sâmbătă, octombrie 5, 2024
AcasăDezvăluiriAntena 3 șlefuiește contracost un primar PSD. Adrian Ursu se ocupă personal,...

Antena 3 șlefuiește contracost un primar PSD. Adrian Ursu se ocupă personal, cu limbă catifelată

-

Antena 3 continuă să încaseze sume enorme din bani publici, prin tovărășia cu anumiți primari. Nu doar primărița Capitalei, Gabriela Firea, fostă angajată a trustului lui Dan Voiculescu, finanțează puternic televiziunea de propagandă, șantaj și diversiune. Vine tare din spate Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, și el tot de la PSD.

Săptămâna aceasta, Antena 3 a rulat de zeci de ori o știre despre marile isprăvi ale lui Băluță de la Sectorul 4. Știrea a fost susținută cu un material video: un dialog între Adrian Ursu și daniel Băluță, la emisiunea matinală a Antenei 3.

Implicarea directorului editorial al televiziunii lui Voiculescu nu e întâmplătoare. Astfel a fost onorat primarului Sectorului 4, cel care cu atâta generozitate drenează banii bucureștenilor spre conturile Antenei 3.

- Advertisement -

Dialog memorabil Ursu – Băluță:

Adrian Ursu: Pe lângă cea mai mare parcare din București, ce mai pregătiți?

Daniel Băluță: Cea mai mare grădiniță și cea mai frumoasă piață.

Mirobolantul primar Daniel Băluță

Pe ecran trona un titlu evadat din calupul publicitar: „Sectorul 4, investiții majore finalizate”. Ce urmează e de vis: „Cea mai mare parcare din țară și cea mai mare grădiniță din țară se află în Sectorul 4”.

- Advertisement -

Și acum, să vedem cât costă acest PR caraghios.

70.000 de euro în 5 contracte

În ultimii doi ani, Primăria Sectorului 4 a semnat cel puțin 5 contracte, prin care a plătit Antenei 3 x lei, echivalentul a x euro.

  • 12 iunie 2017: 44.800 de lei (10.000 de euro);
  • 15 iunie 2017: 111.300 de lei (25.000 de euro);
  • 31 ianuarie 2018: 15.900 de lei (3.500 de euro);
  • 15 februarie 2018: 15.900 de lei (3.500 de euro);
  • 23 ianuarie 2019: 132.000 de lei (28.000 de euro).

TOTAL: 319.900 de lei (70.000 de euro)

Cel mai recent cadou făcut de Daniel Băluță televiziunii lui Dan Voiculescu: atribuirea prin cumpărare directă, fără licitație, a unui contract de 132.000 de lei (peste 28.000 de euro) miercuri, 23 ianuarie 2019. Obiectul contractului: concepția, producția și difuzarea de materiale video referitoare la activitatea Primăriei și a direcțiilor din subordine.

În luna februarie a anului trecut, publicația „Banii nostri” a dezvăluit că primăria lui Daniel Băluță atribuise 4 contracte de publicitate media către Antena 3 în perioada iunie 2017 – ianuarie 2018.

Exemplu de prestație a Antenei 3 pentru Primăria Sectorului 4, potrivit anunțului de atribuire:
– producție două materiale informative/lună;
– patru difuzări/material;
– durată material: 3 minute;
– fiecare material montat va conține: imagini filmate, însoțite de sincron din partea unui reprezentant al instituției, voice-over, fundal muzical acolo unde este cazul, alte elemente grafice specifice de televiziune;
– filmarea se va realiza cu cel puțin o cameră video HD și se va asigura prezența unui
reporter;
– monitorizare servicii prestate.

Anul trecut, Antena 3 a difuzat cu repetiție un reportaj la școala la care învăța și fiica lui Daniel Băluță. Ba mai mult, în reportajul televizat a fost promovată chiar fetița minoră a primarului!

Așadar, primarul Băluță se promovează intens pe bani publici, finanțând generos Antena 3. Mai mult, din aceiași bani publici, el își promovează și fetița.

CITIȚI ȘI:

CE ORDINAR! Dragnea îl înjură pe Ștefan Mandachi, inițiatorul protestului pentru autostrăzi

Discurs ABJECT. Dragnea: „Leneșul ăla de la Cotroceni a mâncat și doarme”; „Venin, otravă – cât de crud poți să fii? Cât de veninos?”

Rareş Bogdan face jocuri de putere din prima zi de politician: cere o mare ALIANŢĂ a opoziţiei, PNL-USR-PLUS

Iohannis: „Guvernarea PSD-istă, o mare GAURĂ NEAGRĂ”. Preşedintele anunţă că „#şîeu sunt alături de protestul pentru autostrăzi”

4 COMENTARII

  1. Imbecili aia care va cred, antenisti prosti !!! Tot ce merita astia de la PSD-ALDE-UDMR impreuna cu toate ciurucurile care le canta in struna este confiscarea averilor si bagati la puscarie pe viata, doar asa se va curata tara de infractorii care o distrug continuu de 30 de ani!!!

  2. Ar fi interesant de vazut.Care este legatura dintre Baluta si gruparea sportivilor..Si poate ,cat a influentat alegerea lui Baluta ca primar,aceasta grupare ..cati bani aupompat „sportivii” in alegeri ..etc.Ar fi otreaba interesanta de vazut

  3. Pe toată Calea Vacaresti între Piața Sudului și podul Mihai Bravu stau sute de panouri cu caricaturile unui artist roman și plătite de primăria sectorului 4 cu bani grei. Pentru acest lucru și pentru paza acestora sta imobilizata o mașina a poliției locale și 2 polițiști locali patrulează când și cand.
    Și totul este realizat pe banii contribuabililor din sectorul 4.
    Primarul se lauda cu tot felul de realizări , in fapt niște chestiuni normale și de bun simt dar la noi se înfloresc cu pompa.
    Noi care stam in preajma acestor panouri, l-am întreba pe Primarul sectorului 4 ce se întâmpla in zona de lângă cele 7 blocuri turn , unde vedem niște mișcări de trupe!
    Întrebarea noastră către primar Ce se întâmpla acolo? Ce vor sa construiască?
    Referitor la acele contracte încheiate cu aceea televiziune privata dacă are temei legal și întrebarea domnule Primar de ce nu a apelat la televiziunea publica TVR1@2 dar probabil ca nu are niciun interes.
    Domnule Primar sector 4 nu va Jucați cu banii locuitorilor din sector ca sa promovați niște investiții care demult trebuiau realizate!
    Ați mers cu mașina dupa orele 17.00 in direcția de mers Calea Vacaresti spre Piața Sudului sa vedeți ce aglomerație este ? Cine a construit pasajul subteran care nu are nicio eficienta? Bani aruncați pe fereastra!!!!!!!

  4. Capitalismul în apropiere de alegeri mari înseamnă acțiuni de PR elegante care nu se fac pe degeaba. Deci e bine că avem grădinițe curate, spitale noi, parcuri curate, parcări unde laşi mașina în siguranță, piețe curate pentru produse agricole. Eu aş Plăți mai mult de 150.000 euro de la Primăria 4 şi aş sta numai 4 ani primar.

    Visul american e aproape. Vezi ceasul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -