AcasăOpiniiO victorie de etapă

O victorie de etapă

-

Victoria democraților în alegerile din SUA este un motiv de bucurie pentru cei ce ne-am simțit amenințați și oripilați de demența lui Trump, ale cărui decizii au afectat întreaga lume, nu doar SUA.

E un motiv de tristețe profundă pentru cei ce-l adulează, pentru susținătorii regimurilor autoritare și cărora le urez să le fie de bine tristețea – ei duc acest sentiment mai greu, pentru că nu e simplu când îți cade absolutul peste picioare.

Noi, cei ce ne bucurăm de victorie, o facem cu rezerve, pentru că nu privim politica în maniera bigoților, ci prin prisma rațiunii.

​Un lucru grav s-a întâmplat în politica americană din ultimul deceniu: atât în tabăra democraților, cât și-n cea a republicanilor au ajuns la putere aripi radicale. Nu toți democrații au fost și sunt adepții demenței ideologice de tip politically correctness, cancel culture și woke și nu toți republicanii au fost și sunt adepți ai MAGA. Însă schimbarea de paradigmă în comunicarea politică generată de dezvoltarea rețelelor de interacțiune socială a dus la radicalizarea discursului politic și la preluarea conducerii în cele două mari partide de către curentele radicale. Ne-am oripilat de radicalismul stângii, ce a făcut ravagii îndeosebi în universități, și apoi de cel al dreptei, al mișcării MAGA.

- Advertisement -

Care a adus prejudicii mai mari? Sunt tot felul de măsurători, de la valorile înregistrate la bursă până la siguranța cetățeanului. S-a scris și se va scrie mult pe această temă. Privind din România, MAGA a fost și este mai nocivă decât radicalismul stângii. Marele argument este legitimarea crimelor lui Putin și periclitarea relațiilor transatlantice.

Niciun adversar al Occidentului nu a atacat NATO, UE și ONU așa cum a făcut-o Trump. Strategia de securitate pe care a lansat-o a aruncat în aer munca a generații întregi pentru consolidarea Occidentului în competiția cu regimurile antidemocratice. Niciun curent de extremă stângă nu a promovat ceea ce Trump cu echipa lui de arghirofili iresponsabili au reușit să facă.

Să nu credem nicio clipă că un posibil succes al unei acțiuni de impeachment ar aduce SUA în situația anterioară președinției lui Trump. Între timp, UE se reînarmează și a semnat acordul de parteneriat cu Mercosur, Canada va deveni membru asociat al UE, Ucraina va rezista în pofida piedicilor pe care i le-a pus Trump în războiul de apărare, iar Marea Britanie își va reconfigura relațiile cu UE.

- Advertisement -

Trump a avariat și relațiile cu aliații din Pacific și a crezut că dacă bate palma cu Putin și Kim Jong Un va învinge China pe piața globală. Să mai adăugăm și declanșarea iresponsabilă a războiului cu Iranul, ce a afectat și afectează întreaga lume fără niciun rezultat scontat în afară de uciderea liderilor iranieni. Trump a extras SUA din mediul în care aceasta a ajuns hegemon, i-a luat atuul ce a făcut-o cu adevărat mare: încrederea aliaților.

În Europa, trumpismul a creat mai multe avarii decât extrema stângă. Nu din cauza susținerii drepturilor minorităților sexuale mor ucrainenii pe front, ci din cauza putinismului trumpist. Nu doar Putin încurajează mișcările suvernaniste din UE, ci și SUA. Trump a aliniat SUA la politica lui Putin de a distruge UE. Nu vor reuși, însă relațiile dintre SUA și UE nu vor mai fi aceleași.

Să vedem ce vine în SUA după trumpismul deșănțat. Nici democrații nu stau prea bine, pentru că mai departe sunt puternice curentele extremiste. Americanii au dat un vot de sancționare a lui Trump, nu de susținere a democraților, fiindcă nu au uitat demențele ideologice de care democrații dovedesc că nu s-au debarasat. Dată fiind fragmentarea democraților în aceste curente, este posibil ca Trump să le cumpere la bucată pentru obiective politice punctuale.

Democrații n-au reușit să-și elimine extremismele și să devină un corp politic omogen și coerent în timpul opoziției; vor reuși s-o facă aflați la putere? Aceasta este problema care va înclina balanța de putere în următorii doi ani. De aceea, consider că succesul lor în aceste alegeri este doar o victorie de etapă.

​Dacă privim spre Dâmbovița, acum este vizibilă inadecvarea iresponsabililor noștri politici. Sub stindardul Parteneriatului strategic s-au transformat în lingăii unui regim complice cu criminalul de la Kremlin, făcând România irelevantă la masa partenerilor europeni. Vă aduceți aminte cât de repede era dispus Grindeanu să dea un miliard de dolari pentru mizeria trumpistă numită Consiliul Păcii, prin care voia să submineze autoritatea și-așa slăbită a Consiliului de Securitate al ONU? Vă amintiți cum s-a dus Nicușor Dan la acea mizerie de adunare de constituire (Consiliul Păcii) unde s-a amestecat doar cu lideri din Lumea a Treia? Degeaba, căci acel business al lui Trump – nu al SUA! – nu a mers, fiindcă oamenii cu capul pe umeri l-au tratat așa cum merita: cu flit.

