Florin Cîțu a primit joi după-amiază, din partea celor 4 prim-vicepreședinți din “echipa câștigătoare” a PNL, cererea de a demisiona din fruntea partidului, dar a refuzat acest lucru. În această situație, puciștii vor trece la planul B: vineri e organizat un Birou Executiv al PNL, duminică se va întruni Consiliul Național, iar pe 10 aprilie va avea loc Congresul extraordinar cu 1.500 de delegați care va vota destituirea lui Cîțu și numirea în loc a premierului Ciucă.
Rareș Bogdan, Lucian Bode, Gheorghe Flutur și Iulian Dumitrescu au și o listă cu semnăturile majorității zdrobitoare a șefilor de organizații județene. Surse din tabăra Cîțu au declarat pentru G4Media că actualul președinte a cerut, la întâlnirea cu prim-vicepreședinții răsculați, lista semnăturilor, dar aceștia ar fi refuzat să i-o dea. Pe de altă parte, persoane din tabăra opusă pretind că lista i-ar fi fost dată lui Cîțu, care a cercetat-o să vadă dacă nu cumva sunt false semnăturile.
În acest moment, doar organizațiile județene PNL din Constanța, Gorj, Argeș, Timișoara și Sectorul 3 București n-au semnat pentru destituirea președintelui ales cu surle și trâmbițe anul trecut, pe 25 septembrie.
Puciștii își au sediul general la Guvern, unde se întrunesc să ia toate deciziile, în timp ce Cîțu a rămas aproape singur în sediul PNL din Modrogan. Calendarul „loviturii de stat” din partid a fost pus la punct în Palatul Victoria, într-o întâlnire la care a participat Nicolae Ciucă și unde au venit prim-vicepreședinții liberali.
Cîțu mizează în continuare pe procedura destul de greoaie și relativ dificil de realizat într-un interval atât de scurt. Ca să fie legal întrunit, Biroul Executiv al PNL de vineri trebuie să strângă duminică o treime din numărul total al membrilor. Apoi, duminică – adică 48 de ore mai târziu – trebuie să vină, la Consiliul Național, 600 de delegați. În sfârșit, la Congresul extraordinar de duminica viitoare ar trebui să se prezinte 1.500 de delegați.
Alaturi de Catu sa-si dea demisia intreaga #echipa castigatoare. PNL in frunte cu #echipa castigatoare, ne-au dovedit ca intre ei si pesedisti nu exista nicio diferenta. De asemenea Rares Bogan si-a aratat valoarea sa egala cu cea a lui Ciordache-alta-intrebare. Felicitari PNL!