Oficiali de la Pentagon au declarat că Ucraina a primit deja avioane de luptă care “i-au mărit flota”, pentru a o ajuta să reziste atacului Rusiei, scrie AFP, preluată de France 24. Identitatea țărilor care au livrat aparatele de zbor rămâne secretă, pentru a fi protejate de eventualele represalii ale Rusiei. În aceeași zi, Cehia a anunțat că va repara și recondiționa tancurile și tehnica de luptă blindată a ucrainenilor.
Americanii au spus că livrarea avioanelor face parte din întărirea forței aeriene a Ucrainei, refuzând să divulge nu doar originea aparatelor, ci și numărul acestora. În orice caz, nu e foarte greu de ghicit cine a livrat avioanele. Acestea pot fi, în mod evident, doar unele din Europa de Est, cel mai probabil Polonia, Cehia sau Slovacia. Aceste țări dispun de MiG-29 și Su-25, aparate de proveniență sovietică/rusească și pe care piloții ucraineni știu să le folosească.
Dintre celelalte țări foste membre ale blocului sovietic, România n-are MiG-29 funcționale după ce și-a neglijat în mod criminal aparatele, lăsându-le să se deterioreze, iar Ungaria este o aliată a Rusiei care nu doar că nu furnizează armament Ucrainei, dar chiar a spus că nu va accepta ca teritoriul său să fie tranzitat de arme occidentale destinate Kievului.
Discuția despre livrarea unor avioane de vânătoare pentru Ucraina a mai avut loc la începutul lunii martie. Polonia s-a oferit să dea 28 de aparate MiG-29, dar americanii s-au codit să aprobe această mișcare, socotită – la vremea respectivă – prea periculoasă. Între timp însă, conflictul a escaladat, iar după ce rușii au început să masacreze populația și să bombardeze obiectivele civile, optica s-a schimbat.
Cehia a livrat deja tancuri T-72 și va repara, în industria sa de apărare, vehiculele blindate ucrainene
Pe de altă parte, ministrul ceh al Apărării a declarat, pentru agenția AMOS, că va ajuta Ucraina să-și repare vehiculele blindate. Tancurile și celelalte mașini vor fi preluate în fabricile industriei de apărare a Cehiei aflate atât în această țară, cât și în Slovacia.
Jana Cernochova, ministrul Apărării din Cehia, a confirmat: „Republica Cehă a devenit prima țară parteneră căreia partea ucraineană i-a solicitat în mod oficial cooperarea reciprocă între companiile cehe și ucrainene în domeniul reparării echipamentelor terestre care ar trebui să fie puse în funcțiune sau care au fost deteriorate în timpul ostilităților“.
Primul contract a fost semnat pentru repararea tancurilor T-64. Dar, în viitor, angajamentele se vor extinde la toate blindatele pe roți sau șenile.
Cehia a livrat deja Ucrainei un prim transport de vehicule blindate, între care și tancuri T-72, din propriile sale stocuri.
Sunt informații că și Polonia a livrat săptămâna trecută circa 100 de tancuri T-72, dar știrea n-a fost deocamdată confirmată oficial de Varșovia.
România nu are nici tancuri pe care să le trimită Ucrainei, dacă ar vrea acest lucru. La fel ca și în cazul avioanelor MiG-29, aceste tancuri, care acum joacă rolul principal în războiul din Ucraina, au fost pierdute de România pe timp de pace, fără să se tragă un singur glonț. În perioada 2011-2014 s-a renunțat la cele 30 de tancuri T-72 pe care le avea țara noastră.
T-72 era considerat de tanchiști cel mai bun tanc pe care l-a avut România în dotare, cu o putere de foc mult superioară celorlalte vehicule blindate din arsenalul țării noastre și capabil să treacă peste obstacole pe care alte tancuri nu le puteau depăși.
Cele 30 de tancuri T-72 sovietice fuseseră fabricate în 1978 și cumpărate de România în același an.
Daca am strange toate salariile si pensiile date unor indivizi care nu le merita, cheltuielile inutile ale Statului, risipa permanenta a neo-comunistilor de 32 de ani, vom avea bani pentru o armata moderna, spitale, autostrazi si multe altele. Cand cheltuielile cu salariile si pensiile sunt aproape 70% din bugetul tarii sa nu ne mire ca plangem dupa tancuri vechi precum T-72 care sunt victime sigure in fata unui Javelin. Statul Roman protejeaza saracia, incurajeaza nemunca. Asta este politica criminala a guvernelor dupa 89 care si-au dorit sclavi votanti. Cine a inteles a plecat sa se realizeze in alta parte, naivii inca mai spera si probabil o sa moara ca nimic nu o sa se schimbe.