Acest om este un pericol pentru România. Asistăm la începuturile autoritarismului în țara noastră. Asta am înțeles eu din conferința de presă pe care președintele Nicușor Dan a ținut-o marți seară la Cotroceni.
Toată conferința a fost un jurământ de credință față de Sistem. A respins în bloc toate observațiile jurnaliștilor prezenți, toate probele pe care aceștia i le-au pus în față. În unele cazuri s-a comportat infantil, refuzând pur și simplu să accepte realitatea doar pentru a-i cauționa pe cei care au comis abuzuri. 100% cu mafia din Justiție, cu securiștii, cu Pahonțu, cu PSD. 100%. Și, evident, 0% cu societatea, cu oamenii, cu dreptatea.

Nu mă apuc să reiau aici toate lucrurile pe care le-au inventariat gazetarii și politicienii de bună-credință. Spun doar ce am înțeles eu: președintele României a transmis Sistemului că are în el un aliat foarte puternic și credincios. Și a dat semnalul întețirii abuzurilor împotriva societății civile și a Opoziției.
Cu alte cuvinte: băieți, dați-i drumul, șo pe ei, eu vă țin spatele!
Absolut nimic, din prima până în ultima secundă a conferinței, nu a lăsat să se întrevadă vreun atașament al președintelui Dan față de valorile democratice. Ba, dimpotrivă.
Pot spune, în ceea ce mă privește, că acesta este al doilea mare moment relevant, după episodul apariției cu Veștea de mână la Palatul Cotroceni, în ceea ce-l privește pe șeful Sistemului.
Acest om nu are nimic în comun cu democrația, nu o înțelege și nu o suportă. Partidele, Parlamentul, alegerile în care e chemat poporul la urne, negocierile politice pentru formarea guvernului, respectarea voinței populare – toate sunt enervante pentru el, sunt incomode, obositoare, sunt ceva de evitat și care fac rău.
Și încă un lucru: pentru președintele României, adevărul nu există. Realitatea e ca o plastilină pe care o poate modela așa cum vrea, poate face din ea orice, în funcție de nevoile de moment. Este o desconsiderare față de adevăr pe care doar în Rusia o mai vedem. Și în diareea verbală a lui Trump.
***
Printre lucrurile care mi-au dat fiori marți seară, la discursul președintelui, este această lipsă de respect față de adevăr demonstrată la fiecare ieșire publică. De fapt, am impresia că Nicușor Dan nici nu crede că există adevăr. Din perspectiva lui, adevărul e o chestiune modelabilă în funcție de interesul de moment.
Prima dovadă: azi ne spune că în campania electorală a făcut alte promisiunil decât cele auzite de toată lumea la vremea respectivă. Nouă ne-a spus atunci că va lupta pentru reformă și contra corupției, că va repara dezastrul din Justiție, că nu-i plac PSD și procurorii-șefi Voineag și Florența. Azi pretinde că a promis doar două lucruri: că ține România pe direcția pro-occidentală (pe atunci spunea pro-europeană) și că va avea grijă să nu picăm în junk.
Șeful statului și-a făcut obiceiul să vină în fața poporului și să împrăștie fake news, să mintă fără să clipească. Cel puțin trei astfel de momente s-au produs chiar în această sumbră ”marțe neagră”.
1. Nu i-au fost aduse probe de către magistrații care se consideră persecutați pentru că au îndrăznit să ia atitudine față de abuzurile mafiei Liei Savonea, afirmă șeful statului.
Judecătoarea Sorina Marinaș, aflată printre cei sancționați pentru că au vorbit despre ce se întâmplă în Justiție, răspunde sec: „Cineva minte”. Și detaliază: „L-am ascultat și eu pe președintele României spunând că magistrații nu l-au informat despre presiunile la care sunt supuși. Eu fiind una care l-a informat chiar pe 19 octombrie 2026, printr-un consilier, și i-am trimis și tot dosarul disciplinar. Deci, fie consilierul nu l-a informat «complet și corect», așa cum m-a asigurat, fie… well, cineva minte. Să vedem cine minte și de ce. Evident că am dovezile a ceea ce susțin. Că am băgat la cap că trebuie să mergem cu «dosarul», să facem proba”.
2. Partidele ar fi agreat anul trecut, la negocierile pentru formarea guvernului, să nu crească TVA, a afirmat Nicușor Dan.
”Legat de guvernul de dinainte, de Guvernul Bolojan, vă aduc aminte că am stat vreo două-trei săptămâni înainte de nominalizare, până când am obținut angajamentul că TVA-ul nu va crește. După nominalizare a crescut“, a declarat Nicușor Dan în conferința de presă.
Senatorul Cristian Ghinea, de la USR, a participat la negocierile despre care vorbește Nicușor Dan și reacția spontană, în timpul conferinței, a fost de stupefacție: „Ce mincinos este! Eram acolo! Incredibil… Ce mincinos! Eram acolo, în negocieri! Nicio clipă nu a zis să nu crească TVA-ul! Dimpotrivă, a fost unanimitate în acea coaliție să creștem TVA-ul și el nu a zis «Nu!». Minte ca un porc, e incredibil!”.
