Propunerea PNL pentru refacerea coaliției: USR își păstrează ministerele, dar fără miniștrii-parlamentari care au votat moțiunea de cenzură

4
6297
Florin Cîțu, Dan Barna și Dacian Cioloș

Apar primele informații despre oferta pe care PNL se pregătește să o facă foștilor aliați de la USR pentru a reface coaliția de guvernare. Liberalii ar fi de acord ca partidele să-și păstreze portofoliile ministeriale pe care le ocupau înaintea crizei politice, dar cu condiția ca miniștrii care au votat în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu să nu mai facă parte din Guvern, scrie News.ro.

Primul semnal a fost dat, miercuri, de Florin Cîțu, președintele PNL. Respins umilitor de PSD, care a cerut jumătate din ministere și creionarea programului de guvernare după cele 10 condiții comunicare premierului desemnat Nicolae Ciucă, actualul șef al liberalilor a deschis în premieră ușa negocierilor cu USR. Cîțu a spus că e nevoie de o discuție între Ciucă și Cioloș și, dacă USR dorește, coaliția se poate reface.

A fost o schimbare de discurs radicală, total opusă celui intransigent și insultător practicat până inclusiv marți, când nicio referire a lui Cîțu la USR nu era lipsită de acuzații și invective. Un ton similar îl avea și președintele Iohannis, care chiar vinerea trecută anunța, de la Bruxelles, că USR a vrut să se dea important, dar a reușit să demonstreze doar cât de neimportant este, numindu-i pe USR-iști „crizatori“.

Între timp, preconizata alianță cu PSD a căzut, iar PNL a revenit brusc la sentimente mai bune față de USR.

Problema lui Cîțu și Iohannis este însă că, în acest moment, timpul curge implacabil și ei nu mai sunt în poziția de a pune condiții nimănui. PNL a intrat într-un blocaj total. Două hotărâri, una luată la Congres, alta în Biroul Politic Național, le interzic să negocieze cu PSD și, respectiv, USR. Dar în această situație n-au de unde lua voturile ca să-și păstreze un Guvern cu premier liberal.

PSD pune condiții inacceptabile și refuză să susțină un Guvern minoritar.

USR refuză, de asemenea, un Guvern minoritar, dar e interesat să revină la guvernare cu un alt premier – generalul Nicolae Ciucă. Problema este că noua condiție pusă de PNL ar însemna eliminarea unor miniștri emblematici ai USR: Cătălin Drulă, Stelian Ion, Claudiu Năsui, Dan Barna.

USR a anunțat deja că, dacă se reface coaliția, intenționează să nominalizeze în Guvern aceiași miniștri pe care i-a propus în 2020. În schimb, vrea un protocol cât se poate de clar, cu termene-limită pentru aplicarea reformelor din programul de guvernare, pentru a nu se mai repeta situațiile din 2021.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Omul de casă al ÎPS Teodosie recunoaște la CNA că anarhistul în sutană a răspândit minciuni antivacciniste! Amenda: 10.000 de lei

* Antena 3, amendată de CNA cu 60.000 de lei pentru mesajele conspiraționiste promovate de Răzvan Dumitrescu

* AUDIO. Călugărul nebun de la Mănăstirea Durău: „Te vaccinezi, ți-ai semnat condamnarea la moarte!” / „Vaccinul ne transformă în hibrizi” / „De locul injecției se lipesc magneți” / „Vor să omoare 95% din populația lumii” / „Extratereștrii îl pun pe Antihrist în fruntea Guvernului Mondial”

* VIDEO. Iată ce poate face un preot înțelept! Exemplu admirabil pentru toată preoțimea română, inclusiv pentru Patriarhul Daniel

* Mama medicului conspiraționist din Iași a fost ucisă de Covid, la 72 de ani. Fiul-doctor a convins-o să nu se vaccineze, dar vinovat e Fauci!

* Și a doua rundă de negocieri PNL – PSD a eșuat. Nici PSD, nici USR nu acceptă aberația „guvernului minoritar”. Cîțu are acum de ales: Guvern cu miniștri USR sau PSD?

* VIDEO. Cîțu continuă să-l saboteze pe Ciucă: „Nu există flexibilizare! Avem mandat doar pentru un guvern minoritar PNL-UDMR”

* VIDEO. Orban, a doua demisie din trei. Atac năprasnic la Iohannis: „PNL să se întoarcă cu spatele la chiriașul de la Cotroceni!”

* USR și AUR au votat pentru ca Iohannis să-și justifice averea în Parlament, dar PSD-iștii Grindeanu, Firea și Dâncu l-au salvat pe președinte de această umilință

* A murit Donca Mizil, marea iubire a lui Nicu Ceaușescu. Mărturii despre despărțirea lor, la intervenția brutală a Elenei Ceaușescu

* Fostul fotbalist Bănel Nicoliță a fugit în Mexic de frica interlopilor, după ce a făcut datorii uriașe

4 COMENTARII

    • Dupa atateaa luni tot nu ai inteles nimic, nu ca nu le-a placut de Citu la inceput, dar Citu i-a dat afara pe cei doi ministrii, fara sa anunte, de pe o zi pe alta, si fara consultari anterioare cum este SCRIS in ACTUL semnat in comun de coalitie…..de 5 saptamani se tot scrie cum l-a dat afara pe stelian Ion, cu o zi inaintea reglementarii, sau efectuareaa concursurilor pentru procurori la DDICOT si DNA, a doua zi Bode a si oprit concursurile, aste le este frica, ca intra justitia peste ei si peste PSDisti

  1. Propunerea nu mi se pare ca ar fi inacceptabila. Ambele parti au avut numai de pierdut din cauza acestei crize politice. Acum nu cred ca mai e vreme de dezgropat mortii ci trebuie sa se aseze la masa negocierilor pentru a reface coalitia. Cu ceva compromisuri acceptate de amandoua taberele. De prietenie nu poate fi vorba dar trebuie sa inteleaga ce n-au incotro si trebuie sa colaboreze. Cred ca USR are in randurile sale persoane capabile care sa le inlocuiasca pe cele neagreate de PNL. Iar PNL nu ar trebui sa respinga chiar pe toti fostii ministrii USL. O cale de mijloc trebuie sa existe. Lumineaza-i Doamne!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here