Americanii sunt cei mai prietenoși oameni pe care i-am întâlnit (peste spanioli, care ocupă locul 2 în topul meu). Românii sunt la coadă – deși ne-am mai înseninat puțin în ultimii ani, încă se vede boala psihică colectivă contractată în cei 45 de ani de coșmar comunist. Nu cunosc Rusia, unde se pare că oamenii sunt și mai mohorâți decât la noi. În general, cei mai morocănoși oameni sunt în statele foste comuniste.
Soția mea a primit complimente (de la doamne) pentru ochi, rochia de plajă, costum de baie etc., iar eu pentru un T-shirt cu 1776 și o șapcă cu Reagan.
Chelnerii te servesc cu voie bună și eficiență (motivați și de peșcheșul uriaș: 20-30% din sume deja mari). La noi, par deranjați de prezența mesenilor.
Toată lumea intră în vorbă, mai ales când aude un accent străin. Oamenii sunt deschiși și curioși. Majoritatea n-au pus piciorul în Europa (ceva îndepărtat și irelevant pentru americanul standard, care știe însă ce procent de sânge german/englez/irlandez etc. are); mulți n-au ajuns nici măcar la New York.
Un domn ne-a explicat ce scump e să întreții o casă istorică, văzând că o fotografiam.
Aflând că suntem din România, altă doamnă a ținut să ne spună că are o prietenă româncă și știe că avem “a beautiful country”.
Ghidul de la casa memorială a lui Woodrow Wilson din Staunton s-a bucurat când i-am arătat bustul președintelui american dezvelit de curând la Cluj, și apoi am povestit o grămadă de lucruri, inclusiv despre copii și studii.
Americanii sunt deschiși, încrezători și prietenoși. Ca toți occidentalii, sunt groaznic de lenți, inclusiv la New York. Conduc înfiorător de lent și de împiedicat. Dar nu sunt nevrozați, ca noi.
Femeile sunt teribil de afectate și de mâțâite. Rostesc frazele afirmative cu intonație finală interogativă, ceea ce cu timpul devine agasant.
Familiie americane standard pe care le-am întâlnit la ocean (să le spunem the Guys) se compun din tată (Hun), mamă (Babe) și copiii mici (Buddies). Adesea îi acompaniază și o bunică (Granny sau Mum). Sunt pe ansamblu foarte drăguți, bine făcuți. Copiii sunt educați. Tații se joacă frumos cu cei mai mari, în timp ce mamele vorbesc non-stop între ele, cu un ochi pe cei mici.
E o mare diferență între zonele cu albi și cele cu negri. Invariabil, procente mari de negri înseamnă sărăcie. Am văzut acest lucru la Fayetteville, un orășel mai ponosit unde ne-am oprit pe drum. Deși avea case frumoase și niciun semn de delincvență, multe magazine și restaurante erau închise.
Poliția e rară. N-am văzut nimic periculos, nici măcar la New York. N-am văzut grafitti, nici grupuri de tineri din suburbii, camuflați sub glugi, cu aer de delincvenți, ca la Londra sau Paris. Clișeele din filmele hollywoodiene nu se confirmă. Cel puțin, nu pe unde am ajuns noi.
Insula Hilton Head este un paradis. Totul e nou, perfect. Dar la fel e Virginia rurală, de pildă: peste Elveția. Serviciile turistice sunt mult peste Europa și la calitate, și la preț. Camerele de hotel sunt mari; paturile – excelente; parcările – omniprezente.
Mi-a plăcut la nebunie gazonul perfect, tuns până în marginea străzii. Singurele forme de vegetație sunt pădurile, plantațiile (porumb, vii, mai rar livezi) și gazonul perfect întreținut. Totul incredibil de verde, grație climatului oceanic, și în ciuda latitudinilor sudice (NYC e la latitudinea Neapolei, iar Savannah la latitudinea Marocului și Algeriei mediteraneene). Am parcurs 1.900 de mile fără să văd bălării, terenuri nelucrate sau mizerie. Unde la noi sunt miriști pline de bălării și glod ancestral și gunoaie, la ei e gazon. Habar n-am cine tunde atâta iarbă până în buza șoselei; probabil, proprietarii terenurilor au această obligație. Sigur, pot apela la firme specializate (landscape).
În South Carolina, pedeapsa pentru aruncat gunoi pe stradă sau în natură e de 1.000 de dolari ȘI închisoare. Aș aproba mâine pedepse echivalente și la noi. Mârlanii se educă numai cu forța.
Am văzut puține case abandonate sau dărăpănate. Majoritatea sunt perfect întreținute. Chiar și casele săracilor din marginea satelor, un soi de barăci cât o remorcă de camion, sunt înconjurate de gazon bine tuns (americanii nu au garduri în jurul proprietăților) și au două-trei mașini mari parcate în față. N-am văzut case urâte, care la noi au devenit dominante.
Infrastructura rutieră e imensă, mult peste ce găsim în Europa, și compensează transportul public foarte slab sau absent. N-am văzut rable; americanii au mașini noi și adesea uriașe.
Economia americană duduie, iar PIB-ul per capita al multor state din SUA e și de două ori mai mare decât al celor mai bogate state din UE (Washington DC – 277.000 de dolari, New York – 123.000, cel mai sărac e Mississippi cu 55.000; dincoace, Luxemburg – 158.000, Olanda – 79.000, Franța – 52.000, România – 25.000).
Statele americane au niveluri de “TVA” foarte diferite (în Delaware e zero). În general sunt mici, cam 10%. Comparați cu 20%+ în Europa. Prețul e afișat fără taxe, iar la casă vezi cât îți ia statul.
