sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaComandantul Legiunii Naționale Georgiene: "Rusia va înceta să mai existe cu o...

Comandantul Legiunii Naționale Georgiene: „Rusia va înceta să mai existe cu o populație atât de teroristă precum cea de astăzi”

-

Comandantul Legiunii Naționale Georgiene, Mamuka Mamulașvili (43 de ani), a declarat că invazia rusă în Ucraina se va încheia cu un fiasco total pentru Vladimir Putin. „El a făcut cea mai mare greșeală atacând Ucraina. Acesta va fi un punct de cotitură nu numai pentru ucraineni, ci și pentru Rusia, care va înceta să mai existe cu o populație atât de teroristă precum cea de astăzi”.

Comandantul georgian a fost invitat într-o emisiune difuzată la postul de televiziune NCH din Kiev. El a spus că trupele ucrainene sunt pregătite pentru dezvoltarea diferitelor scenarii. Și-au luat măsuri de precauție în acest sens încă din 2014.

În schimb, rușii nu știau deloc ce-i va aștepta atunci când au pătruns cu forța în țara vecină. Iar mercenarii aduși din Siria și Africa nu le vor asigura drumul spre victorie, fiindcă sunt neprofesioniști.

Mamuka Mamulașvili: „Sunt realist în privința războiului, pentru că mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții luptând. Rusia este o țară teroristă, nu numai prin liderul ei, ci și prin oamenii ei. Vor atrage aceiași teroriști ca ei înșiși. Este de așteptat ca Rusia să se folosească de grupurile teroriste pe care le deține. Suntem pregătiți pentru asta, pentru că acolo nu sunt soldați profesioniști. La urma urmei, aceștia sunt oameni de tip barbar, la fel ca trupele rusești. În timp ce rușii mobilizează teroriști din întreaga lume, armatei ucrainene i se alătură trupe cu adevărat profesioniste”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Vom începe contraofensiva. Vom împinge inamicul peste graniță. Avem nevoie de o înfrângere militară completă a Rusiei”

* COMUNICAT: „Putin se confruntă cu demiterea forțată sau cu distrugerea fizică din partea celor din jur”. Tiranul a fost izolat, dictatura sa se apropie de sfârșit. Doar trei oligarhi mai comunică personal cu el. Nici ministrul Apărării nu mai are acces direct la scelerat

* Povestea teribilă a unei mame-eroină. Olga avea 12 copii, dar a plecat la război. A murit împușcată de ruși, la 48 de ani. Alți 5 membri ai familiei luptă cu arma în mână

* AUDIO. Disperare în armata rusă: „Este un război dat dracului! Avem 80% pierderi. 80%! Pe Arsalan l-au luat fără picioare și un braț. Altuia i-au smuls capul. Dorjik a rezistat, dar este invalid pe viață”

* „Cine vine la noi cu sabia, de sabie va muri!” Detașamentul „Azov” l-a ucis pe generalul rus Mitaev – al 5-lea general lichidat de ucraineni în 3 săptămâni de război

* Rușii au suferit o înfrângere cruntă lângă Nikolaev. Au fugit înapoi în Crimeea anexată. „Puteți fi 99% siguri că inamicul nu va fi lăsat să ajungă la Kiev”

* „Ce e în neregulă cu armata rusă?” Analiza amiralului Stavridis, ex-comandant NATO: „Rușii se prezintă nu ca o armată sofisticată din Secolul XXI, ci ca o forță brută din Al Doilea Război Mondial. Modernizarea a eșuat”

Ilustru academician rus: „Putin e criminal de război la toate categoriile!” / „Are o imaginație iremediabil bolnvă” / „Nu știe nici cât costă înghețata în țara sa. A cumpărat-o de la o angajată a FSB” / „Armata lui e comandată de un parvenit care n-a slujit-o nici măcar o zi”

Surse militare britanice: armata Rusiei mai are resurse pentru ofensivă „cel mult 14 zile”, după care „forța de rezistență a Ucrainei ar trebui să devină mai mare decât forța de atac a Rusiei”

Putin și Șoigu au ordonat „tăierea totală” a pădurilor și parcurilor din Ucraina, pentru a finanța astfel armata rusă invadatoare

China a luat frica sancțiunilor occidentale, după ce a văzut cum a fost pedepsită Rusia. Xi Jinping ezită să-l ajute pe Putin și și-a pierdut elanul în privința invadării Taiwanului

Panică la Kremlin: Planul A de invazie a expirat, iar un Plan B nu există! În fostul KGB „au loc represiuni”

Ucrainenii l-au lichidat pe odiosul colonel rus Porohnia, „măcelarul din Cecenia”. În 1994-1999 a ucis civili pașnici în războaiele din Caucaz

Putin a fost trădat, în capturarea Ucrainei, chiar de finul său, care a furat un miliard de dolari din banii alocați „activităților subversive”. După eșecul „Coloanei a 5-a”, Medvedciuk a vrut să se sinucidă

Putin e turbat: a destituit deja 8 generali din fruntea armatei și „e furios” pe FSB, care i-a prezentat rapoarte greșite despre puterea Ucrainei. Doi șefi ai agenției sunt în arest la domiciliu

Marele trădător al Ucrainei ar fi agent KGB! Au apărut documentele

Gravida rănită în bombardamentul maternității din Mariupol a murit. Rușii pretindeau că era o actriță ucraineană pusă să joace rolul mai multor victime

AUDIO. Dovada că militarii ruși au primit ordin să omoare civili. „Ni s-a dat porunca să-i f… pe toți, pe toți la rând: civili, copiii nu sunt copii…”

Locuitorii din Donețk sunt obligați să-i închine ode lui Putin. „Ne-ați dat forțe să eliberăm Ucraina de naziști și trădători” / „Noi zdrobim sancțiunile Occidentului prin credința noastră în victoria armatei voastre și a lui Putin”

Ucraina îi amenință pe Putin și pe lacheii săi că vor sfârși ca Eichmann (spânzurat) sau ca Bin Laden (împușcat). „Vom veni după voi! Nu vă veți putea ascunde nici în buncărul din Urali!”

Un fost președinte al Ucrainei le cere rușilor: „Spânzurați-l pe acest bătrân senil în Piața Roșie, lângă mausoleul lui Lenin!”

Cel mai cunoscut lunetist din lume a ajuns în Ucraina să lupte contra rușilor: “Trebuie să ajut”

Ministrul Apărării din Ucraina: „Acesta va fi sfârșitul unui criminal în serie și violator care-și atacă vecinii!”

Putinista Şoşoacă, plasată oficial de Facebook „sub controlul Guvernului rus”. Senatoarea Urlătoare strigă „Neutralitate!”, adică să ieșim din NATO, ca să ne invadeze Rusia când vrea

O rușine mondială: directorul Teatrului Național București, numit recent de ministrul Romașcanu (PSD)! Mircea Rusu se opune solidarizării cu Ucraina, pe motiv că „se știe ce pățesc românii la Cernăuți și Cahul”, iar „ucrainenii ne-au făcut multe rele”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -