimele zile și nu va șterge durerea resimțită în aceste momente de familiile și prietenii victimelor. Tuturor celor care le-au cunoscut pe cele două tinere le prezentăm condoleanțele noastre!”
Privarea serviciului de urgenta de posibilitatea de localizare precisa a apelentului constituie un act de inalta tradare si trebuie anchetat de urgenta.
Ce minciuni ordinare au spus jigodiile de la politia Caracal, ca nu i-a lasat procurorul sa intre, cand de fapt erau toti dusi pe-aiurea, dupa potcoave de cai morti, sau dormeau linistiti, si-abia la 5,30 s-a facut de-o echipa, care a intrat la 6 in curtea monstrului. Si celelalte unitati, jandarmerie, politie comunitara, unde au fost, toti puteau sa se implice si sa dea ajutor, stiu numai sa ia salarii grase si pensii speciale.
Mafia ordinara psd-alde-udmr, in cardasie cu ccr, a scos SRI din anchete, pentru ca toti marii corupti aveau interceptari prin dosare, si fara ele au scapat de puscarie. Cate dosare au fost periate si usurate de probe exact datorita acestei nemernicii a ccr, insa pe langa hoti si corupti, iata ca scapa si criminalii si traficantii, iar astia nu psd-alde-udmr ataca, ci oameni obisnuiti, copii nevinovati.
In loc sa dea comunicate procurorii si politia ar trebui sa caute fetele. Unde sunt fetele? Le cauta cineva? Politia de Frontiera a fost luata la intrebari? Imi este o scarba fara margini de procurori, de politisti, de natiunea romana. Eu doream sa vad comunicate in care procurori din diferite asociatii, politistii din diferite sindicate isi pun din experienta la bataie si le dau colegilor implicati in caz un plan de actiune pentru gasirea fetelor, nu comunicate in care fiecare isi apara breasla profesionala pentru ca in toata procuratura si politia din Caracal nu s-a gasit un singur om. Procurorul Popescu vecin de casa cu seful politiei Caracal este implicat in protectia mafiei retelor de trafic de persoane impreuna cu politia, interlopii locali si procuraturile din Oltenia! Despre ce discutam aici?!