CTP: „Să ne aşteptăm la ce e mai rău. Cred că urmează nişte ticăloşii de mari proporţii”

3
8255

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat intervenţia de azi a lui Liviu Dragnea, în care a anunţat lista de candidaţi a PSD la europarlamentare.

„L-am văzut astăzi pe domnul Dragnea într-o stare care mie îmi dă fiori. Domnul Dragnea încearcă să fie simpatic. Aţi văzut cât de defensiv a fost, cel puţin în povestea cu Dăncilă şi cu ambasada…. După care a început cu ziariştii, că «voi mă urmăriţi pe holuri, eu niciodată nu aş retrage acreditarea, cu tot dragul», bla, bla. Dragii mei, cu tot dragul, de câte ori Dragnea are alura asta umană, să ne aşteptăm la ce e mai rău. Cred că urmează acum nişte ticăloşii de mari proporţii.

Întotdeauna, Dragnea îşi pregăteşte, şi faţă de persoane, şi faţă de situaţii, ticăloşiile, mârşăviile, printr-o astfel de atitudine. Urmează o torpilă de proporţii din partea domnului Dragnea”, a declarat jurnalistul, la Europa FM.

CTP s-a referit în primul rînd la ordonanţele de urgenţă care defiinţează practic justiţia în cazul său şi al altor politicieni condamnaţi deja definitiv şi irevocabil.

CITIȚI ȘI:

SONDAJ: Cu cine veți vota pe 26 mai, la europarlamentare?

Orlando la Brașov: încălțat în pantofi Louis Vuitton de 1.500 $ și păzit de cefe late cu profil interlop

3 COMENTARII

  1. Numai este nimic de comentat cu Liviu Dragnea ! Baiatu’ asta are mari probleme cu capul! Cred ca in scurt timp societatea îl vapune pe linie moarta chiar dacă omu’ asta încearcă tot felul de scamatorii de dou lei sa scape de justiție. Cum bine spunea cineva de ce ți-e frica nu scapi!
    Liviu Dragnea ai bunul simt și fa un pas in spate ce ai “ reușit “ Dumneata sa faci din PSD nu reușise nimeni pana atunci! Ești un netrebnic politic , un neica Nimeni in politica, nu avem de prezidențial nefrecventabil pentru toate tâmpeniile gaunoase din capul dumitale de Teleorman! Nu ca msi bateți joc de România și plecați odată din politica X-a nu ați făcut decât sa dați foc țării !!!!!!

    • Pana una alta el poate face absolut orice vrea.Nu conteaza ca multi zic ca are ceva cu capul.El e sustinut din umbra de oameni multi din servicii, din ministere, de agenti pro-rusi, izraelieni, cu indicatii de la Putin probabil si NU E OPRIT DE NIMENI in actiunile lui!!!! Deci toate agitatiile opozitiei si ale societatii civile, cata vreme nu sunt radical de puternice, nu-l abat din cale. El difuzeaza in mase ideea ca opozitia distruge Romania, asa ca oamenii prosti(si sunt mai multi prosti decat destepti) il cred pe el…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here