Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni seara, la B1 TV, că liderii PSD încearcă o operațiune de cosmetizare, ca și cum n-ar fi luat decizii catastrofale cot la cot cu Liviu Dragnea.
Orban spune că premierul Viorica Dăncilă „este un produs sută la sută al lui Liviu Dragnea, cu toate metehnele, cu toate slăbiciunile şi, din păcate, un produs de slabă calitate, aproape un rebut”.
Declarațiile lui Ludovic Orban
- „Doamna Dăncilă este un produs sută la sută a lui Liviu Dragnea şi al tipului de politică practicat de Liviu Dragnea în Teleorman. Oricât ar încerca să se dezică de Liviu Dragnea, oricât ar încerca să arate că este altfel decât Liviu Dragnea, Vasilica Viorica Dăncilă nu este altceva decât un produs al lui Liviu Dragnea, cu toate metehnele, cu toate slăbiciunile şi, din păcate, un produs de slabă calitate, aproape un rebut.”
- „Şi Orlando e tot produsul lui Dragnea. Să ne aducem aminte că Orlando executa la foc automat comenzile lui Darius Vâlcov, care veneau de la Liviu Dragnea. Orlando şi-a pus semnătura pe Ordonanţa 114, care este o catastrofă legislativă şi care a reprezentat un atentat la economie, la sistemul financiar bancar, la zona energetică, la Pilonul II de pensii. Acum, şi Orlando văd că este european, nu are nicio legătură cu Dragnea, nu are nicio legătură cu Vâlcov.”
- „Ăsta e modul de a guverna al PSD-ului şi el pleacă din celebra frază a lui Mischie, baronul de Gorj, prototipul baronului, care a rămas celebru prin afirmaţia: «Banii sunt în pixul meu». Asta a spus şi Teodorovici: «Nu Suciu are banii în pixul lui, ci banii sunt la mine şi la premier».”
- „Procesul acesta de cosmetizare, pe care îl încearcă de vreo două-trei săptămâni toată garnitura care a fost pusă în funcţie şi care exercită puterea ca urmare a faptului că au fost puşi în funcţie de Dragnea, este o operaţiune perfidă, mincinoasă, prin care de fapt ei încearcă să fardeze toate bubele pe care le au de la Liviu Dragnea şi care, după părerea mea, nu are cum să ţină.”
Într-o țară normală Dancila mulgea vacile.