Apel către cetățenii Capitalei și ai județelor limitrofe: veniți în număr cât mai mare astăzi – miercuri, 17 iulie -, la ora 19.00, la Arena Națională, pentru a o aplauda pe admirabila campioană Simona Halep!
Marea noastră tenismenă ne va prezenta astăzi trofeul de la Wimbledon, câștigat sâmbătă în fața Serenei Williams (6-2, 6-2). Ceremonia va începe la ora 19.00, iar accesul publicului este gratuit.
Accesul va fi pietonal și se va realiza prin cele două intrări – de pe Bd. Basarabia și Str. Maior Coravu – începând cu ora 17.00. Nu va fi permis accesul cu mașina în incinta arenei, a anunțat Primăria Capitalei, administratorul stadionului.
Primăria a promis că Societatea de Transport București va suplimenta mijloacele de transport în comun care deservesc zona.
Mister: cine va prezenta evenimentul?
Cea de-a doua „Gală Halep” va fi organizată de Federația Română de Tenis. Organizatorii au păstrat discreția în legătură cu persoanele care vor urca pe scenă alături de Simona Halep. În mod sigur va fi Ion Țiriac, președintele Federației, e posibil să fie adus și Ilie Năstase.
Festivitatea va avea și un prezentator, al cărui nume este păstrat secret, pentru a fi o surpriză.
Primărița Capitalei, Gabriela Firea, nu va fi prezentă nici pe scenă, nici în arenă. Pățania de anul trecut, când a fost huiduită copios de peste 20.000 de oameni pentru că a încercat să „căpușeze” triumful Simonei Halep la Roland Garros, a determinat-o pe primărița PSD să se ascundă de această dată. Între timp, ea a devenit și mai nepopulară, iar o apariție publică ar fi sinucidere curată.
VIDEO: 11 iunie 2018 – Simona aplaudată, Firea huiduită
https://www.youtube.com/watch?v=EAqnUAatB_I
2018: Firea a fost huiduită de „aparatul sorosist de propagandă”, „echipe de cetățeni cu venin” și „ONG-uri dubioase”!
Mesajul primăriței după huiduielile de pe Arena Națională
”Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, spune o vorbă veche din popor! În mai puţin de 24 de ore, Primăria Capitalei a organizat un eveniment de ţinută, pe Arena Naţională, în cadrul căruia marea noastră campioană Simona Halep să poată prezenta fanilor trofeul.
A fost o mobilizare uriaşă! S-a lucrat frenetic minut de minut. De dimineaţă, însă, aparatul sorosist de propagandă, prin organele sale tributare de presă, a demarat acţiunea: compromiterea evenimentului. Cu tot felul de ştiri false şi comentarii răutăcioase. Nu a contat că umbresc momentul unic pentru Simona Halep. Nu a contat că, seara, martori au fost şi copii, la un festival al urii şi dezbinării.
Când am declarat-o Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti, mulţi au strâmbat din nas. Şi au comentat negativ. Acum, dacă nu o primeam aşa cum merită, ar fi spus că sunt arogantă şi că nu îmi fac datoria de primar general.
În toate capitalele civilizate ale lumii, marii campioni sunt întâmpinaţi cu entuziasm de cetăţeni şi sunt recompensaţi prin intermediul autorităţilor de la acel moment: ministru, primar, preşedinte de federaţie etc. Nu există o altă cale civilizată prin care să ne arătăm respectul faţă de valorile noastre.
Repet, dacă nu organizam nimic şi nu ofeream Cheia Oraşului într-un cadru festiv, aveam să fiu certată că sunt nepăsătoare. Dacă mi-am făcut datoria de român şi primar, nici aşa nu a fost bine… pentru unii. Echipe de cetăţeni cu venin au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenţi, care au venit la un eveniment memorabil pentru Simona Halep.
De dragul ei şi din respect pentru performanta sa uriaşă, puteau lăsa o jumătate de oră ura la poarta Arenei Naţionale. Acolo este despre sport, respect, valori, performanţă. Nu despre câţi bani primim de la ONG-uri dubioase, pentru a transforma Bucureştiul într-un oraş sub asediu. Slavă Domnului că cei mai mulţi sunt oameni civilizaţi, democraţi, cu respectul fiecăruia de a avea dreptul să nu fie de acord cu celălalt.
În rest, şi mâine este o zi! Şi mâine e o zi de muncă! Şi mâine ne vom bucura că apare soarele, că suntem sănătoşi, că putem avea credinţă şi că putem ierta. Ai câştigat, continuă! Ai pierdut, continuă!”
VIDEO: Gabriela Firea – penibilul absolut. Dar și alții…
Primarul general Gabriela Firea numita pe criterii politice și nu pe competenta probabil ca nu a venit ca a fost ocupata cu darea in funcțiune a trei pasaje supraterane , doua pasaje subterane, linia de metrou Casa Presei Libere spre aeroportul int’l Henri Coandă. O neica nimeni care știe doar sa des din gura și sa se ocupe de sanatate și sa lase politica!!!!
Și mai este ceva , jurnalistul Dragoș Patraru a declarat ca aceasta doamna ca a absolvit secția de comunicare din cadrul facultății de litere care din spusele Gabrielei Firea a terminat-o in 1994 desi secția se înființase in 1993 cu durata studiilor la zi de 4 ani! De fapt Firea are o diploma de bibliotecara di nu de comunicare , in limbajul juridic se numește fals in declarații!!! Cam acesta este profilul actual sl primarului general, impostoare, mincinoasa și acum declara ca bugetul primăriei este subfinanțat cu 1 muliard de lei DEDI au o locațiune cumparate de 2 muliarde de lei!!!! Câta ipocrizie la aceasta doamna, este normal ca nu are bani ca s dat milioane de euro pe paranghelii și faptul ca a înființat o setie de companii cu bani publici , pur și simplu a sfidat cu totul pe bucuresteni, economia de piața, libera concurenta pe piața, esența economiei de piața!!!!