Ulterior, Cristian Ghinea a revenit cu explicații: ”S-au discutat o grămadă de scenarii economice și toată lumea a fost de acord că nu avem alternativă. De fapt, doar eu și Năsui am fost contra, insistând vreo patru zile că înainte de asta (de creșterea TVA – n. red.) să vindem din companiile de stat pe Bursă. Am blocat guvernarea câteva zile. PSD a dat pe surse că USR vrea să crească TVA și atunci am blocat guvernarea. În tot acest timp, consilierii prezidențiali au prezidat ședintele astea și au fost de acord că nu avem alternativă. El (Nicușor Dan – n. red.) personal a participat de trei ori, a ascultat, nu a zis niciodată că nu e de acord, nu a zis niciodată că refuză desemnarea din cauza asta. Pur și simplu minte! A girat acel guvern făcut la presiunea lui și a asumat decizia luată deja de PSD și PNL și la care USR a achiesat în aceste condiții”.
Săptămâna trecută, fostul premier Ilie Bolojan îmi declarase aceleași lucruri – că TVA a fost crescută cu știința și acordul președintelui –, adăugând că toată retorica aceasta e desființată de faptul că acum noul guvern Nicușor-PSD nu are de gând să scadă TVA înapoi, la 19%.
3. SPP nu e serviciu secret, a susținut președintele, lucru pe care-l mai afirmase și în urmă cu câteva luni.
SPP este serviciu secret chiar conform legii, i-a răspuns pe loc jurnalistul Sebastian Zachmann. Potrivit legislației, SPP-ul condus de pensionarul special Pahonțu (membru al trupelor de Securitate în decembrie 1989, la Revoluție) are între atribuții culegerea de informații. Nu există loc de discuții suplimentare pe acest subiect.
Nu e prima oară când sesizez neadevăruri flagrante rostite cu seninătate de președinte. Astă-primăvară, când a ținut celebrul discurs de înfierare a UE de Ziua Europei, șeful statului a lansat o serie de minciuni colportate de propaganda rusească și preluate de MAGA. ”Europa a făcut greșeli. Când a renunțat la nuclear și și-a bazat energia pe gaz ieftin din Rusia, asta a fost o greșeală. Când și-a neglijat industria de apărare, asta a fost o greșeală. Când, în politica de mediu – evident, justificată – a fixat niște ținte mult prea ambițioase, și-a afectat industria grea, și asta a fost o greșeală. Când, pe mai multe subiecte, a acționat ideologic, a fost, de asemenea, o greșeală“, a spus atunci președintele.
UE nu a decis niciodată să renunțe la energia nucleară, dovadă că Franța are în continuare numeroase centrale nucleare și plănuiește să deschidă altele. Chiar România are o centrală nucleară importantă, cu două reactoare, și are în plan să construiască alte două reactoare. În interiorul UE, țările și-au luat deciziile pe cont propriu, fără să primească vreo sugestie de la Bruxelles.
Industria grea nu a fost afectată de politicile de mediu, ci de interesele financiare ale companiilor, care și-au externalizat fabricile în țări extra-UE unde salariile muncitorilor sunt mult mai mici.
Industria de apărare a fost neglijată la presiunile SUA, care până la mandatul lui Obama a insistat ca europenii să nu se înarmeze, pentru că de securitatea continentului se ocupă Washington-ul. Abia începând cu Barack Obama s-a schimbat retorica americană. O industrie precum cea de apărare nu se poate reconstrui în 5 sau 10 ani. Trump reproșează azi Europei că a neglijat apărarea, după ce americanii, timp de câteva decenii, au insistat ca aliații europeni să nu investească foarte mult în această industrie.
Care sunt subiectele pe care UE ar fi acționat ideologic? Și cum anume? Nicușor Dan nu a spus. Pentru că nici n-avea ce să spună. E doar propagandă rusească acest subiect, care li se adresează celor lipsiți de informații. La Bruxelles sunt instituții democratice aflate permanent într-o stare de confruntare. Comisia Europeană este Executivul, Parlamentul European este Legislativul, CJUE este Justiția. Și mai este Consiliul European, care întrunește șefii celor 27 de state și care deseori se află în dispută cu Comisia Europeană și cu Parlamentul European. La Bruxelles nu există un Putin sau un Trump, deciziile nu sunt luate de un grup ocult ascuns într-un beci, așa cum își imaginează Nicușor Dan și toți cei care propagă astfel de teorii conspiraționiste. Procesul de adoptare a hotărârilor este descentralizat, de aceea și este atât de lent (motiv de critică pentru admiratorii dictaturilor ”eficiente“).
Aceste minciuni sistematice duc la decredibilizarea președintelui ca persoană, dar și a instituției pe care o reprezintă. Oamenii au încetat să-l mai ia ca reper de seriozitate. S-a ajuns ca declarațiile lui să necesite fact-checking propoziție cu propoziție.



