Acasă Infracțiuni Sebastian Ghiţă mai scapă de un dosar. Acum prin voia "SS-Gestapo", secţia...

Sebastian Ghiţă mai scapă de un dosar. Acum prin voia „SS-Gestapo”, secţia care a blocat adopţia Sorinei şi i-a făcut dosar lui Kovesi la comanda fugarului

Înalta Curte l-a achitat definitiv pe Sebastian Ghiţă, fugar penal refugiat de justiţia română în Serbia.

Ghiţă era judecat în procesul în care DNA l-a pus sub acuzare pentru că ar fi promis bani în schimbul unor informaţii primate de la procurori.

Fugarul nu a fost achitat pentru că acuzaţiile n-ar fi fost adevărate, ci din cauză că secţia specială a Adinei Florea, numită şi „SS-Gestapo”, a retras apelul făcut anul trecut de DNA împotriva achitării în primă instanţă a mogulului postului România TV.

Practic, prin inacţiunea SS-Gestapo, Ghiţă scapă  de unul dintre dosarele penale. Este decizia definitivă a instanţei supreme, ea luînd practic act de cererea Secţiei speciale pentru magistraţi, care a retras apelul făcut anul trecut de DNA împotriva achitării fostului parlamentar într-un dosar în care erau judecaţi mai mulţi procurori şi poliţişti din judeţul Prahova.

„Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, Sebastian Ghiţă i-a capacitat pe inculpaţii Tudose şi Dosaru să îi furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul PCA Ploieşti. Faptele respective au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Ghiţă avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracţională ce făcea obiectul anchetei, iar, pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulţi agenţi economici supuşi anchetei”, susţineau procurorii DNA în rechizitoriul din dosarul lui Sebastian Ghiţă.

SS-Gestapo i-a făcut dosar lui Kovesi la comanda lui Ghiţă

Este încă o dovadă că oamenii din secţia SS-Gestapo, înfiinţată de PSD şi ALDE pentru distrugerea justiţiei din interior, lucrează pentru mafie.

Primul semn a fost dosarul penal pe care SS-Gestapo I l-a făcut Laurei Codruţa Kovesi, ex-şefa DNA, la comanda lui Sebastian Ghiţă!

De menţionat că Bogdan Licu, noul procuror general interimar al României, a devenit aliatul SS-Gestapo în cazul Sorina, luînd în serios ancheta penală pornită de acest monstru anti-justiţiei împotriva magistraţilor care au pus în aplicare sentinţa definitivă de adopţie.

Deşi adopţia fetiţei este perfect legală, prin sentinţă definitivă a justiţiei, Licu a decis să n-o recunoască, intrând astfel pe direcţia impusă şi de Liviu Dragnea cât era în libertate, care a urmărit să desfiinţeze sentinţele definitive de la Înalta Curte.

Devine tot mai clară filiera Ghiţă-PSD-ALDE-Adina Florea-Bogdan Licu-SS Gestapo.

Bogdan Licu a solicitat luni Tribunalului Mehedinți emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să se interzică părăsirea teritoriului României de către minora adoptată! De ce? „Până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie”, potrivit unui comunicat al Parchetului General.

Cu alte cuvinte, secţia „SS-Gestapo” este cea care a deschis dosarele penale în cazul fetiţei adoptate, care dosare penale i-au permis lui Licu să ceară blocarea ieşirii din România a Sorinei alături de familia sa.

Cum poţi să ai încredere într-o acţiune a „SS-Gestapo”, care i-a fabricat dosar penal Laurei Codruţa Kovesi, fosta şefă a DNA, că aşa a vrut fugarul penal Sebastian Ghiţă?

Licu, împotriva Comisiei de la Veneţia, via SS-Gestapo

Mai mult, luni, Comisia de la Veneţia însăşi a dat publicității luni un nou raport dur referitor la modificările aduse de PSD, ALDE și UDMR legislației din Justiției, criticând în mod special înființarea și modul de funcționare al Secției speciale de anchetare a magistraților, despre care a spus că ar putea deveni un obstacol în fața luptei anticorupție și a crimei organizate. (Detalii, AICI).

Inclusiv preşedintele Iohannis, cel care l-a numit interimar pe Bogdan Licu la şefia Parchetului General, s-a pronunţat în termeni foarte fermi împotriva Secţiei pe care Licu a folosit-o ca pretext pentru a cere desfiinţarea adopţiei obţinute legale de familia Săcărin, din SUA!

Opinia lui Iohannis în cazul „SS-Gestapo”

  • Președintele Klaus Iohannis consideră inadmisibilă conduita guvernanților care, nici până la acest moment, după votul clar al românilor din 26 mai, nu au implementat recomandările Comisiei de la Veneția cuprinse în Opinia finală din luna octombrie 2018 privind cele trei legi ale justiției, aspect subliniat și în opinia din 21 iunie 2019.
  • Păstrarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție ca instrument de intimidare a magistraților, menținerea în legislație a dispozițiilor referitoare la pensionarea anticipată a magistraților, care pun în pericol însăși funcționarea sistemului judiciar, diminuarea rolului CSM concomitent cu creșterea rolului ministrului justiției în procedurile de numire a procurorilor de rang înalt sunt doar câteva exemple care, în viziunea Comisiei, necesită remedieri urgente.

Aşadar, de la preşedintele României până la Comisia de la Veneţia şi alte organisme europene, plus asociaţiile de magistraţi oneşti, toată lumea fuge ca dracul de tămâie de „SS-Gestapo”, dar procurorul general interimar Bogdan Licu se foloseşte de acest monstru judiciar pentru a desfiinţa o adopţie legală şi a împiedica o familie să iasă din România cu propriul copil!

Licu, omul clanurilor penale cu conexiuni la vârful justiţiei?

Dragnea şi favorita sa, Lia Savonea – şefa CSM

De ce pune Bogdan Licu preţ pe „dosarele penale” făcute de secţia Adinei Florea, pentru a opri o familie să iasă din România? De ce îşi foloseşte Licu funcţia pentru a cere revizuirea unsei sentinţe definitive de adopţie, aşa cum doar Liviu Dragnea şi toţi infractorii condamnaţi definitiv fac? Are asta legătură cu acuzaţiile de plagiat ale doctoratului său, care îl fac şantajabil?

Sunt întrebări grave pentru poziţia de procuror-general, pe care doar conducerea magistraturii le poate lămuri. Dar CSM, ştim bine, e condus de Lia Savonea, favorita lui Liviu Dragnea, cea care o doreşte pe Adina Florea cât mai repede la şefia „SS-Gestapo”.

Ce interes ar mai avea ea să afle de ce a trecut Bogdan Licu de partea lui Dragnea şi a infractorilor care utilizează practica revizirii sentinţelor definitive – o nenorocire nemaiîntâlnită nicăieri la acest mod în lumea liberă!

Investigaţia jurnalistei Emilia Şercan
Emilia Șercan

Rămâne un mister motivul pentru care procurorul general Bogdan Licu a întors armele. O explicaţie ar putea fi doctoratul său în Drept, acuzat de plagiat de către investigaţiile jurnalistei Emilia Şercan, specializată în astfel de speţe. Un doctorat plagiat este oricând o sursă de şantaj. Iată ce scria jurnalista de investigaţii în PressOne:

„Bogdan Licu are, însă, cel puțin o problemă majoră netranșată încă: este acuzat că și-ar fi plagiat, în 2011, teza de doctorat cu titlul “Corupția – risc major la adresa securității naționale”, obținută la Academia Serviciului Român de Informații; îndrumător de doctorat i-a fost Gabriel Oprea, fost vicepremier și recordman la numărul de doctoranzi plagiatori.

Plagiatul lui Licu nu e o noutate; prima dezvăluire datează din 31 august 2015 („Al treilea plagiat coordonat de Gabriel Oprea: Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general al României„). Acum trei luni, însă, PressOne descria, etapă cu etapă, bătălia susținută pe care noul procuror general interimar o duce pe toate planurile – inclusiv prin instanțe – pentru a împiedica CNATDCU să dea un verdict final asupra tezei sale.

Cu alte cuvinte, Bogdan Licu nu-și dorește să scape de suspiciunea de plagiat și să-i fie restaurată reputația profesională, ci să împiedice CNATDCU și Comisia de etică a Academiei SRI să-i cerceteze teza și să stabilească un verdict; pentru că, argumentează el explicit în plângerea împotriva Ministerului Educației, “o astfel de cercetare […] îmi îngrădește accesul la o funcție de conducere în Ministerul Public”.

Detalii, AICI.

CITIŢI ŞI:

Antena 3 şi-a „tras” procuror general. Gâdea îl ridică în slăvi pe Bogdan Licu pentru că s-a întors împotriva familiei care a adoptat-o pe Sorina

Procurorul general întoarce armele împotriva lui Iohannis, a UE şi a familiei Sorinei, via „SS-Gestapo”. Ziua în care Bogdan Licu a devenit subalternul Adinei Florea, deşi Comisia de la Veneţia şi preşedintele României au „desfiinţat” secţia lui Dragnea

ȘOCANT! Manevre ticăloase ale soților Șărămăt, pentru a o ține captivă pe Sorina: alba-neagra cu cererile de adopție

VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare

Adevăruri grave pe care propaganda PSD-ALDE le-a acoperit cu diversiunea „Sorina răpită de americanii traficanți de organe”

Licu şi Adina Florea, scoateţi banii! Părinţii adoptivi ai Sorinei cer daune în instanţă pentru că au fost blocaţi în România de ancheta SS-Gestapo, luată în serios de procurorul general

Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

Cazul Sorina. Propaganda rusă o laudă pe judecătoarea Dana Gârbovan şi îl atacă pe Cristi Danileţ

Părinţii Sorinei anunţă ambasada SUA după ce procurorul general s-a întors împotriva lor şi a trecut de partea celor care le-au abuzat fetiţa adoptată legal

Procurorul general Licu intră în jocul populist şi trece de partea abuzatorilor Sorinei. Şantajat pentru plagiat?

Sorina şi linşajul presei iresponsabile. Un articol despre manipularea mediatică ordinară şi impotenţa statului de a aplica legea

„Sorina, noi vom lupta, traficanţii nu te ia”. Tăriceanu, Dăncilă, Firea&co. se „lipesc” de scandalul fetiţei adoptate pentru a poza în victime ale justiţiei

„Când am văzut că Sorina e de etnie romă, am zis: «Doamne, ce noroc are acest copil pentru că va ajunge la New York, unde culoarea nu contează»”

Primele imagini cu Sorina şi familia adoptivă din SUA. „Fetiţa este bine, am avut mereu un psiholog alături. Încercăm să trecem împreună peste acest moment greu”

Ciuvică a descoperit „mâna criminală” care a fraudat alegerile și a băgat ALDE sub 5%

Filiera roşie continuă atacul cu Dragnea în puşcărie. Tucă, scos de la naftalină de mogulul Adrian Sârbu, judecat pentru evaziune fiscală

Europa s-a săturat de sabotorii Justiţiei. Cel mai dur raport al GRECO atacă „SS-Gestapo”, secţia inventată pentru protejarea mafiei politice

Cei 7 PSD-iști care o protejează pe directoarea Cap-de-Porc. Printre ei: Tușa, Bacabașa, Pleșoianu. Din cauza lor, Parlamentul nu a putut afla de ce TVR i-a făcut campanie nerușinată lui Dragnea la „Viața Satului”

Șeful de cabinet al lui Tăriceanu e încolțit de DNA pentru șpaga de 800.000 $ a „jupânului”

PSD Dâmbovița, o afacere de „famiglie”. Clanul Plumb: mama președinte, fiul „vice”. „Mamițica îi construiește lui Goe un viitor”

VIDEO. Renate Weber (ALDE) spune că 1,5 milioane de votanți, cei de pe listele suplimentare, de fapt nici n-au existat!

„Când s-a dat sentința la Dragnea, toată lumea a izbucnit în urale de parcă ar fi dat gol România în finala Campionatului Mondial”

Dosarele grele abia acum vin peste Dragnea! Pe lângă ele, cel care i-a adus închisoarea a fost mizilic

Furie la Antena 3: PNL, USR și PMP nu i-au dat niciun leu în campanie, iar PSD și ALDE au plătit mai mult la RTV!

Șocul unei românce din Italia: „Am fost acasă să-mi îngrop tatăl. M-am îngrozit câtă șpagă mi s-a cerut”

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here