Rușii au mitraliat o familie cu 3 copii: ambii soți și fiica lor mijlocie au murit, ceialți doi copii sunt grav răniți

3
2072
STÂNGA: Anton Kudrin, Svetlana Zapadinskaia și cei trei copii ai lor. DREAPTA: Polina, fetița omorâtă de ruși

Militarii ruși comit atrocități înspăimântătoare în rândul populației civile din Ucraina, asemănătoare cu cele din Decembrie 1989 în România (când luptătorii sovietici au fost de asemenea prezenți, deghizați în „turiști”).

În seara zilei de miercuri, 2 martie, rușii au tras fără milă asupra unei mașini în care se afla o familie cu trei copii. Ambii părinți și fiica lor mijlocie au murit pe loc. Un băiețel de 5 ani și o adolescentă de 14 ani au supraviețuit ca prin minune atacului barbar al invadatorilor, fiind transportați de urgență la spital, anunță site-ul ucrainean independent Obozrevatel.com.

Cumplita tragedie s-a produs într-o zonă din apropierea periferiei capitalei Kiev.

Anton Kudrin, Svetlana Zapadinskaia și cei trei copii ai lor au încercat să plece din oraș, de frica bombardamentelor. Ajunși pe strada Olena Teliha din raionul Podilski, membrii familiei Kudrin au fost mitraliați de armata lui Putin.

Anton, Svetlana și fiica lor mijlocie, Polina (11 ani), au decedat, iar Sonia (14 ani) și Semion (5 ani) au ajuns pe mâna medicilor, în stare gravă.

„Starea lui Semion este stabilă, dar gravă. Are edem cerebral și o rană în zona gâtului. Este inconștient”

Aleksandra Zapadinskaia, o rudă a familiei, a mărturisit că supraviețuitorii se află la Spitalul Național de Specialitate pentru copii „Ohmatdit”. „Starea lui Semion este stabilă, dar gravă. Are edem cerebral și o rană în zona gâtului. Este inconștient. Sonia și-a revenit. Își mișcă degetele de la mâini și picioare. A suferit deja două sau trei operații, dar încă mai are gloanțe în corp, care trebuie scoase. Unul dintre ele este în coloană”, povestește Aleksandra, împietrită de durere.

Cei doi soți, Anton și Svetlana, erau medici veterinari de profesie. Bărbatul își deschisese o clinică privată, dar apoi a renunțat la ea și s-a angajat la o companie de armament.

Se pare că evenimentul monstruos s-a produs nu departe de parcul memorial „Babân Iar”, în nord-vestul metropolei. În trecut, era o râpă pe teritoriul regiunii Kiev, amplasată în afara orașului, care se întindea pe o lungime de 2,5 kilometri.

Tot în acea seară de 2 martie, la Kiev a avut loc o explozie puternică între Hotelul Ibis și Gara de Sud. Serviciul de presă al Căilor Ferate Ucrainene a precizat că teroriști ruși au efectuat un atac aerian asupra stației prin care erau evacuați mii de femei cu copii. Clădirea gării a rezistat bombardamentelor, suferind avarii minore.

Potrivit consilierului ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei, Anton Gerașcenko, o rachetă lansată de inamici a spart o magistrală de încălzire. La mai puțin de un kilometru de acel loc se află Ministerul Apărării și Statul Major al Armatei Ucrainene.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* DOCUMENTE CAPTURATE: Planul secret al Rusiei. Toată Ucraina trebuia ocupată în 15 zile: 20 februarie – 6 martie. Invazia urma a fi lansată în ziua închiderii Olimpiadei de iarnă, dar s-a amânat cu 4 zile

* În doar 6 zile de război în Ucraina, Rusia are mai mulți morți decât URSS în 5 ani de Afganistan!

Dictatorul Putin a fugit din Moscova! Stă ascuns într-un buncăr antiatomic din Siberia, la peste 3.000 de kilometri de Kremlin. Nu lasă pe nimeni să se apropie de el, pentru „a nu fi stropit cu ceva”

* Ce s-a întâmplat cu aviația lui Putin? Reuters: experții americani sunt surprinși. „Rușii nu sunt atât de buni pe cât se credeau”

„Convoiul morții”, întins pe 64 de kilometri, se apropie de Kiev. Crește panica în capitala Ucrainei

Tot mai mulți oligarhi ruși îi cer lui Putin să oprească războiul! Presiunea celor 6: Deripaska, Fridman, Tinkov, Tinkovan, Iacobașvili, Râbakov

Putin a trimis la Kiev 400 de mercenari din grupul Wagner, să-l ucidă pe președintele Zelenski

Un fost președinte al Ucrainei le cere rușilor: „Spânzurați-l pe acest bătrân senil în Piața Roșie, lângă mausoleul lui Lenin!”

* „Putin, «marele apărător al ortodoxiei», a trimis musulmani ceceni să ucidă ortodocși ucraineni”

* Militarii ruși au omorât un preot ucrainean, în regiunea Kiev. „L-au scos din mașină și l-au împușcat”

Artistă a Poporului din Ucraina: „Ești fiul diavolului, un copil născut degeaba! Te voi arde în cenușă, ai grijă!”

Putin agită amenințarea nucleară! „Ordon punerea forțelor de descurajare ale armatei ruse în alertă specială de luptă!”

Un renumit psihiatru i-a pus diagnosticul lui Putin încă din 2018: „Are toate trăsăturile unui sociopat. Mulți teroriști sunt așa”

Germania ia două decizii crunte pentru Putin: trimite arme Ucrainei și aceptă decuplarea Rusiei de la sistemul SWIFT

„În doar 30 de zile de război, Rusia își va cheltui toate rezervele de aur, de 600 de miliarde de dolari”

Instrucțiuni pentru ucraineni: „Dacă inamicul e în pădure, dați foc pădurii! Va crește una nouă pe oasele ocupantului!!!”

Fiica oligarhului Abramovici și cea a „trompetei” lui Putin își sfidează părinții și se opun războiului! Sofia Abramovici: „Nu «Rusia vrea război cu Ucraina», ci «Putin vrea război cu Ucraina»!” / Elizaveta Peskova: „Nu războiului!”

Ministrul Apărării din Ucraina: „Acesta va fi sfârșitul unui criminal în serie și violator care-și atacă vecinii!”

Sceleratul Putin amenință Suedia și Finlanda cu „consecinţe militare și politice grave” dacă vor încerca să intre în NATO

VIDEO. Declarația de război a lui Putin. Amenințări demente, posibil nucleare, către aliații Ucrainei „naziste”: „Veți suporta consecințe cum nu ați văzut în istoria voastră! Sper că am fost auzit”

* Au plătit cu viața pentru că s-au opus regimului impus de Putin! Asasini cu sânge rece implicați în diferite crime. „Te vom găsi și în gaură de șarpe”

Moment greu pentru AUR, Șoșoacă, Ciutacu și Cristoiu: România închide Sputnik și Russia Today. UE face la fel: „Călcăm șarpele pe cap”

* Cei 8 militari români care au murit în dublul accident aviatic din Dobrogea (pilotul avionului + cei 7 din elicopter)

3 COMENTARII

  1. Gunoaiele rusesti macelaresc populatia si rad orasele, iar ucrainenii ii considera copii si le dau sa manance. In spatele acelor copii se ascund monstrii, care stiu sa-si joace rolul de victime cand sunt prinse.

  2. Criminali de razboi. Istoria ne arata ca asemenea indivizi au ajuns in ștreang.
    Nu și pentru site-ul de copisti zoiae.com care cenzureaza asemenea stiri cu ordin de la pitar și makrotroli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here