vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăJustițieRevoltător! Jandarmii-șefi Cucoș, Sindile, Cazan, găzarii de la 10 August, au scăpat...

Revoltător! Jandarmii-șefi Cucoș, Sindile, Cazan, găzarii de la 10 August, au scăpat definitiv. Tribunalul București a respins cererea de redeschidere a dosarului

-

După Revoluția din 1989 și Mineriada din 1990, încă un dosar istoric moare înainte de a ajunge la un verdict în instanță: marea represiune din 10 August 2018. Șefii Jandarmeriei (Sebastian Cucoș, Cătălin Sindile, Laurențiu Cazan) au scăpat de urmărirea penală, iar jandarmii violenți din subordinea lor n-au fost anchetați niciodată.

Tribunalul București a respins cererea DIICOT de redeschidere a Dosarului 10 August. Decizia este definitivă. Șefii Jandarmeriei care au coordonat intervenția din Piața Victoriei scapă defenitiv de răspundere penală.

Minuta Tribunalului: ”Respinge cererea DIICOT de confirmare a redeschiderii urmaririi penale in dosar 2122/DP/2019. Definitivă”.

Inițial, procurorul Doru Stoica (pensionat între timp) a dispus clasarea dosarului, însă fostul procuror șef DIICOT, Giorgiana Hosu, a infirmat ordonanța de clasare, cerând redeschiderea dosarului.

- Advertisement -

Redeschiderea solicitată de DIICOT îi viza pe:

  • colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim-adjunct al Jandarmeriei Române;
  • maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Jandarmeriei municipiului Bucureşti;
  • colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române;
  • comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.

DIICOT ceruse ca aceștia să fie cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de:

  • abuz în serviciu;
  • participaţie improprie la purtare abuzivă;
  • participaţie improprie la fals intelectual;
  • participaţie improprie la uz de fals;
  • complicitate la abuz în serviciu;
  • complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

Fostul procuror-şef al DIICOT, Giorgiana Hosu, a infirmat parţial, pe 4 august, soluţia de clasare a Dosarului „10 august” şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.

- Advertisement -

Solicitarea DIICOT a trecut pe la mai multe instanţe. Hosu a sesizat inițial Curtea de Apel București, care și-a declinat competența.

Curtea de Apel a decis pe data de 10 august că nu are competenţa materială de a soluţiona cererea procurorilor şi a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti.

În cazul 10 august, revoltător este și un studiu comparativ: derbedeii care au „șifonat-o” pe jandarmerița Ștefania au fost condamnați la închisoare, dar șefii Jandarmeriei, autorii unor fapte mult mai grave, nici măcar nu sunt anchetați sau judecați!

Nici responsabilii politici – Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Carmen Dan – nu au fost trași la răspundere pentru represiunea violentă împotriva manifestanților pașnici.

Procurorul Stoica a închis dosarul cu argumente penibile

În ordonanţa de redeschidere a anchetei, Giorgiana Hosu explica faptul că procurorul Doru Stoica, cel care a clasat acuzaţiile la adresa şefilor Jandarmeriei, nu a readministrat probele strânse de Parchetul Militar în dosarul ”10 august” şi nici nu a reaudiat suspecţii, victimele şi martorii.

Mai mult, Giorgiana Hosu arăta că şefii Jandarmeriei nu au vrut să dea declaraţii atunci când au fost chemaţi la Parchetul Militar, însă ei trebuiau citaţi la DIICOT, după preluarea dosarului de la procurorii militari.

Totodată, nicio persoană vătămată şi niciun martor nu au fost citaţi la DIICOT, cu excepţia unor oficiali – Carmen Dan, Speranţa Cliseru, Aurelian Bădulescu şi Alin Ionel Mastan.

Giorgiana Hosu susținea că nu au fost readministrate probele strânse de Parchetul Militar şi nu au fost solicitate mai multe probe de natură tehnică, în condiţiile în care o parte din înregistrările video aflate la dosar nu au putut fi accesate.

Procurorul Doru Stoica invoca în ordonanţa de clasare „credinţa sinceră” a autorităţilor în aplicarea legii şi o complicitate morală a protestatarilor paşnici din Piaţa Victoriei, care nu s-au delimitat de cei care au exercitat violenţe asupra forţelor de ordine, ci chiar s-au amuzat.

Mai mult, Doru Stoica spunea – scandalos! – că nu toate „victimele colaterale” ale violenţelor din Piaţa Victoriei au fost şi „victime inocente”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

TEROARE LA ONEȘTI. Un individ de 68 de ani a sechestrat și înjunghiat mortal doi meșteri mai tineri, care-i renovau apartamentul. Polițiștii au ratat operațiunea de salvare

11 COMENTARII

  1. Studenții care FURĂ-la-examen (adică: MITUIESC sau COPIAZĂ!) ajung (MULȚI dintre ei) MAGISTRAȚI. daaaaaaaaaaaaaaa?!!!

    (Rezultatul: EXACT astfel deee… ABERAȚII-JUDICIARE!!!!!!!)

  2. Cu toții am citit (sau/și am vizionat măcar una dintre numeroasele ecranizări) ale celebrului roman „Contele de Monte-Cristo”, al lui Alexandre Dumas (-tatăl).
    Precis am reținut șiii… OBSESIV-repetata (!) înșiruire de (trei-)nume pe care Edmond Dantes o tot rostea, pentru a-și menține DORINȚA-NEÎNDUPLECATĂ-a-RĂZBUNĂRII (!), pe tot timpul lungii-și-cumplitei detenții de la Chateau-d’If și după evadare: „Danglars-Fernand-Villefort”, cei trei NEMERNICI care-l trimiseseră PE-NEDREPT în temniță!!!
    (Cu ceva ani în urmă, în timp ce ne plimbam printr-unul dintre minunatele parcuri ale Parisului), ne-am oprit să urmărim un spectacol-interactiv de mini-teatru-pentru-copii, bazat pe romanul lui Dumas, și ne-a impresionat teribil „sufletul” pe care-l puneau micuții francezi, tare drăguți desigur, când, în timpul acțiunii, erau incitați să strige-cu-ură, alături de actorul care-l juca pe Dantes: „Danglars, Fernand, Villefort”!)

    Ei bineee…, (EXACT!) LA-FEL trebuie să procedăm și noi, în legătură cu GĂZARII (jandarmi, dar și cei care le-au dat ordinele!) din 10 august 2018: să NU uităm aceste nume, Cucoș, Sindile, Cazan, dar și (colonelul-)Paraschiv, „Carmendan” și TOȚI ceilalți NENOROCIȚI de CRIMINALI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Până când?… Păiii…, clar: PÂNĂ CÂND (ȘI!!!) ACESTE BESTII VOR ÎNFUNDA PUȘCĂRIA!!!

    • Așadar, „și-noaptea-n-somn” (!!!), PÂNĂ-N ZIUA (ÎNFĂPTUIRII) DREPTĂȚII, să repetăm-NEÎNCETAT numele JIGODIILOR care trebuie (DUR!) PEDEPSITE: Cazan, Sindile, Cucoș, Paraschiv, „Carmendan” ȘI TOȚI CEILALȚI VINOVAȚI pentru PORCĂRIA din 10 august 2018, din Piața-Victoriei, București, DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA?!!!

      • Personal, noi PROMITEM să NU-i uităm NICI (!) pe FOARTEEE… AGRESIV-ZELOȘII (în 10 august 2018, când au fost detașați în Capitală, pentru REPRIMAREA-VIOLENTĂ a mitingului anti-regim-P.S.D. din Piața Victoriei!) jandarmi de la GRUPAREA-MOBILĂ de Jandarmi „Tomis” – Constanța!!!!!

          • Post-Scriptum – Cel de-al patrulea TICĂLOS de pe lista lui Edmond Dantes, în „Contele de Monte-Cristo”, Caderousse, este reprezentat LA NOI de către colonelul-Paraschiv, „Fantoma-Albă” din seara-și-noaptea de 10 august 2018!

            „Carmendan” și „Livache” sunt… DIN ALT ROMAN/FILM (!), unul… „HORROR”!!!

  3. Si cand te gandesti ca unii ca rares bogdan mai mai sa-si rupa haina de pe ei, atat de revoltati se aratau, dar, mai ales cum promiteau ca nu vor avea liniste pana bestiile nu vor da socoteala. Acum ca si-au mutat locatia, au lasat de izbeliste promisiunile. Ti se face scarba.

  4. Domnule @ Pârvu, ați uitat să numiți taman personajul principal al ororii: Liviu Nicolae Dragnea.
    Iar singura noastră armă este boicotarea alegerilor. În massă.

    • Pe Livache nu l-am mai numit din două motive:

      1. El a ajuns totuși, de bine de rău… (adică: într-un târziu!), la „Mititica” (unde sperăm să locuiască MUUUUULT timp, pentru că vine peste el un… „tsunami” de dosare-GRELE!);
      2. Oricum NU PUTEM (nici dac-am vrea, dar… NU VREM, desigur!!!) SĂ UITĂM numele acestui (MAREEEEE!!!!) NENOROCIT: Liviu Dragnea!!!

  5. Singura satisfactie ramane deci ca tartorul de la ora aceea a ajuns in inchisoare. Sa vedem pentru cat timp, ca iese si asta repejor si face rele din nou… Restul de gunoaie umane din structuri au scapat, ca, de, mai e nevoie de ele….La noi statul contine inca dictatura bolsevica vopsita ca o cioara in bleu-bombon!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -