vineri, martie 29, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaVIDEO. Discursul istoric al lui Joe Biden în Polonia. "Ucraina nu va...

VIDEO. Discursul istoric al lui Joe Biden în Polonia. „Ucraina nu va fi niciodată a Rusiei, nu vă temeți!” / „Voi, poporul rus, nu sunteți dușmanul nostru!”

-

Discursul ținut de președintele SUA, Joe Biden, sâmbătă seara la Varșovia este unul istoric. Probabil, cel mai important discurs al mandatului său de până acum, dar și cel mai puternic mesaj transmis vreodată de un președinte american Europei de Est, pe pământul Europei de Est.

Joe Biden a reafirmat unitatea NATO în fața agresiunii ruse din Ucraina și, invocând căderea Cortinei de Fier, a spus că acesta este testul generației actuale pentru a apăra democrația „sugrumată” acum de Rusia.

Președintele SUA a transmis un mesaj de solidaritate către Ucraina, dar a avertizat că lupta va fi de durată. L-a numit pe Vladimir Putin „un dictator care vrea să aducă decenii de război”, dar care nu are șanse să se mențină la putere și să înăbușe dorința de libertate.

Joe Biden și-a început și și-a încheiat discursul de la Varșovia făcând referire la mesajul-avertisment transmis de Papa Ioan Paul al II-lea (născut în Polonia) către țările Europei de Est în 1979, în plină hegemonie sovietică: „Nu vă fie teamă!”.

- Advertisement -

Președintele SUA și-a ținut discursul în fața polonezilor și a ucrainenilor adunați în fața Castelului Regal din Varșovia. Mulțimea entuziastă l-a ovaționat de mai multe ori pe liderul Lumii Libere.

VIDEO: Joe Biden, Varșovia, 26 martie 2022 – discursul de 26:38 minute

Discursul lui Joe Biden la Varșovia (fragmente)

„Rusia a sugrumat democrația. Trebuie să ne întărim pentru lupta lungă care ne așteaptă”

* „Am venit cu un mesaj foarte clar: trebuie să acționăm acum și să rămânem uniți. Nu va fi ușor. Dar este testul generației noastre, este sarcina generației noastre să apere democrația în fața unui dictator. Nu renunțați la speranță și nu vă temeți!”

- Advertisement -

* „Suntem din nou într-o mare bătălie pentru libertate, o bătălie între democrație și autocrație, între libertate și represiune. În această bătălie, trebuie să fim lucizi. Această bătălie nu va fi câștigată nici în câteva zile, nici în câteva luni. Trebuie să ne întărim pentru lupta lungă care ne așteaptă.”

* „Ungaria în 1956, Polonia în 1956 și apoi din nou în 1981, Cehoslovacia în 1968 – tancurile sovietice au zdrobit revoltele democratice. Dar rezistența a continuat până când, în cele din urmă, în 1989, Zidul Berlinului și toate zidurile dominației sovietice au căzut și poporul a învins. Bătălia pentru democrație nu s-a putut încheia și nu s-a încheiat odată cu sfârșitul Războiului Rece. În ultimii 30 de ani, forțele autocrației au reînviat peste tot în lume, semnele sale distinctive sunt cele cunoscute. Disprețul față de statul de drept, disprețul față de libertatea democratică, disprețul față de adevărul însuși. Astăzi, Rusia a sugrumat democrația și a căutat s-o facă și în altă parte.”

Mesaj către ucraineni: „Suntem alături de voi. Punct!”

„Acum, în lupta continuă pentru democrație și libertate, Ucraina și poporul său se află în prima linie, luptând ca să-și salveze națiunea, iar rezistența lor curajoasă face parte dintr-o luptă mai amplă pentru principiile democratice esențiale care îi unesc pe toți oamenii liberi.”

„Mesajul meu pentru poporul ucrainean este un mesaj pe care l-am transmis astăzi ministrului de Externe și ministrului Apărării din Ucraina, care cred că sunt aici în această seară: Noi suntem alături de voi. Punct!”

„Sub false pretenții de solidaritate etnică, Putin a anihilat națiunile vecine. Putin are tupeul să spună că «denazifică» Ucraina. Este o minciună, este pur și simplu cinic, și el știe asta. Este, pur și simplu, o minciună nerușinată. Președintele Zelenski a fost ales în mod democratic, este evreu, familia tatălui său a fost anihilată în Holocaustul nazist, și Putin are îndrăzneala – ca toți autocrații dinaintea lui – să creadă că prin puterea sa va face dreptate.”

„Voi, poporul rus, nu sunteți dușmanul nostru!”

* Poporul rus nu este inamicul nostru. Acum, agresiunea provocată de Vladimir Putin v-a rupt pe voi, poporul rus, de restul lumii și trage Rusia înapoi în secolul XIX. Voi nu sunteți așa. Nu asta vă rezervă viitorul, familiilor și copiilor voștri. Vă spun adevărul: nu meritați acest război. Putin poate și trebuie să pună capăt acestui război. Națiunea americană este alături de voi. 

„Întotdeauna am vorbit direct și sincer cu voi, poporul rus. Permiteți-mi să vă spun următorul lucru, dacă puteți să ascultați: voi, poporul rus, nu sunteți inamicul nostru. Refuz să cred că sunteți de acord cu uciderea copiilor și bunicilor nevinovați. Sau că acceptați ca spitale, școli, maternități, pentru numele lui Dumnezeu, să fie bombardate cu rachete și bombe rusești. Sau ca orașele să fie încercuite astfel încât civilii să nu poată fugi, să li se taie aprovizionarea și să se încerce să-i înfometeze pe ucraineni până la supunere. Milioane de familii sunt alungate din casele lor, inclusiv jumătate din toți copiii din Ucraina. Acestea nu sunt acțiunile unei națiuni mărețe. Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere!”

De atâtea ori a spus că nu va invada Ucraina

„Țineți minte că provocarea acestui moment este provocarea unei generații!”

„Kremlinul vrea să prezinte NATO ca un proiect imperial care vrea să destabilizeze Rusia. Nimic mai fals. NATO este o alianță defensivă. Trupele americane sunt în Europa, dar nu sunt aici ca să atace trupele ruse, trupele americane sunt aici ca să-i apere pe aliații NATO.”

„Nici să nu vă gândiți să încercați să ocupați un singur inch (unitate de măsură a distanței; 1 inch = 2,54 cm) din teritoriul NATO! Potrivit articolului 5, avem o obligație sacră de a apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO.”

„De atâtea ori a spus că nu va invada Ucraina, de atâtea ori a spus că trupele ruse ampalsate de-a lungul frontierei sunt doar pentru exerciții. Toți cei 198.000 de soldați. Pur și simplu nu există nicio justificare, nicio provocare pentru că Rusia a ales calea războiului. Este un exemplu al unuia dintre cel mai vechi impulsuri umane, de a folosi forța brută și dezinformarea pentru a-și satisface dorința pentru putere absolută, pentru control absolut.”

„Trupele ruse și-au găsit nașul!”

„Putin a crezut că ucrainenii nu vor pleca capul și nu vor lupta. În schimb, trupele ruse și-au găsit nașul!”

„În acest moment, să lăsăm cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea să fie la fel de puternice ca întotdeauna: «Să nu vă pierdeți niciodată speranța! Să nu aveți niciodată îndoieli! Să nu vă dați bătuți niciodată și să nu vă simțiți niciodată descurajați! Nu vă fie teamă!».”

„Un dictator hotărât să refacă un imperiu nu va reuși niciodată să elimine dorința oamenilor de a fi liberi. Brutalitatea nu va învinge niciodată dorința oamenilor de a fi liberi! Rusia nu va obține niciodată victoria în Ucraina, deoarece oamenii liberi refuză să trăiască într-o lume întunecată și fără speranță.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Șoigu e în stare critică din cauza otrăvirii ordonate de Putin!” Ministru interimar la Apărare a fost numit un general de 73 de ani, veteran al războiului din Afganistan

* Încă un fake news grosolan: ministrul Șoigu n-a fost la ședința cu Putin pe 24 martie, ci l-au „lipit” în poză! El n-a mai fost văzut de 15 zile

* Al 7-lea general rus căsăpit de ucraineni într-o lună de război. Generalul Rezanțev era „comandantul de aur al Kremlinului”

* „La Kremlin se formează un pluton de execuție circular, toți cei prezenți își îndreaptă armele unii spre alții. Regimul Putin se clatină pentru prima oară” – analiza profesorului Galeotti, expert în Rusia lui Putin

* „Putin pregătește atacuri teroriste lângă Moscova, pentru a justifica mobilizarea rezerviștilor. Vor fi explozii cu mii de victime, la un combinat chimic sau la o rafinărie”

* Anunț oficial al NATO: Rusia a pierdut 40.000 de oameni în Ucraina – morți, răniți, prizonieri și dispăruți în luptă (21% din totalul efectivelor)

* VIDEO. Un batalion din Belarus a „dezertat” de la Lukașenko și luptă alături de ucraineni, împotriva invadatorilor ruși

* AUDIO. Generalul rus care ucide civili în Mariupol: „De ce nu e mutilat încă? De ce n-are urechea tăiată? De ce nu șchioapătă acest bastard?” / „Să fie găsit la reanimare și să i se împingă o sticlă spartă de bere! Puneți totul pe seama boschetarilor!”

Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

* Deportări ca pe vremea lui Stalin: ucrainenii sunt duși de ruși pe insula Sahalin din Extremul Orient, în Pacific!

* VIDEO. Ucrainenii au distrus o uriașă navă de desant a rușilor, a cărei poziție fusese divulgată într-un film de propagandă al Moscovei

Putin își pregătește buncărul pentru atac nuclear. „Există centre de control subterane pentru a gestiona atât țara, cât și trupele, închise la câteva zeci de metri adâncime. Un oraș întreg”

Un militar rus s-a înfuriat pe comandantul său și a trecut cu tancul peste el! Brigada condusă de colonelul Medvedev pierduse 50% din personal pe frontul ucrainean

„Măcelarii lui Kadîrov” au fugit din Ucraina în Cecenia, după ce au pierdut sute de luptători. „Toți kadîroviții uciși vor fi cusuți și îngropați în piele de porc”

VIDEO. Mesajul muzical al lui Putin: „Ucraina și Crimeea, / Belarus și Moldova, / Kazahstan și țările baltice / Sunt țara mea”

„Anul acesta va fi ultimul din viața lui Putin, sunt sigur 90%” / „Buncărul este o închisoare, și cineva poate pur și simplu s-o încuie”

Rușii rânjesc cinic, amintindu-le polonezilor că le-au ucis președintele în 2010, dar și ofițerimea în 1940: „Vino la Smolensk, vorbim”

Ucraina îi amenință pe Putin și pe lacheii săi că vor sfârși ca Eichmann (spânzurat) sau ca Bin Laden (împușcat). „Vom veni după voi! Nu vă veți putea ascunde nici în buncărul din Urali!”

Un fost președinte al Ucrainei le cere rușilor: „Spânzurați-l pe acest bătrân senil în Piața Roșie, lângă mausoleul lui Lenin!”

Senatorul Lavric, lider AUR: „Depinde cine va câștiga, Putin sau globaliștii. Se vrea distrugerea națiunilor creștine”. Rusia devine astfel, din agresor, un erou care luptă pentru libertate

* Codruța Kovesi, activitate intensă la Parchetul European. Peste 500 de anchete, cu daune de 5,4 miliarde de euro. Câte dosare sunt din România

* Condamnări pentru corupție: Vlădescu – 8 ani și 6 luni; cumnatul lui Geoană – 7 ani; Boureanu – 4 ani și 3 luni. Șpăgi de 20 de milioane de euro

* Șoc în fotbal: Italia, campioana Europei, eliminată acasă de Macedonia de Nord! Al doilea Mondial consecutiv fără cvadrupla campioană a lumii

- Advertisement -

3 COMENTARII

    • La noi sunt prea multi agenti rusi in conducerea statului. Inca nimeni nu se poate atinge de agentul sovietic Iliescu pentru crimele facute. Sau de Voican Voiculescu. De fapt Rusia are atita influenta in statul roman ca nici macar agenti mai mici ca Sosoaca nu pot pati nimic oricit ar incalca legea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -