vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsIohannis: "Avertizez Guvernul să nu dea Ordonanţe pentru corupţi până nu se...

Iohannis: „Avertizez Guvernul să nu dea Ordonanţe pentru corupţi până nu se pronunţă poporul prin referendum!”

-

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat azi că vom aveam referendum pe 26 mai. El a avut un mesaj foarte dur la adresa PSD şi a spus că va cere extinderea forţei referendumului.

  • „E cunoscut că guvernarea PSD-istă a eşuat. Spitalele promise nu mai sunt nici pe hârtie. Autostrăzile s-au pierdut pe culoarele ministerului. Economia suferă din cauza experimentelor făcute de PSD.”
  • „Dar cel mai grav este că asaltul PSD asupra justiţiei nu se mai termină. Un asalt continuu început cu OUG 13, care a scos sute de mii de români în stradă. O ordonanţă prin care PSD-iştii au vrut să scape de dosare, au vrut să dea amnistie şi graţiere.”
  • „Tema e păstrată şi în continuare PSD-iştii îşi doresc amnistie şi graţiere pentru corupţi. Eu nu pot accepta aşa ceva. O imensă problemă a apărut în guvernările PSD-iste. Această imensă problemă sunt OUG.”
  • „Sunt ordonanţe de urgenţă care se dau fără consultări. Şi se întâmplă inclusiv în domenii sensibile. Acest lucru nu se poate tolera mai departe. Este obligatorie reglementarea folosirii OUG. Cum e clar că trebuie introduse posibilităţi de contestare a lor la CCR.”
  • „Aşadar, am decis să fac o reconsultare a parlamenetului României pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului. Voi adresa Parlamentului o nouă consultare, pentru a face referendumul mai puternic. Avertizez Guvernul României să nu emită OUG în justiţie, politică penală, până când nu se exprimă poporul.”

Totul stă în pixul lui Dăncilă

Apelul de azi al preşedintelui Iohannis vine într-un moment foarte tensionat, atât în interiorul puterii actuale, cât şi în societate în general, dar şi pe relaţia România – Uniunea Europeană.

Mesajul adresat direct „Guvenului României” de către Iohannis are o miză imensă: pe masa lui Dăncilă se află o nouă OUG care modifică agresiv Codurile penale în favoarea lui Liviu Dragnea şi a altor politicieni corupţi, condamnaţi definitiv în justiţie.

- Advertisement -

Viorica Dăncilă este presată de PSD şi ALDE să adopte „ordonanţa nuclară”, în timp ce Europa îi cere, aşa cum a făcut şi Iohannis în mesajul său de azi, să nu dea ordonanţa care îi scapă de justiţie pe politicienii penali.

Demisie „grea” la Palatul Victoria

Pe fondul acesta de tensiune explozivă, vineri şi-a dat demisia Roxana Popa, şefa de cabinet a prim-ministrului.

Demisia șefei de cabinet a premierului vine în contextul presiunilor tot mai mari puse de Liviu Dragnea pe Viorica Dăncilă pentru a adopta ordonanța de urgență pentru modificarea Codurilor penale, act normativ care l-ar scăpa pe Liviu Dragnea de toate dosarele penale și i-ar albi inclusiv cazierul, ștergându-i condamnarea din Dosarul Referendumul.

- Advertisement -

Tudorel Toader joacă la două capete

Tudorel Toader, ministrul Justiției, a fost avertizat de PSD că va fi schimbat din funcție dacă nu semnează ordonanța de urgență pentru modificarea Codului Penal și de Procedură Penală. Toader nu ar fi dispus să-și pună semnătura pe OUG, mai ales după ce experții Comisiei Europene au refuzat să-și dea acordul pe modificările propuse.

Proiectul de OUG pentru modificarea Codurilor penale a fost discutat de experții români cu cei europeni în această săptămână la Bruxelles. Potrivit unor surse politice, experții Comisiei Europene nu și-au dat acordul din punct de vedere tehnic pentru adoptarea modificărilor.

 

CITIȚI ȘI:

Demisia şefei de cabinet a premierului ridică miza. Va da Dăncilă ORDONANŢA NUCLEARĂ? Îl va trăda pe Dragnea sau va trăda Europa?

Miracolul de la Ișalnița: hernia de disc a dispărut, Liviu Cervicalu’ a dansat toată noaptea! Nici de „cârja” Codrin n-a mai avut nevoie

Ministrul Orlando îl amenință pe senatorul Cîțu (PNL) cu metode rusești, gen dispariția fizică: „Nu are ce să caute pe lumea asta!”. Plus un potop de jigniri: „Un imbecil, e plecat, are probleme mintale”

Dancă (PNL): „O manipulare tipică Antenei 3”. Gâdea, isteric: „Afară! Afară! Vreți să vă dau afară cu bodyguarzii? Tăiați-i microfonul!”

VIDEO. Imaginile șocante în care Gâdea îl dă afară pe Ionel Dancă (PNL) „cu bodyguarzii”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -