luni, noiembrie 25, 2024
AcasăJustițieLegea infractorilor, abrogată în Comisia juridică! Recursul compensatoriu, aproape stopat

Legea infractorilor, abrogată în Comisia juridică! Recursul compensatoriu, aproape stopat

-

Legea recursului compensatoriu a fost abrogată în Comisia juridică a Camerei Deputaților. Mâine va intra în plen unde se așteaptă un vot în sensul celui dat astăzi în comisie.

„Solicit tuturor deputaţilor să voteze mâine, în plen, proiectul PNL de abrogare a recursului compensatoriu. Este obligatoriu ca această lege aberantă a recursului compensatoriu să fie oprită definitiv pentru că ea produce victime zilnic!”, anunța Raluca Turcan, marţi, într-o postare pe Facebook. Ea mai susține că că proiectul PNL a fost depus în Parlament încă din februarie 2019.

„Dacă se adopta de atunci, în jur de 10.000 de infractori ar fi fost şi acum în puşcării. Dintre cei eliberaţi de când legea este în vigoare, peste 500 au recidivat cu fapte violente”, a scris Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.

Proiectul care abrogă legea recursului compensatoriu a fost adoptat în Comisia juridică a Camerei Deputaților cu unanimitate de voturi, urmând să intre în dezbaterea plenului.
„După cum vedeţi, se îndreaptă lucrurile către o lege. O să merg în primul rând să informez CEDO de ce s-a ajuns la acestă lege şi ce avem de gând să fecem în sistemul penitenciar – să creştem numărul de locuri şi mai ales să îmbunătăţim condiţiile. Este nevoie de un management mult mai aplicat privind imbunătăţirea condiţiilor de detenţie”, a afirmat Cătălin Predoiu, citat de News.ro.
Întrebat de reporteri dacă a avut discuţii în contradictoriu cu premierul Ludovic Orban, în condiţiile în care săptămâna trecută el susţinea că abrogarea peste noapte a recursului compensatoriu ar avea efecte mai grave, Predoiu a explicat: „Nu, noi nu am susţinut lucruri diferite. Întotdeauna am spus că vom aplica acest program de guvernare. S-a ajuns la această interpretare poate pentru că am fost reticent pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru abrogarea recursului”.
Pentru a-și duce la îndeplinire programul politic, atât președintele Iohannis cât și Ludovic Orban au dat de înțeles că guvernul nu va ezita să apeleze la toate instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a îndrepta lucrurile, inclusiv ordonanțe de urgență în domeniul justiției dacă toate celelalte căi au fost epuizate.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Mulțumim, Daddy! Până să ne calci tu pe cap, nu știam ce puternici suntem

* Dacian Cioloș anunță „o colaborare cu PNL la alegerile locale”, 

pentru a înlătura PSD din primării și din consiliile județene

* Harta electorală a României. Cele 5 județe în care a câștigat Dăncilă. Prăbușirea baronilor PSD

* O carte-document: „10 august”. Lansarea: vineri, de la ora 18.00, la Gaudeamus. Autori: Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu

* VIDEO. „Dezbatere” sinucigașă: Dăncilă a fost strivită sub propriile minciuni. Ziariștii au făcut-o să dea în bâlbăială

* VIDEO. Victor Rebengiuc, apel pentru salvarea României de „mahalagism” şi „ţăţism” marca Dăncilă: „Ieşiţi la vot! PSD este garanţia sigură a distrugerii acestei ţări”

* Tudor Chirilă: „Votez Iohannis. Că doar nu m-am tâmpit, după ce am stat doi ani în stradă la proteste!”

* Oana Pellea: „Nu subestimați pericolul PSD! Putem distruge România prin neprezentare. Iohannis este unica opțiune”

* Procurorii demontează fake news-ul „Dăncilă la DNA”, lansat pe filiera PSD-istă Buble-Ciutacu: „Informații FALSE!”

* DOCUMENT. Raportul integral „10 august”, secretizat de Guvernul Dăncilă și desecretizat de Guvernul Orban

* A murit unul dintre marii profitori ai Revoluției. Avea indemnizație de revoluționar și pensie specială de parlamentar

* Olguța Vasilescu îl prezintă din nou pe Klaus Iohannis ca fiind nazist. Ea se teme că PSD-iștii vor fi băgați în „lagăre de concentrare”

* Scrisoarea din diaspora care l-a „terminat” pe CTP. „Am încercat, am luptat, dar încă nu te-ai trezit, iar eu am obosit să te mai trezesc”

* Rareș Bogdan: „Poți scoate un om din PRM, dar nu poți scoate PRM-ul din om”. Plângere împotriva Olguței Vasilescu

* Biet urs, ai nimerit în țara greșită! Agonia de 18 ore pe marginea șoselei și „rezolvarea” prin glonț. Ce trist!

* Lista celor care-i vor pune întrebări lui Klaus Iohannis. Sunt confirmați 6, vor fi 10, e posibil să fie și CTP printre ei 

* VIDEO. Bârlogul secret al Vioricăi Dăncilă. Viloiul de 417 metri pătrați ascuns în pădurea de brazi de la Predeal

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -