Dezastru la alegerile ”midterms” pentru republicani
Partidul Republican pierde alegerile midterms pe mâna lui Donald Trump. Elita republicană a fost incapabilă să reacționeze la abuzurile comise de narcisitul Trump asupra statului de drept, asupra Partidului Republican și asupra aliaților tradiționali ai SUA. Republicanii au permis ca în jurul lui Trump să se formeze o camarilă cinică, egolatră și dornică să folosească mecanismele statului american pentru a-și multiplica averile deja nesimțit de mari și pentru a încerca să rămână la putere pentru totdeauna.
Eșecul în alegeri a fost provocat de tâmpeniile lui Trump. Între acestea se evidențiază:
- aruncarea lumii într-o criză a energiei fără precedent prin atacarea nesăbuită a Iranului;
- trădarea și umilirea aliaților tradiționali ai SUA din Lumea Liberă;
- alianța de facto încheiată cu criminalul de război Vladimir Putin, pe care-l favorizează în războiul de cotropire lansat de Rusia asupra Ucrainei.
Vinovăția morală pentru acest eșec major este însă a elitei Partidului Republican.
În fața înfrângerii catastrofale, Trump spune cu o jumătate de gură că acceptă rezultatul alegerilor ”midterms” și că este ”dispus” să colaboreze cu noul Congres democrat ”pe chestiuni-cheie”.
Totodată, Trump nu intenționează să schimbe Cabinetul și caută să justifice înfrângerea prin faptul că nu a fost el pe buletinul de vot (!).

Cele mai multe dintre cauzele înfrângerii sunt interne, ”la firul ierbii” în ceea ce privește viața americanului de rând. Aproximativ trei sferturi dintre alegători s-au declarat înfuriați sau cel puțin nemulțumiți de politicile naționale adoptate de Trump și consideră că scumpirile au fost declanșate de erorile comise de președinte în sfera economiei și a relațiilor comerciale. Ca o ironie a sorții, prețul la benzină în SUA a bătut noi recorduri (diferite de la stat la stat) chiar în ziua alegerilor, ca un efect combinat al războiului cu Iranul și al loviturilor operate de Ucraina asupra rafinăriilor rusești.
Două lucruri nu s-au schimbat însă.
Primul: noul Congres își începe lucrările abia pe 3 ianuarie 2027, așa că există o fereastră de timp de două luni în care Casa Albă și Kremlinul (aliatul de facto al lui Trump) pot acționa pentru ”pacificarea” Ucrainei, fără să se împiedice de noua majoritate deținută de democrați.
Pe plan intern, în acest interval de timp, republicanii ar putea încerca să treacă la vot unele dintre prioritățile lor sau ale lui Trump, în limitele permise de legislația americană.
Al doilea: Congresul nu poate obliga Casa Albă să-și schimbe relațiile diplomatice cu Rusia, iar Trump are drept de veto, pe care îl poate folosi în cazul în care Congresul ar încerca să-l împiedice în aplicarea viziunii sale despre soluționarea războiului din Ucraina.
Prin urmare, există un mecanism parlamentar care într-o anumită măsură îi este favorabil lui Trump. Totuși, democrații câștigă pârghii reale, pe care le pot folosi pentru a influența politica externă a SUA, precum și pentru constituirea și implementarea bugetului SUA ori pentru a declanșa anchete parlamentare periculoase pentru Trump și camarila sa.
Rusia și variantele sale de acțiune
Vladimir Putin nu pierde un aliat în Washington. Putin pierde, în principal, situația confortabilă generată de un Congres care nu contrazice Casa Albă și-l lasă pe Donald Trump să-și implementeze aberațiile de politică externă.
Retorica Kremlinului funcționează după o logică dublă: laude grețoase la adresa Administrației Trump și dispreț profund și agresiv manifestat față de Europa și Uniunea Europeană. Putin însuși a afirmat că Europa mizează pe alegerile ”midterm” ca să preseze administrația americană. Kremlinul se declara pregătit pentru o nouă rundă trilaterală SUA–Rusia–Ucraina, organizată eventual la mijlocul lui noiembrie, după întâlnirea lui Putin cu emisarul Steve Witkoff.
Foarte probabil că la Moscova s-a luat în calcul înfrângerea lui Trump la alegerile ”midterms”, așa că Putin are deja o variantă de reacție la aceste posibile negocieri. S-a anticipat chiar și faptul că un eventual armistițiu între Rusia și Ucraina va fi condiționat de rezultatul alegerilor ”midterms”. Rămâne de văzut dacă Putin va accepta un armistițiu, având în vedere situația foarte dificilă în care se află aliatul său de la Casa Albă, sau dacă, dimpotrivă, va refuza și va declanșa noi acțiuni ofensive, atât pe frontul din Ucraina, cât și pe frontul războiului hibrid pe care-l poartă împotriva Lumii Libere.

Posibile reacții ale Rusiei în relația cu SUA
O primă posibilă reacție (cea mai probabilă) a Rusiei poate fi denumită ”Tranzacția de iarnă”. Trump are un interes electoral și economic vizibil într-o soluție rapidă pentru Ucraina. Nu a reușit să obțină soluția asta nici în cele 24 de ore după ce a fost ales pentru al doilea mandat de Președinte și nici pentru a influența alegerile ”midterms”. Trump se află într-o mare încurcătură în dosarul războiului din Ucraina.
Ofensiva diplomatică lansată de Trump pe subiectul Ucraina a fost descrisă ca fiind legată de calendarul alegerilor ”midterms”. În această iarnă – care se anunță dificilă din perspectiva prețului la energie –, Putin poate să ofere o formulă de ”înghețare” a războiului, o ”tranzacție” pe care Casa Albă s-o prezinte ca pe o victorie, în schimbul relaxării sancțiunilor. Precedentul există: Trump a emis derogări pentru importul de energie rusă la numai câteva săptămâni după ce semnase pachetul legislativ care stabilea sancțiunile aplicate Rusiei. El a încheiat o înțelegere comercială pentru motorină rusească, măsură care i-a iritat pe democrați, dar și pe unii republicani.
În această variantă a ”Tranzacției de iarnă”, miza Moscovei este consolidarea câștigurilor politice și economice dobândite de la Trump, înainte ca democrații să poată legifera împotriva Rusiei și pentru suplimentarea ajutorului acordat Ucrainei.

O a doua variantă de reacție a Rusiei poate fi creșterea presiunii militare pe frontul din Ucraina, înainte de 3 ianuarie 2027. Președintele Zelenski a avertizat că dictatorul Putin va încerca să escaladeze conflictul înaintea alegerilor din SUA. Totuși, această escaladare pare să nu fi fost decisă ori poate că a eșuat și a fost abandonată.
În contextul în care aliatul său de la Casa Albă a pierdut alegerile ”midterms”, Putin poate să considere că trebuie să-și arate determinarea de a continua războiul din Ucraina. Asta înseamnă că va lansa noi lovituri asupra infrastructurii Ucrainei și va încerca avansuri tactice pe front, obiectivul principal fiind să pună Guvernul de la Kiev într-o poziție de slăbiciune exact când se vor relua negocierile.
Destul de probabil că Rusia va lansa această ofensivă până în 3 ianuarie 2027, data de la care democrații pot să acționeze fără opreliști, în Congresul american, împotriva Rusiei. Costul pentru Rusia ar fi unul în relația cu Trump, care apare ca fiind inferior lui Putin – acesta din urmă manifestând independență în politicile adoptate și ignorând înțelegerile făcute cu Trump. Kremlinul dă semne clare că acceptă acest cost.
Oricum, la finalul celor doi ani cât mai are din mandat, Trump va fi aruncat la ”gunoi” de Putin, pentru că nu-i va mai fi util. Asta dacă cei doi vor mai apuca acest final în funcțiile pe care le ocupă acum…
O a treia variantă de reacție a Rusiei ar fi intensificarea ”războiului narativelor”. Aparatul de propagandă și serviciile secrete ale Rusiei controlează vaste rețele (virtuale și pe teren) de dezinformare și manipulare, capabile să exploateze polarizarea în care s-a prăbușit societatea americană și efectele dezastruase ale politicilor lui Trump (valul de scumpiri, războiul cu Iranul, problema imigrației etc.) și să prezinte opiniei publice un narativ de dezinformare despre un Congres democrat ”al războiului”.
Războiul hibrid lansat de Rusia este oricum în plină desfășurare și datează de peste un deceniu. El va fi doar intensificat de Rusia, în contextul în care va pierde influența asupra SUA.

Aceste variante de reacție nu se exclud reciproc. Pe teren pot fi identificate acțiuni care să conțină elemente din toate cele trei posibile reacții ale Rusiei față de SUA pe care le-am prezentat aici.
Atitudinea Rusiei față de Uniunea Europeană – variante de lucru
Compensarea pierderii Budapestei. În aprilie, Viktor Orban a pierdut alegerile în fața lui Peter Magyar chiar dacă J. D. Vance îi făcuse campanie cu câteva zile înainte. A fost o înfrângere dureroasă atât pentru MAGA-Trump, cât și pentru Rusia lui Putin. Ambele superputeri s-au implicat în procesul electoral din Ungaria, în încercarea disperată de a-l salva pe Orban. Au eșuat lamentabil. Putin a pierdut un aliat loial Rusiei și extrem de toxic pentru Uniunea Europeană. Totuși, victoria grupării pro-Rusia în alegerile din Bulgaria – o grupare formată din ”securiști”, ex-comuniști și naționaliști putiniști – reprezintă o compensare pentru Rusia. Însă aceasta nu este suficientă. Bulgaria a adoptat moneda euro, economia ei este dependentă de Uniunea Europeană, naționalismul nu ține de foame. În consecință, Rusia va căuta alte ”compensări”. Inevitabil, una dintre țintele ei – poate chiar ținta principală – va fi România. În clasa politică, în Biserica Ortodoxă, în mass-media și în societatea civilă, Rusia a recrutat deja o puternică grupare de trădători care sunt dispuși să vândă România în schimbul garanției că vor fi argații lui Putin într-o Românie așa-zis naționalistă, o ”gubernie” a Imperiului Rus.
Escaladarea războiului hibrid sub pragul articolului 5 al NATO. Destul de probabil, Rusia va intensifica acțiunile de sabotaj, atacuri cu drone ”scăpate de sub control”, încălcări ale spațiului aerian al țărilor NATO etc. Precedentul există și este periculos. Cea mai recentă ofensivă o aflăm în Marea Neagră, prin atacurile instrumentate de Rusia (fie direct, fie sub ”steag fals”) asupra navelor comerciale.
Alimentarea și utilizarea crizei din Uniunea Europeană și a crizei relațiilor transatlantice. Protestele antiguvernamentale din Franța și din Spania, conflictul din jurul Curții Constituționale din Polonia au un greu miros de Rusia. Fabricile de troli, ca și agenții de teren pe care-i controlează Moscova, au acționat agresiv, concertat și eficient. S-a ajuns la violențe de stradă și la o situație de criză care tinde să cuprindă întreaga Uniune Europeană.

Putin va acționa cu și mai mare putere împotriva Uniunii Europene. Anunțatul protest continental pentru data de 20 noiembrie trebuie luat în serios, mai ales acum, când aliatul lui Putin de la Casa Albă a fost umilit de votul națiunii americane. Moscova nu are prea mult timp. La începutul lui ianuarie 2027 – mai exact, începând cu 3 ianuarie –, democrații vor prelua Congresul. Până atunci, Putin trebuie să acționeze rapid și eficient. Alături de SUA, al căror Congres va fi controlat încă două luni de Partidul Republican, Uniunea Europeană este țintă prioritară pentru Rusia.
Totodată, dictatura de la Moscova va investi consistent și activ în agravarea tensiunilor care există între statele democratice europene și Casa Albă condusă de Trump. Putin va exploata fără milă și fără ezitare orice semn de retragere americană din Europa, precum și orice blocaj apărut în mecanismele NATO, și va testa tot mai agresiv coeziunea europeană.
Posibile acțiuni ale Rusiei în România
În războiul hibrid pe care l-a lansat Rusia împotriva Europei democratice, România este un caz de manual. Rusia a atacat România aproape pe toate fronturile posibile: au fost trimise drone navale împotriva României (incidentele din portul Constanța și de lângă platforma ”Neptun Deep”); s-au înregistrat atacuri cu drone asupra navelor comerciale care navigau în apropierea apelor teritoriale românești; drone aeriene au fost doborâte în spațiul aerian românesc. În paralel, serviciile secrete românești au identificat o rețea de sabotaj coordonată de Rusia, considerată responsabilă de un incendiu declanșat lângă un producător de armament din județul Brașov.
Spațiul virtual românesc este dominat de agenții de influență și de trolii controlați de Moscova. Este evident că Rusia a lansat împotriva României un război hibrid complex, care include utilizarea de drone, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaj militar și acțiuni politice ale agenților pe care i-a recrutat în interiorul mișcării naționalist-suveraniste.

Rusia își va intensifica acțiunile de război hibrid asupra României. Contextul obligă și, totodată, favorizează această intensificare. Pe de o parte, înfrângerea umilitoare a lui Putin la alegerile ”midterms” și preluarea Congresului de către democrați lipsesc Rusia lui Putin de marele și neașteptatul aliat: America lui Trump.
