vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsSe trezesc monștrii: AUR vrea să închidă și o galerie cu sculpturi,...

Se trezesc monștrii: AUR vrea să închidă și o galerie cu sculpturi, după ce a pus lacătul pe expoziția cu kitsch-uri bisericești

-

Evenimentele par să se înscrie deja pe o pantă periculoasă în România: după ce au închis o expoziție a kitschului pentru că acolo erau exponate care arătau exagerările de prost-gust ale Bisericii în privința religiei, extremiștii vor să închidă acum o expoziție de sculptură! Liderul AUR, George Simion, s-a aliat de data aceasta cu Marcel Ciolacu, președintele PSD, amândoi acuzând cultura “decadentă” și faptul că în holul Primăriei Sectorului 1 s-ar afla exponate “satanice”.

Atacurile, de o violență tot mai mare pe măsură ce acțiunile sunt încununate de succes, iar societatea nu reacționează – sau o face timid –, tind să instituie o atmosferă intimidantă.

Vizate sunt acum exponatele unui grup de studenți de la Sculptură – Universitatea Națională de Arte. Aceștia nu aveau posibilități financiare să-și facă publice lucrările, iar Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, le-a întins o mână de ajutor, oferindu-le holul din sediul Primăriei.

Gestul a fost urmat de atacuri feroce la televiziunile oligarhilor, dar și din partea lui Marcel Ciolacu, președintele PSD, și a lui George Simion, liderul AUR. Acuzațiile și cererile sunt halucinante. S-a spus că holul primăriei a fost transformat în altar satanic, că sculpturile reprezintă “drăcoaice”, că autorii ar fi “anarhiști pe steroizi” și s-a cerut, nici mai mult, nici mai puțin, decât să le fie puse sutiene exponatelor!

- Advertisement -

George Simion, a cărui retorică este tot mai apropiată de cea legionară, s-a alăturat degrabă corului posturilor TV din propaganda PSD și a scris pe Facebook:„NU ÎL JIGNIȚI PE BRÂNCUȘI! Stimată doamnă Primar Clotilde Armand,

că vă plac exponatele pe care le-ați adus în sediul instituției publice pe care o conduceți – unde au acces liber și copiii – este una. Dar să puneți semnul egal între creaturile desprinse din imaginația unui anarhist pe steroizi și Coloana Fără Sfârșit a lui Brâncuși este impardonabil.

Fiind, probabil, mai familiară cu istoria Franței decât a României, permiteți-mi să vă amintesc că sculptura lui Brâncuși s-a numit Coloana Sacrificiului Infinit sau fără de sfârșit și este un omagiu adus jertfei pe care românii au dat-o pentru realizarea Marii Uniri.

- Advertisement -

Jertfa de sine pentru realizarea unui ideal comun, Unirea tuturor românilor, a fost ceea ce i-a deranjat pe bolșevici. Din păcate, stimată doamnă, doar bolșevicii pot aplauda exponatele cu gen incert, cum îi plac domnului Cioloș, pe care le-ați adus în sediul instituției pe care ați fost aleasă s-o conduceți, de urmașii celor omagiați de Brâncuși“.

https://www.facebook.com/george.simion.unire/posts/2988357774718706

În doar două ore, mesajul radical și habotnic al extremistului, care vădește o intoleranță structurală față de orice nu îi este pe plac, a strâns peste 2.300 de aprecieri și aproape 800 de comentarii virulente. O utilizatoare care se intitulează Ana Ana și spune că este din Italia scrie: “E o rușine pentru țara noastră Bucureștiu trezițiva cum puteți să suportați să fiți conduși de străini noi Românii chear nu sintem în stare de nimic??? Mult respect George Simion ești unicul Român Patriot care vrei binele poporului la care mulți nu înțeleg noi din Italia te susținem și poate va da Domnul și om ajunge la un capăt bun.Doamne ajută“.

O altă utilizatoare, care semnează Șerban Liliana, trage concluzia: “Miroase a Satanism de la o posta.Aceste dejectii mentale schizoide menite as aduca uraciune, dezechilibru si rezonante cu lumile infernale. A venit timpul curateniei. Nu avem nevoie de toti fandositii cu ifose intelectuale si minti putrede sa ne amestece valorile si sa il pune pe Brancusi in aceeasi farfurie cu asa zisi artisti de duzina .Doamna Armand e ca si cum ati bea Moet Chandon cu cu o putin ingrasamant natural provenit din grajdurile regale. .Ca sa intelegeti ..“.

Mirela Mihai, fan activ al lui Simion, reacționează xenofob: “Eu nu știu ce caută coțofana de străină să fie la conducere? Sunt români care să conducă. Unde în alte țări conduc români? Dați-o jos.Romani fără coloană vertebrală! Doamne ține-mi nervii“.

Petre Cristian a descoperit imediat mâna Ocultei Mondiale și o conspirație monstruoasă în exponatele din holul primăriei: “Știa ce face când a permis mizeria asta, și și-a asumat. Este o ofensă adusă asupra culturii și valorilor acestui popor. Îngroapă adevărata arta cu niste creeaturi, care la fel, știe ce simbol sunt. Nu este nimic la voia întâmplării. Păcat că sunt mulți care nu înțeleg ce se ascunde în spatele acestei decizii de a expune accea mizerie într-o instituție publică“.

Mihaela Bărbulescu îl cheamă pe Dumnezeu în ajutor ca să scoatem sataniștii din România: “Doamne, ajută să scoatem satanistii astia din țara noastră sfântă si sa ne redobandim inocența, hărnicia, cinstea, curajul, credinta, prietenia, ospitalitatea, solidaritatea și toate celelalte valori pe care românul le a avut din moși strămoși!!!“.

Exemplele pot continua la nesfârșit. În mod tragic, asta arată că e nevoie de foarte puțin pentru ca extremismul, delirul paranoic și xenofobia să își ia viteză în România.

Curatorii expoziției kitschului de la AFI Cotroceni au fost nevoiți să închidă zilele trecute una din aripi, unde era scos în evidență modul scandalos în care sunt folosite simbolurile creștine și transformarea lui Iisus Hristos într-un prilej de consumerism. În loc să înțeleagă mesajul și să sesizeze grotescul de zi cu zi surprins de expoziție, extremiștii religiloși, AUR, PSD și BOR s-au inflamat. Organizatorii au primit amenințări cu moartea și au preferat să închidă expoziția.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

17 COMENTARII

  1. OAMENII-de-GROTĂ din solda DESPOTULUI Putin vor să ne ÎNTOARCĂ în… EVUL-MEDIU-BIZANTIN (!), dacă nu chiar în epoca ORTODOXISMULUI-PRAVOSLAVNIC al lui… Ivan-cel-GROAZNIC!!!!!

    • Ah, DAAAAAAAAAAAAAA, chiar MULȚI(-și-HOTĂRÂȚI!): PESTE (!) jumătate dintre cititorii-CONSTANȚI/FIDELI, conform răspunsurilor la sondajele ziarului!!!

      Daaa’…, de ce vă mirați așa, NU știați, nu observaserăți până acu’: chiar e o SURPRIZĂ acolo, la P.S.D., A.U.R. sau „Neamul (PROST- N.n.) Românesc”???!

  2. Porcaria asta de aur nu apuca alegerile viitoare singur, se aliaza cu psd. Cati ignoranti avem in tara asta, si prosti de dau in gropi, acuma si-au gasit un lider potrivit lor!

  3. Fotografiile operelor, pe care le-am vazut, aratate de presa sunt cam oribile.
    Poate ca timpul va tria, slefui, perfectiona, va decide.
    Clodilde Armand a facut bine ca i-a gazduit pe tinerii artisti. Nu cred ca cei care trec pe acolo sunt obligati sa le priveasca daca ii oripileaza, dar contactul cu publicul ii ajuta pe artisti.
    Nu era treaba presedintelui AUR sa ia pozitie, a fost o dubla prostie. Una, ca s-a bagat unde nu-i fierbe oala. A doua, ca si-a dat arama politica pe fatza.
    Dar nici presa nu trebuie sa exagereze efectele acestor prostii si sa dezinformeze. Nu cred ca AUR a inchis expozitia kitschului. AUR nu are atata putere. Probabil, au intervenit oficialii BOR, care sunt mult mai influenti decat ne inchipuim.

    • Oficialii BORisti au ajutat din plin,impreuna cu fostii securisti din umbra,ramasi fara portavocea Vadim,sa ajunga partidul „familiei traditionale”in parlament,caci au intrat rau in panica dupa ce a esuat lamentabil referendumul lor,dat de dragnea tot la indicatiile BORistilor kgbisti !Asta se intampla cand presa se culca pe-o ureche si nu e vigilenta ,caci aceasta Adunatura de falsi patrioti a intrat in parlament sub ochii ei,profitand de conjunctura,de oboseala alegatorilor ,de falsele teme electorale-toata presa alerga dupa cate o plevusca lipita de PNL,la indicatiile pluseristilor…

  4. Automat cand am citit stirea,m-a dus cu gandul la actiunile lui Hitler privind arta in timpul celui de-al treilea Reich.Personal Hitler aviza ce lucrari plastice sa fie in galeriile de arta si expuse publicului german si care nu se incadrau in preferintele dictatorului.Traim periculos!!!

    • Copiaza la indigo actiunile legionarilor lui zelea codreanu,pas cu pas!!Presa se ocupa de sosoaca,dar ce a ramas dupa ea este adevarata problema,pe care trebuia sa o prevada presa romaneasca ,dupa 30 si ceva de ani de libertate :NEOLEGIONARISMMUL ,O GASELNITA A FOSTILOR SECURISTI RAMASI FARA PRM!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -