Licu şi paşaportul blocat al Sorinei – încă o „şopârlă” pro-SS&Gestapo. Procuroarea a încălcat legea: nu avea voie să reţină documentul de identitate!

3
1042
Bogdan Licu, Ramona Săcărin (mama adoptivă) şi Sorina

Procurorul general interimar începe din câte se pare să realizeze ce nenorociri a girat în cazul scandalului de adopţie a fetiţei din Baia de Aramă. Sau cel puţin aşa lasă impresia Bogdan Licu, deoarece e greu să-l înţelegi când acţionează să „dea bine” la imagine şi să nu supere televiziunile anti-justiţie.

Licu dă de înţeles totuşi că familia adoptivă va primi paşaportul Sorinei, reţinut ilegal de procuroarea de la secţia „SS-Gestapo”, care s-a repezit să facă anchetă pentru a credibiliza o instituţie pe care tot continentul o vrea desfiinţată.

Procurorul general Bogdan Licu a anunțat, luni, după discuțiile de la Secția de anchetă, că pașaportul Sorinei a fost reținut pentru că existau indicii că acesta a fost obținut „prin mijloace nu tocmai legale”, precizând însă că în momentul când fetița va avea pașaport, va putea pleca.

„În momentul în care a fost solicitat pașaportul, au existat anumite indicii că ar fi fost obținut prin mijloace nu tocmai legale. Mai multe nu pot să vă spun. În momentul de față, s-au lămurit mai multe dintre aceste aspecte și, în perioada imediat următoare, o să aveți o rezolvare la această chestiune. Este decizia procurorului (dacă-i dă sau nu pașaportul -n.r.). O să vedeți că, în perioada imediat următoare, această problemă se va rezolva. Nu a fost pus nimeni sub învinuire sub acest aspect, dar la acel moment au existat date și indicii cu privire la anumite nereguli care au fost în momentul eliberării pașaportului”, a declarat Bogdan Licu, după discuțiile de la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție (SS-Gestapo).

Bate iar câmpii ca familia să nu pelce din ţară

Întrebat care este baza legală a Secției de investigare a infracținilor din justiție pentru a reține pașaportul fetiței, procurorul general a replicat că în această cauză este cercetat un magistrat, respectiv procurorul Maria Pițurcă, cea care a luat-o cu forța pe Sorina pentru a o duce la familia adoptivă.

Procurorul general a declarat că speră ca familia adoptivă nu va părăsi țara cu fetița înainte de decizia de la Slatina.

„Fiind cercetat și un magistrat, pe cale de consecință, toate aspectele investigate sunt de competența Secției. Atâta timp cât un magistrat este cercetat într-o cauză, competența aparține acestei Secții. Procedura de adopție este finalizată, avem o sentință definitivă, iar prin respingerea cererii mele de revizuire a rămas definitivă. Fetița nu putea pleca cu această familie, până în acest moment, pentru că nu avea pașaport. În momentul în care va avea pașaport, fetița va putea pleca din țară. Părerea mea este că părinții adoptivi vor fi suficient de înțelepți să nu plece din țară cu fetița până în momentul în care nu se va soluționa și cererea de ordonanță președințială”, a conchis Bogdan Licu, citat de Mediafax.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

* „Sorina are un sânge pur, o vor pentru sacrificare”. Monstruozități generate de propaganda Antena 3 – RTV – Sorina Matei

„Miza nu a fost salvarea Sorinei Săcărin de propriii ei părinți. Miza a fost justificarea SIIJ, intimidarea judecătorilor și validarea Antenei 3 ca instrument de dominare a media, influență și propagandă anti-justiție”

EXCLUSIV. Trei poze noi cu Sorina. Ținută departe de scandal, fetița pare fericită. În schimb, părinții adoptivi trăiesc un coșmar

Antena 3 încearcă să preseze justiția în „cazul Sorina”. Minciuni sfruntate, diversiuni ordinare în emisiunea lui Gâdea

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

VIDEO. Procuroarea din „cazul Sorina”, denunțată de vuvuzeaua penalilor: „E din gașca #Rezist!”

VIDEO. Au încercat s-o declare pe Sorina „persoană cu handicap”, „ca să sperie adoptatorii și să ia mai mulți bani de la stat”!

Asistenta maternală a făcut-o pe Sorina „țigancă” și „nebună”, de față cu fetița și cu cei de la Direcția Copilului!

Manevre ticăloase ale soților Șărămăt, pentru a o ține captivă pe Sorina: alba-neagra cu cererile de adopție

VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare

VIDEO. Dacă doriți să revedeți un meci istoric: Simona Halep – Serena Williams 6-2, 6-2. Îți vine să sari în sus de bucurie și la reluare!

„Cine este acest GRECO? Parlamentul să facă o Comisie de anchetă!” Bazaconiile lui Relu Balamuc, impostorul care a înfrățit PNȚCD cu PSD

Rareș Bogdan, ironic cu Dan Barna: „Dacă vrea să ajungă măcar la 40% din populație, să introducă și filmul «Dacii» sau «Mihai Viteazul»!”

„Este Teodorovici agent rus? Altfel nu se explică de ce ia decizii care distrug România în interesul Rusiei”

Să crape fierea în borfași: Codruța Kovesi va fi procurorul-șef al Europei! Francezul Bohnert primește o funcție mare la Paris

VIDEO. Lovitură fulgerătoare. Ce pumn îi „arde” soția lui Reghecampf antrenorului de la Astra Giurgiu! Din „gelozie”?!

Caracatiţa Licu. 300.000 de euro împrumut de la naşul Mircea, cu afaceri grele pe banii statului şi dosar la DNA. „Mâncăm împreună, bem, vorbim despre femei”

Pregătiri pentru mitingul din 10 august. Diaspora cheamă la protest pașnic, deși se așteaptă la diversiunii din partea Puterii PSD-ALDE

„România este în CRIZĂ. Gaura la buget e imensă. Ne împrumutăm deja mai scump decât Grecia! Теодорович este DISPERAT”

GRECO prezintă planul PSD-ALDE de capturare a justiției: Secția Specială + izolarea Președintelui + ordonanțe de urgență + pensionarea magistraților + polițiști de la Carmen Dan

GRECO descrie Secția Specială a Adinei Florea ca pe o structură de tip mafiot. Somație: desființați SS-Gestapo!

Dăncilă și-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

3 COMENTARII

  1. Alooooo, dnu licu, pai care e treaba magistratului anchetat cu pasaportul fetitei, ca doar nu i l-a dat procuroarea Piturca, ca apoi voi sa il retineti ilegal?!?! Faci legi dupa ureche, ori ce, asa ca sa le placa celor de la Latina 3?!! Demisia, ca nu esti apt pt functia in care te-au pus amicii tai !!!! DEMISIA DE ONOARE, bine, daca ai asa ceva, de onoare vorbesc, si tu si madam savonea & CO!!!! Dar chiar asa, sa calcati legea in picioare si fara nicio jena, asa, in fata tuturor!!!???!!

  2. DA EU AS DORI SA VA RELATEZ PROBLEMA NOASTRA FAMILEARA IN CARE AM FOST NE MULTUMITI CUM SA JUDECAT UN PROCES DE DIVORT SI PARTAJ UNDE EU AM COBTRIBUIT CU SUMA DE 40 DE MII DE EURO SI JUDECATOAREA DE CAZ NU LO;AT IN CONSIDERARE SUMA INVESTITA IN ACEL IMOBIL SI AM FOST EVACUATI DIN IMOBIL,,

  3. Foarte urat, domnul Licu!
    Șicanati familia adoptiva a Sorinei, fie și cu ajutorul pașaportului reținut ilegal, pentru ca nu înțelegeți de fapt nimic din ce inseamna binele în viata și în sufletul bietei copile.
    Preferați ca prin metode alambicate și întunecate sa returnați copila familiei Saramat, familie care o distrusese psihic pe Sorina. Ce am văzut pe 21 iunie, nu a fost decât bună care s-a spart. Sorina era dereglata psihic de minciunile și spaimele băgate în suflețelul ei de familia fostei asistente maternale. Acolo vreți sa înfundati iar copila. Rușine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here