Mai sunt doar două luni până când democrații vor prelua de jure controlul Congresului și vor relansa ofensiva de apărare a Lumii Libere, împiedicându-l pe Trump să mai facă tâmpenii. Acesta este factorul de presiune exercitat asupra Moscovei.
Pe de altă parte, situația din Balcani și din România este favorabilă Rusiei. În Bulgaria, conducerea statului este deținută de forțe politice pro-Rusia și anti-UE. Puterea politică de la Sofia va acționa în armonie cu interesele Rusiei în Ucraina și Balcani. Rămâne însă problema dependenței economice a Bulgariei față de Uniunea Europeană, care va fi o piedică obiectivă în declanșarea unui eventual ”BulgExit”.
În Serbia, deși Aleksandar Vucii, aliatul loial Rusiei, a pierdut puterea, noua majoritate sârbă provenită din mişcarea studenţilor va continua să nu participe la mecanismele de sancționare a Rusiei. Chiar dacă Serbia va accelera procesul de aderare la Uniunea Europeană, așa-zisa ”neutralitate” față de războiul din Ucraina favorizează Rusia.
Factorul favorizant cel mai important pe frontul est-european al războiului hibrid lansat de Rusia asupra Europei este însă România. Țara este condusă de o guvernare indolentă, cinică și înfometată – descrierea cea mai exactă fiind făcută chiar de elita PSD, partidul care controlează parlamentul și guvernul, prin afișarea arogantă la petrecerea opulentă organizată cu ocazia botezului unuia dintre copiii lui Simonis, președintele PSD al Consiliului Județean Timiș.
Rusia nu va rata ocazia să atace România, un stat degradat, lipsit de o conducere politică loială națiunii române, împărțit ca o feudă între mafia PSD și trădătorul Nicușor Dan de la Cotroceni. Un stat al cărui sistem de apărare – atât militară, cât și informativă – este efectiv ”pe butuci”, infestat de impostori și indolenți, cu profesioniștii ținuți la margine, izolați și împiedicați să-și facă datoria.

În perioada următoare, ceea ce a mai rămas eficient în acțiune și loial țării în Serviciile Secrete și Justiție trebuie să se concentreze asupra partidelor extremiste, în frunte cu AUR, și asupra liderilor suveraniști pro-Rusia, precum George Simion, Călin Georgescu, Diana Iovanovici-Șoșoacă.
Totodată, un element de mare importanță pentru securitatea națională este și gruparea naționalistă din adâncul PSD, cu vârf de lance Clanul de la Craiova, coordonat de primarul Lia Olguța Vasilescu, fostă apropiată a lui Corneliu Vadim Tudor și liderul PSD care a inițiat și coordonat negocierea cu AUR pentru redactarea și depunerea moțiunii de cenzură care a doborât Guvernul Bolojan și a aruncat România în haos.
Alți lideri PSD din zona naționalistă, cu irizații AUR-iste de esență rusească, sunt senatorii Daniel Zamfir și Paul Stănescu – primul dintre ei, devenit recent și ministru al Economiei.
Rusia va crește presiunea în Marea Neagră. Vor fi intensificate atacurile asupra navelor comerciale și a infrastructurii offshore, sub steag fals și negare plauzibilă. Destul de probabil că acțiunile de sabotaj în teritoriul românesc vor continua, folosind fie agenți recrutați ocazional, fie agenți profesioniști.
Totodată, criza politică din România este foarte utilă Moscovei. Moscova nu mai are nevoie să inventeze fracturi în societatea românescă, pentru că acestea deja există. Moscova trebuie doar să le amplifice. Instrumente de amplificare există în curentul naționalist-suveranist. Rămâne doar să fie decisă cronologia și metoda.
Nu în ultimul rând, dictatorul Putin va accelera și ofensiva asupra celui de-al doilea stat românesc – Republica Moldova, mai ales că statul moldovean este mult mai rezistent și mai bine organizat în fața presiunilor Rusiei decât este România.
Trump și Partidul Republican după înfrângerea din ”midterms”
Acțiunea politică internă
Deși cu poziția politică grav afectată, Donald Trump nu rămâne fără putere. Episodul cu declanșarea războiului cu Iranul fără aprobarea Congresului se poate repeta. Dacă Trump își va păstra controlul asupra Partidului Republican, SUA poate fi afectată de ”valuri de crize constituționale” la nivelul Congresului american.
Totuși, teama că se poate confrunta cu procedura de ”impeachment” (punere sub acuzare și suspendare sau chiar destituire) îl poate obliga pe Trump să aleagă varianta unui pragmatism selectiv. Există factori care pot favoriza această atitudine. Procedura de ”impeachment” presupune ca în Camera Reprezentanților să fie investigate faptele de care este acuzat președintele și să fie votate articolele de impeachment (acuzațiile oficiale). Este suficientă majoritatea simplă pentru ca președintele SUA să fie oficial ”pus sub acuzare” (impeached). Aceasta nu înseamnă însă că este demis. În etapa următoare a procedurii de ”impeachment”, Senatul american organizează un proces judiciar în care analizează acuzațiile. Pentru ca președintele SUA să fie efectiv destituit din funcție, este necesară o majoritate de două treimi din voturile senatorilor. Democrații nu pot obține această majoritate în Senat decât cu sprijinul (puțin probabil al) republicanilor.

Totodată, foarte important este factorul economic intern. Costul vieții și prețurile la energie sunt un teren comun unde Trump și democrații – care din 3 ianuarie vor controla Congresul – vor fi obligați să negocieze și să conlucreze. Un oarecare avantaj îl au democrații, pentru că aproximativ 70% dintre alegătorii americani cer mai multe măsuri de contrabalansare a acțiunilor președintelui Trump, fapt care va determina acțiuni agresive ale Partidului Democrat împotriva inițiativelor venite de la Casa Albă. În consecință, este destul de probabil ca pragmatismul să modeleze interacțiunea dintre Trump și democrați.
Deși a avut o retorică de acceptare a rezultatului alegerilor ”midterms”, Trump a încercat deja unele demersuri legale chiar înaintea votului, așa cum a fost cererea respinsă de Curtea Supremă de a sista numărarea a 20.000 de buletine de vot contestate în California. Totuși, pârghiile legale de care dispune Trump prin intermediul Departamentului Justiției, pentru a anula rezultatul alegerilor, sunt puține.
SUA poate intra însă într-o perioadă de conflict instituțional intens între președinte și Congres. Trump poate bloca o mare parte din agenda legislativă a democraților, folosind atât votul parlamentarilor republicani, cât și dreptul său de veto. La rândul lor, democrații pot să-i dea lui Trump multe dureri de cap prin diferite mecanisme legale, dintre care cele mai importante sunt audierile și anchetele parlamentare, solicitarea de documente și împiedicarea adoptării unor legi susținute de Trump.
Pe plan intern, Partidul Republican trebuie să găsească un nou candidat pentru următoarele alegeri prezidențiale. Trump nu mai poate candida. Musk, Vance și alte ”tinere speranțe” ale lui Trump nu au confirmat. Dimpotrivă, ei și alți membri ai camarilei lui Trump au contribuit la înfrângerea dezastruoasă a Partidului Republican la alegerile ”midterms”. Dacă republicanii doresc să câștige alegerile din 2028, atunci ei trebuie să renunțe urgent la MAGA și la camarile lui Trump, dacă nu cumva și la Trump! Altfel, eșecul din aceste zile se va repeta.
Acțiunea politică externă
În dosarul războiului din Ucraina, destul de probabil, Trump va încerca să forțeze o înțelegere rapidă, astfel încât presiunea și riscurile ulterioare să cadă asupra Kievului și a Europei. Din ianuarie 2027, Congresul american controlat de democrați poate redeschide fluxul de ajutor sau poate înăspri sancțiunile, dar dreptul de veto al președintelui Trump poate fi o piedică importantă în demersul Partidului Democrat de a ajuta Ucraina.
În cazul războiului din Iran, pe care Trump îl va continua, mai ales că a făcut o obsesie din Iran, probabil că vom fi martorii unui conflict dur între democrați și Casa Albă. Democrații au anunțat deja că vor utiliza controlul asupra fonduri publice pentru a opri războiul din Iran. Având în vedere că soluția diplomatică este deja blocată, Trump va avea de ales între o retragere negociată (prezentată americanilor ca victorie asupra Iranului) și o escaladare a războiului pe cont propriu.
Europa – dușmanul comun al lui Trump și al lui Putin – va fi în continuare agresată de Trump, chiar dacă din ianuarie 2027 Congresul nu va mai susține această politică de trădare a democrațiilor europene, implementată de Trump. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu retragerea militarilor americani din Europa, dacă va continua, dacă va încetini, dacă va fi una selectivă, dacă se va opri. Cert este însă că Congresul american dominat de democrați se va opune acestui demers.
La finalul primei părți a analizei noastre, mai spunem doar atât: Welcome back, USA!
(VA URMA)



