Cazul crimelor de la Caracal a detonat o bombă cu efect întârziat: părinţii şi rudele unor persoane dispărute nu mai vor să-şi vadă apropiaţii în situaţia Alexandrei şi Luizei, fetele omorâte de monstrul din Caracal.
Poliţia din Iaşi este acum în alertă. Familiile a două fete dispărute de luni seară au anunţat că respectivele nu au mai ajuns la domiciliu şi se tem acum ca tinerele să nu aibă soarta celor două fete din Caracal.
Polițiștii au pornit căutările celor două fete de 14 ani, respectiv 15 ani, care au fost date deja dispărute. Una este din localitatea Belcești, iar cealaltă este din Holboca.
Fata din Belcești (foto alăturat) se numește Carmen Ciofu și are 14 ani.
Semnalmente: înălțime – 1,60 m, greutate – 48 de kilograme, ten deschis, ochi căprui, păr lung şaten.
La momentul dispariţiei minora era îmbrăcată cu un tricou alb și pantaloni gri, fiind încălțată cu pantofi sport negri.
Fata din Holboca (alăturat) se numește Alecsandra Ioviță și are 15 ani.
Semnalmente: înălțime – 1,65 m, greutate – 43 de kilograme, păr lung negru, ochi căprui.
La momentul dispariţiei, minora era îmbrăcată cu un tricou negru și blugi negri, fiind încălțată cu pantofi sport negri cu talpă albă, relatează Ziarul de Iaşi.
Persoanele care pot oferi informaţii care să ajute la depistarea fetei sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112.
Cine v-a zis ca cele doua din Caracal au fost ucise ?