Dorin Florea, primarul care se inspiră din fascism

Traseistul Dorin Florea (acum la ALDE) e cu un picior în puşcărie, fiind inculpat într-un caz grav de corupţie, deşi dosarul său trenează misterios pe culoarele justiţiei. Acelaşi primar care s-a umplut de bani în funcţie, din impozitele şi taxele tuturor cetăţenilor, inclusiv din banii celor aparţinând minorităţilor, a devenit acum rasist de lux. 

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat după declarațiile primarului din Târgu Mureș pentru discurs de ură pe criterii de clasă socială și etnie, a declarat pentru HotNews.ro șeful CNCD, Asztalos Csaba. Dorin Florea a comentat, halucinant, că nu e acord cu acordarea ajutorului social pentru copiii din familiile de romi, motivaţia lui fiind aceea că ţiganii „nu se integrează”.

Declaraţiile rasiste ale primarului Dorin Florea

  • „Lipsa dezbaterilor publice și a discuțiilor organizate într-un mediu adecvat nasc de cele mai multe ori legi, hotărâri de Guvern și alte acte normative foarte greu de aplicat, cu urmări de cele mai multe ori ciudate. Așa se întâmplă și în cazul legislației privind acordarea indemnizației de creștere a copilului care, după părerea mea, ar trebui abordată altfel. Nimeni nu se poate opune dorinței de a avea un copil, însă populația trebuie conștientizată că responsabilitatea creșterii și formării unui copil este uriașă”
  • „De mai bine de șase ani, am atras atenția asupra acestor aspecte, dar se pare că pe nimeni nu interesează. Reiau acest subiect și propun introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii, anchetă care să țină cont de următoarele lucruri:

– dovada unui loc de muncă și a unei locuințe stabile;
– situație financiară acceptabilă;
– un nivel de educație minim stabilit prin lege;
– vârsta minimă la care un adult să devină părinte, etc.

  • „(…) Cred că nu este cazul să ne gândim să creștem demografia țării cu orice preț. În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilități), ci la cei apți de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracționalitate crescută, abandon, lipsă de educație etc. Sunt absolut convins că după o dezbatere serioasă privind această temă și conștientizarea celor ce primesc alocația ca sursă de venit, s-ar relansa și programul de contracepție”
  • „Cu toate eforturile Primăriei Târgu Mureș pentru a integra din punct de vedere social aceste persoane, din păcate nu s-a reușit decât în mică măsură. Iar asta din mai multe cauze, dar cele mai importante sunt cele arătate mai sus.”

Florea, alături de Dragnea şi Tăriceanu împotriva UE

Dorin Florea şi Călin Popescu Tăriceanu – imagine din ziua în care primarul din Târgu-Mureş s-a înscris în ALDE chiar când acest partid, alături de PSD, dădea atacul la justiţie

De ce este incorect din punct de vedere legal-moral-european mesajul de mai sus al lui Dorin Florea? Pentru că el este discriminatoriu, încalcă drepturile unor cetăţeni indiferent de etnia lor de a avea copii, ajutoare sociale, acces la serviciile statului etc..

În Uniunea Europeană – din care Florea, braţ la braţ cu Tăriceanu şi ALDE, cu Dragnea şi PSD, a vrut să ieşim practic odată cu atacul la statul de drept şi la justiţie – este INTERZIS să foloseşti resursele publice sau funcţia discriminatoriu. Să dai unora şi să blochezi accesul altora la resurse şi drepturi. Bunăoară, la ajutoare sociale.

Probabil că reacţia lui Dorin Florea vine urmarea  faptului că bugetul local consumă sume mari pe ajutorul social acordat familiilor de romi şi el, ca primar, simte că investiţia nu i se întoarce în comunitate. De asemenea, nu doar pe el, dar şi pe mulţi alţi oameni cinstiţi şi muncitori îi doare că ajutorul social nu face diferenţa între o familie care munceşte şi alta care taie frunză la câini. Dar asta poate fi doar o constatare amară cel mult, nicidecum motiv să declari război rasist unei comunităţi anume.

Vrea să repete episodul criminal „martie 1990”?

Ura de tip Dorin Florea a adus România în pragul războiului civil, în martie 1990, sub Ion Iliescu

Sigur că Florea nu e prost. Dar nici deştept onest nu e. Uzează doar de o anume inteligenţă diabolică de tip Dragnea, ştiind bine aversiunea unei părţi a comunităţii româneşti faţă de etnia romă. Ce vrea, de fapt? Voturile celor care nu-i „înghit” pe ţigani, nu puţini la număr. Şi probabil că le va avea. Dar cum? Cu ce preţ? Cu al discursului de tip nazist, care creează ură în societate.

O stare de spirit generatoare de conflicte de genul celor petrecute chiar la Târgu Mureş, în martie 1990, când regimului FSN-ist al lui Ion Iliescu a asmuţit românii împotriva maghiarilor, România fiind atunci la un pas de război interetnic.

Exact în acelaşi registru acţionează acum şi Dorin Florea. Pompând în ura anti-romi. Ceva care nu aduce niciun beneficiu, doar mari pierderi.

„Imensa cantitate de prostie din mințile celor care îl aplaudă pe individul de la Târgu Mureș”

Jurnalistul Ovidiu Nahoi, redactor-şef la secţia în limba română a Radio France International (FRI), a comentat dur pe Facebook discursul rasist al primarului din Târgu Mureş, dar şi reacţia celor care s-au bucurat la auzul aberaţiilor lui Dorin Florea.

„Un imbecil: Dorin Florea.

Las la o parte toată grozăvia afirmațiilor sale din perspectiva democrației și a drepturilor oamenilor și cetățenilor. Dar, conform teoriei reducerii la absurd, pun problema în mod practic.

Așadar, cine decide cine are voie și cine nu să aibă copii? O comisie, ceva? Primăria? Partidul? Biserica? Sectoristul? Șeful de scară? Vecinii? Cine poate decide, așadar, asupra vieții oamenilor? Cine ați dori să decidă asupra vieții voastre intime?

Și apoi, ce se întâmplă cu cei care, conform deciziei nu-se-știe-cui n-au voie să aibă copii? Ce facem cu ei, cum îi controlăm să nu mai facă? Le interzicem să facă sex până când nu intră în rândul lumii? Îi sterilizăm cu forța? Sau întrerupem forțat sarcinile «neconforme»? Trimitem femeile forțat la chiuretaj? Sau, mai bine, îi trimitem pe oamenii aceștia în lagăre de concentrate, separate pentru bărbați și femei, ca să rezolvăm problema?

Societatea noastră nu e perfectă și nici nu poate fi. Lucrurile se pot îmbunătăți doar pprin educaţie. Dovada este și imensa cantitate de prostie din mințile celor care îl aplaudă pe individul de la Târgu Mureș. Sau încearcă să-i găsească justificări. De fapt, acesta este aspectul cu adevărat îngrozitor”

Dan Barna îl atacă şi el pe „traseistul” Dorin Florea

Dan Barna, USRLiderul USR a reacţionat şi el, pe pagina sa de socializare, faţă de discursul rasist al primarului din Târgu Mureş.

  • „Atunci când am prezentat public şi am supus dezbaterii interne documentul care propune poziţionarea USR ca partid de centru dreapta modern, am avut în vedere mai ales principiul libertăţii. Împreună cu colegii care susţin acest document, am plecat de la premisa că avem un stat care adesea intră cu picioarele în viaţa privată a cetăţenilor săi”
  • „Un stat care împiedică oamenii îşi ducă existenţa aşa cum consideră de cuviinţă şi decide ca şi cum ar şti mai bine decât fiecare dintre noi cum ar trebui să ne trăim viaţa. Este de netolerat că în 2020, într-o democraţie aşa cum pretindem că suntem, un primar să vină să ne spună cine ar trebui să aibă copii şi cine nu. Exemplul primarului traseist de la Târgu Mureş, Dorin Florea, recunoscut pentru numeroasele sale ieşiri în decor, nu mai are loc în viaţa publică românească”
  • „Astfel de declaraţii şi comportamente care amintesc de perioade negre ale istoriei ar trebui să fie sancţionate prompt de cetăţeni, în condiţiile în care domnul Primar nu are decenţa să îşi dea demisia. Apoi ar putea să se apuce de citit Constituţia, legile şi definiţia de dicţionar a bunului simţ. Administraţia locală are nevoie de oameni care să înţeleagă nevoie reale ale comunităţilor pe care le reprezintă. Nu de traseişti, nu de rasişti, nu de incompentenţi”

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Ultima emisiune TV a Cristinei Ţopescu. „A trăit în acord cu ea însăși. Nu a irosit nicio zi încercând să sporească răul în lume. Dimpotrivă”

* Medicii legişti au deja o pistă clară în cazul morţii Cristinei Ţopescu

* CTP demască „fățărnicia” Antenei 3! Cristina Țopescu a fost „atacată” de șefii postului TV pentru că nu se tăvălea în mocirlă

* Cristina, ultimul SMS: 23 decembrie, ora 18.02

*Cristina Țopescu, cauza morții. Anchetatorii au două piste: supradoză accidentală de medicamente sau sinucidere

* Ștefan Bănică, fost soț al Cristinei Țopescu, mesaj emoționant: „Vei avea un loc special în sufletul meu”

* AUDIO. Apel disperat al Cristinei Țopescu: „Ăsta mă omoară cu zile! Mi se încleștează maxilarele și nu pot să respir”

* De ce Cristina Țopescu era singură de Crăciun? Avea doi frați după tată, dar relația cu ei era firavă

* Mesaj pe pagina de Facebook a Cristinei Țopescu: „Eu am sunat la 112. Am intrat în panică pentru că toate telefoanele erau închise”

* Cristina Țopescu nu s-a sinucis! 5 indicii că moartea ei a avut cauze medicale

* Moartea Cristinei Țopescu. Stelian Tănase: „Am crezut că era plecată în vacanță”

* La plecarea Cristinei Țopescu. Ce s-a întâmplat, buna mea prietenă? De ce n-ai cerut ajutor?

* Jurnalul final al Cristinei Țopescu. Activitatea pe Facebook s-a oprit brusc în seara de 26 decembrie

* FOTO. Cristina Țopescu, protestatara din Piața Victoriei

* Trei câini au urmat-o pe Cristina Țopescu în eternitate. Au murit de sete și de foame, în apropierea ei. Un indiciu clar că jurnalista s-a stins de multe zile, posibil chiar dinainte de Anul Nou

* Îngrozitoare veste! A murit Cristina Țopescu, la nici doi ani după tatăl ei! Avea doar 59 de ani

4 COMENTARII

  1. CNCD, primarul e vinovat. Amendă?

    Am programat România la 33 milioane locuitori. Dar românii nu fac copii mai mulți. În zona rurală e potențial. Fiind mai mulți bani la copii, țiganii se bucură, merg la școală, învață carte și se integrează. Am cunoscut țiganii din Germania. Muncesc cot la cot în firme cu germanii.

    Ascultă și Vezi binele imediat! PNL 1875

  2. Dacă tot se dorește ridicarea nivelului de trai al copiilor, de ce să nu dăm alocația părinților care depun o activitate în folosul societății!!!!….eu nu știu dacă în Germania să se facă așa ceva…primesc alocație copiii ai căror părinți lucrează,sau sunt cuprinși într-un sistem social de ajutor de șomaj,de ajutor dizabilități,dar când au ieși din termenul de 8 luni , aleluia alocații…kindergeld așa se numește în Germania,se alocă doar cetățenilor care au reședința Anmeldung pe teritoriul Germaniei, desfășoară activități salariale cu contract pe perioada determinata,sau nedeterminata Arbeitsvertrag,sau Gewerbe…. plătind taxe și impozite statului german, beneficiază de alocație de stat lunară dată de statul german.Acum revenim la statul român,… vă las să comentați voi ce și cum….

  3. Are foarte mare dreptate acest om, traseist sau nu
    Las-o mai ușor Cartiene cu aberațiile
    Citește câteva din comentariile la acest articol pe fb, vei vedea ca cei mai mulți ii dau dreptate, parțial sau in totalitate, acestui om

    • Da asa i ….multa lume ii da dreptate…..si lui Hitler i a dat dreptate milioane de omenii……de fapt vorbesc prostii zeci de milioane de
      oameni au murit sau au vrut sa moare pentru Hitler…..care s-a dovedit cel mai sumbru specimen uman nascut pe pamant…si sa mai dovedit cat de limitati erau cei care il sustineau…….caci din cauza lor au murit alte cateva zeci de milioane de oameni….
      si i nca unii mai platesc pentru prostia nascuta in mintile unor bolnavi aplaudati de zeci de milioane de oameni….
      deci un raspuns la fel de slab ca gandirea unui bolnav………………

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here