Vă amintiți cum a stat Grindeanu la masă cu trumpista trimisă ambasadoare în Grecia pentru a pune la cale o șpagă uriașă dată găștii lui Trump sub formă de cumpărare de gaze, la pachet cu centralele de la Doicești (un alt nume pentru ”autostrada Bechtel”)? Cică făcea afaceri cu partenerul strategic! Nu, cu gașca MAGA ce parazitează de doi ani partenerul strategic. Iar în urma discuției, Grindeanu a trântit guvernul, generând o uriașă criză politică.

Vă amintiți cum a pompat România milioane de dolari în lobby doar-doar va fi primit și Nicușor la Trump ca la Arsenie Boca? Lobby ca să fii primit de partenerul strategic?! Ce parteneriat este acesta? Bani ce s-au dus pe apa Sâmbetei de Sus.

Vă amintiți cum Nicușor Dan a lansat distincția pro-occidental/pro-european, semn că a ales ca România să fie una dintre țările cu care SUA să negocieze direct pentru a slăbi puterea UE? Așa se explică faptul că Nicușor Dan nu s-a dus la evenimentele organizate de Zelenski, pentru a nu-l jigni pe putinistul Trump.

Vă amintiți cum, după instalarea lui Luca Niculescu, chiar a doua zi s-a înființat la Guvern ambasadorul SUA la București? Așa de repede? Când s-a mai întâmplat așa ceva?

Dar vă amintiți cum, tot după instalarea lui Luca Niculescu, consilierul Lazurcă a plecat în SUA să ”corecteze” asimetriile din domeniul economic în relațiile cu SUA? Cu ce? Cu banii din SAFE pe care România nu este obligată să-i cheltuiască în UE? Ce a vrut să spună Lazurcă prin faptul că ”românii se aşteaptă ca liderii lor să fie aliniaţi cu SUA şi să ajute SUA ori de câte ori este posibil”? Parcă românii așteptau ca SUA să-i ajute, că-s mai ortomane, că au arme mai multe, mândre și automate, pe care le-au irosit acum în războiul din Iran de nu mai onorează comenzile achitate deja de europeni.

Dar ce a vrut să spună Lazurcă prin ”românii se aşteaptă, de asemenea, să primească mai multă securitate, mai multă prosperitate şi mai multă libertate din partea SUA”? Mai multă libertate din partea SUA? Păi, mai multă prosperitate și libertate le-a dat și le garantează UE, nu SUA. Sună ca-n Strategia trumpistă, care-și propune să elibereze popoarele europene de sub asuprirea UE. Nu românii vor asta, domnule consilier prezidențial, ci doar unii români – MAGARO-ii!

Și, pentru a gâdila trumpismul, Lazurcă a vorbit ca Georgescu și Simion la un loc, spunând că România este o ţară creştină care acordă importanţă valorilor familiale şi este ”în mod natural (…) conservatoare în multe privinţe”. Pe ici, pe colo, aș completa, pentru că, din fericire, România a trântit referendumul pentru familie, inițiativă a putiniștilor care-și bat soțiile și copiii cu binecuvântarea preoților. Și a PSD-iștilor care se adună pe la botezuri de partid, cu țoape și șinșile…

Peste iresponsabilii politici de la București s-a așternut liniștea ca o blană de șinșila peste șobolani. Le place aroganța trumpistă, afișarea opulenței, kistch-ul ca semn al puterii, siluirea legii. UE îi încurcă cu ”domnia legii”, cu decența și procedurile ei. Eliberarea trumpisto-americană o așteptau șinșilații, nu românii, cum emite Lazurcă. Or, după aceste alegeri din SUA, eliberarea se amână. Se pare că au mizat pe un cal mort. Din păcate, duhoarea putrefacției ne va afecta pe toți, multă vreme.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Guvernul ipocrit, copilul nedorit

* Homo e rictus

* Operațiunea MAGA-RO

* Naționalismul bolnav al Președintelui

* Gura bate guru

* Trântitoarea moscovită și Unirea

* Tortulețul Groenlanda

* Zeloșii lui Zelea

* King Kong

* Valhallii

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Am revenit! Site-ul Ziaristii.com a fost blocat trei zile – victimă a războiului hibrid

ADRIAN PAPAHAGI: AUR = PSD = Secu = Moscova = Mafia

CRISTIAN GHINEA: Jocurile Foamei pe bani publici

CRISTIAN PĂUN: Gaura de Vierme Trump

BOGDAN GLĂVAN: Ciuma socialistă și toxina medievală

NICOLAE DABIJA: Poveste pentru trezit copiii

CITIȚI ȘI:

* Un caz grav de trădare națională: Grindeanu a executat ordinul lui Trump de a demite Guvernul Bolojan, care se opunea unei ”afaceri MAGA”

* Sinistra familie a lui Tudorel Toader: tatăl – violator al Justiției; fiul – violator de studente. Beizadeaua a fost arestată preventiv, pentru 11 infracțiuni. Toader-junior a devenit profesor în mod abuziv, în universitatea condusă de tatăl său

* Cele trei ”ancore rusești” ale lui Georgescu în escrocheria de 1,1 milioane de euro

* Sondajul care l-a turbat pe Gâdea: AUR 30-32%, PNL 20%, USR 16%, PSD 10-12%

* VIDEO. USR nu mai tolerează comportamentul de maimuță sovietică al lui Gâdea: partidul boicotează emisiunea de linșaj a ”răspopitului”

* VIDEO. Turcescu și Gelu Vișan rag ca măgarii la Arestul Central: ”Călin / Georgescu / Este președinte!”

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -