Radu Berceanu: “Acolo e o mână de escroci, un buboi plin cu puroi. Trebuie băgată Armata!” / „Liderii sindicali de la metrou se apropie de Țiriac la avere”

7
4100
Radu Berceanu

Ieșit din politică, Radu Berceanu, ultimul ministru al Transporturilor care a avut de gestionat o grevă a sindicatului lui Ion Rădoi, de la metrou, spune că îl privește cu admirație pe Cătălin Drulă, actualul titular al funcției, pentru curajul de a înfrunta mafia.

În declarațiile acordate pentru site-ul Clubferoviar.ro, Radu Berceanu spune că toată criza e provocată de “o mână de escroci”, lideri sindicali a căror avere “se apropie de a lui Țiriac”. În replică, Ion Rădoi a anunțat că-l va da în judecată pe fostul ministru.

Sindicaliștii conduși de fostul parlamentar PSD-ist Ion Rădoi au blocat subteranul și au împiedicat circulația metroului vineri, după ce joi compania a notificat firma sindicatului să elibereze spațiile comerciale din stații până pe 2 aprilie.

Sfatul lui Radu Berceanu pentru Cătălin Drulă este să nu cedeze și să acționeze în forță, iar la nevoie să bage Armata, dacă trebuie.

Referindu-se la ce face Rădoi cu spațiile comerciale și publicitare din metroul bucureștean, pe care le controlează de zeci de ani, Berceanu a dat exemplul metroului din Paris, unde jumătate din bugetul companiei, spune el, vine din publicitate și din închirierea spațiilor comerciale.

„Îl felicit din tot sufletul pe ministrul actual, pe care nu-l cunosc, dar a avut curajul să se lupte cu mafia de la metrou”

Averea liderilor sindicali de la metrou, estimează Berceanu, se apropie de cea a lui Țiriac.

Îl felicit din tot sufletul pe  ministrul actual (Cătălin Drulă – n.red.), pe care nu-l cunosc, dar a avut curajul să se lupte cu mafia de la metrou. Acolo e o mână de escroci, care îi prostesc inclusiv pe oamenii muncitori de la metrou, care spun: «Cine, mă, Rădoi, care ne-a dat 5% la salariu? Cum să nu-l apăr?». E un buboi plin cu puroi – asta e sindicatul de la metrou. Trebuie făcut una din aia, de băgat Armata, pentru că din buboi cu puroi a dat în cancer din ăla grav.

Dacă ministrul are nevoie de vreun sprijin, să mi-l ceară. Negociez eu cu Rădoi dacă este nevoie. Dacă am negociat cu Miron Cozma, pot să negociez și cu Ion Rădoi. Cred că liderii sindicali de la metrou se apropie de Țiriac la avere.

„Să ne înțelegem, asta e greva PSD!”

Întrebat de jurnalist de ce nu a pus el însuși capăt mafiei de la metrou în 2009, când încercarea sa s-a lovit de greva sindicatului, Radu Berceanu a arătat cu degetul spre PSD și spre Traian Băsescu.

”Nu am putut face atunci chestia asta pentru că ba eram în coaliție cu PSD – să ne înțelegem, asta e greva PSD! -, ba, în al doilea mandat, urmau niște alegeri prezidențiale. (…) Ai un președinte care te mai sună: «Bă, tu acum te-ai găsit să faci asta?»”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

7 COMENTARII

  1. Țineți minte, dacă ii iertați acum pe banditii bolșevici faceți aceeași greșeală ca în ’90 când i-am iertat de lustrație ! Tăiați în carne vie ! Fără milă !

  2. Eh, acu sa va vedem USR, gata cu batutul din gura, ca nu mai sunteti in campanie electorala, si treceti la fapte, altfel se termina ca si 10 August, mafiotii nu patesc nimic pt ca tot ei sunt mai puternici in Romania!!! Aveti ministerul justitiei, actionati si extirpati mafiotii!!!

    • Mai bine ai fi zis „acu’ să te văd P.N.L.!”, căci Poliția și Jandarmeria IAR au dormit-pe-ele ieri!

      U.S.R. ȘI-A FĂCUT TREABA IERI, prin Cătălin Drulă!

      Și-ncă ceva, pentru voi ăștia, care nu puteți dormi de grija U.S.R.-ului: NU ministrul-Justiției decide ce HOTĂRÂRI iau Parchetele și Instanțele!!!!!!

  3. Ce va tot spun pe aici, putina rabdare..
    Usor, usor curatam infectia.
    Deocamdata Catu a fost primul care a pus piciorul in prag cand cu bugetul.
    Vreau sa vad la vara treaba cu Companiile de Stat.
    Sa vezi plansete de ciumati atunci.
    Cu sindicatele vad ca nu prea mai caraie El Chapo -Hossu de cand l-a intrebat de bani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here